Jurnalistul este mai degrabă sanitar decât om de cultură. Sanitar al societăţii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informaţie, căci omul informat este puternic.”(Marina Constantinoiu)

 

Secretul profesiei de jurnalist:

Totul stă în puterea unui virus – virusul presei!”

 

Cuvântul scris a fost şi va rămâne o forţă care poate schimba lumea, ceea ce conferă jurnalismului un statut clar, bine conturat în teatrul existenţial al fiecărei naţiuni. În acest context, condiţia sine qua non pentru transmiterea informaţiei şi prezentarea fidelă a realităţii este propria informare şi documentare a specialistului din presa scrisă. Acurateţea şi rigurozitatea informaţiei sunt extrem de importante, dar destul de dificil de realizat, mai ales în cazul politicii externe – ramură de top a genului gazetăresc. Jurnalistul – în general, cel de politică externă – în special are nevoie în permanenţă de documentare şi informare corectă.

 

Un astfel de profesionist, fin analist de politică externă pentru care munca reprezintă o adevărată pasiune este şi Marina Constantinoiu, redactor şef al unuia dintre cotidienele presei centrale din România: „Sunt pasionată de Orientul Mijlociu, în special de Israel, pe care l-am vizitat de nenumărate ori, dar am fost şi în Iordania şi Siria. Am vizitat multe ţări din Europa, în jur de 20, şi am ajuns de două ori în Statele Unite”. Munceşte intens de mai bine de 10 ani la Jurnalul Naţional, mai întâi ca şef al departamentului de politică externă şi apoi ca redactor şef, considerând că alegerea acestei profesii nu-i aparţine, hotărârea în acest sens luând-o „viaţa însăşi”.

 

Bucureşteancă 100%”, Marina Constantinoiu este pasionată de tot ce înseamnă politică externă, înclinaţie evidentă manifestată încă din copilărie. Licenţiată a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti (1994), în prezent predă studenţilor de aici două materii de specialitate. Ca o „Leoaică” ce este (născută la 13 august 1970), reuşeşte să-şi exercite obligaţiile profesionale cu abilitate şi dedicare, în pofida faptului că timpul alocat familiei nu este întotdeauna aşa cum şi-ar dori. Este căsătorită cu fostul său coleg de bancă din liceu, căruia ar vrea să-i poată aloca mai mult timp decât o face, pentru că, inevitabil, meseria de jurnalist înseamnă multă muncă, un program aleatoriu şi implicare permanentă.

 

Dacă are abilitatea de a depăşi greutăţile inerente care apar în exercitarea acestei meserii atât de complexe este pentru că „puterea de a merge mai departe a venit natural”, fără a fi nevoie de o „reţetă specială” şi asta pentru că „totul stă în puterea unui virus: virusul presei!”

 

***

 

Octavian D. CURPAŞ:Explicaţi-ne care este motorul acestei pasiuni, acestei nelinişti pe care o aveţi în frumosul scop ales pentru viaţă şi dacă nu este prea mult pentru o femeie care trebuie să se achite şi de alte obligaţii?

 

Marina CONSTANTINOIU: Sincer, n-a fost alegerea mea. Viaţa a vrut să fie aşa. Am fost pasionată de mică de tot ceea ce însemna presă, ascultam posturi de radio „imperialiste” deloc pe placul regimului comunist, cum ar fi Radio Europa Liberă, Vocea Americii şi Deutsche Welle, dar şi Radio France Internationale sau BBC. În aceeaşi măsură urmăream şi Telejurnalul ceauşist, dintr-un masochism extrem, probabil. Eram fascinată de modurile în care putea fi măsluită realitatea.

 

Octavian D. CURPAŞ:Am rămas impresionat de munca intensă pe care o faceţi la ziarul dumneavoastră. Poate ne spuneţi din ce punct aţi plecat? Poate şi câteva cuvinte despre drumul parcurs, despre experienţa pe care o aveţi în cei 20 de ani de profesat jurnalismul?

 

Marina CONSTANTINOIU: Din ce punct am pornit la Jurnalul Naţional? Am venit aici acum 10 ani, la 15 iunie 2002, ca şef al departamentului de politică externă a ziarului. Veneam de la agenţia de presă Mediafax, unde lucrasem patru ani şi jumătate la politică externă. Eu am lucrat efectiv în presă încă din primul an de facultate, din primul semestru de şcoală. Am avut ocazia să colaborez la postul naţional de radio şi nu am ratat-o. A fost o şcoală extraordinară şi cred că aşa a şi rămas, de aceea o recomand oricărui tânăr jurnalist. Nu cred că regret nimic din toţi aceşti ani. În ciuda faptului că recunosc din ce în ce mai puţin profesia în ceea ce se numeşte azi „presă” în România, eu nu îmi regret alegerea. Am ales cu inima.

 

Octavian D. CURPAŞ: Cred că sunteţi o fire optimistă, aveţi cu prisosinţă în suflet bucuria de a trăi şi de a învinge dificultăţile, de a nu abandona niciodată lupta cu animozităţile vieţii, fiindcă bănuiesc că aţi întâlnit şi greutăţi. Cum le-aţi trecut? Care este secretul forţei dvs.?

 

Marina CONSTANTINOIU: Hm, la prima vedere. De fapt, nu prea sunt o optimistă. Dar poate uneori e bine să fii ca mine. Să pui răul înainte, pentru a nu avea dezamăgiri şocante. Greutăţi? Evident că am întâlnit. Am trăit, deci am întâlnit. Au fost momente de cumpănă uneori, au fost oameni care m-au dezamăgit, au fost subiecte care m-au răscolit. Puterea de a merge mai departe a venit natural, nu există o reţetă specială pentru asta, nu există niciun tonic secret care să poată fi administrat. De fapt, totul stă în puterea unui virus. Pe care îl ai sau nu. Virusul presei.

 

Octavian D. CURPAŞ:Credeţi în libertatea de a exprima ceea ce gândeşti sau simţi în adâncul fiinţei tale, fără să îţi fie teamă?

 

Marina CONSTANTINOIU: Aţi aştepta, poate, un răspuns-standard şi simplu, „da”. Nu-l voi da. Pentru că nu cred că trăim vremurile potrivite pentru aşa ceva. Nicăieri. Cred, mai degrabă, că trebuie să învăţăm a fi mai diplomaţi decât oricând.

 

Octavian D. CURPAŞ:Vă rugăm să ne daţi câteva date biografice, mai amănunţite şi mai relevante, din existenţa şi evoluţia dvs. ca jurnalist, ca om de cultură.

 

Marina CONSTANTINOIU: Om de cultură este foarte mult spus. Jurnalistul este mai degrabă sanitar decât om de cultură. Sanitar al societăţii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informaţie, căci omul informat este puternic. Parcursul meu ca jurnalist a fost lin. Aventura a început în copilărie, s-a concretizat în studiu, la facultate, apoi în munca propriu-zisă, mai întâi ca reporter, care nu se sfia să oprească oameni pe stradă pentru a le pune întrebări, ulterior ca redactor la departamentul de politică externă, apoi ca şef. Şefia în presă poate părea atractivă celor din afara sistemului, dar unuia atins de virusul meseriei cu siguranţă îi ştirbeşte din plăcere. Presupune multă rutină, te lipeşte de scaun şi îţi fură tocmai contactul cu lumea pe care se presupune că ar trebui s-o cunoşti cel mai bine.

 

Octavian D. CURPAŞ:România, ţara în care trăiţi şi vă desfăşuraţi activitatea, cum vi se pare astăzi faţă de „altădată”, de vremurile copilăriei dvs., de exemplu? Sunteţi aproape de toate durerile românilor? Pentru ei vreţi să fiţi mesager în activitatea de jurnalist extern?

 

Marina CONSTANTINOIU: „Aproape de toate durerile românilor” e, din nou, mult spus. Parte dintre ele le trăiesc, că doar sunt aici. Jurnalul Naţional este ziarul care a reuşit să resusciteze reportajul în presa scrisă din România şi îl ţine în viaţă, tocmai pentru ca jurnalistul să fie acolo unde îi este locul: lângă oameni.

 

Octavian D. CURPAŞ:Lucrul cel mai greu în viaţă este să-ţi găseşti locul. Locul în societate care să te mulţumească. Coincide acest loc cu interiorul sufletului dvs., cu naşterea pasiunii pentru jurnalism?

 

Marina CONSTANTINOIU: Da şi nu. Eu mi-am găsit locul, dar între timp societatea nu mai este ceea ce visam. De multe ori apare în mine regretul că nu am schimbat locul.

 

Octavian D. CURPAŞ:Vorbiţi într-un interviu de necesitatea unei culturi vaste a jurnalistului şi aceasta în multele direcţii. Reuşesc oare jurnaliştii să acopere toate domeniile cunoaşterii? Câte vieţi ne-ar trebui pentru a fi ceea ce visăm noi, toţi jurnaliştii? Cum s-ar putea realiza acest lucru într-o viaţă? Credeţi în acele posibile punţi dintre oamenii de ştiinţă, artă, filosofie etc. şi noi jurnaliştii, cu dorinţa de a veni unii spre alţii?

 

Marina CONSTANTINOIU: Evident că jurnaliştii nu pot acoperi toate domeniile cunoaşterii. Cine ar putea asta? Nimeni nu are o asemenea pretenţie, dar în jurnalism lipsurile în materie de cultură generală sunt vizibile. Se taxează pe loc, într-o secundă. Pentru jurnalişti publicul nu găseşte scuze. Nici măcar nu încearcă.

 

Octavian D. CURPAŞ:Şi în final, ce reprezintă activitatea de jurnalist pentru dvs.?

 

Marina CONSTANTINOIU: Şapte zile din şapte, 14-16 ore din zi? Uneori 24 din 24, căci şi nopţile sunt jurnalistice, în sensul că problemele nu te părăsesc, iar subiectele în desfăşurare peste zi se continuă în minte, noaptea. Mai înseamnă şi izolare într-o lume în care altora nu le place să trăiască, în care e multă adrenalină, dar care este extrem de egoistă, care acaparează.

 

Octavian D. CURPAŞ:Am înţeles că vorbiţi fluent franceza şi engleza, ştiţi puţină germană şi un pic de ebraică. Franceza este însă limba pe care ştiu că o stăpâniţi foarte bine.

 

Marina CONSTANTINOIU: A fost prima dragoste. Am avut un profesor extraordinar, puţin neobişnuit, care nu mi-a adus manuale, care nu mi-a cerut să învăţ teorie, care a făcut conversaţie cu mine, care nu ştiam o boabă de franceză. L-am urât aproape un an, căci nu îl înţelegeam când îmi vorbea, dar pe urmă l-am iubit. Francezei îi datorez şi mare parte din parcursul meu profesional. Mi-a deschis multe uşi, mi-a adus în viaţă mulţi oameni interesanţi.

 

Octavian D. CURPAŞ:Aţi vizitat foarte multe ţări în Europa, în jur de 20 la număr, aţi vizitat şi Israelul şi aţi afirmat că vă atrage această ţară. Puteţi să ne vorbiţi despre toate aceste ţări, în rezumat desigur, despre politica lor şi care sunt aprecierile făcute de către dvs. după vizitarea lor şi contactul cu anumite personalităţi? Puteţi face o comparaţie, asupra politicii acestor ţări?

 

Marina CONSTANTINOIU: Oooo… e un întreg interviu concentrat în această întrebare. Da, mă pasionează Israelul. Şi Orientul Mijlociu, în general. Israelul este fascinant prin tot ceea ce reprezintă, prin fiecare piatră pe care scrie Istorie cu majuscule, pentru orice religie, pentru că este o ţară minusculă care – profesional vorbind – dă de lucru presei din întreaga lume zilnic. Am văzut multe ţări europene, pentru fiecare am câte o părere, pentru fiecare am câte un album foto imaginar, de fiecare îmi amintesc cu mai multă sau mai puţină plăcere, în funcţie de ceea ce mi-a oferit. în Israel însă aş reveni oricând.

 

Octavian D. CURPAŞ:Aţi putea să ne vorbiţi despre ţările mici din Uniunea Europeană care se află la vârful deciziilor importante pentru Uniune şi cum explicaţi acest fapt?

 

Marina CONSTANTINOIU: Vi se pare? Pentru mine, dacă Germania nu e, nimic nu e.

 

Octavian D. CURPAŞ:Puteţi face o comparaţie între PIB –ul Belgiei, de exemplu, şi cel al României?

 

Marina CONSTANTINOIU: Îmi daţi voie să nu fac o astfel de comparaţie? România este o ţară cu probleme specifice, cam greu de comparat cu un stat occidental, cu democraţii cu vechime, ba chiar destul de greu de comparat cu „suratele” ei foste comuniste.

 

Octavian D. CURPAŞ:Cum vedeţi viitorul Belgiei, cele două entităţi existente vor putea convieţui în viitor? Care ar putea fi viitorul capitalei Bruxelles?

 

Marina CONSTANTINOIU: Uniunea Europeană ar trebui să fie casa noastră, a tuturor. Şi discuţiile despre autonomii şi secesiuni să devină glume. Nesărate.

 

Octavian D. CURPAŞ:Dacă înveţi politica românească, lucrurile întotdeauna se complică, nu le mai dai de capăt şi adesea te trezeşti că tot ce ai învăţat nu mai e valabil, de azi pe mâine. Totuşi, există ţări cu politică mai stabilă. Care sunt ele şi în ce constă stabilitatea lor?

 

Marina CONSTANTINOIU: Stabilitatea asta este destul de relativă. Dar acolo unde există, de exemplu în Germania sau Elveţia, ea există doar pentru că legea este mai presus de toate. Fără respect pentru lege nu există nici democraţie, nici stabilitate, nici progres.

 

Octavian D. CURPAŞ:Cum consideraţi că va evolua situaţia din Afganistan în perioada următoare şi ce impact posibil va avea asupra participării României ca membru al Alianţei Nord Atlantice? Cât de oportună este continuarea implicării României în acest teatru de război?

 

Marina CONSTANTINOIU: Prea târziu discutăm despre cât de oportună e sau nu e participarea României la aceste operaţiuni. Situaţia din această ţară este departe de a se clarifica.

 

Octavian D. CURPAŞ:Dată fiind actuala criză financiară din zona euro, cât de utilă va fi aderarea la moneda unică de către România? Poate România să corespundă standardelor necesare rămânerii în zona euro, date fiind cheltuielile supradimensionate din sectoarele finanţate din bugetul de stat în raport cu performanţele economice modeste ale economiei? În plus, în ce stadiu credeţi că se va afla criza din zona euro la data când România şi-a propus să adere la moneda unică europeană?

 

Marina CONSTANTINOIU: Nu cred că suntem pregătiţi pentru o asemenea aventură prea curând. Şi nu cred că Europa mai este pregătită să rişte noi aderări, date fiind experienţele recente cu state din zona euro.

 

Octavian D. CURPAŞ:Cum se vede astăzi America de peste ocean, după dobândirea libertăţii, atât de mult dorită de noi, românii?

 

Marina CONSTANTINOIU: Bunicii şi străbunicii noştri i-au aşteptat pe americani să vină. I-au aşteptat atât de mult, că au şi murit aşteptând. Acum au venit americanii. Mulţi spun că au venit prea târziu, alţii spun că au venit degeaba. Şi câţiva spun că sunt aliaţii noştri strategici. E clar că este mai bine cu ei, decât fără ei. Dar pentru un tango de calitate e nevoie de doi. Care să-şi dorească să rămână în echipă şi să facă treabă bună. Timpul ne va arăta dacă suntem pregătiţi pentru asta.

 

Octavian D. CURPAŞ

Phoenix, Arizona, SUA

1 septembrie 2012

 

 

 

One Response to “Octavian Curpaș: Interviu cu Marina CONSTANTINOIU – redactor șef la JURNALUL NAȚIONAL”

  1. mike says:

    Interesant. Mai ales ca vin aceste vorbe din partea unei femei.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors