DOR DE POET
2 min readRodica Elena Lupu
din volumul INTRE ANOTIMPURI, 2011
Mi-e tare dor acum de toate
Şi de bădia Eminescu
De la care azi ştiu versul.
Mi-e dor de cum mă ascundeam
Într-o căpiţă sau în lan
De grâu, cu boabe aurii
Cu cartea lui la căpătâi
Privind inaltul cerului
Albastru de seninul lui.
Mi-e tare dor acum de Putna,
Cu pietrele aspre de râu,
Călcate sub paşii apăsaţi,
Pe care parcă-i aud azi.
Mi-e dor de Teiul din Copou,
De gazda lui, casa Pogor,
De Creangă bun amicul lui,
De bojdeuca Ţicăului,
De unde ar fi văzut El
Gândindu-se cu alean
Aceea minune “Sara de Deal”.
- L-am căutat pe Eminescu
Pe străzile întortocheate
Ale Vienei sau de la Berlin,
Să-i aflu urmele prin toate,
Pe lungi, istovitoare drumuri,
În biblioteca Humbold
Pe uliţele Bucureştiului,
La Blaj acolo-n mica Romă
În inima Ardealului. - Am rătăcit pe Canal Grande,
Doar, doar îi voi auzi răsul
Mereu alături de acel Chibici,
Ce-l însoţea-n Veneţia
Pentru că erau buni amici.
Şi tare-mi este dor de ţărmul
De Marea Neagră, loc iubit,
De locul unde Oscar Han
Chipul în bronz i-a dăruit,
De Ateneu unde Angelic,
Asa cum l-a văzut Anghel
Luceafărul este la fel. - Şi de colţul eternităţii
Mi-e dor, din cimitirul Belu,
Unde m-am recules să ştii
La capătâiul lui, al celui
Mai OM dintre toţi oamenii. - Prin vămile veşnice acum,
Poetul nostru nepereche
Mă îmbărbătează mai mult
Decât ieri şi îl am aproape
În fiecare zi şi noapte.
MIHAI EMINESCU
Copil fiind, la Ipoteşti ,
În drumul său, către izvoare
şi mistuit de foc lăuntric
şi de o patimă ce doare,
a legănat în braţe dor
stropit cu lacrimă de tulnic.
Bătrîni din sat , cu plete dalbe
I-au desluşit domol chemarea
din cronicile de demult .
Trecut-au anii şi apoi,
suferind cu Veronica ,
într-o horbotă de dor
işi punea visele toate
când scria, sfâşietor ,
A murit iubirea noastră,
Floare Albastră,
Floare Albastră.
Copilului cu ochi senini
i se părea c-aude aievea
Al bătăliilor tumult .
Purta atîtea vise -n braţe,
Când , de la Nistru pân la Tisa
plângind cu lacrimi grele,amare
Tot românul plânsu-i-sa.
în murmur tremurat de fluier ,
în plânset tainic, de caval …
Trecut-au anii şi apoi,
suferind cu Veronica ,
într-o horbotă de dor
işi punea visele toate
când scria, sfâşietor ,
A murit iubirea noastră,
Floare Albastră,
Floare Albastră.
Visa în noaptea înstelată
Când turmele urcau pe deal ,
urmând pe baciul Mioriţei,
cel aprig blestemat de soartă
Să nu mai vadă vreodată
Măicuţă bătrînă, cu brâul de lână,
Maică adorată, binecuvântată.
Trecut-au anii şi apoi,
suferind cu Veronica ,
într-o horbotă de dor
işi punea visele toate
când scria, sfâşietor ,
A murit iubirea noastră,
Floare Albastră,
Floare Albastră.
A fost vrăjit de glas de doină
şi ropot dulce de izvor,
Poate,cîndva, la ceas de seară,
poate,cîndva,la ceas de dor
A plâns cu lacrimă fierbinte
morţii rămaşi fără morminte,
dureri, trădările şi neamul
ce înfrăţit cu râul ,ramul
A înfruntat multe furtuni ,dar,
cum se spune din străbuni,
Lăsă urmaşilor o ţară.
Trecut-au anii şi apoi,
suferind cu Veronica ,
într-o horbotă de dor
işi punea visele toate
când scria, sfâşietor ,
A murit iubirea noastră,
Floare Albastră,
Floare Albastră.
Mihai Beltechi
Ce pot sa spun este ca m-a miscat foarte mult ceea ce ati scris.Frumos.Un compozitor ar putea pune pe note aceste versuri, despre marele Eminescu!