Turpitudinea ex-regelui Mihai

Posted by Stefan Strajer On April - 24 - 2012

Turpitudinea ex-regelui Mihai

Autor: Col. (r) Vasile I. Zărnescu

De la republicarea articolului de mai jos, „Ex-regele impostor jefuieşte legal România“, au mai trecut patru ani, dar prostituarea promonarhică a unor intelectuali, politicieni şi posturi de televiziune – ca Crin Antonescu, Victor Ponta, Adrian Iorgulescu-Decerebratu’ ş.a., Antena 3, Realitatea TV – a continuat să ia amploare, mai ales în ultimul an şi îndeosebi ca frondă la atitudinea contra ex-regelui Mihai, pe deplin justificată, a preşedintelui Traian Băsescu. Evident, preşedintele Traian Băsescu are păcatele lui – în primul rînd tutelarea P.D.-L.-ului, care este, deocamdată, Partidul Delincvenţilor Liberi, dar care vor fi viitori puşcăriaşi (după cum atestă inclusiv cazul traseistului parlamentar ex-P.D.L.-ist, năpîrlit în U.N.P.R.-ist, Mihai Boldea, ex-turist panicat şi efemer în Africa, încarcerat la reîntoarcerea forţată şi, probabil, cum va fi, cît de curînd, ex-P.D.L.-istul Sorin Frunzăverde, devenit, subit, P.N.L.-ist! – dar şi al altor delincvenţi rămaşi încă liberi), apoi acceptarea tuturor concesiilor politice ale organizaţiei fasciste U.D.M.R., precum şi altele –, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să aruncăm din copaie, odată cu apa murdară, şi copilul: „copilul“ fiind aici afirmaţiile corecte – tot mai puţine, e-adevărat – ale preşedintelui Traian Băsescu despre ex-„regele Mihai I“. Aşa cum am mai spus, unul dintre meritele – repet, tot mai puţine, crescîndu-i, în schimb, numărul actelor nedemne sau chiar pernicioase – ale preşedintelui Traian Băsescu rezidă în faptul că l-a scos pe alogenul Petre Roman din prim-planul politicii româneşti, eliminîndu-l de la conducerea Partidului Democrat. Dar, din păcate, a fost recuperat de către liberalii-„naţional“-monarhişti din Partidul zis „Naţional“ Liberal, care l-au pus, moţ, pe Petre Roman ca reprezentant al românilor din diasporă – motiv pentru care, indiferent de tema emisiunii, Petre Roman este adus, prea frecvent, la televizor să rînjească la noi şi să ne convingă de cît de bun fusese el ca premier! Să nu-ţi vină să le dai foc?! După cum am mai precizat, sintagma „liberal-monarhist“ este echivalentă cu schizofrenia politică!

De aceea, escaladarea prostituării promonarhice face la fel de actual articolul „Ex-regele impostor jefuieşte legal România“, publicat, iniţial, acum aproape şapte ani.

22 aprilie 2012

*****

Ex-regele impostor jefuieşte legal România

 

Deşănţata propagandă promonarhistă s-a accentuat virulent în ultimii trei ani, ajungîndu-se până acolo încît, zilele trecute, premierul Călin Popescu Tăriceanu – din proprie iniţiativă sau, poate, sub influenţa liberal-monarhiştilor din Guvern şi din Parlament, precum Adrian Iorgulescu-Decerebratu’ şi Crin Antonescu-Vorbete, cei doi principali „liberali-monarhişti“ (sic) din P.N.L. – a lansat ipoteza ca România să revină la regimul monarhiei constituţionale, iar potenţialul rege să fie expiratul „rege“ Mihai I Trădătorul sau cineva dintre descendenţii săi colaterali. Evident, eventuala opţiune pro-monarhică se va face printr-un „referendum naţional“, care va fi falsificat precum cel din 2003, pentru revizuirea Constituţiei. Acesta să fie scopul abscons al „sistemului ticăloşit“, asupra căruia ne avertiza preşedintele Traian Băsescu?!

Aceste acţiuni extrem de periculoase pentru România republicană mă determină să republic acest material, spre a se vedea mai bine cît de mult a avansat clica de la Versoix în aproprierea averilor la care nu are nici un drept – în afară de „drepturile“ pe care, din solidaritate banditească, i le dă clicocraţia cleptocrată postdecembristă.

Articolul de mai jos a apărut, iniţial, în SANTINELA, nr. 1, 9 decembrie 2005, pag. 6-7.

7 septembrie 2008

 

***

În ultimii ani, dar îndeosebi anul acesta, s-a vorbit şi s-a scris mult despre Mihai de Hohenzollern, ex-regele Mihai I sau aşa-zisul „rege Mihai I“. Unul dintre subiectele principale, în ultima vreme, a fost problema promulgării legii speciale prin care i s-ar fi acordat o despăgubire de 30 de milioane de dolari. […]

 

Antecedente hohenzollerniene

 

Dar, pînă să comentăm semnificaţia acestei legi de despăgubire pur şi simplu imorale, este bine să facem o sinteză a ideilor expuse recent în presă, legate de nefericitul individ Mihai de Hohenzollern, pe care un parlament îmbuibat, inconştient sau oportunist – sau toate la un loc – vrea să-l fericească înverzindu-l… în dolărei – nici măcar în euro, deşi în Europa a trăit toată viaţa lui de bicisnic ante- şi postbelic.

Se ştie că primul rege, Carol I de Hohenzollern, venise cu o valiză şi cu ce era pe el. De aceea a şi fost poreclit „Carol de Hopînţol“, căci imediat a sărit în „ţoale“ – adică în haine pricopsite, fiindcă, deh!, devenise rege, avea o „curte“ şi trebuia ştaif, „pentru imagine“.

 

S-o luăm cronologic şi rapid, căci hîrtia-i scumpă, iar timpu-i preţios

 

După ce s-a prăpădit bunică-su’, regele Ferdinand I, a urmat regenţa lui Mihai, întrucît el era minor, iar Carol al II-lea, taică-su’ – sau, mai bine zis, presupusul său tată –, care ar fi trebuit să urmeze la tron, fusese tăiat de pe lista regală şi alungat din ţară din cauza a tot felul de mîrşăvii comise de el, nedemne de o odraslă regală, necum de viitorul Rege al României. Chiar dacă era o ţară de împrumut, România trebuia respectată măcar pentru averile pe care le agonisiseră de pe spinarea unui popor sărăcit. De aceea, familia regală l-a şters din nomenclatorul regal pe dezertorul Carol, i-a dat o traistă cu bani şi l-a exilat în Occident – el nemaiputînd fi un nomenclaturist regal, mai ales că el însuşi scrisese, în mod repetat, cu mînuţa lui, că renunţă la tron. După ce dezertase şi fusese condamnat la moarte, nici nu mai putea fi rege, chiar dacă s-ar fi răzgîndit! De altfel, nici Carol al II-lea nu era fiul natural al lui Ferdinand, ci al colonelului Cocea, după cum sugera Adevărul din 10 mai 1896.

Se ştie că primul rege, Carol I de Hohenzollern, venise cu o valiză şi cu ce era pe el. De aceea a şi fost poreclit „Carol de Hopînţoale“, căci imediat a sărit în „Ţoale“ – adică în haine pricopsite, fiindcă, deh!, devenise rege, avea o „curte“ şi trebuia ştaif, „pentru imagine“.

Toate bogăţiile pe care şi le-a agonisit dinastia din România a familiei Hohenzollern au fost trase din sudoarea poporului, nu din sponsorizarea ei de către liberalii care l-au adus în ţară sau alţi rechini ai regimului burghezo-moşieresc.

În realitate, pe lîngă averea particulară dobîndită pe diferite căi – de cele mai multe ori oneroase –, tot patrimoniul regal cunoscut sub denumirea „Domeniile regale“ sau „Domeniile Coroanei“ nu aparţinea familiei regale decît ca uzufruct, ca drept de folosinţă pe timpul vieţii – cînd capii ei deţineau rolul de regi –, el fiind proprietatea Statului Român.

Deci, referitor la această avere, actualul descendent al familiei regale nu are nici un drept. Deşi s-a scris şi s-a vorbit mult pe această temă, se pare că parlamentarii nu au studiat istoria la şcoală, dar nici acum nu citesc şi nu ascultă nimic. Ei au ajuns o maşină de vot stricată.

Dar să revenim la genitorii lui Mihai de Hopînţol, denumit, şi acum, de unii intelectuali rataţi „Regele Mihai de România“, ca să fie şi ei pe lîngă cineva „important“, lîngă care să strălucească – sticlirea-ar ochii în cap de netrebnici, de lichele.

 

Carol al II-lea: adulterin, afemeiat, asasin, aventurier,

falsificator, dezertor, dictator, poltron, uzurpator

 

În timpul regenţei lui Mihai, deci cînd el nu era rege, dar potenţial ar fi putut să ajungă, d-l Carol Icsulea, odrasla regală care dezertase din Armata Română în timp de război – faptă pentru care unii mari politicieni şi patrioţi au propus să fie executat şi puţin a lipsit să nu se întîmple acest eveniment, care ar fi fost benefic României! –, acest Carol Icsulea, deci, hălăduia şi curvăsărea prin hotelurile şi cazinourile Europei Occidentale, tocînd banii primiţi ca rentă viageră din ţară, bani procuraţi din vînzarea grîului făcut cu trudă de ţăranii României în vremea cînd leul era o monedă forte în Europa – mai mare decît francul francez! După ce a terminat banii şi a ajuns dator-vîndut în special unor bancheri englezi, ce şi-a zis Carol Icsulea – care era un cetăţean oarecare, cu numele real de Carol Caraiman, nemaifăcînd parte din familia regală! –, gîndind în perspectivă, ca un analist politic de azi: „Hai să-mi trag şi un regat, că destul le-am tras-o unora p-acilea!“

Şi se întoarce cu un avion pus la dispoziţie de un bancher evreu, prieten al metresei lui, madame Lupeasca, fostă Wolf. Dar a aterizat pe furiş, fiindcă Turnul de control de la Băneasa nu i-ar fi dat „OK“-ul pentru aterizare – pe atunci nu exista Aeroportul Internaţional Henri Coandă, de la Otopeni, fiindcă nu se instaurase regimul socialist, republican, ca să construiască aşa ceva! Aşa că a aterizat, undeva în ţară, pe o mirişte de pe care ţăranii, grijulii, strînseseră bine paiele, iar locul era neted, bun pentru avionul lui Carol. Dar, trebuie să repet, nu mai era descendent regal, nu mai avea acest drept, ne şi făcuse de rîs în Europa şi în lume mai dihai decît ne compromit, acum, ţiganii care fac tot felul de crime în Europa Occidentală şi Centrală. Pretextul cu care venise era că ar fi avut el un testament inedit al lui tac-su’, prin care, chipurile, l-ar fi desemnat urmaş la tron. Pretinsul testament se dovedise a fi un fals, pe care liberalii l-au trecut sub tăcere! Totuşi, cu ajutorul acelei părţi sordide din clasa politică românească, ai cărei descendenţi – în frunte cu P.S.D. – aveau să-i aprobe, acum, o recompensă de 30 de milioane de dolari netrebnicului său fiu (oficial, pentru că se pare că mă-sa îl făcuse cu aghiotantul, înainte de căsătorie şi născut, deci, „prematur“, înainte de termenul normal dacă ar fi fost conceput cu Carol al II-lea la începutul căsătoriei – motiv pentru care istoricul Mircea Dogaru, într-o replică dată farsorului Doru Braia, reaminteşte că fusese poreclit, în epocă – mi se pare că de către Pamfil Şeicaru –, „Mihai Viteză“!), respectivul Carol Icsulea se ridică în şa şi spune: „De azi eu sunt Regele României şi mă veţi numi Carol al II-lea!“. Deşi, reamintesc, România avea, în acel moment, un regent legitim – pe fi-su’! Carol al II-lea i-a uzurpat funcţia de rege a lui Mihai de Hohenzollern înainte ca acesta să ajungă pe postul respectiv, în condiţiile stipulate de Constituţia din 1923.

Ca o primă concluzie, trebuie să consemnez, cu îndreptăţire, că dezertorul-trădător trebuie să fie numit Carol al II-lea Uzurpatorul. Astfel, după ce fusese declasat şi alungat, se întoarce, se împacă formal cu adversarii şi… „pupat toţi Piaţa Independenţii“! Dar, preocupat să-şi întărească poziţia pentru a strînge avere şi a se destrăbăla în continuare, dă o lovitură de stat şi instaurează dictatura regală, numită şi carlistă: dizolvă Parlamentul şi partidele politice, înlătură democraţia, libertatea presei şi, cînd nu poate să-şi asocieze pe cineva la netrebniciile lui, îi asasinează – aşa cum a făcut cu Corneliu Zelea Codreanu şi cu alţi lideri ai Mişcării Legionare. Mai mult, se pare că Armand Călinescu a fost asasinat, şi el, tot din ordinul lui Carol al II-lea Uzurpatorul, după cum a relevat, recent, d-l dr. Şerban Milcoveanu.

Sigur, pentru a şterge impresia proastă de cartofor prin lupanarele Parisului, de client al „fetiţelor“ care îşi expun nurii în vitrină în Place Pigale, şi-a schimbat look-ul şi a încercat să-şi facă un pedigri de bun român, căutîndu-şi o ascendenţă ilustră: „Voi fi un Brâncoveanu al culturii româneşti“, perora el la 15 august 1930, la Universitatea lui Nicolae Iorga de la Vălenii de Munte. Şi tot aşa la 15 octombrie 1930, la Cluj, apoi la 14 noiembrie 1930, la Caransebeş. Căci plecase în turneu cvasielectoral, ca să-şi făţuiască dictatura. Fireşte că-i era uşor să pozeze în Mecena al Culturii Române, deoarece banii îi lua tot de la poporul român (căci, în ceea ce-l privea, abia îşi luase bacalaureatul, acasă, fiindcă el nu urmase nici o instituţie şcolară publică!). Dar toată această spoială de „cultură“ nu a reuşit să acopere depravarea funciară a familiei Hohenzollern, care se străduia să-i întreacă – sub aspectul promiscuităţii – pe „Regii blestemaţi“ ai Franţei.

 

Carol al II-lea Uzurpatorul: culturolog şi futurolog

 

La sfîrşitul unui deceniu de mîrşăvii, Carol al II-lea Uzurpatorul a mai adăugat una, de „adio“: ne-a pricopsit cu nătîngul de fi-su’ şi „a spălat putina“. Acesta este individul pe care, cu ocazia aducerii osemintelor lui în ţară, poetul-senator P.S.D. Adrian Păunescu ne invita să-l analizăm „cu luminile şi umbrele sale“. La fel, istoricul militar col. (r.) Mircea Dogaru îl laudă – vrînd să-l facă un fel de mic Nostradamus – repetînd că „a gîndit în perspectivă încă de tînăr“, că „a dat dovadă de o mare viziune, spunînd că vrea să fie lăsat să-şi trăiască viaţa aşa cum doreşte el, fiindcă peste douăzeci de ani pe aici va fi republică!“ Deci, fusese un fel de futurolog avant la lettre. Prea puţine calităţi pozitive pentru o odraslă de rege – de fapt, doar această „prognoză“, care bate, recunosc, şi oracolul din Dămăroaia! Dar de cînd hedonismul, egoismul abject, dezertarea, trădarea, curvăsăria şi asasinatul politic fac casă bună cu patriotismul şi, în genere, cu moralitatea?! Carol al II-lea era urmaşul lui Ferdinand I Întregitorul, iar acest statut îi impunea o ţinută morală impecabilă. […] E ridicol să i se ia apărarea nemernicului pe motiv că a anticipat transformarea ţării din regat în republică. Rolul lui era de a apăra regatul, nu de a-l abandona, de a dezerta – ca apoi, să revină să-i culeagă beneficiile funcţiei de rege, după ce alţii au luptat în hecatomba numită Primul Război Mondial!

Să reţinem că lichelele postdecembriste i-au atribuit lui Mihai I Uzurpatul numele de „Mihai de România“! De aici, blasfemia a proliferat şi toţi impostorii aşa-zisei „case regale“ îşi zic: „Margareta de România“ – una dintre fostele amante ale lui Gordon Brown, viitor premier al Angliei, „Radu de România“ – adică Radu Duda, un personaj manevrat în mod ocult, dar cu ifose, fiind făcut colonel al M.Ap.N. fără să fi făcut o zi de armată şi, făcut, tot pe scurtătură, chiar doctor în ştiinţe militare! –, „Paul de România“ – care nu poate fi nici „prinţ“, necum „Alteţa Sa Regală“, cum se autointitulează, ca orice impostor impertinent –, „Lia de România“ (fosta Lia Georgia Triff, măritată, la 23 de ani, cu avocatul multimilonar Melvin Belli, de 65 de ani – vorba aceea, „cu bani mulţi şi zile puţine“ –, dar de care a divorţat abia după 16 ani!) şi alţi „prinţi şi prinţese de România“!  De parcă România ar fi un judeţ, o provincie sau o moşie privată, ca să-şi spună, precum francezii, Charles dOrléans, Alfred de Vigny, Honoré de Balzac sau Alexandre de Marenches! E normal să se spună „Isabella de Aragon“ (Adrianus Cioroi-anus i-a zis „de Oregon“, confundînd provincia spaniolă Aragon cu statul american Oregon, dar el este un istoric cu diploma luată în Socialismul de tristă amintire şi nu se pune!), fiindcă Aragon era o provincie de unde provenea şi care îi aparţinea Isabellei; dar zici Maria Isabella a Spaniei, fiindcă fusese infantă a Spaniei; sau regele Carol al IV-lea al Spaniei, prinţ de Asturias; regele Ludovic al XIV-lea al Franţei; regele Carol al X-lea al Suediei, duce de Bremen; ş.a.m.d. Zici regina „Elisabeta a Angliei“ şi nu regina „Elisabeta de Anglia“! Dar trebuie să fii idiot să zici şi să îţi zici „regele Mihai de România“! Mai ales că, în documentele semnate de el pînă la abdicare, precum şi în textele istoricilor şi ziariştilor referitoare la acea etapă titulatura era „Mihai I al României“. Altfel spus, acest netrebnic Mihai de Hop-în-ţoale reduce România la nivelul moşiei sale personale, iar nemernicii de politicieni, de guvernanţi, de „anal-işti politici“, de editori, de scribi şi de alţi lingăi monarhişti acceptă această denigrare şi chiar o oficializează, extinzînd denigrarea la întreaga actuală camarilă „regală“, enumerată mai sus!

Culmea nesimţirii şi idioţeniei, impostorii „regali“ şi-au trecut în paşapoarte aceste „nume“ şi, culmea slugărniciei şi idioţeniei guvernelor republicane, le-au fost acceptate!

Apropo de Dămăroaia! Ştiţi de unde vine acest nume? Tot de la politica „culturală“ a lui Carol al II-lea Uzurpatorul. Într-adevăr, în acea suburbie a Bucureştilor exista o vilă care era „cuibuşorul de nebunii“ în care Carol al II-lea o „cultiva“ pe amanta sa constantă, de suflet, de aşternut şi de afaceri, Elena Lupescu-Wolf. Lumea „bună“ ştia că în acea vilă este plasată la dame du roi. Cu timpul, şi vecinii localului, care nu erau aşa şcoliţi la Paris şi nici măcar ca Bestia Brucan, au auzit că acolo trăia o metresă, „damă a regelui“, şi s-au franţuzit şi ei zicînd o „damă a roa“. Şi locuitorii de atunci au început să indice localul ca fiind la „dam’a-roa“, la „dămăroaia“ – adică la „dama regelui“, „amanta regelui“. Aşadar, „dămăroaia“ este forma coruptă în româneşte a expresiei franţuzeşti dame du roi. Este acelaşi tip de corupere pe care, după cinci decenii, aveau să-l comită ţiganii cu business: în englezeasca lor de port, au transformat cuvîntul „străinesc“ în „neologismul“ ţigănesc „bişniţă“. De aici, prin incultura şi inconştienţa ziariştilor de mîna a doua, a ajuns în presă şi, apoi, chiar în limbajul parlamentarilor! La fel, atunci, acum o jumătate de secol, denumirea s-a extins de la local la localitate: la „Dămăroaia“. Şi astfel curvarul Carol al II-lea Asasinul a îmbogăţit nomenclatorul toponimic, dacă alte contribuţii majore la cultură nu are, direct – exceptînd faptul că el a instituit „cultul personalităţii“, prin lichelismul indus unor importanţi scriitori. Şi nici la descendenţi nu a fost mai strălucit. La plecare ne-a lăsat acest cadou otrăvit, „regele Mihai I“.

 

Mihai I Uzurpatul nu a avut legitimitate ca rege

 

Dacă pînă în 1940 fusese un adevărat dictator, la ultimatumul Uniunii Sovietice din 26 iunie 1940, laş ca totdeauna, Carol al II-lea Dezertorul a cerut votul Consiliului de Coroană, pe care nu dăduse, pînă atunci, doi bani, şi a ordonat Armatei Române retragerea fără luptă! Dar, pe alocuri, din iniţiativa unor ofiţeri curajoşi, trupele române au dus lupte grele cu invadatorii şi i-au respins mereu: vezi cazul recuperării comunei Putna! Astfel, a ratat unica ocazie de a intra în Istoria României ca un apărător al gliei strămoşeşti. De fapt, s-a temut să nu se afle prea multe despre escrocheriile afacerii Skoda şi escrocheriile cu furnituri militare, prin care s-au îmbogăţit cîţiva rechini – inclusiv Carol al II-lea Asasinul –, iar Armata a rămas fără armament şi echipament de război.

Apoi, Carol al II-lea a aruncat răspunderea pe umerii generalului Ion Antonescu, pe care l-a chemat, din arestul la domiciliu pe care i-l fixase tot el, să preia conducerea statului. În mod întemeiat, în contextul politico-economic intern şi internaţional, Ion Antonescu a acceptat acest post de sacrificiu cu condiţia să conducă manu militari, deci tot ca un dictator. În condiţiile de atunci, cu o clasă politică impotentă şi venală, nici nu se putea altfel. După care Carol al II-lea Uzurpatorul a şters-o englezeşte, tot în Occident. Nu înainte de a mai face o ilegalitate. A aruncat răspunderea regalităţii – pe care şi-o apropriase la venirea pe furiş în ţară – pe umerii firavi şi pe mintea şi mai firavă a fiului său, Mihai Uzurpatul. Dar nu prin înscăunarea lui ca rege, ci prin delegarea atributelor regale de către Carol cel Laş, care atribute erau şi ele, cum am relevat, însuşite prin uzurpare. Aşadar, după ce îi uzurpase locul în timpul regenţei, îi ceda, acum locul de rege, prin delegaţie, în condiţiile în care dictatura carlistă s-a prelungit direct în dictatura antonesciană, ca urmare a Dictatului de la Viena!

A doua concluzie, aşa-zisul Rege Mihai I nu a fost niciodată „uns“ ca rege. Aşa-zisul „rege“ Mihai I nu a avut legitimitate ca rege constituţional, deoarece Parlamentul fusese dizolvat, Constituţia democratică din 1923 înlocuită cu Constituţia carlistă, iar partidele politice desfiinţate. România era, totuşi, monarhie constituţională. Lui i-a fost predat postul de rege tocmai de către Uzurpator şi a fost menţinut şi tratat ca rege de generalul Ion Antonescu doar pentru recuzită, fiindcă avea nevoie de o glazură de autoritate regală formală pentru a-şi întări autoritatea dobîndită intempestiv şi a conduce mai bine cu ajutorul decretelor „regale“.

 

„Regele“ Mihai I: un nimeni în tinereţe, un cadavru viu la bătrîneţe

 

Marioneta numită în epocă „Regele Mihai I al României“ a apărut pe timbre, a apărut pe monede, a semnat decretele regale pe care i le băga sub nas generalul Ion Antonescu, dar el nu era, din punct de vedere juridic, rege. Era un fel de paspartu pentru Ion Antonescu. Acesta s-a folosit de el ca să-l facă mareşal, spre a-şi spori autoritatea şi a putea contracara autoritatea mareşalilor Armatei – deci, mai mari în grad ca el, care era doar general! –, care nu voiau ca România să continue războiul dincolo de Transnistria din considerente geostrategice politico-militare. De altfel, şi Mihai I Uzurpatul era „mareşal“, în virtutea titulaturii sale. Avea şi uniformă, avea şi protocol, dar, din punct de vedere intelectual, militar şi politic era un zero, un NIMENI!

Stalin nu îl băga în seamă, ci, ca şi Hitler – care spusese despre „regele Mihai“ că „este mai prost decît cizmele pe care le poartă“ (sic) –, îl băga… undeva de unde nu trebuia să fi ieşit. De aceea, Stalin nu trata problema armistiţiului cu „Regele Mihai I“, ci numai cu Mareşalul Ion Antonescu, care se autointitulase şi era, efectiv, „Şeful Statului şi al Armatei“. Aşadar, cînd, în faimoasa „Proclamaţie către ţară“, „Regele Mihai I“ a pretins că a încheiat armistiţiul cu Aliaţii, a minţit Armata şi Poporul cu bună ştiinţă – cu consecinţele tragice pe care le ştim şi le suportăm inclusiv acum.

A treia concluzie, pentru că a provocat evenimentul de la 23 august 1944, aşa-zisul „Rege Mihai I“ nu poate fi considerat decît ca trădător al Neamului şi al Armatei, împreună cu clica sa, numită, atunci, „Camarila regală“, iar acum, pompos, „Casa regală“. Dacă, prin reducere la absurd, îi atribuim şi lui un rol major, atunci trebuie ca toate relele care i se pun, azi, în cîrca Mareşalului Ion Antonescu, să-i fie imputate, în primul rînd, „regelui Mihai I“, căci era Regele. De exemplu, decretele „antievreieşti“, de care fac atîta caz, acum, sioniştii, au fost semnate de „Maiestatea sa Rege Mihai I“. De ce nu îl încriminează impostorii ca alde Elie Wiesel şi Radu Ioanid şi pe „Maiestatea sa Rege Mihai I“, ca să îi ceară şi lui bani?! Se aşteaptau, cumva, să promulge preşedinte României legea cu cele 30 de milioane de dolărei, statul român să-i verse banii în contul din Elveţia, iar de acolo, să-i revendice Consiliul Mondial Evreiesc?! Ar fi posibil, mai ales că, după Germania, au scuturat şi Elveţia de cîteva zeci de miliarde de dolari în escrocheria cu holocash-ul. Sau îl iartă pentru că tac-su’, Carol al II-lea Adulterinul, a avut-o ca amantă principală pe jidanca Elena Lupescu-Wolf, iar după ce va fi intrat în posesia mangoţilor şi a terenurilor, îi va cere alte concesii politice, în plus faţă de cele acordate de xenocraţii care, din nou, ne conduc?!

Dar chiar dacă admitem că Mihai I Uzurpatul era rege de facto, deşi nu era de jure, pentru că a instituit tragedia naţională de la 23 august 1944, tot trădător rămîne şi este suficientă măcar această singură vină nu numai pentru a nu-i da nici un dolar şi nici doi metri pătraţi de pămînt pentru mormînt, dar, dimpotrivă, trebuie să îi dăm o haină vărgată „pentru crime împotriva poporului român“.

Vina pentru cei 160.000 de militari luaţi prizonieri de sovietici pînă la 14 septembrie 1944 şi dispăruţi în Siberia, vina pentru cei aproape 170.000 de militari morţi pe frontul de Vest, vina pentru sovietizarea României şi pentru toate tragediile care i-au urmat – pierderea Sudului Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, a Insulei Şerpilor, spolierea ţării prin sovromuri, distrugerea elitei intelectuale, militare şi politice româneşti la Canal şi în închisorile administrate de Securitatea condusă exclusiv de jϋdeo-bolşevicii veniţi pe tancurile sovietice etc., etc., pentru toate acestea este vinovat în exclusivitate „Maiestatea sa Rege Mihai I“. Deci, lui nu trebuie să-i dăm nici un dolar, nici o casă, nici o palmă de pămînt, ci trebuie condamnat pentru crime de război şi înaltă trădare de ţară.

Din 1947, de cînd a abdicat, pînă în 1990, nu i-a auzit nimeni vocea în apărarea României. A fost, efectiv, un cadavru politic viu. De altfel, tocmai de aceea, acum, e singurul supravieţuitor dintre personalităţile politice din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial: fiindcă ceilalţi şi-au trăit intens viaţa şi s-au consumat fizic şi psihic, pe cînd el a vegetat ca o legumă la Versoix, în Elveţia. Consumînd energie puţină, evident că a dus-o pînă acum. Dar să sperăm că nu o mai duce mult.

 

Gogoriţa lui Mihai I Trădătorul: scurtarea războiului cu şase luni

 

În manualele de istorie din Socialism, făcute de iudeo-cominternişti, falsificîndu-se şi preamărindu-se trădarea de ţară de la 23 august 1944, se prezenta ca piesă forte faptul că, prin întoarcerea armelor contra Germaniei hitleriste, România a fost a patra putere militară de partea Aliaţilor şi, prin aceasta, a scurtat războiul cu şase luni. De curînd, a început să debiteze gogoriţa aceasta cu scurtarea inclusiv Mihai I Trădătorul. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. La Conferinţa de Pace, România a fost tratată ca stat învins, nu i s-a recunoscut nici o contribuţie militară – deşi a fost, realmente, a patra forţă economică şi armată cobeligerantă – şi, în plus, i-au fost impuse enorme despăgubiri de război către Aliaţi, în special către U.R.S.S., agresorul din iunie 1940 – cu care România fusese în război încă de atunci! S-a ajuns pînă acolo cu impertinenţa învingătorilor încît României i-au fost cerute despăgubiri de război şi de către şmecherii din Ecuador, deşi Armata Română nu intrase pe teritoriul Ecuadorului şi nici nu luptase cu vreun soldat al acestui stat-marionetă! Ce a făcut „Maiestatea sa Rege Mihai I“ pentru ca România să obţină tratamentul cuvenit, de cobeligerant, la încheierea Tratatului de Pace?! Nimic, fiindcă era un nimeni şi ca politician şi ca intelect. (De fapt, la vremea aia lui îi mirosea a catrinţă şi voia să se însoare – asta era preocuparea sa principală, nu soarta ţării.) Cît despre scurtarea războiului cu şase luni, şi asta, da!, s-a făcut, dar în favoarea U.R.S.S., nu a României! Deoarece contează şi perspectiva din care privim lucrurile: din Vest sau din Est? Pentru că Stalin i-a dat cadou un avion şi decoraţia Pobeda, neisprăvitul de „Mihai I“ încă priveşte lucrurile din perspectiva U.R.S.S. Or, din Vest, lucrurile se văd, fireşte, exact invers.

Într-adevăr, imediat după încheierea războiului, generalul Allen F. Brooke, şeful Statului Major Imperial al Armatei Britanice, avea să facă un adevărat reproş României: „Prin actul de la 23 august 1944, România a deschis ruşilor larg porţile şi a contribuit la ocuparea unei jumătăţi din Europa de către ruşi. Dacă România ar mai fi rezistat, Aliaţii anglo-americani ar fi putut înainta adânc spre răsăritul Europei“ (vezi Ioan Şuţa, Geo Stroe, DREPTATE ROMÂNIEI!, Editura Tempus, ed. 2003, pag. 122; ed. 2007, pag. 180). Altfel spus, înaltul demnitar englez considera că ocupaţia sovietică şi instalarea comunismului în Europa Centrală şi de Est constituie consecinţa faptului că România nu a rezistat şi a capitulat prea devreme – ca urmare a trădării şi arestării Mareşalului de către regele Mihai I Trădătorul. Pentru că scurtarea războiului cu şase luni a facilitat ajungerea U.R.S.S. chiar până la Berlin şi sovietizarea a jumătate din Europa. Ceea ce occidentalii nu voiau cu nici un preţ să se întâmple. De fapt, aşa cum deducem din cuvintele şefului Statului Major Imperial, Perfidul Albion ar fi vrut să se menţină această rezistenţă îndeosebi cu preţul jertfei românilor, care s-ar fi apărat energic pe Carpaţi, ei ştiind că Rusia Sovietică nu le aduce nimic bun. Dimpotrivă. Altfel spus, după ce, în preziua războiului, Franţa, Anglia şi S.U.A. au lăsat România la cheremul lui Hitler şi al lui Stalin – concretizat în Pactul Ribbentrop-Molotov, ale cărui efecte odioase România le suportă şi acum! –, după înfrângerea Germaniei găsesc tot România vinovată de faptul că a întors armele contra nemţilor prea devreme!!! Oricum, din opinia generalului Allen F. Brooke, reiese, implicit, că, în esenţă, Anglia a regretat – tardiv e-adevărat – scoaterea din joc a Mareşalului Ion Antonescu. Dar, din păcate numai România a avut de suferit.

Totuşi, pentru înţelegerea deplină a valorii politice şi strategice a acţiunilor Mareşalului Antonescu şi, totodată, a nimicniciei, rapacităţii şi perfidiei acestui Mihai de Hop-în-ţoale, trebuie reţinut un paradox ascuns cu străşnicie de către detractorii români şi neromâni, interni şi externi ai Mareşalului, de către cominterniştii de ieri şi urmaşii lor de azi, camuflaţi în „europenişti“, ca alde Vladimir Tismăneanu, Andrei Oişteanu, Muia Benjamin, Jean Ancel ş.a. (toţi „români“ verzi!): Stalin – care nu era prost, cum îl prezintă unii, şi care avea şi consilieri deştepţi – i-a propus Mareşalului Antonescu condiţii mult mai bune de armistiţiu decât Aliaţii occidentali (fapt recunoscut şi de Iuliu Maniu) tocmai ca să îl atragă şi să iasă din războiul contra U.R.S.S. şi, eventual, să lupte contra Germaniei – caz în care U.R.S.S. urma să înainteze mult mai rapid, căci ar fi ocolit România, cu fortificaţiile sale naturale şi/sau construite. Asta spre deosebire de anglo-americani, care, paradoxal, i-au impus condiţii absolut inacceptabile: în esenţă, ei vehiculau tîmpenia criminală a lui Franklin Delano Roosevelt, „capitularea necondiţionată“, din cauza cărei s-a şi prelungit atît de mult războiul! Dar paradoxul este doar aparent, căci se înscrie în logica occidentalilor, dezvăluită implicit, ulterior, de generalul Allen F. Brooke: ei voiau ca Mareşalul Ion Antonescu să nu iasă din războiul contra sovieticilor tocmai spre a-i împiedica, pe cât era posibil, să înainteze prea repede spre Vest, extinzîndu-şi, astfel, zona lor de ocupaţie, în detrimentul celei anglo-americane. Să ne mai mirăm că, acum, xenocraţia care conduce România îl tratează cu atîta deferenţă pe ex-„regele“ Mihai I Trădătorul?!

A patra concluzie este că legea pentru cele 30 de milioane de dolari, bani peşin – pe lîngă proprietăţile în natură, care valorează mult mai mult, nu doar pecuniar, ci şi politic – constituie cei „30 de arginţi“: acesta este preţul trădării din 23 august 1944, pe care abia acum pot să i-l plătească. Dar tot din banii noştri!

Trebuie să relev că 30 de milioane de dolari înseamnă aproximativ jumătate din suma care ar trebui plătită celor care au depus bani, în Socialism, să-şi cumpere autoturism, dar au fost fraudaţi de statul post-decembrist şi duşi cu vorba, că nu se găsesc bani! Dar, pentru un trădător ca „regele Mihai“ cum de se găsesc?! Şi pentru ce?! Căci nu are nici un merit! Eu le sugerez celor care au fost păgubiţi de stat în afacerea cu autoturismele, celor păgubiţi în escrocheria F.N.I. şi altor asemenea nefericiţi, precum sinistraţii inundaţiilor sau, recent, profesorii, să-şi unească nemulţumirile şi interesele, să vină la guvern şi să protesteze, tot mai viguros – iniţial într-o intifadă autohtonă –, pînă li se repară pagubele, începînd cu anularea legii-cadou către neisprăvita sa „maiestate Mihai I de Hopînţoale“ şi alocarea sumei respective celor care au depus bani pentru autoturism.

Români deştepţi! Nu vă lăsaţi prostiţi de o clasă politică venală, incultă şi rapace asemenea „regelui“ fără regat Mihai de Hopînţoale. Cu această ocazie cereţi promulgarea unei legi ca în Grecia sau Italia (unde fosta familie regală de Savoia a cerut averi imense, dar nu a primit nimic!), în virtutea căreia fostele familii regale şi descendenţii acestora nici nu aveau voie să intre în ţară (în Italia li s-a permis revenirea abia în 2002!). La fel trebuie procedat şi cu indivizi de teapa „regelui Mihai“: trebuie dat afară din ţară, căci a venit la jefuit şi a reintrat, deja, în „tagma jefuitorilor“, cum spunea Tudor Vladimirescu! Hoţii sus-puşi din ţară, care ne-au jefuit pînă acum, îi dau şi lui o parte din furt, ca să pară „democraţi“, dar, prin asta, nu fac decît să legifereze inclusiv furturile lor de pînă acum! De aceea au şi revizuit Constituţia! Dar, în primul rînd, acum, să nu-i mai dea lui nici un dolar, nici un ban şi nici o proprietate mobilă sau imobilă, funciară sau altfel, fiindcă nu are nici un drept de acest gen. Singurul lui drept este la o zeghe vărgată şi cît mai călduroasă, căci vine iarna grea. Oricum, cele 30 de milioane de dolari, averile care i-ai fost date, deja, şi cele care îi vor mai fi date nu sunt pentru el – căci nu o mai duce mult –, ci pentru paraşutele lui. Dacă, de bine de rău, el a fost o figură – neînsemnată ca valoare pozitivă, dar majoră ca trădare – a Istoriei noastre, individele astea chiar că nu au nici măcar meritul să le pomenim în vreun fel. Or, toată averea pe care o revendică – din care, deja, a primit prea mult şi, de aceea, trebuie luată înapoi – le va rămîne acestor neisprăvite, care-i seamănă. E-adevărat, legea a fost respinsă, recent, de Camera Deputaţilor, ca neconstituţională. Dar asta nu-i decît o temporizare, căci hienele aşteaptă să-şi ia revanşa. Deja au reînceput să ceară alte proprietăţi.

Români sărăciţi şi nefericiţi! Din cauza unor hrăpăreţi ca aşa-zisul „Mihai I“ şi ca parlamentarii care au iniţiat şi au votat legea asta scelerată aţi decăzut, o duceţi rău şi o veţi duce şi mai rău.

Români viteji! Nu aşteptaţi comemorarea unui secol de la Răscoala din 1907. Pregătiţi-vă de-acum! Pregătiţi-vă să ne recuperăm averea noastră, a poporului, agonisită cu mari sacrificii în cinzeci de ani şi jefuită rapid în 15 ani, prin „Reformă“, de hoţi ca alde „regele Mihai“, „regele Cioabă“ şi de „republicani“ ca Sorin Beraru, Alexandru Bitner, Frank Priplata, Dinu Patriciu, Viorel Cataramă, Viorel Hrebenciuc, Şerban Mihăilescu-Şpagă şi alţi investitori „strategici“ alogeni sau autohtoni!

Români, treziţi-vă şi treceţi la contraatac: la Contra-Reformă!

 

1 Decembrie 2005

***

 

În urmă cu cîţiva ani, unele ziare, ca să-şi atragă cititorii punîndu-i în alertă, anunţau anumite ştiri – de ex., o scumpire a mărfurilor, energiei, gazelor etc. – prin supratitlul „Români, vi se pregăteşte ceva!“ Acum nu mai folosesc acest truc, deşi e vorba de o alarmă serioasă:

Români, vi se pregăteşte trecerea la monarhie, deşi Europa Occidentală este condusă de Internaţionala Socialistă, iar Uniunea Europeană este o uniune republicană de tip totalitar sovietic!

Români, nu vă lăsaţi păcăliţi, căci monarhia totdeauna a fost după calapodul familiei Hohenzollern: hîdă, degenerată şi hrăpăreaţă!

Români, rămîneţi cetăţeni liberi şi egali ai Republicii şi nu redeveniţi supuşii unui stăpîn inactual şi care trebuia să dispară de mult timp, Mihai I Trădătorul sau ai degeneratei sale familii!

7 Septembrie 2008, Înainteprăznuirea Naşterii Maicii Domnului

 

ADDENDA

Noi dezvăluiri privind turpitudinea ex-regelui Mihai

Din septembrie 2008 pînă acum au apărut alte cărţi şi informaţii care dezvăluie ticăloşia degeneratei familii hohenzollerniene şi, îndeosebi, a ex-regelui Mihai I. În acest sens, recomand cărţile REGII BLESTEMAŢI, de S. Silvicola (Editura Ceahlăul, 2009) şi CAROL AL II-LEA ŞI CAMARILA REGALĂ, a reputatului istoric Petre Ţurlea (Editura Semne, Bucureşti, 2010).

Recent, adică după scandalizarea „actualilor lustragii regali“ – cum se exprimă românul canadian Corneliu Florea – de către afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la trădarea ex-regelui Mihai – relevată de mine, mai sus, acum şapte ani –, au început să circule pe Internet alte informaţii care atestă turpitudinea ex-regelui Mihai. Astfel, este difuzat pasajul din cartea lui Pavel Sudoplatov, în care este redat aranjamentul dintre adjunctul comisarului sovietic pentru Afacerile Externe, Andrei Ianuarevici Vîşinski, şi regele Mihai I: „Vîşinski a dus tratative personal cu regele Mihai al României în vederea abdicării acestuia, garantîndu-i o parte din pensia pe care urma s-o primească în Mexic“ (cf. Pavel Sudoplatov, MISIUNI SPECIALE, Editura Elit Comentator, Bucureşti, 1995, pag. 240 – s.n., V.I.Z.). Deşi cartea a apărut în urmă cu 15 ani, fraza a fost complet ignorată pînă acum, şi a fost repusă în circulaţie doar recent, fiind preluată, cel mai sigur, din articolul sobru, acuzator şi documentat al lui Dan Brudaşcu, „Mihai al României“, publicat acum vreo 2-3 ani. Fraza este traducerea textului ediţiei engleze, în care scrie: „Based on Maclean’s information, Stalin instructed Molotov to obstruct the implementation of the Marshall Plan in Eastern Europe. This was carried out in various ways. Vyshinsky personally conducted negotiations with King Michael of Romania for his abdication, guaranteeing part of his pension in Mexico“ (cf. SPECIAL TASKS, The Memoirs of an unwanted witness – a soviet spy master Pavel Sudoplatov, Little, Brown and Company, London, 1994, pag. 232). Dar, mai înainte cu vreo 20 de pagini, comentînd cererile „naive“ ale lui F. D. Roosevelt şi W. Churchill formulate la Conferinţa de la Yalta, Pavel Sudoplatov scrie: „Puteam să fim flexibili şi să permitem alegeri democratice, pentru că guvernul în exil [al Poloniei sau al Cehoslovaciei – n.n., V.I.Z.] nu putea stînjeni influenţa noastră. Beneš, de exemplu, fugise din Cehoslovacia în Anglia cu banii N.K.V.D.-ului şi era sub mîna noastră. Ludvig Svoboda, care mai tîrziu a devenit preşedinte al Cehoslovaciei, era un susţinător activ al guvernului sovietic şi al Armatei Roşii. Şeful spionajului ceh, colonelul Muravitz, era agent cu normă întreagă al N.K.V.D., recrutat de rezidentul nostru din Londra, Ciceaev. În România, tînărul rege Mihai se bizuia pe trupele comuniste pentru a-l aresta pe generalul (sic) Ion Antonescu şi pentru a înfăptui lovitura de stat antihitleristă cu ajutorul coaliţiei antifasciste în care intrase (s.n. – V.I.Z.). Situaţia din Bulgaria ne era foarte favorabilă, datorită prezenţei şi influenţei legendarului Gheorghi M. Dimitrov, fostul preşedinte al Cominternului. Pe cînd avea loc Conferinţa de la Yalta, scoteam în secret uraniu din Munţii Rodopi din Bulgaria pentru proiectul nostru atomic.“ (idem, în ediţia română, pag. 229; în ediţia engleză, pag. 223).

Aşadar, imberbul rege Mihai I era demult manevrat de sovietici, prin agentura lor condusă de sinistra Ana Pauker. Ca răsplată, după încheierea războiului, aveau să-i agaţe-n piept decoraţia „Victoria“, apoi să-i plătească jumătate din renta de nemernic trădător; cealaltă jumătate i-a plătit-o guvernul român, pînă cînd avea să semneze textul infamant, antiromânesc, numit „Declaraţia de la Budapesta“. Unii autori susţin că Ana Pauker (despre care s-a afirmat că a fost puţin prostituată şi, implicit, şi proxenetă) i-a plasat-o regelui Mihai pe grecoaica Dodo Chrisolegos, pe care agenta sovietică o cunoscuse în Elveţia. Prin această relaţie amoroasă, jϋden-ca bolşevică Ana Pauker îl controla, în fapt, pe neisprăvitul rege „Mihai I al României“ în vederea aranjării loviturii de stat de la 23 august 1944.

În ultimii ani, au apărut informaţii despre o altă excrescenţă imorală a vieţii lui „Mihai Viteză“: căsătoria secretă cu prinţesa britanică Nerissa Bowes-Lyon, aşa cum afirmă Dieter Stanzeleit, în cartea autobiografică intitulată Regina pierdută, publicată în 2007.

„Conform cărţii – arată ziarul Libertatea din 26 octombrie 2008 –, în 1937 Casa Regală a României hotărăşte să unească destinele lui Mihai, fiul regelui Carol al II-lea, cu o fată provenind din Casa Regală a Angliei. Este aleasă Nerissa Bowes-Lyon, rudă de sânge a reginei Elisabeta a Angliei, aşa cum o cunoaştem astăzi. Între timp, Nerissa, care avea atunci 18 ani, vine în România, rămâne însărcinată cu Mihai, care avea 17 ani, şi se ia hotărârea ca tinerii să se căsătorească în secret, ceea ce se şi întâmplă pe 7 septembrie 1939, la Azuga. De ce în secret? Iniţial Casa Regală dorea să lege o alianţă trainică cu Anglia pentru ca România să rămână neutră în conflagraţia care se prefigura.

Dar în 1939 Hitler era prea puternic şi, de frică să nu îl supere o alianţă româno-engleză pe faţă, căsătoria lui Mihai cu Nerissa a fost discretă. La fel de discrete au fost naşterea şi botezul copilului rezultat din relaţia celor doi prinţi. Micuţul a primit numele Nicolae-Vasile de Alba Iulia, după titulatura tatălui său, Mihai Voievod de Alba Iulia. Mama şi copilul sunt trimişi la Săvârşin, pentru a nu afla de ei Germania nazistă, care începuse să ocupe toată Europa. Pe 25 august 1944, Nicolae-Vasile şi mama lui sunt arestaţi de Gestapo şi duşi în Germania, la cartierul general al lui Hitler, în Wolfsschanze, Prusia de Est. Hitler, prin intermediul Nerissei Jane Irene Bowes-Lyon, membră a casei regale engleze, şi al fiului ei, Nicolae-Vasile, a dorit să-l influenţeze pe premierul britanic Churchill pentru încheierea unui acord de pace separat cu Germania. Descoperind în scurt timp imposibilitatea unui şantaj, a ordonat executarea Nerissei. Fiul acesteia, Nicolae-Vasile, a fost eliberat în ianuarie 1945. Atunci i-a fost încredinţat pentru îngrijire unei anume Irma Stanzeleit, o femeie din provincia germană Schmatzin. La vârsta de 6 ani, Nicolae-Vasile a primit o nouă identitate: Dieter Stanzeleit“.

În 1994, Dieter Stanzeleit vine în România şi începe să-şi caute originile prin documente. Apoi, l-a interpelat pe taică-su’, ex-regele Mihai I, care, evident, a evitat orice contact, repudiindu-l. Era şi normal, fiindcă, dacă-l recunoaşte de fiu, căsătoria lui cu Ana de Bourbon-Parma devine ilegală, iar toată panarama cu preluarea preogativelor regale de către „Largareta de România“ devine absolut nulă şi neavenită. De atunci a început tărăşenia. Dieter Stanzeleit i-a intentat procese ex-regelui Mihai pentru recunoaşterea paternităţii, în Germania, în Elveţia şi în România, dar le-a pierdut, fiindcă Mihai I Uzurpatul nu voia să i se uzurpe şi lui alura de mare personalitate istorică: în mod concret, a refuzat proba ADN, care lămurea indubitabil filiaţia în dispută. Dacă ar fi fost cinstit şi nu avea de ascuns o căsătorie anterioară secretă, ar fi acceptat. Refuzul lui este cea mai bună dovadă că este mincinos şi netrebnic, aşa cum a fost o viaţă întreagă. În răstimpul acesta, un alt neisprăvit al „casei regale“, „prinţul Nicolae“ – despre al cărui tată, Robin Medforth-Mills, nu se ştie nimic – a declarat, nonşalant, în urmă cu patru ani: „Sunt pregătit să fiu regele României“. Nici mai mult, nici mai puţin!

Dar opinia publică are memoria scurtă şi informaţii incomplete, se droghează cu telenovele, cu manele etc., care au un efect halucinogen. De aceea este uşor manipulabilă. De această situaţie profită monarhiştii la fel de neisprăviţi ca modelul lor – Mihai de Hopînţol –, alde Crin Antonescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Adrian Iorgulescu, Varujan Vosganian, Dinu Zamfirescu (semnatar al „Declaraţiei de la Budapesta“), Adrian Cioroianu-Oregon et ejusdem farinae; care mai vor să fie aleşi din nou în Parlament sau în funcţii de conducere, după ce au participat din plin la ruinarea României şi la îmbogăţirea fără drept temei a unora, ca însuşi Mihai de Hopînţol!!!

O atestare suplimentară a articolului meu „Aţi votat cleptocraţia?…“ o constituie plecarea prim-vicepreşedintelui P.D.L., Sorin Frunzăverde la P.N.L., care a declarat ritos, că, prin noul său traseu, se vede „construind dreapta modernă alături de Crin Antonescu“ (sic)!

Reamintim că Partidul Democrat – Sorin Frunzăverde făcînd parte din el! –, pe cînd era manevrat de Traian Băsescu, a depus mari eforturi ca să fie înscris în Internaţionala Socialistă! Şi s-a declarat partid de „stînga“ pînă cînd Emil Boc, aburcat, între timp, ca preşedinte al noului P.D.-L. – Sorin Frunzăverde făcînd parte din el! –, a declarat subit, la alegerile parlamentare din 2008, că „alegerile au fost cîştigate de dreapta“! Acum, P.D.L.-istu’ de stînga-dreapta – „de 22 de ani“! – Sorin Frunzăverde, odată intrat în P.N.L, va năpîrli, la fel de subit, în „liberal-monarhist“, ca ceilalţi moftangii ai P.N.L.-ului de vreme rea, ca Adrian Iorgulescu-Decerebratu’, ca Varujan Vosganian, veniţi, tîrîş-grăpiş, de la Uniunea Forţelor de Dreapta (U.F.D.). Oare ex.F.S.N.-istul, ex- P.S.D.-istul, ex-Ap.R.-istul Teodor Meleşcanu, cît a fost P.N.L.-ist, o fi fost şi el monarhist? Căci a uitat să ne spună la plecarea pe postul de director al S.I.E.! Oare S.R.I.-ul ştie ce „hram“ poartă Teodor Meleşcanu?

Trădarea lui Sorin Frunzăverde – ayatollahul judeţului – a dat exemplul de urmat pentru trădarea de către clica sa judeţeană şi de către alţii, asemenea lui, din P.D.L. Aşadar, scursorile din P.D.L. se scurg rapid în P.N.L., fiindcă se „scufundă corabia“! Şi dacă preşedintele P.N.L., Crin Antonescu, este „liberal-monarhist“ şi „este onorat să facă dreapta modernă cu Sorin Frunzăverde“, atunci toţi P.N.L.-iştii vechi sau de strînsură devin, automat, „liberal-monarhişti“ – în frunte cu Sorin Frunzăverde, care, pînă mai ieri, îi critica pe liberali! Tot pînă mai ieri, ziarul Jurnalul Naţional îi denunţa fărădelegile lui Sorin Frunzăverde, iar după fuga lui la P.N.L. îl descria pe gama «De la exponent al „mafiei PDL“ la „voce clară şi minte lucidă“». Aşa se scrie Istoria: cu astfel de trădători ca Sorin Frunzăverde şi demagogi ca Crin Antonescu!

În mod evident, ticăloşia „liberal-monarhiştilor“ şi, în genere, a cleptocraţilor, li se trage de la turpitudinea modelului lor, „Mihai de România“, care şi el este un hoţ de tablouri dovedit, dar iertat de Adrian Năstase cînd fusese premier. Şi, la fel ca presupusul său tată, Carol al II-lea, este, şi el, adulterin şi bigam, cum a demonstrat chiar fiul său nerecunoscut, pierdut în noaptea Istoriei, Dieter Stanzeleit! Vă mai amintiţi faimoasa directivă nazistă, Nach und NebelNoapte şi Negură?! Aceasta este  şi politica actualului regim, de înaltă trădare: să dispărem, „pe cale naturală“, în negura Istoriei – atît ca persoane, cît şi ca naţiune. De aceea, decidenţii regimului au luat măsurile artificiale, ilegale, anticonstituţionale şi antinaţionale necesare să accelereze procesele naturale, măsuri constînd în vînzarea ultimelor resurse ale Patrimoniului Naţional – resursele minerale şi energetice, adică ultimii piloni strategici ai suveranităţii naţionale –, în deteriorarea sistemului de sănătate pentru ca oamenii „să moară de moarte bună“ – cum se zice popular –, în degradarea învăţămîntului pentru a produce „tîmpiţi“ (Băsescu dixit!), care, fireşte, tîmpiţi fiind, nu vor putea înţelege că măsurile guvernamentale îi duc în prăpastie ca naţiune şi în neant ca indivizi!

Iar una dintre ultimele formule de prostire a poporului găsită „pe ultima sută“ de către U.S.L. (P.S.D., P.N.L. + P.C.) – o alianţă „contra naturii“, contaminată de monarhismul P.N.L.-ului – este publicitatea făcută, prin canalul Antena 3, „casei regale“ prin exhibarea listei „furnizorilor Casei Regale“, furnizori care, printre altele, trebuie să-i coasă costumele Dudei „regale“, căreia ticăloşii care au guvernat pînă acum i-au asigurat, de exemplu, în 2007, un salariu de 600 milioane de lei vechi lunar!

Făcătura numită „Casa regală“ este gogoaşa umflată, în mod obscur, de toate partidele politice care au guvernat: de P.S.D., prin manevrarea Parlamentului pentru validarea legii celor 30 de milioane de dolari şi, apoi, a altor averi cu care l-a împroprietărit pe Mihai de Hopînţol – deşi, sub forma iniţială de F.S.N. îl fugărise pe ex-regele Mihai prin ţară pentru a-l expulza –, de P.N.Ţ.C.D. dispărut din Istorie – dar cu rămăşiţe la fel de vinovate şi de condamnat –, de membrii U.F.D. eşuaţi în P.N.L., de P.N.L., prin liberal-monarhismul schizofrenic denunţat şi, recent, de P.C., prin trustul de presă Intact, pentru că nu mai poate păcăli alt partid de care să se agaţe, cum făcuse în anii anteriori! Partidul Conservator, fost P.U.R., supranumit, corect, „partidul toxic“ de Traian Băsescu, a trădat, pe rînd, toate partidele de care se proptise, anterior, pentru a intra în Parlament. Deci, e şi normal să se alieze, acum, tot cu un trădător sadea cum este ex-regele „Mihai de România“. Aşadar, deşi pozează în „neutralitate politică“, „casa regală“ nu este decît intromisia cleptocraţiei în Istorie, este un avorton politic, fătat de partidele politice care au fost la putere, de clasa politică formată din politicaştri cu pretenţii de politicieni. Aceştia sunt indivizii care formează, de 22 de ani, clasa politică actuală: CLEPTOCRAŢIA – formată din aşa-zişii social-democraţi, liberali-monarhişti, conservatori, în frunte cu „maiestăţile lor“!

Ca atare, trebuie scoşi din viaţa politică şi băgaţi în viaţa de penitenciar!

La puşcărie cu ei!

22 aprilie 2012

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

 

Ediţia întîi: în SANTINELA, nr. 1, 9 decembrie 2005, pag. 6-7.

Ediţia a doua: 7 Septembrie 2008, http://ro.altermedia.info/noua-ordine-mondiala/ex-regele-impostor-jefuieste-legal-romania_9071.html#more-9071

Ediţii ulterioare:

http://analize-si-fapte.com/2008/09/19/anatomia-pasarii-de-prada-vasile-zarnescu-%E2%80%9Eex-regele-impostor-jefuieste-legal-romania%E2%80%9C/;

http://regelemihaijefuitorsitortionar.wordpress.com/2011/05/25/ex-regele-impostor-jefuieste-legal-romania/

 

6 Responses to “Turpitudinea ex-regelui Mihai”

  1. maramuresanu says:

    Despre Mihai Hopantzol nu poti sa spui decat atat:A fost,este si va ramane un tradator al neamului romanesc,un profitor ce a prostit un intreg parlament (cu neghiobii di fotolii!),un criminal care a
    condamnat la moarte pe maresalul Antonescu=un erou al romanilor(!).

  2. Despre MSR Mihai I nici eu nu pot sa spun prea multe de la mine, dar pot spune de la parinti, cel mai bine, pentru ca ei au trait vremurile acelea, si inainte si dupa alungarea sa:A FOST, ESTE SI VA RAMANE REGE, pentru ca titlul acesta nu i-l poate lua nimeni, oricat s-ar forta el, acela care ar vrea sa faca asa ceva! Si Marx a vrut sa-L dea afara pe Dumnezeu din cer… Dar a putut? Sunt lucruri care trebuiesc bine judecate anainte de a le asterne pe hartie, daca vrem sa vada cititorii MATURITATE la respectivul autor. Regele, atat timp cat va trai – si iata ca il tine Dumnezeu in viata in ciuda multora! – poate doar sa nu fie reintronat, si-atat! Dar intreb: Ce fel de popor suntem noi, daca nu stim sa ne extirpam cancerul comunist din istorie si sa ne relegam firul istoriei noastre exact de acolo de unde ne-a fost rupt de ei???
    Stimatii autori de vorbe goale trebuie mai intai sa recunoasca ca romanii nu au cerut niciodata abolirea monarhiei, ci li s-a IMPUS!
    Asadar, mai intai sa extirpam tumoarea comunista, sa redevenim ce am fost si, abia apoi, sa incercam sa fim mai breji, daca ne-or tine balamalele.
    Niciodata nu a fost Romania noastra mai saraca si nici romanii mai injositi ca in ultimii 65 de ani! Domnitorii si Regii nostri care au facut cinste tarii, au improprietarit mereu pe taranii tarii, iar gogosile care s-au scris pe marginea rascoalelor, revolutiilor, a trenului de aur si a tablourilor cu care a plecat Regele (chiar atunci cand si musca era cautata de comunisti prin chiloti, la granita), sa le aruncam la gunoi, pentru ca cei care ne-au rescris istoria in ultimii 65 de ani nu au fost romani, ci comunisti, iar comunistii, dupa cum stim, NU AU CULTUL TARII, ci al internationalismului si al cosmopolitismului!!!
    Nici eu nu sunt de acord cu felul de a fi ce la Carol al II-lea! Dar ce? Americanii au fost de acord cu Kennedy???, ca si ala a suferit de aceeasi boala… Totusi, crestere economica concreta nu a cunoscut Romania, dupa 1947, ci numai regres, plati de datorii externe, rusine, caci care mai de care s-au straduit sa ne faca numai de ras.
    Problema e urmatoarea: una e sa inlocuiesti un conducator si alta e sa distrugi o tara, sa faci praf totul! Si, pana una alta, niciunul macar din cei care s-au furisat la conducere, nu a fost in stare sa ne dovedeasca ca este priceput in asa ceva, adica in a conduce o TARA.
    Pe timpul Regilor romanul nu era scarbit de intrega lume cum vedem ca a ajuns azi. In curand vom “beneficia” iar de vize, prin grija ce ne-o poarta cei de azi, cu oferirea libertatii totale a infractorilor mai ales!!! Romanul a fost liber inaine si nu a avut oprelisti din partea nimanui, in a se stabili temporal undeva pe fata acestui pamant sa munceasca sau chiar sa ramana definitiv. De aceea si sustin sa redevenim cei care am fost, mai intai, si dupa aceea sa indraznim sa criticam un Rege. Sa dovedim macar ca stim sa ne alegem un lider, daca avem de unde, privindu-ne lungul nasului!!! Sau ce? Daca am facut o facultate SAU, MA ROG, DACA AM INVATAT SA SCRIEM DOAR, avem dreptul sa SUSTINEM O PRABUSIRE CONTINUA A TARII???
    Eu sustin revenirea la Monarhia Constitutionala – unica noastra posibilitate de a scapa de HOTII DE AZI si de a redeveni cei care am fost – si apoi sa ne gandim cum sa si progresam!

  3. Dacă n-ai carte, n-ai parte!

    Eram mic, …un ţânc de vreo cinci anişori, jucându-mă prin curtea noastră mare şi plină de pomi fructiferi, sădiţi şi bine îngrijiţi de mama. Aveam de-acum în curte, pe când începusem şi eu a-i putea „călări” pândind-o pe mama să nu mă vadă, patru cireşi mari de soiuri diferite: cel de lângă casă era de cireşe pietroase, următorul de cireşe roze, al treilea de mai şi ultimul de lângă hotarul cu Pietricică era de cireşe amărui speciale pentru dulceaţă. Mai aveam trei pruni la stradă, între care unul făcea renglote iar ceilalţi doi, prune lunguieţe. În jumătatea din spate a livezii mama sădise paisprezece caişi, care erau mari de-acuma, şi patru meri tot lângă hotarul cu parcela de viţă-de-vie „hamburg” şi „ţâţa vacii” care, am mai spus-o şi-o voi mai repeta obsesiv spre pomenirea dureroaselor lacrimi vărsate de naşul meu Bebe: acum îi era plocon, nici măcar de „bog-da-proste”, rusului Pietricică prin forţa împrejurărilor politice.

    Acesta a fost Raiul copilăriei mele! Când la poarta noastră bătea sau striga cineva, eu, indiferent pe unde eram şi „trebăluiam” imitând-o pe mama, lăsam totul şi săream ca arcul, căci tare mult îmi plăcea să-i mai primesc pe oaspeţi…
    ─Nenea, Necea! Mamă, este nenea Necea! Şi gata, eu eram la poartă. Mama nu apuca nici măcar să-mi răspundă când o strigam, că şi deschideam poarta larg spunând: Poftiţi, nenea Necea! Hai, intraţi!
    Acest minunat rol mi se întâmpla să-l joc Duminica, cu multă seninătate proprie minţilor de copii lipsiţi de prejudecăţi, când nenea Necea venea să citească cu tata din Biblie. Prin anii 1957 era mai bine aşa, decât să te strângi cu lumea la Biserică…
    Intram şi eu cu el în casă la tata, care mai mereu stătea în pat şi citea pentru că lucra numai de noapte şi, când ei se aşezau la masă, eu mă aşezam pe pat. Îmi luam şi eu Cartea mea, exact atunci când ei o luau pe a lor şi, când ei îşi puneau ochelarii la ochi – hop şi eu! –, îmi aşezam cu multă seriozitate nişte ochelari ce mi-i făcuse tata din sârmă. Când ei se aplecau asupra Cărţilor, sincronizându-mă perfect, mă aplecam şi eu asupra Cărţii mele pentru a urmări slova citită de ei cu glas tare, ca şi cum aş fi ştiut şi eu a o citi şi înţelege.
    Mama însă, care lăsase şi ea treaba pentru a oficia primirea celui venit în vizită, se ridica frumuşel de la masă şi trecea în cealaltă cameră, lăsând uşa larg deschisă pentru a ne putea auzi.
    ─Dar nu rămâi şi d-ta cu noi, coană Iliană? − întreba nenea Necea de fiecare dată.
    ─Nu-uuu! Eu am treabă. Îmi e de-ajuns s-ascult şi …să înţeleg! – încheia ea cu o pauză scurtişoară, care-i dădea lui nenea Necea de înţeles că nu-i loc de insistenţe.
    Mie, însă, îmi plăcea nespus de mult să bolborosesc frânturi din ce citeau ei acolo, cu atâta seriozitate încât, dacă nu-l pufnea râsul pe nenea Necea, trebuia neapărat să mă bage şi pe mine în seamă…
    ─Vai, da serios mai este băiatul ăsta al dumitale, măi nea Nicule, măi!
    ─Da-aaa! Îi place cartea. Ştie doar şi el de-acum proverbul nostru bătrânesc, că este băiat mare: „Cine n-are carte, n-are nici parte!” Dar, ia zi-i tu, tăticule, lui nen-tu Necea: Ce citeşti acolo? − mă şi provoca tata, imediat.
    ─Citesc din „Facerea”: Cum Dumnezeu a făcut Cerul şi Pământul, pe oameni şi pe noi, copiii!
    ─Ză-ăăău? Şi cum v-a făcut pe voi, copiii?
    ─Din ţărâna pământului şi, „fu-u-u!” – ţuguiam eu buzele suflând în aer −, …aşa ne-a suflat viaţa!…
    ─Dar cum de înţelegi tu toate astea de-acolo: ştii limba lui Dumnezeu?
    ─Sigur că da!
    ─Care-i aia?
    ─Româneasca!
    ─I-auziţi, oameni buni! …Dar nu mi-ai spus încă, ce vrei să te faci când ai să fii mare: Popă? − continua el amuzându-se cu poftă.
    ─Aviator! Popă nu-mi place. (Tata mă învăţase să zic aşa)
    Mama nu mai putea face nimic când mă auzea cu câtă seriozitate dialogam cu ei. Pur şi simplu i se opreau mâinile şi trebuia să prindă şi ea momentul de a intra în vorbă:
    ─Dar voi nu aveţi altceva mai bun de făcut acuma, decât să-mi opriţi copilul din „citit”?
    ─Doamne-Mare: Ai dreptate coană Iliană! Citeşte Săndele… Şi iartă-mă că te-am întrerupt…
    ─Nu face nimica, nenea Necea! Mai vorbim, …mai citim şi, …trece vremea. A-cu-şi-ca ne cheamă mama la masă!
    Aşa şi era, căci mie îmi şi rupsese nasul mirosul de mâncare care-şi trimetea năvalnic aburii dinspre bucătărie până la noi. Şi când mama ne chema la masă, odată cu ei lăsam şi eu Cartea ce mi-o cumpărase tata – Biblia mea cu ilustraţii − şi fugeam direct în braţele ei, cuibărindu-mă acolo ca un pui de găină între penele cloştii sale.

    Odată, pe când eu eram ceva mai măricel de-acuma, îmi amintesc cum tata a cumpărat de la Talcioc un aparat de radio „Trans-oceanic”, un model marinăresc occidental care prindea toate posturile de radio ale acestei lumi. Avea o antenă magnetică care se fixa pe geam cu patru ventuze de cauciuc şi purta numele inginerului german care-l crease, nu al unei firme. Scala lui era punctată de o mulţime de oraşe presărate pe fondul hărţii desfăşurate a globului nostru pământesc. Mişcând acul acela al scalei, tata a prins într-o zi un post de radio românesc care nu purta denumirea nici unui oraş de pe hartă. Se numea „Radio Europa Liberă”! Un redactor – Virgil Ierunca, parcă se numea − vorbea despre un român exilat, un filozof numit Emil Cioran.
    Şi din ce ascultam noi acolo cu atenţie şi cu respiraţia tăiată, mie mi-au rămas în minte până azi aceste câteva cuvinte:
    ”Aş da toate priveliştile lumii pentru aceea a copilăriei mele!”
    Părinţilor mei începea deja a li se umezi ochii…

    Apoi, în altă zi, între toate emisiunile acelui post de radio, nouă ne plăcea să ascultăm Duminica emisiunea „Lumea creştină”, care pomenea mereu din slujbele lui Ioan Gură-de-Aur şi ale lui Dumitru Stăniloaie, emisiune căreia eu deasemenea i-am memorat motto-ul:
    ”Secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc!”

    Mai ascultam, tot aşa plini de emoţii, cea de-a doua Rapsodie Română a lui George Enescu, care anunţa începutul emisiunii pline de inţelepciuni, numită „Povestea Vorbei”!

    Iată, aşa îmi scăldam mintea anilor copilăriei mele, pe furiş şi conştient de riscurile enorme la care se expuneau părinţii mei, dar care păleau deîndată ce tata răsucea cheia şifonierului şi scotea dintre haine acel aparat de radio miraculos…

    Alexandru Tomás-Cervesy

  4. Iar cuvantul “turpitudine” – recunosc ca sunteti cam tare la “latrina” – se potriveste tuturor conducatorilor ultimilor 65 de ani, nu MSR Mihai I!!!
    Domnule autor, fii obiectiv, nu subiectiv, sau oi fi fost si matale prin gara atunci cand a plecat Regele cu trenul de aur si cu tablourile,impreuna cu N. Ceausescu si Petrescu Elena???
    Alexandru Tomas-Cervesy

  5. Vasile Zărnescu says:

    D-le Alexandru Tomás Cervesy,
    Nu se ştie de unde îţi vine pseudonimul „Tomás Cervesy“, şi nici ai lămurit problema pe blogul dumitale.
    Dar, pînă una-alta, reţine că, dacă scrierea istoriei ţării a fost afectată de comunişti – ceea ce, într-adevăr, s-a întîmplat în etapa dominaţiei ţării de către jidanii cominternişti veniţi pe tancurile sovietice, precum au fost Roller, Brucan, Valter Roman ş.a. –, după 1965 s-a schimbat, treptat, situaţia. Dacă ai fi avut mai puţine neveste (cum recunoşti aici: http://alexandrutomascervesy.wordpress.com/about/ ) şi ai fi citit mai mult, te-ai fi dumirit cît de cît – deşi am serioase rezerve ştiinţifice că ai fi reuşit. Oricum, pentru viitor, să reţii că, aşa cum românilor „li s-a impus abolirea monarhiei” de către Stalin, de conivenţă cu beţivul de Churchill şi de paraliticul de Roosevelt, tot aşa li s-a impus şi instituirea ei, după alungarea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de către „monstruoasa coaliţie“ dintre burghezia liberală (numită, în epocă, „roşie” – adică „comunistă”) şi moşierimea conservatoare. Prin ceea ce ai scris mai sus, este o adevărată blasfemie că porţi acelaşi prenume cu marele Domnitor!
    Apoi, mai reţine că în sintagma „Domnitorii si Regii” pui semnul egalităţii între „Domnitorii” ţării şi regii ei. Or, aici greşeşti fundamental. Instituţia „Domnitorului” în Ţările Române – de la Regele Burebista sau Regele Decebal – nu este echivalentă cu instituţia „regelui” aşa cum se înţelege ea cînd se vorbeşte de regii Franţei, ai Angliei, Prusiei, Spaniei etc., din epoca medievală pînă în epoca modernă. E drept că nu eşti singurul care greşeşte, dar asta nu-i o scuză. Întîi să se reinstituie monarhia în Franţa, Germania, Italia, Grecia etc. şi abia, apoi, să o reinstituim în România. Dar, din fericire, nu se va mai întîmpla niciodată. Aşa că ai grijă că oftica dăunează grav ficatului. Menajează-te! Tratează-te cu sfaturile regretatului Valeriu Popa şi nu cu monarhismele lui Radu Duda Întîiul! Apropo de ăsta, nu ai aflat, fiindcă înţeleg că trăieşti în Spania, dar de vreo două ori l-a lăudat pe Mihai I Uzurpatul astfel: „Să nu uităm că regele Mihai a avut curajul să îi întoarcă, de două ori, spatele lui Hilter!”. Auzi ce chestie de curaj?! I-a întors spatele lui Hitler. Dar Radu Duda Întîiul a uitat să precizeze: atunci cînd a ieşit pe uşă. Ăştia-s monarhiştii dumitale, din actuala camarilă a lui Mihai I Trădătorul.

  6. Iulia says:

    Ce pot sa spun despre un articol scris despre un individ care jigneste si insulta o persoana alaturi de care nu a trait ca sa vada adevarul?
    Deja de cand ai declarat merítele lui Basescu ne-am cam dat seama cu cine stam de vorba!!!!
    Cam tot ce a scris acest frustrat(i) cam iese din ´bogatia´´ inimii si intelectului lui/lor!
    Dupa cuma a scris si s-a exprimat nu e de incredere.
    Un istoric adevarat nu insulta pe nimeni. Un istoric adevarat e impartial.
    Nu prea ne-ai convins domnule. Or fi vreo cateva doamne menopauzice care sa te creada, dar noi, cei care inca mai avem capul pe umeri – nu te credem.
    O zi buna

    PD Iti recomand sa nu mai jignesti asa in public si mai ales in scris. Nu de alta dar s-ar putea sa te risti sa fii dat in judecata (nu de mine, evident!) de cel pe care il insulti. Si ce bine ti-ar mai face!

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors