Pontius Pilatus – George Petrovai

Posted by Gabriela Petcu On August - 30 - 2012

 

Poem dramatic

 

Întreaga acţiune se petrece în atriumul (curtea interioară) din imensul palat al lui Pontius Pilatus, procuratorul Iudeii. Ca în toate marile case romane, în mijlocul atriumului susură un splendid havuz, iar jur-împrejurul său se întinde porticul acoperit, loc amenajat nu doar pentru destindere şi odihnă atunci când căldura devine sufocantă, ci şi pentru desfăşurarea activităţilor specifice cancelariei celui mai important demnitar roman din zonă: consfătuiri, audienţe, punerea rezoluţiilor, alcătuirea rapoartelor şi a răspunsurilor la adrese.

Deşi e dimineaţă devreme şi soarele de-abia s-a avântat pe bolta sticloasă a cerului, deja aerul a devenit irespirabil, semn neîndoielnic că vine furtuna.

Deocamdată, înveşmântat în togă albă, cu căptuşeală sângerie, procuratorul se plimbă gânditor pe aleile ireproşabil întreţinute din preajma havuzului, savurând prin toţi porii aerul înviorat de stropii apei cântătoare şi jucăuşă. Trupul ciolănos, înalt şi drept este al unui militar de carieră, care circa jumătate din cei peste 60 de ani şi i-a petrecut pe câmpurile de luptă. Iar capul este al unui roman autoritar, obişnuit să poruncească, de la fruntea înaltă şi ridată, ce face corp comun cu chelia amplă, până la gura cu buze subţiri (semn al răutăţii şi perfidiei) şi mai departe la bărbia puternică (semn fără tăgadă al voinţei şi perseverenţei).

 

Pilat:

(aparte)

Cu ce răsplată m-am ales

că zeci de ani am fost sub arme,

ca Roma şi-ale sale norme

să-nsemne-n lume un succes?

 

Am fost numit procurator

în ţara asta de coşmar,

unde chiar soarele se-ncinge

cu o furie de barbar,

 

când locul meu era alături

de-acest Tiberiu împărat,

pe care cu curaj destoinic

l-am apărat şi îndrumat

 

să-ntoarcă soarta unor lupte

considerate ca pierdute,

astfel ca faima-i de strateg

cu cea de om să se confrunte.

 

(Căci ştiu atâtea din trecutul

acestui ins degenerat,

încât ce-n taină se şopteşte,

fărâmă-i dintr-un scelerat…)

 

Dar, cum a fost şi va mai fi,

amicii-n spate m-au lucrat,

iar împăratul nostru drept,

decretu-n grabă l-a semnat…

 

Venind aici cu fierea-n clocot

la tot ce ţine de evrei,

nu-i de mirare că le-am copt-o

în lucruri sacre pentru ei,

 

precum ofensa cu plimbatul

stindardelor imperiale

în tot oraşul şi-n pofida

protestelor sacerdotale,

 

ori întâmplarea drăgălaşă

cu apeductul şi-a lui plată

din banii Templului, ciupiţi

de la o gloată-ndoctrinată…

 

Cu toate astea, fui vestit

că însuşi Ana, Preot Mare,

urmează să mă viziteze

pentru ceva făr’ de-amânare,

 

povestea cu acel profet

ce-n mozaism s-a opintit,

fapt pentru care, zor-nevoie,

Sinedriul îl vrea răstignit.

 

De parcă eu, nobil roman,

mai mare peste regi locali,

aş fi vreodată înclinat

s-aprob nişte evrei venali.

 

Nu ştiu exact cine-i profetul

şi nici cu ce-i mai vinovat

ca miile de inspiraţi

ce ţara bat în lung şi-n lat.

 

Dar pentru că i-a pus pe jar

cu mic, cu mare pe rabini,

voi fi cu El şi-o să mă lupt

cu şeful haitei de haini.

 

Se opreşte când o vede pe soţia lui Procula

că se apropie de el în mare grabă.

 

Procula:

(foarte agitată)

O, soţul meu, ce bine-mi pare

că singur eşti şi relaxat!

Permite-mi, dar, să-ţi spun pricina

ce m-a-ndemnat ca să te cat.

 

Pilat:

O bucurie-i pentru mine

prezenţa ta de dimineaţă!

Mă miră graba-ţi, dar te-ascult

cum drag mi-a fost întreaga viaţă…

 

Procula:

(cu patos)

Balsam divin pentru inimă-mi

e vorba ta meşteşugită,

dup-acel vis de astă-noapte

revelator ca o ursită.

 

Părea că m-am pierdut pe veci

într-un lugubru labirint,

ce-apocalipsu-l contura

cu-ocheadele luminii de argint.

 

Şi, negăsind o cale de scăpare,

spre nebunie groaza mă-mpingea,

când – ce minune! – vocea auzită

s-a dovedit a fi salvarea mea.

 

Căci vocea caldă ca o mângâiere,

din haos la liman m-a scos –

un coridor al liniştii supreme,

unde şi timp, şi spaţiu sunt pe dos.

 

Mi-e imposibil să-ţi explic

senzaţiile încercate

în clipe fără de egal

ce-n timp real sunt peste poate:

 

simţeam cum pacea se preschimbă

în fericirea mult visată

şi îmi doream să nu mă-ntorc

în lumea asta niciodată…

 

Plimbându-mă cu încântare

pe-acel traseu de paradis,

pe un perete am zărit

ceva frapant chiar după vis;

 

un peşte desenat în grabă

de-o mână nu prea iscusită,

dovadă clară că altceva,

nu arta-i ţinta urmărită.

Preocupată obsesiv

de visul meu cu peştişorul,

m-am deşteptat cu noaptea-n cap

ca să dezleg întreg misterul,

 

şi-n grabă l-am chemat la mine

pe grădinarul Ieremia,

cel care deja aderase

la crezul lui Iisus Mesia,

 

ca să m-ajute. El mi-a spus

când relatare-am terminat:

„Sunt onorat, ilustră doamnă,

că neuitării m-aţi redat.

 

Cât despre-acel desen, să ştiţi

că-i un simbol uluitor –

întâi semnifică botezul,

apoi pe-al nost Mântuitor.

 

Căci peşte-i ICHTHYS în greceşte

- un acrostih sculptat în fier –

ce seva-şi ia din Iesus Christos,

dar şi din Theou Yios Soter.

 

Iar prin traducere obţinem

esenţa lui Hristos Iisus,

în ipostaza Lui de Uns,

ca şi de Fiu trimis de sus”.

 

Niţel stingherită de cele spuse aproape pe nerăsuflate,

Procula se opreşte şi oftează. Apoi, mai înainte ca Pilat să poată interveni,

ea îl priveşte drept în ochi şi continuă cu hotărâre:

 

Aceste lucruri, dragul meu,

îmi par atât de însemnate,

încât de El, pe-ai noştri zei

nemărginitul îi desparte.

 

De-aceea, rogu-te fierbinte,

de morţii preoţii-L vor da,

să faci tot ce-ţi va sta-n putinţă

ca legea să învingă ura.

 

Nu-i drept să fie omorât

un om pentru credinţa lui,

prin ticăloasa lucrătură

cu indignarea vulgului!

 

Pilat:

(privind-o cu admiraţie)

Nu-ţi face griji, divina mea,

că legea poate fi trucată!

Ea-i una, pentru toţi aceeaşi

şi-i vie doar de-i aplicată…

 

Rămân uimit de zelul tău

în slujba noii rătăciri,

de parc-aici n-ar prisosi

cele mai stranii născociri.

 

Din două, una: dacă-i zeu,

Iisus de moarte-i ocolit,

iar dacă-i om, nu văd de ce

să fie îndumnezeit.

 

Oricum, pe pace tu să fii

cu antirabinismul meu,

care m-obligă să m-opun

chiar de n-aş şti de oful tău.

 

Procula îi mulţumeşte şi pleacă, iar Pilat, deja obosit

după plimbare şi discuţie se aşează cu un geamăt pe scaunul-pat

din portic.

De-acolo, cu încântare şi invidie, minute în şir el umăreşte

zborul planat şi rotitor al unui vultur.

Dar soldatul de gardă intră şi-l anunţă că Ana, marele Preot,

împreună cu Caiafa, ginerele său, aşteaptă să fie primiţi.

Îi primeşte de-abia catadicsind să se ridice în capul oaselor

şi-i invită să şadă mai departe de el, după ce le-a cercetat cu scârbă

şi dispreţ îmbrăcămintea bogată şi bărbile încâlcite.

 

Pilat:

(cu semeţie, după schimbul de saluturi)

Nu m-aşteptam, distinşi evrei,

să ne vedem aşa degrabă.

Ce treburi v-au silit la drum

pe zăpuşeala asta oarbă?

 

Ana:

(vizibil deranjat de primire şi de apelativul întrebuinţat)

Cum ştii prea bine, hegemon,

suntem trimişi de Tribunal,

ca să aflăm ce-ai hotărât

în cazul unui ins banal,

 

acel profet fals şi dement

ce tulbură şi-aţâţă gloata

şi care pentru noi e demn

pe cruce să-şi încheie soarta.

 

Suntem grăbiţi? Cum să nu fim,

dacă e vineri, iar sabatul

începe-ndată la apus,

când noi ne-oprim cu robotitul?!

 

Pilat:

(cu autoritate)

Verdictul meu îl veţi afla

doar după ce voi cerceta

pe îndelete-nvinuitul,

ca legea să-şi spună cuvântul!

 

Cei doi ies. Îndată după aceea este introdus arestatul:

un tânăr înalt, slab şi cu nişte ochi albaştri,

surprinzător de blânzi pentru starea în care el a fost adus

de furia mulţimii – faţa învineţită, mâinile însângerate,

iar chitonul rupt şi murdar.

 

Pilat:

(priveşte îndelung şi cu un început de simpatie pe arestat,

îndeosebi după ce-şi dă seama că de la intrarea acestuia,

ca prin farmec i-a incetat sâcâitoarea durere de cap)

Acuma, arestat, să-mi dai

detalii despre viaţa Ta,

că poate cu puţin noroc

de cruce Te-oi îndepărta.

 

Iisus:

(cu adorabilă seninătate)

Nu sunt surprins de ce aud,

că moartea preoţii Mi-o vor,

deşi Eu rău nu am făcut

chiar nevorbind pe limba lor.

 

Ba şi mai mult, ea-i necesară

pentru-a Scripturilor plinire,

făcând astfel dovada vie

că Adevăru-i veşnic prin jertfire.

 

Pilat:

(cu ironie)

Cum adevăru-i pentru omenire

o taină-ntruchipată-n ţel,

sunt curios pe unde se ascunde

şi cum putem să dăm de el…

 

Iisus:

Cu-Aristotel eşti de acord

că-ntregul partea o premerge?

(Pilat încuviinţează din cap)

Aşijderi Tatăl este Totul,

iar omul din Întreg decurge.

 

Distincţia fiind făcută,

e lesne-acum de priceput

că Dumnezeu e Adevărul,

surprins prin crez şi cunoscut.

 

De-aceea Tatăl M-a trimis

în astă lume răului robită –

ca omului să-i fiu chezaş

că viaţa-n dragoste-i nepreţuită.

 

Pilat:

Deşi îmi pari la minte-ntreg,

nu cred că pot să Te-nţeleg:

să fii un Om dumnezeit,

ori Dumnezeu Om devenit?!…

 

După discuţia avută,

m-am lămurit cam care-i baiul:

de când doctrina Ţi-o propagi,

rabinii-şi tem punga şi traiul!

 

Tu vrei ca răul să-l învingi

printr-o iubire necurmată;

pe ei iubirea-i alarmează,

căci răul este al lor tată.

 

Dar legea noastră indulgentă

cu-acele crezuri nenocive

pentru statala siguranţă,

nu vede-n cazul Tău motive

 

de iminentă arestare

sfârşită prin crucificare;

poţi fi cel mult întemniţat

ca vagabond înveterat…

 

Iisus:

Eşti generos, ilustre hegemon,

c-o soartă mai demult prezisă –

Mi-e dat să mor şi-apoi să-nvii

probă că moarte-a fost învinsă.

 

Pilat:

Să înţeleg că Tu înclini

spre-a prevestirii împlinire

şi că de moarte nu Te temi

cu-a Ta supraumană fire?

 

Iisus:

Ca Fiu al Celui ce-i etern,

sunt izbăvit de-a morţii teamă;

dar ea-şi afirmă hărnicia

prin ipostaza mea umană.

 

Pilat:

Te poţi întoarce în arest,

consider cercetarea încheiată!

 

Iisus:

(murmură în timp ce este scos de gardă)

Suntem extreme-n veci unite

de jocul sorţii revelată…

 

De cum iese arestatul, durerile de cap ale procuratorului reîncep,

aşa că el dă ordin să nu fie deranjat de nimeni.

 

Pilat:

(cu mâinile la tâmple)

O, zei, ce crunt mă pedepsiţi

pentru puţina mea credinţă!

Durerile au re-nceput

şi nici curaj, nici iscusinţă

 

n-am îndeajuns ca să decid

în cazul lui Iisus prorocul –

aleg dreptatea să o apăr,

ori preoţimii îi fac jocul?

 

(Când a virtuţii râvnă se porneşte,

zeiasca influenţă-i în declin,

iar sufletu-mbibat cu-nvăţătură

de îndoieli trufaşe-i arhiplin…)

 

Nu de sofisme-i trebuinţă

în astă chestiune delicată,

capabilă să schimbe lumea

cum nimeni n-a făcut-o niciodată.

 

De vreau ca peste ani şi ani

să nu fiu laşul cel mai mare,

am datoria-n public să afirm

c-acest verdict e-o crimă-ngrozitoare.

 

Dar iarăşi zic, nu-i inutil,

ba chiar curată nebunie,

să mă opun unei voinţe

totuna cu ce-i dat să fie,

 

când Însuşi El a afirmat

c-o resemnare neumană,

că faptele de azi nutrite-s

de sânul plin al sorţii mamă?

 

Am încercat şi alteori

să mă impun prin foc şi pară

şi m-am ales cu eticheta

că sunt mai crud decât o fiară.

 

De data asta vreau să ies

din confruntarea următoare

basma curată orice-ar fi,

chiar dac-aş şti că lumea moare.

 

Intră Ana şi Caiafa,

care au aşteptat cu nerăbdare crescândă să fie primiţi.

 

Ana:

(ţâfnos şi fără a mai aştepta ca Pilat să-i dea cuvântul)

Cu nerăbdare, hegemon,

vrem s-auzim c-ai confirmat

sentinţa dată de Sinedriu,

ca să sfârşim ce-am demarat.

 

Pilat:

(ironic)

Eşti, venerabile, convins

c-aşa-i corect să procedez,

chiar dacă bietului profet

legal n-am ce să-I reproşez?

 

Caiafa:

(foarte iritat)

Aşa să fie, hegemon,

că-i fără vină după lege,

deşi susţine că ar fi

al evreimii unic rege?

 

Păi, uzurparea, mi se pare,

nu-i o problemă oarecare –

ea îl vizează pe Cezar

şi se rezolvă ca atare!

 

De ceasul rău te va-ndemna

să-mpiedici dreapta procedură,

cercând să aperi mai departe

o preanocivă secătură,

 

vom fi siliţi să-nştiinţăm

imperialul cabinet,

că-naltul demnitar din zonă

fraternizează c-un proclet.

 

Pilat:

(dezgustat)

Sunteţi mai mult decât oribili

cu-această oarbă-ncrâncenare

ca ţinta faptă să devină

oricât ar fi răul de mare.

 

Nu doar şantaju-n cazul meu

şi-o crimă etnic asumată

de-un for juridic şmecheresc

şi-o gloată abil manevrată,

 

ci şi dezordinea firească

de nedreptate generată,

când clerul prin politică

îşi vrea imaginea salvată.

 

Ana:

(la fel de înţepat)

Ne reproşezi că încercăm

să fim ai Romei buni supuşi,

chiar preferând o nedreptate

dezordinii la care-am fi expuşi?

 

Rămân surprins, Pilat din Pont,

de-a ta poziţie ciudată,

când ştii prea bine că sentinţa

trebuie-ndată aplicată.

 

Răspunderea pentru proces

a noastră-i azi şi-n viitor,

iar sângele acestui ins

evreii-l iau asupra lor!

 

Pilat:

(vizibil relaxat, spălându-se pe mâini)

Mă simt cu cugetul curat

după această precizare,

fapt pentru care ţin să fac

o necesară îndreptare:

 

o nebunie-i să afirmi

că eşti şi zeu şi om deodată;

dar când pretinzi că eşti şi rege,

ţicneala trebuie stopată!

 

De-aceea, eu voi ordona

să fie-n rege deghizat

şi-apoi luat la scărmănat

acest erou de mucava.

 

Dă soldaţilor ordinele necesare pentru batjocorirea lui Iisus,

după care se întoarce lângă cei doi preoţi şi continuă:

 

Poporu-acum să-l întrebăm

cui libertatea i-o va da –

preablândului ţicnit Isus,

ori fiorosului Baraba?

 

De trei ori Pilat cere mulţimii pestriţe şi zgomotoase

să aleagă între Iisus profetul şi Baraba tâlharul

şi tot de-atâtea ori aceasta urlă: „Baraba”!

 

Pilat:

(aparte)

Vai ţie lume de haram!

Ce şanse de schimbare ai

când visătorii tăi de soi

în schimbul leprelor îi dai?

 

Nu mi-i ruşine nici cu mine –

niscaiva timp m-am agitat,

ca în final să demonstrez

că sinele mi-i neschimbat…

 

 

Sighetul Marmaţiei, George PETROVAI

August 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors