Archive for July, 2012

Referendumul din 29 iulie a decis: Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni!

 

Autor: George Petrovai

 

            În orice bătălie – fie că-i militară, fie că-i politică – există un moment crucial, capabil să încline balanţa victoriei în favoarea acelei tabere care se arată atât de inspirată în aplicarea celei mai adecvate tactici de luptă, încât aceasta se vădeşte a fi însăşi purtătoarea favorii divine.

            Dacă pentru Aliaţii din cel de-al doilea război mondial, momentul de răscruce l-a constituit debarcarea cu succes (dar şi cu enorme jertfe umane) din Normandia, cu certitudine că 29 iulie 2012 poate fi considerată ziua cea mai lungă a României postdecembriste: Atât din punct de vedere fizic (prin vrerea inegalabilului Guvern Ponta, perioada „clasică” în ceea ce priveşte normalitatea şi limitele rezistenţei umane a fost lungită cu încă patru ore – de la 7 dimineaţa până la orele 23 ale nopţii!), dar mai ales din punct de vedere simbolic, altfel spus concret-istoric (drumul pe care de la această dată urma să o apuce fragila noastră democraţie).

            Iar voinţa majorităţii românilor (prin votul dat împotriva demiterii preşedintelui ales în urmă cu trei ani, prin abţinerea de la vot a acelor cetăţeni care în acest chip au refuzat să legalizeze manevrele politicianiste cu iz pucist şi în pofida enormelor fraude la care s-a dedat USL), voinţa majorităţii românilor, prin urmare, este ca ţara să-şi urmeze drumul început la 1 ianuarie 2007 spre o deplină integrare euro-atlantică.

            De unde rezultă nu doar un mesaj cât se poate de clar pentru întreaga suflare de pe aceste meleaguri (e drept, un mesaj devenit imperativ şi de neocolit prin masiva neparticipare a maghiarilor la acest referendum!) – România refuză noi experimente din categoria bolşevismului, fie el chiar cu faţă umană, ci şi un serios avertisment adresat aventurierilor ahtiaţi după putere deplină şi sfidătoare în stat – România nu mai e dispusă să suporte necontenitele ofense şi atingeri pe care i le aduc răufăcătorii cu ştaif!

            Căci evenimentele derulate în forţă şi viteză pe parcursul lunii iulie de către actualele cumetrii politice ce-şi zic „majoritate”, evidenţiază cu limpezime două lucruri, deopotrivă îngrijorătoare pentru românii lucizi şi pentru străinii intens preocupaţi de stabilitatea politico-economică a Uniunii Europene:

            1)Acapararea totală a puterii în stat, fapt care în mod inevitabil – prin diminuarea opoziţiei până în vecinătatea inexistenţei – duce la apariţia prea bine cunoscutei monstruozităţi totalitare cu numele de partid-stat;

            2)Cu spijinul neprecupeţit al presei aservite, în mod deosebit prin trustul de presă al lui Dan Voiculescu, periculoasa şi înjositoarea tendinţă de a aduce o bună parte dintre români în starea de zombi sau, după caz, de mankurţi.

            Nu voi insista asupra termenului zombi, cu toate că el se arată extrem de tentant pentru acele fantezii înspăimântătoare, care caută să readucă în actualitate sinistra lume plăsmuită de mitologiile îndepărtate de noi în timp şi spaţiu, mitologii în care morţii însufleţiţi se plimbă printre vii.

            Mult mai aproape de condiţia istorică şi geografică a românilor, implicit de condiţia lor existenţială, este mankurtul prin sensul metaforic şi semnificaţiile îngrijorătoare pe care termenul le încorporează.

           

            Legenda mankurtului, una din cele mai teribile şi mai terifiante utopii negre, este magistral prezentată în superbul roman O zi mai lungă decât veacul a scriitorului kirghiz (fost sovietic) Cinghiz Aitmatov.

            Într-o manieră cuceritoare, graţie echilibrului şi forţei de expresie, marele artist relatează înfricoşătoarea istorie a mankurtului. Cândva, se spune, în întinsele stepe de la Sarî-Ozeki, năvălise blestematul popor al juajuanilor, popor nomad, sălbatic şi războinic, în permanentă căutare de pradă şi robi. Printr-o barbarie demnă de cele mai tenebroase perioade ale istoriei, aceştia le aplicau prizonierilor un „tratament” ce-i aducea în starea de mankurt, adică de robi desăvârşiţi: li se ucidea memoria!

            Nefericiţii erau tunşi chilug, după care li se aplica pe capul astfel pregătit un şiri, un fel de „căciulă” din pielea de pe gâtul unei cămile anume sacrificată pentru această operaţiune. Apoi prizonierii, astfel dichisiţi, erau expuşi la soarele torid al stepei. Fâşiile de piele se uscau şi strângeau capul victimei ca nişte cercuri de fier. Mulţi mureau din cauza durerilor insuportabile. Dar dacă vreuna dintre victime trecea această probă de foc, după câteva zile trebuia să mai reziste la o încercare înspăimântătoare: firele de păr creşteau şi, neputând să iasă prin platoşa de piele, ele se răsuceau şi pătrundeau în ţeasta condamnatului la acest supliciu!

            Într-un asemenea mod inuman se obţineau robi de mare preţ: complet idiotizaţi prin uciderea raţiunii şi a aducerilor aminte, respectivii mankurţi funcţionau ca nişte roboţi eficient programaţi! Cu voinţa complet neutralizată şi fără urme de dorinţe umane, ei erau devotaţi stăpânului până la sacrificiu şi-i îndeplineau ordinele fără crâcnire, chiar dacă aceste ordine vizau săvârşirea unei crime.

            În stilul său duios-răscolitor, Cinghiz Aitmatov narează peripeţiile lui Naiman-Ana (o altă Vitoria Lipan), plecată din aul (sat tătăresc) pentru salvarea fiului ei, devenit mankurt după ce căzuse prizonier în mâinile juajuanilor. Sărmanul rob nu-şi mai recunoaşte mama, se arată complet insensibil la dovezile ei de dragoste şi la rugăminţile ei fierbinţi de a pleca împreună, ba mai mult, la ordinul stăpânului, singura autoritate care-l pune în mişcare, tânărul mankurt îşi ucide mama…

            Termenul de mankurt a fost aplicat oportuniştilor bolşevici, care de regulă (cel puţin în faza de început) îşi trădau ţara, familia şi prietenii, pentru a deveni fideli executanţi în slujba unei ideologii asasine. Prin extensie, oricare zelos activist de partid, ce punea cu nădejde umărul la făurirea universului concentraţionar (naţionalizare, deportări, colectivizare, torturi, crime), se comporta aidoma unui mankurt. E drept că acolo unde metodele „paşnice” de îndoctrinare, respectiv de absorbţie şi spălare de creiere, nu dădeau rezultatele scontate, de regulă acolo se apela fără şovăire la arsenalul mijloacelor brutale: privare de drepturi şi libertate, necontenită teroare fizică şi psihică, bătăi şi torturi, prin care se urmărea „remodelarea” victimelor vizate, adică anularea socio-intelectuală a „înrăiţilor” ce refuzau compromisul şi colaboraţionismul, chiar cu riscul de a-şi pierde viaţa. Nu aşa s-au petrecut lucrurile la noi prin atrocele program de reeducare conceput de Nikolski şi uneltele sale? O asemenea unealtă în mâinile securiştilor a fost însuşi Eugen Ţurcanu, teribilul călău prin intermediul căruia s-a derulat acest program. Dar când tăcerea a fost sfâşiată de răcnetele torturaţilor (din păcate nu toţi au rezistat la acest crâncen test) şi de protestele străinilor, securiştii n-au ezitat să-l dea morţii pe Ţurcanu…

            Regimul ceauşist s-a străduit la rândul lui să creeze omul nou, o monstruozitate docilă, laşă, linguşitoare, mincinoasă, leneşă, primejdios ticăloşită în substanţa sa intimă. E drept, nu mai erau la modă metodele barbare anterioare, însă scopul urmărit prin mijloacele mai rafinate de erodare psihică aveau aceeaşi nedezminţită finalitate: ascultarea oarbă de preceptele comuniste şi distrugerea oricărui germen de opoziţie! Ori între omul nou şi mankurt cu siguranţă se poate pune semnul egalităţii.

            …Am sperat că după Decembrie ’89 lucrurile vor intra pe un alt făgaş. Din nefericire, cei 22 de ani scurşi de la acest eveniment nu ne-au convins de bunele intenţii şi de capacitatea moral-intelectuală a guvernanţilor de care am avut parte până în prezent. Cu foarte puţine excepţii, cu totul neconcludente, putem spune cu mâna pe inimă că subtilitatea formelor utilizate pentru ca grosul electoratului să „gândească” cu capul partidelor aflate la putere, ne duc nesmintit cu gândul la opiul lui Marx şi la mankurtizarea lui Aitmatov.

 

            P.S. Ce urmează după revenirea lui Băsescu la Cotroceni? Cu certitudine regrupări şi zvârcoliri ale puciştilor deocamdată puşi cu botul pe labe de referendum, care vor căuta noi şi noi căi de atac pentru a-şi atinge scopurile, ceea ce în primul rând se cheamă încercarea de salvare a celor mai preţioase piei de tâlhari din mâna justiţiei.

            Dar mai înseamnă şi o rapidă recâştigare a încrederii oficialilor europeni, practic a tuturor cancelariilor străine, precum şi a investitorilor, ceea ce induce pe de o parte speranţa că lucrurile vor reveni în cel mai scurt timp la stabilitate şi normalitate, iar pe de altă parte conferă românilor încrederea că sărăcia nu va deveni un coşmar atotstăpânitor prin continua devalorizare a leului.

(Sighetul Marmaţiei, 30 iulie 2012)

                                                                                                                       

DA – Olimpiada poporului român

Posted by Stefan Strajer On July - 31 - 2012

DA – Olimpiada poporului român

 

Autor: Grid Modorcea (New York)

 

Bravo, romani de acasa si de pretutindeni care ati votat DA! Romania este salvata! E formidabil spiritul romanesc atunci cand se uneste la greu, impotriva raului. Sa nu mai lasam niciodata raul sa se inscauneze. Daca veghem, daca suntem mereu treji, el poate fi prevazut, preintampinat!

Votul nostru trebuie sa le dea de gandit tuturor celor care vin la putere si nu inteleg ca ei trebuie sa fie in slujba poporului si nu invers.

S-a vazut cum arata Maimuta fricoasa si lasa, care se hlizeste cu o torta in mana si vrea sa dea foc democratiei!

Poporul e o forta. Are o arma colosala: votul! Totul o sa fie bine. Chiar daca vremelnic poporul mai are de dus in carca Maimuta, un balast care ar trebui impachetat si trimis la Bruxelles, să se spele ei pe cap cu un astfel de rebut al istoriei! Ce-au facut romanii acum e un vot democratic, nu o lovitura de stat, cum spune Marele Ametit, o epava, care nici in ceasul al 12-lea nu se trezeste! Oare nu vede ca 87 la suta dintre romani nu-l vor!? Cum poate sa ignore 9 milioane de romani? Ce se astepata, sa fie presedinte pe o tara imaginara, fara popor?! Romania are de rezolvat mari probleme si uite cu ce se ocupa un Maimutoi, ii abureste inca o data pe creduli si fuduli!

Romanii adevarati sunt cei care au mers la vot, chiar daca au votat NU. Si e posibil ca USL sa numere mai bine: se asteapta la 52 la suta votanti. Dar ca un presedinte care sa nu mearga la vot si sa faca o campanie ca adeptii lui sa-i urmeze exemplul, sa boicoteze, sa-i jigneasca pe cei care merg, este o rusine istorica, fara comentarii, e piatra de moara a democratiei, este blamul total asupra constiintei umane, reprezentate de un ratacit in politica, oaia neagra a Europei! Si chiar daca veneau toti adeptii lui la vot, tot cei cu DA ar fi castigat detasat.

Dar Lasitatea sa a urmarit sa nu se atinga cvorumul, nu l-a interesat esenta fenomenului, faptul ca a generat acest referendum si faptul ca 87 dintre romani au votat demiterea sa!

Pacat de ardeleni si unguri, care s-au infratit cu tiganii si au stat acasa, perpetuand astfel ceata, fiindca ei n-au inteles ca la acest referendum nu e vorba de un om, ci de o idee, ideea de schimbare! In curand vor fi noi alegeri. Si ei trebuie sa iese din casa, sa aleaga oameni, dar daca nu au exercitiu democratic, ce vor alege, aceleasi gunoaie!?

Iata ce a scos in evidenta acest referendum, o Maimuta, care se substituie statului, fiindca bomboana de pe coliva pe care o suge el e “lovitura de stat”. Care lovitura? Revenirea la normalitate? Sau Maimuta o face pe Ludovic al XIV-lea, care zice “L’Etat c’est moi”?! Disperarea de a nu pierde privilegiile, l-au facut sa inventeze ceva diabolic, “lovitura de stat” si neparticiparea la vot! Asa, cu aceasta strategie rusinoasa, se perpetueaza ceata, haosul. Asta a si vrut acest individ insetat dupa putere, ca sa revina la Cotroceni si sa-si poata tainui mai departe marsaviile si diversiunile!

Dar ce credibilitate mai are el cand spune NU, cand le cere romanilor sa nu mearga la vot si cand 87 la suta dintre romani nu-l vor?!

Oricat de infantil ar fi Ponta, guvernul trebuie sa treaca la treaba, sa se uite si spre popor, nu numai spre alegeri, alte alegeri, din alegeri in alegeri, dar de nevoile tarii cine se mai ocupa?! Cine va iriga pamantul crapat, cine va lupta cu cicatricele secetei? Sa vedem, vin acum nemtii lui Merkel, fericiti ca lasii care nu au mers la vot le-au salvat aliatul?! Sau tot poporul roman, saracul, va trage la jug?!

Iata de ce referendumul trebuia sa fie o Olimpiada pentru toti romanii, o schimbare spre binele poporului, o intoarcere cu fata spre nevoile lui, nu sa perpetueze ceata si paiata!

Evident, acum vor apare toate marlaniile acestui individ si e timpul ca justitia libera sa-i faca socoteala. Ticalosii trebuie sa plateasca umilinta si ingenuncherea acestui popor in fata codosilor straini de la UE. Si in fata unora ca Andrei Plesu, Ion Cristoiu sau a acelui imposibil Kakartianu, rusinea ziaristilor, fara instinctul dreptatii, oameni de paie, bolnavi dupa glorie ieftina si bani marunti! Pleava, maruntis! Care, una-doua, o dau pe umor! Ei cred ca asa se spala prostia din creier! Umoristi de doi bani, gogosari de paie! Ei sunt cica „precauti”, auzi, precauti, asa cum Plesu a demonstrat si cand era ministru de externe si a facut niste gafe enorme! Atunci i-a jignit pe sarbi, azi isi jigneste propriul popor, daca nu cumva el face parte din alt popor, tiganesc sau transcendental! Acesti gafisti ar tebui sa spele putina!

Indivizi care in scrierile si vorbele lor televizate sfatuiau poporul sa nu mearga la vot sau dadeau din colt in colt, o faceau pe „analistii”, indemnau populatia sa voteze NU, otrepe fara simtul primejdiei, fara să priceapa nimic din realitate. Ce sa mai analizezi, măi, lingaule, in fata unei evidente destarate, a unui om fara tara, un om fara popor?! Ce faci in fata unui potop, analizezi sau pui mana pe vasle?!

Indiferent ce se va intampla de acum incolo, poporul a inteles ca solutia la rau este schimbarea! Am aratat care e semnificatia ei in articolul anterior, „Votati schimbarea”! Nu se poate trai la nesfarsit intr-o camera imbacsita, deschideti ferestrele, am spus, e nevoie de primenire, de aer proaspat!

Si poporul roman s-a dovedit inca o data mai intelept decat aceste capete patrate, decat ICR-istii, alta cloaca de bandiţi care l-au luat pe NU in brate. Ei vor muri cu NU in frunte, acesti sarlatani si bişnitari ai culturii, care intra in istoria rusinii cu eticheta „intelectualii lui Basescu”! Care intelectuali? Poate „Liichelele lui Basescu” si e putin spus!

DA, e nevoie de DA in toate sensurile pentru Romania. Invatati sa spuneti DA, fratilor, fiindca DA inseamna energie pozitiva, iar NU, negativa. Am invatat lectia asta in America. De aceea americanii sunt departe, fiindca ei sunt calauziti de aceasta energie pozitiva, care ii impinge mereu inainte. Pentru ei nu există NU. Daca sovai sau te aude ca spui NU, te lasa. Ei cauta aliati pozitivi. Incarcati-va cu DA si veti merge inainte, si veti face minuni, asa cum ati facut acum, in timpul marii Olimpiade de la Londra. 29 iulie a fost Olimpiada poporului roman!

Lumea va trebui sa respecte votul nostru. Daca UE e o uniune democratica ar trebui sa blameze un aliat care ii indeamna pe oameni sa nu se duca la vot. Sa-l ia doamna Merkel de sofer daca il iubeste pe acest NU-l al Europei!

Cred ca documentele UE nu sunt corecte, trebuie regandite, sa fie interzisa o astfel de campanie lasa, ticaloasa, impotriva votului. Ce pune UE in loc daca valoarea votului este ridiculizata si anulata? De ce nu se intampla asa ceva in alte tari din UE, ci numai in Romania?! De ce au lasat cei de la Bruxelles sa se intample asa ceva? De ce tac?! Le convine un aliat mic, pricajit, supt, fara personalitate?!

Dar 9 milioane de romani au dat importanta votului! Romania va fi, categoric, respectata, va fi mult mai demna, va intra cu fruntea sus pe covorul rosu al Olimpiadei. Nu va mai fie teama de carcotasi. De politicianisme ieftine. Galgaragiii au supt si au subrezit spiritul viu al istoriei. Am vazut zeci de emisiuni otravite. Goana dupa profit i-a facut pe multi patroni de televiziuni sa inoate in mocirla indoielii, sa fie flasi precauti. E timpul sa se trezeasca si ei. E nevoie de o noua voce in mass-media romaneasca, acum urata, leproasa, slinoasa, plina de neprofesionisti.

Poporul roman a fost limpede, a transmis un mesaj magic. E timpul sa se scuture si mass-media de paiate, care fac numai rau, fiindca uratesc imaginea unui popor frumos, drept, intelept, viteaz, pe care il subestimeaza si il prezinta numai deformat, il slutesc, il fac tampit. Numai emisiuni tampite, care ii reprezinta pe cei care le fac.

Poporul roman are nevoie de o alta oglinda. Oglinda voastra, paiatelor, s-a invechit. Ati intors-o cu partea mata. Poporul roman e cu un pas inainte in faţa unor efemeri ca Merkel, Basescu, Plesu et co. Poporul roman trebuie sa invete sa vorbeasca mai putin si faptele or sa dovedeasca limpede cine este: o forta, care nu s-a alterat!

Restul sunt marginali, pleava, tiganii boicotisti in corpore, forumisti fara coloana vertebrala, mereu „nedumeriti”, care se baga unde nu le fierbe oala, liber-schimbisti, cum ii numea Caragiale (suntem in Anul Caragiale, de bun augur pentru romani!). Sa nu va pese de cei care traiesc din firimituri, din linguseli. Daca ar fi demni, toate haimanalele care l-au lins pe Basescu ar trebui sa lase locul unor oameni noi, curati, cinstiti.

Romania are 9 milioane de astfel de oameni! 9 milioane de oameni care au votat schimbarea! Ei nu stiu sa spuna decat DA. Cu DA inainte, asa sa fie vorba, in spiritul celei mai intelepte vorbe a poporului roman: „Cu Dumnezeu inainte”. DA este energia pozitiva, este Dumnezeu.

Corespondenta de la New York

 

Taina scrisului: Sunt un om norocos – Lucian Munteanu

Posted by Gabriela Petcu On July - 27 - 2012

Sunt un om norocos. De când mă ştiu. Şi chiar mă comport ca atare: cu optimism, cu umor, dar mai ales cu o mare disponibilitate de a-mi iubi semenii. Sunt şi un iremediabil naiv. Deşi am avut întotdeauna încredere că ambiţia şi efortul mă pot conduce spre atingerea unui scop, conştiinţa propriei mele valori s-a conturat mult mai târziu. Când am lucrat în echipă. Medicală la început. Ori când am început să public literatură. Abia când am simţit înţepăturile perfide ale invidiei, mi-am dat seama de valoarea mea… Dar, în loc să privesc anturajul cu aroganţă şi dispreţ, am decis că valoarea te obligă „să pui osul la treabă!” Şi m-am conformat.

Încă din primele clase de liceu, am ştiut că eu sunt plătit ca să învăţ. Leafa mea – de la părinţi – consta în întreţinerea la şcoală, plata excursiilor, a şcolii particulare de gimnastică, a celei de dans, bilete la teatru şi concerte (simfonice!). Mai târziu, statul a preluat o parte a acestor cheltuieli sub forma de cazare în cămin studenţesc, cartelă de trei mese zilnic la cantină ş o sumă de bani lunară (echivalentul a circa 15 bilete la cinematograf), destinată nevoilor culturale…Nu vă miraţi! Aşa era în anii 50, imediat după război şi după doi ani de secetă cumplită.

Prima mea operă literară scrisă a fost în genul retoric. Am scris o teză, la istorie, de unsprezece pagini: „Greşelile politice, militare strategice şi tactice ale lui Napoleon în campania din 1812 în Rusia, repetate punct cu punct de Hitler.” În particular, profesorul de istorie mi-a explicat de ce mi-a notat teza cu 9(nouă): în aceeaşi clasă era şi fiul prefectului, al inspectorului general al Administraţiei Financiare, al celui mai mare angrosist de cherestea etc. Acelaşi lucru mi s-a întâmplat (tot cu nota 9!), când mi-am susţinut teza de licenţă la Psihiatrie, câţiva ani mai târziu.

Cu foarte mulţi ani înainte de a fi Capitala Culturală Europeană, Sibiul meu natal poseda o efervescenţă intelectuală şi artisticăde prim rang. Pe care am simţit-o şi eu, ca elev de liceu. Când am devenit student la medicină în Cluj, la mai puţin de 18 ani împliniţi(!), apetitul meu pentru cultură era deja deschis. Şi Slavă Domnului, Clujul oferea totul pentru satisfacerea acestei nevoi.

Aşadar formarea mea ca „literat” a fost rezultatul lecturii şi al mediului, atmosferei culturale în care trăiam…Şansa de a avea colegi de an la facultate, fii şi fiice de profesori universitari, cu care m-am împrietenit, din cauza preocupărilor şi a gusturilor comune ( ei prin tradiţie şi educaţie, eu – doar – prin absorbţie voluntară!), mi-au deschis porţile caselor în care poposeau mari artişti. Sau care erau frecventate de ilustre personalităţi ale epocii. Am aflat lucruri care îmi fuseseră inaccesibile ca elev de liceu…

Începusem să-mi rafinez gusturile, comportamental (şi estetic!). Ecoul, deloc tardiv, al acestor învăţături apare – într-un sonet scris de mine şaizeci de ani mai târziu: „… un diplomat subtil, ce are printre arme şi tăcerea”. Ca elev de liceu m-am bucurat de măiestria transmisă direct de un mare artist dramatic, care mi-a dezvăluit tainele recitării poeziei: interpretare, nuanţare, muzicalitate, ritm. Încât, la mai puţin de o lună de la contactul cu Clujul cultural, am câştigat o diplomă de „recitator fruntaş pe oraşul Cluj”.

Încălecarea pe Pegas şi „desecretizarea” căii spre Parnas, mi-a fost facilitată şi îndrumată, ani în şir, în mod direct, de un poet clujan, fost ofiţer de cavalerie, deblocat din armata română odată cu floarea ofiţerimii, după 1945, care era salariatul unei reviste literare, ca dactilograf(!). Un mare poet, al cărui ucenic am devenit. El m-a învăţat tot ce trebuia să ştie un începător în ale scrisului, dar mai ales ce greşeli trebuie să evite. De la el ştiu că cu cât arunci mai mult la coş, cu atât ce rămâne pe masă este mai valoros. Adică esenţa! De atunci datează primul meu aforism: Simplitatea este una din faţetele diamantului genialităţii!” Am devenit buni prieteni. Ne vizitam şi după ce mi-am schimbat reşedinţa, la Oradea, odată cu terminarea studiilor mele medicale. Înainte de a emigra, mi-a încredinţat, în mare secret (doar devenisem – prin repartiţie guvernamentală – ofiţer-medic în M.A.I.!), un dosar cu toată producţia lui lirică. Care nu văzuse niciodată lumina tiparului! Dar pe care o păstrez cu toată sfinţenia cuvenită unei relicve, dublată de speranţa unei posibile editări, spre bucuria lecturii.Timp de peste treizeci de ani condeiul meu a aşteptat cuminte în etuiul său. Elita culturală românească fusese coborâtă de pe soclu, mărunţită până la anihilarea valorii şi distribuită „maselor largi populare”, spre… rumegare.

După 1990, când începuseră deschideri de sertare literare, când majoritatea hebdomadarelor, ba chiar şi cotidienele, aveau câte o pagină culturală, am sesizat la orizont o nouă motivaţie…Conştiinţa socială încă nu se isterizase până la paroxism – ca în prezent – şi nu apăruse noua formă a luptei de clasă, care asmute fiecare individ contra tuturor celorlalţi…Eu fiind un empirist, pentru mine motivaţia se adapta cerinţelor momentului. Ca un bun ofiţer de stat major, aveam de fiecare dată, un singur ţel. Pentru atingerea căruia mobilizam toate resursele disponibile.

Am încercat să trezesc interesul semenilor spre lectură, spre ce se întâmplă în jurul nostru, spre trăirile individuale. A căror analiză fusese interzisă anterior. Mi-am izvodit un pseudonim, care să mă caracterizeze cât de cât şi am început să public. La început doar în media locală… Producţia literară a debutat cu epigrame. Întâi mai timide, apoi mai tăioase.

M-am numărat printre membri fondatori ai Clubului Umoriştilor Bihoreni (C.U.B.) şi ai Cenaclului Barbu Ştefănescu Delavrancea“. Figurez, cu două pagini în Almanahul epigramiştilor medici, editat de prof. univ. dr. în epigramăElis Râpeanu, tipărit la Bucureşti de Editura medicală. Am sub tipar un volum consistent de circa 400 de epigrame. Activitatea mea literară a fost favorizată de faptul că nu mai trebuia să-mi ascund gândurile şi să-mi cenzurez vorbele. Am produs versuri, eseuri, proză scurtă, am luat interviuri, dar am reluat şi unele foi învechite de vreme, scrise în anii studenţiei.

La Oradea am devenit notoriu. Sunt membru fondator al celor două cenacluri literare. În ziua când împlineam 75 de ani am lansat un prim volum de versuri „Scrib cugetând”. Era şi este rodul întâlnirii cu Muza: Prinţesa trandafirului solar, cu nume simbolic, Suri. Simbioza metaforică sentimental/raţională între noi, mi-a prilejuit apariţia anul acesta a unui volum de „Sonete trans lucide”. Recidivă? Mariaj perpetuu între Poet şi Muză?! Greu de analizat după criterii contabiliceşti, calitatea unor trăiri specifice, care prin definiţie nu sunt cuantificabile!

Motivaţia activităţii mele nu este,a cum s-ar crede, descărcarea preaplinului sufletesc. Aşa cum afirmă – despre ei – unii confraţi. Sufletul nu este un vas unde pui şi din care goleşti. Lirica nu umple fiinţa noastră, ci o înnobilează sublim.Iată de ce nu aspir la a fi membru în cât mai multe şi prestigioase asociaţii ori societăţi literare.Scopul meu este să-mi iubesc semenii şi să le-o pot dovedi cu mijloacele puse mie la dispoziţie, spre uzul perpetuu, de către Divinitate.

———————————-

P.S.

Am scris despre Eminescu, nu doar pentru că-l iubesc ci şi deoarece mi-am luat îndrăzneala de a-l socoti cel dintâi mentor al meu. Marele Poet, oare nu ne aparţine nouă tuturor?! Citându-l pe cel mai Mare Mihai al românilor (şi neamul nostru are câţiva de primă mărime!), cu bună intenţie nu am pomenit numele poeţilor cu care am fost/sunt contemporan. Numele meu este nesemnificativ ca să-l alătur lor. Ar fi un abuz! Despre care stă statuat în „SCRISOAREA I”: „…va vorbi vreun mititel, nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el.”

Lucian MUNTEANU / Noru SILVAN

Oradea

Marţi, 24 iulie 2012

 

Alexandru OBLU: Ploșnița puterii la români

Posted by Gabriela Petcu On July - 27 - 2012

 
Motto 1:

Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!”

(Alexandru Lapusneanu, fost domnitor al Moldovei)


Motto 2:

“Băsescu e un mit, a cărui naştere a fost atent construită”.

(Marius Oprea, istoric)
În desfăşurarea ei multimilenara, Istoria Românilor ne arată o formidabilă tribulaţie şi emulaţie a obştilor suspuse, pentru cucerirea Şeii celei bântuite de Diavol a Puterii, aproape întotdeauna adjudecata de către învingători prin pârghii şi metode numai parţial ortodoxe şi mai adesea amorale, imorale, ilegale, ori chiar criminale!
Din acest motiv, tradiţia  sfâşierilor la vârf pentru trofeul ei, a creat o tipologie a emulilor „qvasi-sangvinara”, Care, atunci când câştiga unul ia totul, că după o luptă a haitelor! De aceea confruntarea politică a devenit „ciolaniada”, iar puterea s-a transformat în „ciolan”.
În etapa actuală, partidele politice care se-ntrec pentru „ofranda puterii” nu mai sunt confrerii ideologice doctrinare; ele s-au privatizat în fond şi în fapte (deşi nu recunosc asta nici în „ruptul capului”) şi sunt conduse de cei mai abili şi veroşi manipulatori ai cluburilor de interese, care nu mai păstrează acum în stindarde  decât carcasa partinică. Sub coordonarea ticăloasă a acestor „şefi de manevre”, statul identitar suveran începe să se  atomizeze, iar ei devin (din perspectiva Democraţiei asediate pe toate planurile) veritabili neo-fanarioţi, cărora le mai trebuie doar câţiva paşi
 pentru a se  transforma în ucigaşi de state sociale şi gropari ai propriilor neamuri! Iar aceste momente sunt programate ocult, să se-ntâmple curând. Adică, în momentul când democraţia le va permite să monopolizeze toate frâiele puterii, conducătorii iresponsabili ai globalizării la zi vor deveni, peste noapte, nişte dictatori odioşi, care vor subordona, controla şi manipula totul, discreţionar, până la a face marfă vandabilă din istoria propriului popor!
În acest punct de risc şi de balans periculos, peste prăpastia haosului ne aflăm noi romanii, acum, ajunşi în pragul datei memorabile de 29 iulie, 2012. În vremuri revolute, aduse în contemporaneitatea sa de Ioan Budai Deleanu, pe accente eroi-comice, dar îndeajuns de pilduitoare pentru cei de azi, se vede lupta pentru putere şi controlul ţigănimii „slobozite”, istorisite în chip de „batracomeomahie”, de război al broaştelor cu şobolanii (parcă). Confruntările pentru putere din zilele noastre sunt şi ele asociate cu lucrări ori cu situaţii ale regnului necuvântător. Mulţi dintre români îşi povăţuiesc pruncii să nu facă la viaţa lor politica, avertizându-i ca aceasta ar fi o „curva împuţită” de care trebuie să se ferească! Şi, pentru că veni vorba de chestia asta care pute, ne vom prevala şi noi de context, zicându-i „ploşniţa puterii”, care poate fi, simultan sau alternativ, în ambele feluri, dincolo de orice demonstraţie biologică şi doar cu un strop de imaginaţie adăugată.


Iar pentru că am adus în prim plan aceste vietăţi execrabile, ploşniţele, vă voi aminti, intru folosul împrospătării memoriilor domniilor-voastre ca ele emit un damf respingător unic şi specific şi manifestă o „voluptate” formidabilă a suptului de sânge, până ce crăpa de preaplin! Numai aşa şi după aceea încep să se usuce, pornind de la rezervorul explodat prin suprasarcină. Atunci când este în exerciţiul aspiraţiei, când funcţionează ca atare, ploşniţă, (chiar dacă îi rupi abdomenul-cisternă) nu se decuplează din efort: îşi înfige tot mai adânc acul otrăvit în carnea victimei şi continuă să pulseze sânge, risipit către nicăieri, cu ultima fărâmă de vitalitate concentrată care i-a mai rămas în fălci… de unde putem deduce că, forţa dobândită prin vampirism, se manifestă asemănător la unele fiinţe, iar puterea personală a „ploşniţei din dealul Cotrocenilor” de pildă, se poate defini ca dedulcirea discreţionară a sugătorului din sângele bun şi cald al supuşilor, indiferent de ADN-ul lor, iar pe palierul puternicilor de pe etajul puterii lor, găsim doar ploşniţărie şi atât: oameni, pe acolo, nu mai sunt!
În aceste condiţii de atac concentrat al haitelor asupra democraţiei şi al statului social protector al popoarelor şi identităţilor lor naţionale specifice, avem datoria să ne regrupăm şi să acţionăm solidar pentru prezervarea viitorului copiilor şi nepoţilor noştri, în statul natural şi istoric al străbunilor lor. În felul acesta, căzând  exact pe subiect şi tocmai de aceea, trebuie să arătăm şi să făptuim delegitimarea zdrobitoare a impostorului puterii prezidenţiale, prin calea legală a votului plebiscitar, din 29 iulie curent, data strict memorabilă pentru romanii adevăraţi şi conştienţi. Votul din această dată vă fi un act de conştiinţă angajată şi lucidă, de responsabilitate vibrantă, mai ales pentru tineretul României care vrea să-şi construiască viitorul în patria lui strămoşească şi nu mai accepta să fie alungat din ţară şi să se împrăştie în lume anonim, ca faina orbului! Pe tot parcursul guvernării sale, care s-a petrecut abuziv, prin desconsiderarea şi umilirea multiplă a poporului, prin devastarea totală a echilibrului social al românilor, prezidentul dublu suspendat (ca Nime-n-lume!) şi-a îndatorat iraţional statul ca să-şi îndestuleze privatul (mai ales pe cel din proximitatea buzunarelor sale)!
Se spune că T.B. e supărat şi pe ex-regele romanilor, Mihai I de Hohenzollern pentru că acesta „a trădat”. (Poate că are dreptate să se înfurie, dar… doar pentru că Mihai a trădat înaintea lui. Altfel?)… Istoricul Marius Oprea, care este autor al unei recente monografii biografice a suspendatului spune că: „Băsescu este un mit a cărui naştere a fost atent construită.” În felul acesta, aflăm că T.B. a fost racolat de Securitate în 1973, când era elev al lnstitutului de Marină din Constantă, cu dosar personal de recrutare nr. 3990/09.11.1973 şi folosit ca şi colaborator al lucrătorilor din Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare, de atunci încoace. În 1987 este numit şef al Agenţiei Navrom din Anvers, Belgia; în 29 decembrie 1989 ofiţerul de Securitate Silvian Ionescu, cel care l-a avut în subordine şi pe Traian Băsescu, s-a infiltrat în anturajul lui Dan Iosif şi Voican Voiculescu, iar în ianuarie următor a fost numit secretar executiv al F.S.N…

 

Imediat după Lovilutia din ’89, T.B. a fost numit director general al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor, funcţie pe care a fost ajutat să o obţină prin secretarul executiv al F.S.N., Silvian Ionescu şi prin vechiul său prieten Calin Marinescu (Shogunul), pe atunci preşedinte al C.F.S.N. Constanţa. De aici încolo politicianul astfel conturat, Traian Băsescu, începe să urce spre vârful puterii cu unghiile şi cu dinţii, dărâma pe alţii şi avansează el. În 1991 e numit ministrul al Transporturilor în Guvernul Român. De la această dată, a patra flotă comercială, ca mărime, a lumii, preluată de la Ceauşescu, a dispărut piratată pe vremea comenduirii băsesciene, dar, evident, el nu se face vinovat de nimic, el usturoi n-a mâncat şi nici gura nu-i pute!

 

În evidenţele NATO, pe site-ul Summit-ului de la Chicago se menţionează că Traian Băsescu este premierul României şi în 2009 A.F.P.-ul l-a prezentat pe acelaşi, motivat de un eveniment similar, tot ca “prim-ministrul României”. În perioada când începuse să devină un factor reperabil de putere, (după ce-l decapitase de la şefia PD-ului pe băiatul cu pulovere pe fără gât, numit Petre Roman), Băsescu a trecut pe numele său întregul material politic al „surpatului”, fără să mai pună ghilimelele primului său plagiat major, comis în văzul lumii. Multe a făcut strâmbe şi nefăcute Traian Băsescu, de când a fost propulsat, pe eşichierul politic dâmboviţean, dar, strălucirea renumelui sau vine mai întâi din următoarele: s-a consacrat în politică, ca navigator de bulboană, cu ochii tulburi, pe corăbiile bete ale puterii; omul n-a construit niciodată nimic, dar a luat totul de-a gata, trecându-l pe numele sau la preţ de deşeu şi a dărâmat tot ce nu este pe gustul interesului sau; nu respectă pe nimeni, dar îi ştie de frică pe oculţi şi minte de îngheaţă apele, în toate cele patru anotimpuri. Mai mult decât atât, îmi spunea un prieten: „omul acesta e napalm, pe unde trece pârjoleşte, seacă tot şi usucă de-a-valma!”
N-a rămas palier social pe care să nu-l clatine, n-a rămas suflet de om pe care să nu-l vatăme. A tăiat şi  smuls de la mame şi copii, de la tineri şi bătrâni, de la handicapaţi şi sănătoşi, mineri şi militari, forjori aşchietori! Un adevărat stahanovist al dezastrului. A lăsat să piară totul, să se năruie totul; n-a creat un loc de muncă şi a îndatorat tara stăpânilor lui de la F.M.I. pe cel puţin cinci generaţii, pe care, astfel, le-a blestemat să devină sclave la stăpân! A călcat în picioare Constituţia şi tot el strigă că nu respecta alţii constituţionalitatea; a făcut că şcoala „reformată” de el şi slugile lui să scoată, cum spune însuşi, pe bandă rulantă, „tâmpiţi”. I-a gonit din ţara pe meseriaşii excelenţi, pe doctorii buni, pe profesorii excepţionali, pe tinerii dotaţi, pe motiv că România nu-şi permite să plătească pentru sine asemenea valori. A făcut din fiica lui sfertodoctă şi agramata, prin furt mascat şi contribuţii de la partidul portocalelor otrăvite, un europarlamentar român nul, un impostor care, de fapt, este şi  antiromân.

 

El însuşi „s-a ales” în condiţii incerte, cu mari semne de întrebare, conspirativ, prin furt şi manipulare, cu ajutorul hoţilor dinăuntru şi al raptorilor din afară… Suntem siguri că inamicii politici ai personajului i-au notat riguros toate greşelile şi derapajele (făcute întotdeauna cu voie şi niciodată fără voie) şi-l vor ataca cu ele oportun, aşa cum n-am s-o fac şi eu, aici!

 
Alexandru OBLU

Bucureşti

27 iulie 2012

Epigrame despre Referen… dum-dum!

Posted by solariu On July - 27 - 2012
Sorin Olariu - Pentagon Mall

Sorin Olariu – Pentagon Mall

BĂSESCU SE DISCULPĂ

Dragul meu electorat
Recunosc că beau cât trei,
Dar la fel de-adevărat
E că beau pe banii mei.

SFAT LUI VICTOR PONTA

De vrei să scapi de matelot
Te-nvăţ eu cum să procedezi:
Sustragi biletul tău de vot
Şi faci ce ştii: îl xeroxezi!

LOVITURĂ DE STAT?

Cred c-această lovitură
Dată iute sub centură,
Nu mai e deloc de STAT,
Mai degrabă-i de PLECAT.

VIITOR DE AUR…

Ţara merge înainte:
Prim-ministrul e-un rechin,
Plus c-avem un preşedinte
Comandant de… submarin.

PONTA CĂTRE MERKEL

Vreau atâta să se ştie
Că e-un lucru important:
Noi nu suntem colonie,
Nici măcar deodorant!…

GREŞELI GRAMATICALE

În ţara-n care, ne-ntrerupt,
Poporul zace-ntr-un marasm,
Spui: politician corupt
Şi-ai şi făcut un pleonasm.

AM VISAT CĂ L-AM SALVAT
DE LA ÎNEC PE BĂSESCU

- Mă-nec!… striga el cam matol
Cu capu-n apă si nămol.
Şi-aşa m-a-nduioşat încât
I-am tras bocancul de pe gât.

TRASUL CURELEI ÎN VREMURI DE CRIZĂ

Vă spun cinstit prieteni dragi
Că de curea atât am tras
Încât o scot de la nădragi
Şi uite că mi-o pun la ceas.

LUI VICTOR PONTA

Ţi-o spun aşa, ca unui frate
Şi rog, notează informaţia:
Când ai prea multe doctorate
Îţi afectează… educaţia!

SALVAREA VINE DE LA COTROCENI

De crunta austeritate
Ne scapă iute Antonescu
De-o vinde sticlele lăsate
După plecarea lui Băsescu.

BĂSESCU SUSPENDAT?
Există oameni mari, de stat,
Care-ar dori să-l prindă
Şi-apoi să-l vadă suspendat
Ca pe Saddam: de-o grindă!

ROMÂNI, NU VĂ MAI CERTAŢI!

Ascultaţi-mă pe mine:
Ce să mai vorbim acum?
Lasă că vorbim mai bine
După referen… dum-dum!

Notificare publică

Posted by Stefan Strajer On July - 27 - 2012

Notificare publică

Autor: Ion Coja

Aflu că circulă pe Internet sub semnătura mea un text derutant pentru cititori, cu privire la referendumul din 29 iulie. Un text pe care eu nu l-am scris. În măsura în care există persoane dispuse să țină seamă de părerile mele, mă simt obligat să precizez că:

 

1. Nu fac și nu am făcut nici cel mai neînsemnat gest de susținere a lui Traian Băsescu. După părerea mea, nu există niciun motiv serios ca să ezităm în ziua referendumului: DA! Băsescu trebuie demis!

 

2. Mai presus de orice alt considerent, Traian Băsescu nu avea ce să caute printre candidații la preșidenție, necum să mai fie și ales președinte al Romîniei. Dezvăluirile care se vor face după 29 iulie sper să lămurească și acest subiect: fraudele electorale comise la alegerile de primar general al Capitalei, în 2000, și la alegerile prezidențiale din 2004 și 2009!

 

3. La referendumul din 2007 Traian Băsescu s-a dovedit un ins laș, lipsit de curajul de a se confrunta cu opinia liber și corect exprimată a alegătorilor. A reușit să vicieze din start referendumul prin introducerea unei chestiuni care nu avea ce căuta pe buletinul de vot: problema reformei Parlamentului (propunerea de renunțare la sistemul bicameral și de reducere a numărului de parlamentari). Alegătorii de bună credință au luat în serios promisiunile de reformă a Parlamentului și au votat pentru menținerea lui Băsescu! Au trecut cinci ani de atunci! Nu a întreprins nimic serios Băsescu și PDL în vederea reformei promise! Propriii săi parlamentari au fost primii împotriva acestei idei! Dar ideea, ca promisiune făcută la referendumul din 2007, a reușit să deruteze electoratul și să deturneze votul oamenilor.

 

4. Suspendat a doua oară, lașul nostru președinte încearcă o manevră și mai nerușinată: PDL a modificat din timp legea referendumului și de data aceasta, spre deosebire de 2007, pentru demiterea lui Băsescu este nevoie de participarea la vot a cel puțin 50% dintre cei înscriși pe listele electorale! Prevedere absurdă, care lipsește din legislația celor mai multe state. Știind bine că lumea nu-l mai vrea, speranța lui Băsescu este că românii care nu se vor prezenta la vot vor fi contabilizați în favoarea sa!…

 

5. Există așadar acest pericol: numărul românilor absenți de la vot să fie mai mare de 50%. Din diverse motive și mai ales din lehamitea pe care ne-o stârnește circul politic, mulți dintre noi vor fi tentați să rămână acasă! În plus, câteva milioane de români, plecați din țară din pricinile cunoscute, nici nu pot să se prezinte la vot! Numai lașitatea îl poate face pe un politician să imagineze asemenea stratagemă penibilă și să profite de această situație pentru a-și salva pielea! De aceea, fiecare dintre noi, cei conștienți că demiterea lui Băsescu este o condiție sine qua non a oricărui proiect de redresare a situației din Țară, este imperios necesar să ne implicăm de la sine, benevol, într-o acțiune de la om la om de convingere, de persuadare a prietenilor, rudelor, a colegilor, să se prezinte la vot! Să le cerem, să le explicăm de ce este nevoie să ne prezentăm cu toții la vot! Atât! Iar la urnă să voteze fiecare cum îi face plăcere, să voteze chiar și în favoarea președintelui suspendat, dar să voteze! Căci absența de la vot semnifică de fapt acceptarea acestui comportament nedemn și laș al președintelui suspendat și al acoliților săi! Înseamnă complicitate indirectă la infracțiunile deja făcute și viitoare ale lui Traian Băsescu.

Avem acum ocazia să spălăm rușinea de a fi suportat opt ani de zile în fruntea noastră un asemenea specimen! Avem ocazia să dăm de pământ cu cel mai mare impostor! Nu putem pierde această ocazie!

 

6. Altă diversiune, altă încercare de a prosti electoratul este aceea de a spune că la referendum vom alege între Băsescu și Crin Antonescu, între PDL și USL!… Eu unul nu am susținut niciodată vreunul dintre partidele din USL! Pe Crin Antonescu și mai puțin! Dimpotrivă! Avem motive serioase să votăm împotriva lor! Dar vom avea ocazia să votăm împotriva lor la toamnă, în septembrie și în noiembrie! Nu mai e mult! Iar prima condiție pentru ca la toamnă să avem un alt președinte la Cotroceni, un președinte demn de această funcție, este ca președintele nedemn să fie destituit!

Sunt convins că Crin Antonescu nu va fi ales președinte la toamnă! Sunt convins, sper și mă voi strădui ca la toamnă românilor să li se ofere una sau mai multe candidaturi mult mai îndreptățite, mai valabile decât candidatura lui Crin Antonescu! Imediat după 29 iulie vom aborda deschis acest subiect și voi aduce la cunoștința publicului câteva dintre aceste candidaturi, care vor veni nu din partea clasei politice, ci din partea societății civile, a românilor voitori de bine pentru această țară! A dumneavoastră, cei care citiți aceste rânduri!

 

7. Așadar, să nu amestecăm lucrurile! Cine nu-l iubește pe Crin Antonescu sau pe Ponta să nu se simtă îndreptățit să-l sprijine pe Băsescu! Băsescu nu trebuie destituit pentru că unii i-au găsit un înlocuitor în persoana lui Crin Antonescu, ci pentru că numai prin destituire Băsescu și ai lui vor fi împiedicați să mai facă vreun rău acestui popor și numai prin destituire Băsescu și ai lui vor ajunge să răspundă pentru fărădelegile săvârșite.

Cu această destituire nu se încheie cariera politică a lui Traian Băsescu! Cariera sa trebuie să continue prin redeschiderea dosarelor penale amânate sau ascunse, prin deferirea în justiție a infractorului și prin condamnarea sa binemeritată. A lui Traian Băsesu și a celorlalți politicieni participanți la trădarea intereselor naționale, la jefuirea și distrugerea Țării. Politicieni aflați atât în PDL sau UDMR ori UNPR, cât și în USL!

Nu-i putem lua pe toți o dată la scuturat! Ci pe rând! Acum i-a venit rândul lui Traian Băsescu! Nu ne iartă nici Dumnezeu dacă irosim această ocazie! Acest referendum! Acest cartuș!

București, 20 iulie 2012

 

Siderarea la romani

Posted by Stefan Strajer On July - 27 - 2012

Siderarea la romani

 

Autor: Grid Modorcea (New York)

 

Nu mai recunosc Bucurestiul. Nici macar canicula nu mai e ca altadata. Nici o frunza nu se misca. Totul e baltit. Mort. Ca leneveala romaneasca. Vin de la New York. Cu o escala de trei zile la Londra. Totul a fost perfect, calatorie in conditii civilizate.  De acasa, din NY, si pana la aeroportul din Bucuresti numai aer conditionat. Dar aici am ramas siderat. Nu credeam ca un cogea aeroport international ca „Henri Coanda” poate sa aiba autobuze fara aer conditionat. Un strain, cu care venisem, m-a intrebat siderat: „Dar ce se intampla aici? A fost un atac terorist?” El se sufoca, nu avea aer si credea ca s-a aruncat cu vreo bomba sau fumigena, de aceea e inaduseala, nu mai poate respira!

Oprescu a promis ca face pasarele si nu e in stare sa puna de la Otopeni pana la Universitate un autobuz cu aer conditionat! Ce sa mai spun de celelalte autobuze bucurestene! Si inecul, sufocarea, balteala, or sa tina asa pana la Paştile cailor. Dar acesta e sucul propiu si oamenii s-au obisnuit cu el. Cei care au ramas in Romania, oamenii pe care ii vad pe strada, nu au criterii de comparatie. Ei sunt turma, sunt electoratul usor de pacalit. Din fericire, cei mai buni dintre romani sunt în afară. Şi vom avea o nouă Românie în străinătate. Ne vom reface precum Israelul, ce, nu e bine?!

Pai daca omul de pe Calea Victoriei (care „,victorie”?) nu a ajuns niciodata pe o strada din Londra, ce grad de comparatie sa aiba? El compara sucul in care balteste cu ce a vazut in satul lui sau al parintilor lui! Nu vede mai departe de Ciorogarla, asa cum alde Achim si Nila, morometii lui Preda, nu vedeau mai departe de Bucuresti!

Si citesc de luni de zile comentariile aprinse din presa damboviteana, fie ca vin de la un cap de peste ca CTP, fie de la un Slinoiu fara de cap. Si raman siderat! Sunt mai inteligenti forumistii care le comenteaza! Fiindca ei mai si merg pe strada si mai vad cum arata realitatea. Un roman din Queens imi spunea ca tocmai s-a intors de la Amsterdam si ca a ramas siderat de ceea ce a vazut acolo. Oare Basescu, Antonescu et co n-au calatorit, zicea, sa vada cum e pe la altii? Cum de nu le e rusine sa se lupte pentru ciolan, doar pentru ei, fara sa faca nimic de 20 de ani pentru Romania, pe care o duc tot mai la fund?!

Sigur, ramai siderat cand vezi ca in Romania nu se munceste, mai mult se sta decat se vine la job, asa cum pe orice strada din NY ramai siderat cand vezi ca se munceste non-stop, in toate zilele saptamanii. De aceea America este unde este. Nu e nici un secret. Se vede cu ochiul liber.

De aici porneste totul. Ramai siderat ce fel de politica se face in Romania daca munca e pe ultimul loc, dovada cum arata Bucurestiul, ca o uliţă prafuita, murdară si săracă. Ramai siderat cand vezi in centrul Capitalei, in Downtown, cum se spune, strazi de mahala, cum ar fi Matei Millo, George Vraca sau Constantin Mille, cu zeci de cladiri in paragina, parca ar fi dupa razboi. De la revolutie, au trecut 22 de ani. Si nici azi cladirea in care se afla istoricul „Gambrinus” nu e repusa in circulatie! Nici macar acum, in Anul Caragiale! Dar are pe ea deja un alt blazon: „Instituto Cervantes”! Asta da comedie, monser! Sa-l schimbi pe Caragiale cu Cervantes! Decat mese si tapi, mai bine Cervantes citindu-l pe Caragiale! Pana si gogoseriile de pe Brezoianu se sparg de râs, deşi la ora 4 trag obloanele. E pustiu in Bucuresti, domnilor! Totul e „suspandat”!

Dar ce aglomeratiune pe Forum! Unde se dezbate aprins diversiunea cu „suspandarea”, apoi cu plagiatura (o fi plagiat sau no?, poate ne spune dl. Chicos Rostogan!), oamenii ard pe aceste subiecte, in timp ce corabia se scufunda incet, dar sigur.

Nu fac doi bani comentariile tale, draga CTP, daca in 20 de ani de dat cu pixul pe baricade nu ai reusit sa scoli un puturos de pe strazile abandonate ale Bucurestiului si sa-l trimiti la prasit! Vorbesti in pustiu! Umorul tau e siderat! Sau te lasa siderat! E crispat, scrasnit! Adica e trist, fiindca ai ajuns sa nu mai fii cu nimeni, de partea nimanui, nici chiar a ta. Dar poate ca esti de partea lui Dumnezeu, cine stie?!

Ramai siderat cand te gandesti cata energie si banet se duc pe apa sambetei pe politichie, cand rosiile la Bucuresti sunt mai scumpe decat la New York. In Union Square iei 5 rosii frumoase cu un dolar, la Bucuresti le iei cu 6 lei. Este sau nu este asa!? In timp ce la NY salariul lunar e de 5 mii de dolari, iar in Romania de 300! Este sau nu este asa?! Dar o lucratoare de la „Angst” îmi spunea că în America „e o criză de crapă pietrele”! Cine v-a spus?, zic. Sefu’, zice, care e un om umblat, e pdelist si ne face mereu “invatamant politic”!

Ramai siderat cum Romania se duce, se desfiinteaza vazand cu ochii, ca stat si ca populatie, iar clasa politica, implicit presa si forumistii bat campii!

Privesc nauc Bucurestiul si Romania!  Ma duc ici, colo. Vorbesc cu oamenii. Pe care ii intalnesc la paine, la aprozar, la un cinematograf. Nu se poate, imi zicea un pensionar, sa muncesti 60 de ani pentru tara ta si totul sa se duca de rapa, nimanui sa nu-i pese de existenta unei asemenea mosteniri, lasate de milioane de oameni! Si ramai siderat!

Numai cu siderarea or sa se aleaga romanii!

Desigur, cuvantrul siderare nu vine de la siderurgie. Romania a terminat-o de mult si cu Siderurgia!

Eu deja sunt siderat pentru ce am sa citesc pe Forum, cum voi fi improscat cu “Hai sictir!” si alte asemenea alintari neaos-turcite! Oricum, ma bucur ca am sa pot merge aici la urne si am sa votez cu „suspandarea”! Schimbarea e un lucru vital daca romanii vor sa iese din starea de siderare. Cu sideratiunea nu e de glumit! Ea e ca seceta. Ca Apocalipsa.

Fiindca nici umorul vostru, dragi compatrioti, nu mai are haz. Adica ati facut praf si minunea hazului de necaz! Adio, pe apa Dambovitei, si cu o astfel de solutie salvatoare!

Inecul, praful si siderarea! Iata realitatea romaneasca!

Ce mai, Mito, s-a intunericit de tot! Caldura mare, Bibicule! Arde! E musai “suspandarea”!

Grid Modorcea

Corespondenta chiar din Romania

Doamne, potoleşte-i pe români!

Posted by Stefan Strajer On July - 27 - 2012

Doamne, potoleşte-i pe români!

 

Autor: Ioan Mugurel Sasu

 

Din nou va fi chemat la urne poporul român. I se va cere părerea asupra unor probleme, pe care cei care au fost şi sunt plătiţi să facă în aşa fel ca acestea să nu existe au dat greş, el alegătorul, să hotărască cine este în drept să conducă ţara. Cetăţeanul cu venituri modeste şi care face parte din categoria socială în care omul sărac nu este „de rând” ci este „de regulă”, va avea ceva de spus prin utilizarea temporară a ştampilei. Cui va avea de spus? Celor care în fericită simbioză beneficiază de clemenţa legii în loc să suporte rigorile ei? Şi asta în mod sfidător şi mai ales „uniţi în cuget şi în nesimţiri”? Oare pentru a clarifica nivelul de demnitate (probat de repetatele pierderi şi câştigări de ciolan), nu ar fi corect, pentru informarea noastră, a celor care suntem mai departe de craterul vulcanului politic, să vedem alături de numele celui care îşi laudă partidul şi o paranteză cu celelalte fomaţiuni politice prin care a trecut în ultimele două decenii? Sau cei care vorbesc despre criză, indiferent de la ce nivel, să aibă şi ei o paranteză cu salariul? Electoratul să vorbească, prin exercitarea dreptului la vot, aleşilor cărora li s-au pus la dispoziţie condiţii, timp, salarii, birotică şi atât de multe altele, dar care nu sunt traşi la răspundere atunci când nu se ridică la nivelul care este necesar? Sau principului „Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim” nu i s-a infirmat constituţionalitatea? Cred că multe nume vor deveni, cu timpul, denumire. Să vina poporul să clarifice ierarhia în lumea celor care, peste noapte, unii fără să ştie, au ajuns egali în grad cu Gaddafi? Va să zică tot cei de teapa lui Moş Ion Roată trebuie să ridice bolovanul. Corect, nici sabia lui Damocles nu era a lui Damocles. Probabil că feţele cu care se ocupă ecranul televizorului au luat cu ele, în drumul spre poziţia socială care justifică prezenţa lor pe sticlă, mentalitatea celor care i-au propulsat. O fi. Vechii greci nu au fost egoişti, le-au împrumutat zeilor toate păcatele omeneşti, diferenţa este că instituţia olimpiană nu era susţinută de la buget. Ar mai urma să ceară părerea poporului şi asupra situaţiei familiei care a pierdut ceea ce a avut de pierdut şi care se tot pricopseşte cu câte o infiltraţie, ieri „duduia”, azi „duduiul”, numai de duduit nu mai duduie nimic. Poate nu va fi cazul, deşi este ciudat de unde atâţia împăraţi în basmele unui popor care nu a edificat niciodată un imperiu. Dacă au fost persoane care nu ştiau cum se poate râde cu răutate, în ultima vreme au avut ocazia să afle. Oare cum or fi denumind oamenii de ştiinţă transformarea agresorului în victimă concomitent cu câştigarea simpatiei celor care, iniţial, erau expuşi violenţei acestuia? Până una-alta criza bântuie prin Europa şi împotriva ei nu se organizează referendum. O fi având ea multe cauze dar una ar fi şi obişnuinţa oamenilor de a le trebui mai mult decât au nevoie. Mai ales acolo unde nu există nici un fel de limită şi ideea de bun simţ a căzut de multă vreme în desuetudine. Istoria crizelor economice şi a extremismului politic asigură suficient material de studiu pentru cei care ar vrea să facă ceva. În cazul în care aceştia există.

   Măcar de ar fi protejat folclorul (folosit din plin în campaniile electorale) de avalanşa, mai mult sau mai puţin insidioasă, de referiri la sfera instinctelor primare şi la năravul bahic.

   Indiferent de rezultatele (că, de obicei, fiecare are dreptatea lui) referendumului, multe vor fi din belşug, pâine mai puţin.

 

                                                          

Cine cu cine votează?

Posted by Stefan Strajer On July - 27 - 2012

Cine cu cine votează?

România a ajuns în sfârsit pe prima pagină a ziarelor din toată lumea.

 

Autor: Viorel Baetu (Aschaffenburg, Germania)

 

Principalul e să fii băgat în seamă și politicienii români au reușit în sfârșit performanța! Bravo lor, acum lumea vorbește de România.

Despre un Prim Ministru, care e tânăr, dinamic, a studiat la Oxford (???) a luat un doctorat (mai mult sau mai puțin plagiat) habar nu are de democrație (după cum ne spune Europa Comunitară) dar e carismatic, merge înainte (sau înapoi?) și promite „marea cu sarea” (pe ce bani?).

Despre un Parlament în care stau o grămadă de parlamentari care au fost acuzați din greșeală (sau totuși nu?):

„Surupăceanu Mugurel, PSD – trimis în judecată în mai 2009 pentru spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

            Voicu Cătălin, PSD – trimis în judecată în mai 2010 pentru trafic de influenă în formă continuată (două fapte) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.

             Chiuariu Tudor, PNL – trimis în judecată în decembrie 2010 pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

             Dumitru Ion, PSD – trimis în judecată în două dosare în februarie 2006 pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave în scopul obţinerii unui avantaj patrimonial; şi, respectiv, abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. În primul dosar, a fost achitat definitiv, în cel de-al doilea, achitat în prima instanţa.

             Ghiveciu Marian, PSD – trimis în judecată în decembrie 2011 pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial – în formă calificată.

Voiculescu Dan, PC – trimis în judecată în decembrie 2008 pentru folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în forma continuată.

             Năstase Adrian, deputat PSD, condamnat în prima instanţă la 2 ani de închisoare cu executare, pentru folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată”

Despre un Președinte, care nici el nu e fără greșeală și care conform tipicului împământenit la balcanici (de pe vremea asupririi otomane), a împărțit binele cu două mâini, (dar mai mult cu stânga, căci cu dreapta a dat la „ai lui”), care a tăiat în carne vie (de obicei la adversarii politici), care  a bătut criza europeană (prin măsuri de austeritate impuse populației) și care oricum s-a clătinat zdravăn, dar nu a căzut (legal).

Despre o țară care e în „criză rău” dar nu la nivelul Greciei sau Spaniei sau Portugaliei, pentru că nu e în comunitatea celor care plătesc cu EURO (ce noroc!).

Despre un guvern care, în loc de legi, vrea să conducă țara prin Ordonanțe de Urgență (adică eu vreau și indiferent de ce spune legea, e lege ce spun eu și cui nu-i place n-are decât să se ducă, unde?), parcă ar fi în timpul războiului.

Despre un înlocuitor de Președinte (cum era Nechezolul înlocuitor de cafea) care cu o diplomație învățată probabil la Harward-ul din Ferentari (dacă primul ministru a fost la Oxford, a fost și el undeva)  îi trage cu lozinci de genul: „şeful statului nu primeşte ordine decât de la Parlament, în unele cazuri, şi de la popor, când acesta se pronunţă (adică iese pe stradă!).

Deci cu alte cuvinte, voi Europa Comunitară dați-ne banii și lăsați-ne pe noi să facem ce vrem cu ei (așa mai apar niște miliardari români), iar poporul ar face bine să voteze ce vrem noi și să nu se amestece în treburi care nu-l privesc (sau îl privesc totuși?).

Despre un popor…!!!

Curios pe ăștia iar i-a uitat toată lumea (cu toate că toată lupta se duce pentru acest popor.)

Despre beneficiile devalorizări:

- Măi Ioane ăștia de la parlament, iar vorbesc de noi.

- Unde măi Vasile?

- Peste tot, nu-i auzi, poporul în sus și poporul în jos.

- Asta cu în jos, se potrivește.

- Vor să ne facă să o ducem mai bine.

- Auoleo, ăștia iar ne taie la salarii și la pensii!!!

- Dar LEUL se devalorizează tare și asta e bine.

- Cum e bine?

- Păi dacă te taie la salar, un leu nu mai e un leu, e doar 90 de bani.

- Și?

- Pierzi mai puțin!

***

Situația actuală văzută, obiectiv, subiectiv sau subiectiv, obiectiv, este:

Un partid X vrea puterea absolută, repede și fără compromis (dar cu promisuri), pentru a scoate țara din „mizerie” (pe care în timpul guvernării partidului lor au numit-o „progres”) iar pentru asta, pune la pământ justiția (bună, rea, dar era) îl pune pe președinte (bun, rău, dar ales democratic) să-și strângă boarfele (într-un camion, sau în două) și să plece din marele birou prezidențial (probabil i-au tăiat legitimația de acces cu forfecuța).

Deci înlătură orice control asupra Guvernului (care între timp nu mai e compus decât din membrii partidului X) în timp ce forţează (prin metode puciste) îndepărtarea din funcţie a preşedintelui (ca să aducă pe cine?).

Europa Comunitară din care România face parte spune (pe drept cuvânt):

Asta nu e democrație!!, și impune (adică pardon), îl roagă pe primul ministru răzvrătit, să respecte următoarele șase puncte:

1.      Respectarea independenţei Justiţiei;

2.      Restabilirea competenţelor Curţii Constituţionale;

3.      Respectarea deciziilor Curţii Constituţionale;

4.      Transparenţă în numirea Procurorului General şi a şefului DNA;

5.      Numirea unui Avocat al Poporului care să fie sprijinit de toate partidele;

6.      Integritatea să devină o prioritate politică, căci altfel îl pun pe linie moartă și îl sancționează (deci îi taie macaroana unde îl doare mai tare, adică la bani).

Primul ministru, promite (că nu îl doare gura) și speră că îi fentează el, într-un fel sau altul, pe „deștepții ăștia de la Bruxelles” căci în 29 Iulie la referendum îi va cădea capul președintelui  în poală și atunci să vezi trai și viață (adică putere și iar putere).

51% din populație (din 15.000.0000,  din 18.200.000, căci încă nu se știe care e populația) trebuie să voteze, deci dacă lăsăm pe dinafară cele peste 10.000.000 de românii care trăiesc în afara granițelor României, nici o problemă.

Parlamentul e în vacanță, așa că pentru a se ține de promisiune:

„Guvernul României trebuie să emită alte două ordonanţe de urgenţă de anulare a ordonanţei prin care stabileşte excepţii de la legea referendumului pentru preşedinte şi ordonanţa prin care amputa atribuţiunile Curţii Constituţionale cu privire la posibilitatea de a verifica, pentru constituţionalitate, hotărârile Curţii”. Trebuie adunat acest parlament (oare chiar trebuie?) dar  parlamentarii nu fac concediu în Bucegi și să-i aduci de la Miami, din Hawai sau de pe Cote D’azur, e complicat și durează.

Deci altfel spus, noi vrem dar vedeți și voi că nu se poate!

 

Ah și ca să nu uităm:

- Angela Merkel nu are drept de vot!

Concluzie:

Fiecare țară importă de ce are nevoie și ce nu poate să producă singură, România ar face bine să introducă un „Green Card” și să importe politicieni adevărați, poate chiar și pe Angela Merkel fără drept de vot!

La alegerile din toamnă, soluția nu e să nu alegi (că tot ăia ies), ci cei care vor să ajungă pe scaune moi, să facă publică o declarație de venit și să dovedească concret că în afară de parole au făcut ceva concret pentru alegători, iar scaunele să fie tari, ca să nu mai poată adormi în ședințele din Parlament.

Deci nu alegeți partidele, alegeți oamenii!!!

 

(Aschaffenburg 15. 07. 2012)

 

PS: Comentarile sunt de prisos și nu sunt dorite.

       Asta da, democrație!!!!

Lacheii puciştilor s-au dezlănţuit împotriva mea!

Posted by Stefan Strajer On July - 27 - 2012

Lacheii puciştilor s-au dezlănţuit împotriva mea!

 

Autor: George Petrovai

 

În seara zilei de 17 iulie 2012 am fost sunat de Viorel Necula, redactorul şef al revistei Mioriţa din California, ca să mă anunţe că atât ei, cât şi alte publicaţii româneşti din America de Nord, au primit materiale de la niscaiva lachei ai USL-ului, în care sunt acuzat – atenţie! – că nu am mâncat salam cu soia alături de truditorii României proletare şi că, drept urmare, nu am căderea morală să semăn neîncrederea printre români în ceea ce priveşte constituţionalitatea proceselor ce acuma se derulează în ţară.

            Pentru aceşti iremediabil mutilaţi din punct de vedere moral-conceptual şi pentru alţii, care au tendinţa să le calce pe urme, este necesar să fac următoarele precizări:

            1.Nu vi se pare, domnilor tovarăşi, că ar cam fi timpul să depăşiţi faza argumentelor ce fac parte din primitiva categorie a „salamului cu soia”? Constat că pentru unii ca voi, înţelepciunea marxist-leninistă este atât de înrădăcinată în minţi şi trupuri, încât vi se pare absolut firesc să vă coborâţi conştiinţa la nivelul stomacului, ba chiar să vă descotorosiţi de ea odată cu fecalele.

            Acuzaţiile împotriva mea cum că n-am mâncat salam cu soia, deci că fizic n-aş aparţine acestei ţări aflată la cheremul ticăloşilor mai vechi şi mai (ciocoii vechi şi noi ai lui Nicolae Filimon în variantă modernă), îmi stârnesc râsul prin grosolana lor netemeinicie: N-am părăsit nicicând această ţară, chiar dacă interogatoriile şi supravegherea atentă din partea fostei Securităţi se constituie în argumente îndestulătoare pentru o decizie de acest fel!

            Incapabili să descifraţi nuanţele subtile ale logicii, trebuie să vă spun că, aidoma unui bumerang, de fapt acuzaţiile se îndreaptă împotriva voastră. Căci, la urma-urmei, prin astfel de învinuiri, voi faceţi o distincţie netă între românii din interiorul graniţelor, adică cei care au obligaţia patriotică să gândească şi să acţioneze conform standardelor usl-iste stabilite de ministerul propagandistic al Antenelor, şi românii din afara graniţelor, fapt pentru care mi-aţi făcut onoarea – e drept, fără voia voastră – să mă azvârliţi într-un spaţiu al gândirii libere şi corecte, de care (recunoşteţi iarăşi fără voie) românii din ţară încă nu au parte.

            Vă dau dreptate că n-am mâncat salam cu soia nici în vremurile tenebroase din iepoca de aur şi nici în timpul mineriadelor coordonate cu zel criminal şi indignare bolşevică de către Ion Iliescu. Dar n-am mâncat nu numai pentru faptul că de felul meu sunt lacto-vegetarian, ci mai ales pentru că unuia ca mine îi era practic imposibil să-l procure înainte de Decembrie ’89, iar epoca iliesciană m-a îngreţoşat atât de mult, încât mi se părea că până şi soia are un inconfundabil iz securisto-bolşevic.

            2.Mai are cineva nas să vorbească de constituţionalitatea asaltului purtat de pucişti împotriva instituţiilor statului? Păi, domnilor mâncători de rahat, pentru care – vorba adorabilului Petre Ţuţea – democraţia este contraindicată precum este contraindicat sifilisul la cugetare, marile cotidiene ale lumii (Le Monde, Washington Post etc.) sunt apreciate ca formatoare de opinii nu pentru ştirile incerte şi acuzele colportate ba de ortacii lui Traian Băsescu, ba de adversarii lui, ci pe baza informaţiilor indubitabile furnizate de ambasade, de agenţiile internaţionale de presă şi, nu în ultimul rând, chiar de declaraţiile contradictorii ale liderilor USL.

            Pentru că cine naiba mai poate să se încreadă în bunele intenţii ale unei grupări profitoare şi, în bună parte, infracţională din Parlamentul României, devenită atotputernică prin racolarea traseiştilor cu dosare penale în regulă, când nedemnii membri ai acestei grupări conjuncturale sunt de fapt servitorii preaplecaţi ai plutocraţiei lui Dinu Patriciu, Voiculescu sau Vântu, dar de ochii lumi cochetează cu democraţia în varianta sa ochlocratică?!

            P.S. O ultimă înştiinţare pentru înverşunaţii mei adversari de opinii, morală, comportament etc.: Presimţirile voastre negre nu v-au înşelat în ceea ce mă priveşte – nu ajunge că de ani şi ani fac parte din redacţiile unor prestigioase publicaţii româneşti din străinătate, precum Curentul internaţional (apare la Detroit) sau Pagini româneşti din Noua Zeelandă (apare la Auckland), dar, cu câteva zile în urmă, Viorel Necula m-a anunţat că am fost cooptat în colectivul redacţional al revistei Mioriţa. Cu precizarea că nu pot fi vândut sau cumpărat, întrucât nu primesc nici un ban de nicăieri pentru sutele de texte pe care le public în zeci de reviste din ţară şi străinătate…

 

                                                                                                       

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors