La moartea lui MIRCEA NICOLAU

La moartea lui MIRCEA NICOLAU

Autor: Prof.univ. Ion Coja

De curând, vorbind la înmormîntarea lui Mircea Nicolae, domnul Nicolae Roșca l-a pomenit, oarecum inevitabil, și pe Horia Sima, cât de mult l-a prețuit pe răposatul Mircea Nicolau, cât de mult însuși Mircea Nicolau l-a prețuit și respectat pe Comandant etc. Poate că n-am reținut exact cuvintele domnului Roșca pe această idee, dar am reținut întocmai acolada făcută atunci când a pomenit numele lui Horia Sima: „ultimul șef al mișcării legionare”!… Ultimul…

Ce să înțelegem din precizarea „Horia Sima, ultimul șef al Mișcării Legionare”? S-ar înțelege, mai întâi, dat fiind că Horia Sima a murit în urmă cu aproape douăzeci de ani, că Mișcarea Legionară a murit, odată cu ultimul ei șef!…

Foto.Mircea Nicolau

Pun deci „oficial” întrebarea: ce s-a întâmplat cu Mișcarea Legionară, dacă răposatul ei comandant, mort în 1993, a fost, citez, ultimul?!… Și tare rău îmi pare că nu i-am pus această întrebarea celui care a fost domnul Mircea Nicolau, vocea legionară cea mai autoritară și mai autorizată din Țară în ultimii ani. N-am încotro și-i pun această întrebare domnului Nicolae Roșca: după moartea lui Horia Sima, de ce Mișcarea legionară a rămas fără șef? Asta să însemne oare că Mișcarea Legionară a încetat să mai existe?… Iar dacă nu a încetat să mai existe, de ce de douăzeci de ani nu are un șef?…

Auzisem o vorbă, mai mult șoptită, cum că Horia Sima, înainte de a muri, i-ar fi trecut lui Mircea Nicolau înalta și dificila responsabilitate de șef al Mișcării! Statut pe care Mircea Nicolau nu și l-a arogat totuși niciodată! Măcar că i se potrivea…

Declarația domnului Roșca e clarificatoare: Horia Sima nu și-a desemnat niciun succesor, iar legionarii care i-au supraviețuit nu au reușit să pună pe cineva în fruntea lor! Wikipedia spune și ea același lucru: Horia Sima a fost „last leader”. Situație tipică pentru o organizație aflată „pe ducă”, sortită pieirii, sortită unei dispariții planificate cumva?!…

Așadar, altă întrebare: de ce nu a fost Mircea Nicolau investit cu șefia Mișcării? Era potrivit, poate cel mai potrivit pentru funcție! A avut Horia Sima în vedere pe altcineva? Pe cine? Și de ce nu l-a investit măcar pe acela?!

…După 1990, odată cu revenirea în țară a legionarilor plecați din România după „rebeliunea” din ianuarie 1941, s-au auzit fel și fel de acuzații la adresa lui Horia Sima. Unul eu nu le-am dat nicio atenție și nu le-am verificat niciodată cât sunt de întemeiate. Afirmația făcută de domnul Roșca la catafalcul camaradului său Mircea Nicolau constituie însă, pentru mine, în mod implicit, o gravă acuzație (sau dezvăluire!) privitoare la Horia Sima: Horia Sima a murit, la o vârstă foarte înaintată, peste 85 de ani, fără să se îngrijească de problema succesiunii la comanda legiunii! Un veritabil comandant nu, nu procedează așa!

Horia Sima cunoștea chiar din proprie experiență câte sunt problemele pe care le ridică succesiunea în fruntea unei organizații, dacă nu este reglementată strict! Moartea neașteptată și năpraznică a Căpitanului în noiembrie 1938 a lăsat Mișcarea într-o situație confuză în ce privește persoana succesoare Căpitanului. Nu s-a mai numit Căpitan, ci Comandant, dar asta nu l-a scutit pe Horia Sima să se vadă deseori contestat ca lider al Mișcării! Motiv în plus ca, dacă era ce trebuia, adică un comandant responsabil, să se îngrijească din timp de problema succesiunii. Se vede însă că nu a fost chiar responsabil, suficient de responsabil! Oare nu și-a dat seama Horia Sima de răul imens pe care l-a făcut Mișcării Legionare prin felul neglijent, repet: iresponsabil, în care a tratat viitorul Mișcării Legionare, punându-o de fapt în cumpănă cu pieirea. E știut că de orice turmă rămasă fără păstor se cam alege praful?!…

Personal, am tras nădejde că, din motive ușor de imaginat, funcția de lider al Mișcării este protejată, ferită de expunere publică, dar că ea există, există o persoană care ocupă și onorează această funcție, îi dă viață și conținut! Cum spuneam mai sus, am bănuit (și sperat!) că acea persoană era Mircea Nicolau! Mă înșelam… Așadar de douăzeci de ani Mișcarea Legionară nu are lider. De ce? Pentru că așa a vrut Horia Sima sau pentru că acesta, prin abatere de la conduita de Comandant, de șef, a neglijat, a ignorat această chestiune! Tertium non datur! Și-ntr-un caz, și-n celălalt, Horia Sima nu iese însă bine din această poveste! Ba chiar ne obligă să reconsiderăm toate acuzațiile, chiar și pe cele mai grave, pe care i le-au adus camarazii care s-au dezis de el! E timpul să examinăm cu seninătate aceste acuzații! Până atunci sunt curios să știu cum îl vor apăra, cu ce argumente susținătorii lui Horia Sima vor justifica faptul că după moartea acestuia Mișcarea Legionară a încetat să mai aibă un conducător! De necrezut!… Absolut de necrezut!

În această ordine de idei și de persoane, îmi aduc aminte de domnul George Petre, cel mai tânăr dintre legionarii care, în 1941, au ales calea exilului. George Petre era încă elev în ianuarie 1941, când a demontat șina de cale ferată pentru a împiedica unitatea de tancuri de la Târgoviște să aflueze spre București, în sprijinul generalului Ion Antonescu. Faptă săvârșită împreună cu alți frățiori de cruce, printre care și fiul comandantului regimentului de tancuri… Îl pândea Curtea Marțială dacă mai rămânea în Țară. S-a mai întors după 1990. Am petrecut cu domnul George lungi seri de discuții la Bușteni unde s-a stabilit să-și petreacă la umbra Crucii de pe Caraiman ultimii ani de viață. Ani cerniți de evidența haosului și dezastrului din România și de pe planetă! Avea o experiență de viață – la antipozi, în Australia, teribil de interesantă, și o minte scăpărătoare, intuitivă și în același timp bine informată! Meloman desăvârșit! O frumusețe de om! La caracter mă refer, dar nu numai!…

Domnul George s-a prăpădit în urmă cu vreo doi ani. Am impresia că n-a avut parte, în presa legionară, de necrologul îndătinat, din partea camarazilor care l-au cunoscut și mulți l-au iubit, dar nu toți, unii l-au detestat de-a dreptul pentru insistența cu care se pronunța asupra lui Horia Sima în termenii cei mai duri! Îl bănuia de cele mai nenorocite gesturi!… Am zis „bănuia”! Căuta confirmări, dovezi. Dar domnul George recunoștea cu luciditate și onestitate că marile acuzații ce i se aduc în general lui Sima nu au putut fi dovedite în mod irefutabil!

Am aflat însă că mai există și alte acuzații, asupra cărora nu mai planează nicio incertitudine! Una dintre ele am reținut-o și-i dau azi toată importanța. Este vorba de încercarea unui grup de legionari de a redacta o „constituție”, așa i-au zis, o Constituție a Mișcării Legionare. În care, firește, se trata și problema liderului, a preluării și exercitării prerogativelor de șef, drepturile și obligațiile șefului etc. Proiectul a fost redactat, dactilografiat și prezentat Comandantului, lui Horia Sima. La redactare a participat și domnul George Petre, ca prieten apropiat al lui Aurel Ionescu, principalul promotor al proiectului, alături de un camarad din Bacău, al cărui nume îmi scapă acum. Spre mirarea grupului de legionari în cauză, Sima nici n-a vrut să audă de un statut al Mișcării Legionare! N-a vrut nici să se uite pe proiect, nici ideea în sine nu i se părea acceptabilă, fără să ofere o explicație, alta decât clasica „acum nu e momentul”!…

Acum însă, după ce am aflat că după moartea lui Sima nu a funcționat nicio regulă statutară sau măcar vreo dispoziție testamentară prin care să se ajungă la desemnarea unui șef al Mișcării, încep să dau atenție și celorlalte acuzații pe care o bună parte dintre legionarii din exil i le-au adus lui Sima. Nu este în niciun fel admisibil faptul că Mișcarea Legionară nu a avut un statut. Este chiar de necrezut, de neimaginat!

Evident, în focul luptelor din anii de prigoană, acțiunea și mai ales reacțiunea la atacul vrăjmaș erau pe primul plan, nu exista timp și răgaz pentru a scrie constituții! Cărticica șefului de cuib, completată cu Circulările Căpitanului, erau suficiente pentru funcționarea Legiunii! Dar apoi, după război, mai ales după stabilirea în Spania a conducerii legionare, nimic nu putea fi mai firesc decât să se purceadă la normalizarea situației, a funcționării partidului sau ONG-ului numit Mișcarea Legionară. Te pune pe gânduri această anomalie și nu cred că există o explicație serioasă care să-l absolve pe Sima de suspiciunea noastră. Care suspiciune? Oricare suspiciune, inclusiv cea mai gravă cu putință, a trădării, a vânzării de frate, se poate sprijini și argumenta invocând acest refuz al lui Horia Sima de a da Mișcării Legionare un statut, o constituție, un regulament!

Domnul Petre George mai spera să se afle pe undeva o copie a proiectului de constituție legionară. Spera să se găsească printre hârtiile rămase de la Aurel Ionescu, decedat pe la sfârșitul anilor ’90. Sau la Bacău, o copie adusă de celălalt co-autor, care s-a repatriat după 1990. Când, îmboldit de domnul George, am reușit să dau de urma persoanei respective, acesta își trăia ultimele zile… Ce-i drept, nici eu nu am avut numai asta de făcut, iar acum îmi pare rău că am tot amânat până a fost prea târziu!

Dar, cine știe, poate s-a salvat pe undeva acel proiect de constituție legionară! La ce ar mai fi bun? Pentru mine, care cred că Mișcarea Legionară este isprava cea mai importantă din istoria noastră modernă, a poporului, a Neamului românesc, ar fi interesant un asemenea document ca depozit de idei, concepții și intenții ale legionarilor din anii când s-au repliat în Occident, 1945-1975. Ar fi interesant să le comparăm cu celelalte texte definitorii pentru Legiune, în primul rând cele semnate de Căpitan! Moștenirea doctrinară de la legionari face parte din tezaurul românesc de gândire politică și morală. Cu siguranță că va avea un rol decisiv în modelarea viitorului nostru! De aceea trebuie recuperat în întregime acest „fond legionar”, trebuie studiat sistematic și pus să lucreze în viața noastră politică, indiferent ce se va întâmpla cu structura politică pe care Horia Sima a încercat sau, fără voia sa, a reușit s-o debiliteze, s-o destructureze! Să sperăm că nu total, nu în chip iremediabil! Speranța aceasta este legată, probabil, și de starea de spirit „obligatorie” la început de An Nou. Să îndrăznim să sperăm și pentru legionari un An Nou, an de regăsire și de reafirmare a spiritului legionar! Doamne, ajută!

Încă un cuvânt, un gând, pentru amintirea celui care a fost domnul George, Petre George. Era tare mândru de feciorul său, personaj important în ierarhia intelighentziei australiene. Nemângâiat de pierderea Gabrielei, fiica sa. Aducea mereu în discuție nepoatele, cele din Australia, și nepoata favorită, cea din Anglia… Povestea lucruri foarte interesante din lagărul de la Buchenwald, unde Hitler i-a „cazat” pe legionarii refugiați în Germania, i-a cazat alături de evreii binecunoscuți!… Așa de tare i-a iubit Hitler pe legionari!… De două ori a dat ordin Hitler să-i termine pe legionari prin execuție, prin mitraliere! Numai Dumnezeu nu l-a lăsat, sub chipul întâmplării extraordinare, neașteptate!

După război, George Petre a fost activ în lupta anti-comunistă. A lipsit puțin, acel puțin care ține de puterea întâmplării, să nu fie și el în lotul legionarilor parașutați în munți. Printre alte interpretări personale ale istoriei, consemnez convingerea lui Petre George că acțiunile, în fapt sinucigașe, la care au fost împinși o serie de tineri legionari imediat după război, au fost organizate de Occident pe linia mai veche, de lichidare a Mișcării Legionare! Linie deservită la vremea lor de Carol al II-lea și Armand Călinescu… După 1944, în Occident, s-a continuat lichidarea legionarilor prin încredințarea spre îndeplinire a unor misiuni imposibile, discret sabotate de partenerii occidentali…

George Petre a fost ultima persoană cu care a stat de vorbă Traian Puiu înainte de a fi răpit și adus la București, legat fedeleș. La acea întâlnire Traian Puiu i-a spus lui George Petre că descoperise trădarea lui Kim Philby, înainte ca acesta să defecteze oficial! Pasămite, acțiunea parașutiștilor legionari era supervizată de Occident prin nemernicul supranumit gentlemanul de la Moscova. Așa gentleman… A trimis la moarte sigură zeci de tineri idealiști, veritabili martiri!

Bonom și cumsecade, domnul George s-a făcut repede iubit în Bușteni! L-am iubit și eu. Îl pun alături de Simion Ghinea, Petre Țuțea, Dumitru Bacu, Nicolae Cojocaru, Raoul Volcinschi, Leonte Radu, legionari cu care norocul vieții mele a făcut să pot sta de vorbă pe îndelete, în chip lămuritor asupra Mișcării Legionare. Pe cei care n-au avut acest noroc îi înțeleg și-i compătimesc dacă cumva încă nu au receptacul pentru dimensiunea cea mai definitorie a „fenomenului” românesc, a arhetipului nostru identitar! A ființei românești!…

Odihnește-i, Doamne, pe robii tăi Mircea Nicolau și George Petre, camarazi și luptători întru Iisus și Neamul românesc!

(1 ianuarie 2012)