POPORUL ROMÂN NU ESTE O GAZETĂ DE PERETE ŞI LIMBA ROMÂNĂ O PIONEZĂ PE CARE S-O SCHIMBI DUPĂ MĂRIMEA DEGETULUI CARE O APASĂ
Am cântărit foarte mult până să purced a scrie aceste rânduri, motive ar fi multe, numai dacă l-aş menţiona pe cel ”ete, ce se mai găsi şi ăsta să se ia de noi”, şi ar fi de-ajuns. Dar cum mâncărimea buricelor „deştelor” nu mă lasă în pace, musai să mă scarpin între ele. Al doilea ar fi, şi mult mai important decât „deştele” din dotare, încercarea de a se da un nume stâlcirii limbii române, de a înmatricula graba românilor de a schimba două vorbe între două schele şi cinci cărămizi în braţe, şi a „limpieselor”ce dau buzna să intre şi să iasă de la metro şi tren spre casele”seniorelor”unde lucrează, nu înainte de a-şi povesti câtă „fianţă” au plătit la camera proaspăt închiriată, şi câte „papeluri” au lipit pe stâlpi până să găsească un loc de muncă. Să-mi fie iertată această scurtă incursiune în a folosi câteva cuvinte spaniole uzate mai des de românii din Spania, dar era necesar pentru a creiona „materialul” de unde au plecat câteva minţi luminate de au ajuns la concluzia că este necesar să numească acest amestec de română cu spaniolă… „romaniol”!
La început nu am dat atenţie acestui „demers”, am crezut că este un teribilism al unor tineri cărora le pasă de felul cum se vorbeşte pe aici. După câtva timp, am aflat cu stupoare că tocmai un profesor s-a aplecat spre această idee şi a încercat să o dezvolte, dorind să-şi aleagă ca temă de doctorat… „romaniolul”, dar cum nu existau profesori care să noteze…. a căzut ideea. Puteam trece şi peste acest lucru, deşi mă îngrozesc până unde poate să meargă limitarea conceptului de identitate naţională.
Nu mă declar eu, aici, cel mai înfocat patriot, deşi nu ne costă nimic să fim atunci când este vorba despre ceea ce ne reprezintă şi avem ca moştenire de la cei de dinaintea noastră. Mă întreb, aşa, ca prostul, cei care au avut această idee, nu l-au visat pe Constantin Brâncoveanu, care mai bine şi-a văzut familia decapitată decât să renunţe credinţă? Ştiu, se vorbeşte amestecat între românii din Spania, asta din grabă, dar şi din lejeritatea pronunţării unor cuvinte spaniole, dar de aici şi până a încerca să indexezi acest lucru, pe care ei l-au denumit fenomen, şi să denumeşti ROMANIOL discuţiile din stradă, mi se pare că este vorba despre altceva, mă şi tem să numesc asta negaţie de identitate.
Mă întreb din nou, românii din Canada, Chicago, sau de oriunde altundeva, care sunt plecaţi de generaţii întregi, unele familii chiar de la începutul secolului XX, comunităţi de români tradiţionale, lor, de ce nu le-o fi venit ideea să dea un nume babilonului de limbi vorbite?! Oare cum s-ar fi numit amestecul dintre română şi engleza americană… ”romacană”? Să fim serioşi şi să ne ocupăm de lucruri mai importante, dacă avem harul scrisului să-l folosim în slujba celor care ne citesc, doar pentru ei scriem, nu pentru noi, să ne demonstrăm că suntem plini de deşteptăciune precum ursul de miere… în tufişul cu zmeură! Pe spanioli nu-i interesează acest fenomen, cum a fost denumit de iniţiatori, aşa cum nu interesează nici pe omul de rând care tremură azi pentru instabilitatea zilei de muncă de mâine. Români sunt peste tot, mai mulţi sau mai puţini, dar ei au alte preocupări, nu să indexeze limba română.
Până şi vlahii din Serbia, deşi ştiu sârbeşte, clar, vorbesc tot româneşte, au luptat să-şi întemeieze şcoli, biserici şi sunt acolo de două sute de ani, de când ne „încuscrirăm” cu sârbii prin căsătoria unei principese românce cu prinţul Obrenovici care a primit ca „dotă” sate şi comune întregi populate cu români. Deşi au fost amestecaţi de politica vremii, ei şi-au păstrat limba. Am întâlnit bătrâni care nici nu ştiau sârbeşte. Nu aş lăsa acest subiect aşa uşor din plaivaz, dacă la orizont nu ar fi apărut, la începutul acestui an, o altă gogomănie scrisă. Îmi pare foarte rău că trebuie să fac acest lucru, cineva ar zice să-mi văd de ale mele, aşa cum spuneam la început şi să las lumea să scrie ce vrea. Să scrie frate, este loc pentru toţi şi nu comentez cum se scrie, bine sau rău, nu este treaba mea, dar să nu se facă afirmaţii mai mult decât înjositoare despre poporul român, şi aşa trecut prin ciur şi dârmon de aşa zisa Europă unită.
Am citit, nu demult, o afirmaţie, cum că poporul român este unul migrator! Fraţilor, scrieţi ce aveţi de scris, despre ce vreţi voi, dar nu vă dă nimeni dreptul să vă erijaţi în criticii unui popor întreg, criticaţi politica, politicienii, ei, oricum, sunt trecători, dar poporul român trebuie să rămână aşa cum îl ştim, avem obligaţia asta. Până să ne arunce cineva cu noroi în ochi, o facem noi, gratuit, de dragul unui teribilism nejustificat. Poporul român nu este o gazetă de perete unde să ne lipim toate răutăţile şi frustrările noastre şi limba română o pioneză pe care s-o schimbi în funcţie de mărimea degetului care o apasă. Să nu confundăm poporul cu persoanele aflate, vremelnic, la conducere, poporul este ceva sfânt, intangibil, este tot ce poate fi mai întreg în conştiinţa unui individ.
Nu vreau să devin patetic, deşi ar trebui, poporul nu ni-l alegem noi, aşa cum nu noi ne alegem părinţii, el este dat de Dumnezeu, este, dacă vreţi, camera noastră de la drum, în care păstrăm tot ce avem mai frumos dar în care nu poţi alerga după un taur. Revenind la termenul de popor migrator, este mult mai grav decât încercarea cu „romaniolul”. Oare numai noi am plecat aiurea prin lume să ne căutăm un rost mai bun? Dacă se spunea că trăim într-o vreme în care lumea migrează, iar românii deţin ponderea cea mai mare, era altceva, dar nu să fim scoşi din context.
Istoria noastră, atât cât am reuşit s-o înţeleg, nu a consemnat nicio desţelenire din spaţiul carpato-dunăreano-pontic şi aşezarea în locuri cu iarbă mai grasă, ca apoi să se întoarcă, ori, ce se întâmplă acum este cu totul altceva. Într-adevăr, sunt compatrioţi de-ai noştri care nu sunt tocmai „de pus la rană”, dar, aşa cum zic şi spaniolii, aceştia există peste tot. Să criticăm ce este antisocial, ce iese din tiparele bunei convieţuiri într-o societate, dar să nu generalizăm acest lucru pentru un întreg popor. Se înghite foarte greu, cade la stomac mai rău decât carnea de porc. Destul că suntem luaţi în bâză de toate cancelariile Europei şi suntem socotiţi nişte rude sărace la masa bătrânului continent, dar să le mai ascuţim şi noi săbiile, mi se pare aiurea.
Marin Traşcă
