Cuvinte-ncuminţite VIII

Posted by Gabriela Petcu On May - 12 - 2012

 

(Pilule fără efecte secundare)

 

1.Supliciul la care a fost supus Mântuitorul, ne demonstrează fără putinţă de tăgadă că Pământul încă nu-i pregătit să-i găzduiască pe nemuritori.

2.Tocmai pentru că în fiecare zi moare câte un pic, omul cu adevărat chibzuit se pregăteşte din timp să treacă pragul care separă efemeritatea de eternitate.

3.Mai mult decât moartea, pe om îl sperie tăcerea veşniciei ce-l va absorbi.

4.Atâta se istoveşte în lupta cu viaţa, încât nu-i de mirare că omul ajunge o pradă uşoară pentru moarte.

5.Sumbră perspectivă dacă-n lumea de-apoi, lungă cât eternitatea, nu vei putea scăpa de cei cu care tare ţi s-a urât în scurta viaţă de pe Pământ.

6.Sunt destui din aceia care-şi fac zilele plăcute doar atunci când altora izbutesc să le facă zile fripte.

7.Geometria vieţii se schimbă odată cu vârsta: Tinereţea este euclidiană (viaţa şi moartea sunt pentru ea două linii paralele care se întâlnesc la infinit), maturitatea îşi drămuieşte forţele după axiomele geometriei neeuclidiene, iar bătrâneţea moţăie pe postulatele relativităţii.

8.Pe măsură ce îmbătrâneşte, omul îşi îndreaptă speranţele spre lumea de dincolo, fapt care-i creează aura de înţelept împăcat cu destinul inevitabil.

9.Înţelepciunea este starea de armonie spirituală care-l duce pe om până-n vecinătatea modelului gândit de Creator.

10.Atât de mult s-a zbătut să-şi sporească preţul social, încât s-a trezit că nu mai are valoare umană.

11.Pragmatismul – acea banalitate ridicată la rangul de filosofie, care-i nefericeşte crunt pe cei ce au uitat să mai viseze şi care nu-nceteză să promită fericirea de-o clipă celor ce se vor strădui să-şi uite visele.

12.Mitologia este religia neîncrezătoare a visătorului, iar religia este visul în plină desfăşurare al credinciosului.

13.Omul modern îşi are propriile sale mitologii, faţă de care odraslele sale îşi manifestă dispreţul lor suveran.

14.Cu atâta respect se discută pe marginea Decalogului, încât grosul omenirii consideră că ajunge asta şi că respectul nu trebuie dus până la aplicarea celor zece porunci în viaţa de zi cu zi.

15.Este mult mai uşor să înveţi ce ai de făcut decât să faci ceea ce ai învăţat.

16.Într-atât s-a scîrbit de toţi şi de toate, încât omul modern a inventat distracţia cu acţiunile umanitare.

17.Dacă morala este forţa Binelui coborâtă la nivel uman, etica este binele forţat prin legi să-i confere umanului un anumit nivel.

18.Decât o javră hrăpăreaţă, mai bine leu făr’ de viaţă.

19.Totdeauna ai parte de dezamăgiri în raporturile cu semenii, niciodată în raporturile statornicite cu divinitatea.

20.Dacă Dumnezeu ar vrea cât poate, oamenii n-ar putea nici măcar să gândească ceea ce El nu vrea.

21.Omul înregistrează cele mai de preţ biruinţe nu în lupta cu semenii, ci cu sine însuşi.

22.A fi religios este o modă, a fi credincios este o trebuinţă. Cum credinţa-i anevoioasă, oamenii preferă calea lesnicioasă a modei impusă de preoţi.

23.Mult mai de preţ ca muntele trufiei e bobul de muştar al credincioşiei.

24.Din modestia nesilită valoarea iese pârguită.

25.Să moară omu-i trebuinţă, iar să trăiască-i nevoinţă.

 

Sighetul Marmaţiei, George Petrovai

30 aprilie 2012

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors