ROMÂNIA ÎNCONJURATĂ! CÂND VOM CONŞTIENTIZA PE CE LUME TRĂIM?

Posted by Gabriela Petcu On August - 29 - 2012

Lumea fierbe în jurul nostru, dar acest lucru e prea puţin, se pare, pentru a ne mişca din uşurătatea cu care ne trăim istoria – atât istoria mare, a neamului, cât şi pe cea “mică”, a propriei noastre vieţi. Să ne uităm puţin în jurul nostru:
Ungaria se afla în plin proces de reinventare revizionistă, având acţiuni din ce în ce mai agresive şi provocatoare la adresa ţărilor vecine care au minorităţi maghiare. Cu toate că orientarea ei ar fi sinucigaşă pentru o ţară atât de mică, respectiv naţionalismul economic şi recuperarea ideologiei hortyste (inclusiv antisemite), totuşi cum-necum Ungaria reuşeşte să îşi păstreze “faţa” în Uniunea Europeană şi să fie un actor care contează. Abia acest lucru o face să devină o ameninţare pentru România, nu atât mustăţile viforoase ale conspirationistilor urnei cu cenuşa „apostolului” fascist: anume, capacitatea de a îşi urmări obiectivele revizioniste.

 

La sud, Bulgaria se afla în plină formă. Pune moratoriu pe gazele de şist fără să cedeze presiunilor americane, are păreri proprii în dosarul iranian, taxează FMI-ul pentru aportul deosebit adus agravării crizei economice, cere Rusiei respectarea intereselor naţionale în proiectul South Stream. Frate, frate, slav, slav, ortodox, ortodox dar brânză e pe bani şi imperialismul n-are miros. Ceea ce se ştie mai puţin este ca şi în Bulgaria curentul revizionist este în renaştere. Dobrogea se afla tot mai mult invocata în imaginarul politic contemporan bulgăresc iar premierul Boiko Borisov a declarat, la Bucureşti, ca Bulgaria a pierdut teritorii uriaşe în urma celui de-al doilea război mondial (dacă-i aşa, noi ce ar trebui să zicem?!).

 

Serbia se afla şi ea într-un proces de reorientare, după ce T. Nikolici a câştigat alegerile şi a vizitat (demonstrativ?), imediat după alegeri, Moscova, a negat genocidul de la Srebenica şi a afirmat că nu va accepta integrarea în UE cu orice costuri. Comunicatul recent al Patriarhiei Serbiei ne arată izolaţi chiar şi din punct de vedere bisericesc, având în vedere că Patriarhia Moscovei se afla în strânse relaţii cu Biserica Greciei şi în relaţii amicale cu cea a Ierusalimului, are în jurisdicţia ei Ucraina şi Moldova, este apropiată de Bulgaria.

 

În Ucraina, un proiect de lege care, aparent, ne-ar fi favorabil, foloseşte pervers noţiunea de limba moldovenească pentru a rupe unitatea şi reprezentativitatea minorităţii romane din ţara vecină. În Republica Moldova, după ce legea egalităţii a fost impusă de eurocraţii vigilenţi, în asistenta tampa a Chişinăului şi Bucureştiului, se agita puternic apele, vorbindu-se chiar de instaurarea unor regiuni separatiste autonome în zonele controlate politic de comunişti şi de episcopi mai apropiaţi, pare-se, de Patriarhia Moscovei (ceea ce era destul de previzibil). Mitropolia Basarabiei se străduie, între timp, să facă totul pentru a compromite ortodoxia românească, în timp ce Patriarhul Daniel este ocupat cu orice altceva.

 

Aşadar, toate ţările vecine României se afla în plină fierbere, prefacere, agitaţie. Unele se consolidează intern şi devin eficiente şi pe plan extern, altele se clătina periculos, ameninţând stabilitatea celor din jur, pe teritoriul multora se duce o bătălie geopolitică acută intre SUA şi Rusia. Există o profeţie a părintelui Arsenie Boca în care România e înconjurată de flăcările războiului. Acum nu e război, însă ştim că războaiele nu apar din senin, ci dintr-o fierbere, o tensiune care atinge punctul culminant.

 

În privinţa graniţelor, oficialii asigura că nimeni nu doreşte modificarea lor astăzi, că doar suntem în Uniunea Europeană, însă, pe măsură ce UE se transformă într-un spaţiu cu tot mai multe constrângeri şi tot mai puţine beneficii (pentru vecini), este previzibil ca întoarcerea la un discurs revizionist precum şi la recuperarea naţionalismului, chiar dacă în forme diferite, adaptate contextului, să continue. Practic, nu există prea multe variante: ori continua tendinţele centrifugale provocate de impunerea austerităţii şi de interesele divergente ale statelor europene, ori, mai probabil, se creează acea Uniune Europeană Politică (vestita SUE), ce ar presupune însă un grad de centralizare atât de marcant încât se sperie gândul numai la ideea unei astfel de “închisori a naţiunilor”. Ambele variante sunt riscante pentru noi.

 

În toată această fierbere, România pare să fie o ţară letargica şi nepregătită pentru vremurile şi provocările nelipsite ale viitorului imediat. Suntem nepermis de relaxaţi, inconştienţi, uşuratici şi nepăsători cu adevăratele mize ale zilei.

 

Inclusiv sau, poate, mai ales noi, ortodocşii, părem decuplaţi de la tensiunea reală a împrejurărilor istorice pe care le trăim. Ne interesează mult care au fost mai tari, dacii sau romanii, ne anima subiectele care antrenează discuţii pasionante dar care nu au prea mare relevanţă pentru viaţa noastră cotidiană, ignorând, totodată, subiectele reale, grave, într-un cuvânt, vânăm şi adunăm, prea deseori, deşertăciune. Iar dacă ne uităm în jur, e jale: subiecte de can-can, fie politic, fie” ortodox”… Toate denotă o evadare din lumea reală.

 

O evadare care nu ne va servi, însă, la nimic.

 

Realitatea se răzbuna pe cei care o eludează permanent. Istoria ne este martora: superficialitatea românilor interbelici, pomenita de martirul Mircea Vulcănescu în 1940, când Ardealul a fost răpit prin Diktatul de la Viena, a prefaţat dezastrul războiului mondial, pierderile teritoriale şi experimentul comunist.

 

[…] Poate că nu ne-am preţuit cum se cuvine. Poate că n-am ştiut a ne cunoaşte. Poate c-am fost superficiali, uşori, sub vremurile mari ale împlinirii care ne-ar fi cerut altfel. Vom fi luat în deşert lucruri sfinte. Vom fi greşit fără să ne dăm seama. Vom fi adormit ca fecioarele nebune şi ceasul deşteptării ne va fi găsit fără ulei în candele. Nu vom fi băgat de seamă semnele ce ni se făceau în jur, sau glasul celor care – deşteptaţi de dimineaţă – ne vor fi vestit ivirea lor. […]

 

Vai, câte lucruri am fi putut face, dar pe care nu le-am făcut! Lenea, căutarea fiecăruia de ale sale, nebăgarea îndeajuns de seamă, bucuria lumii ne-au furat cu ale lor. […]

Vremuri asemănătoare ne stau în faţă, atât ca neam, cât şi că persoane. Doar că acum vor fi cu mult mai grele… „… Iar noi, noi unde suntem? Unde suntem cu starea sufletească?. Se întreba acelaşi martir încă din 1932, când scria profeticul avertisment “În ceasul al unsprezecelea”. Se pare că noi lipsim din propria ţara şi din propria viaţă…

 

Revista „Război întru Cuvânt”

http://www.razbointrucuvant.ro

iunie 2012

 

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors