Horthy & Comp.

Posted by Stefan Strajer On December - 19 - 2011

„Graba de a privi lumea prin ochelari trandafirii i-a dus pe unguri în ispita de a-şi exagera dimensiunile… Mereu gata de a susţine că Ungaria este o excepţie printre naţiuni” (William M. Johnston, în Istoria culturii şi spiritul Austriei)

 Horthy & Comp.   

 

Autor: Corneliu Florea

 În noiembrie 1919, Armata Română a coborât tricolorul românesc de pe parlamentul Ungariei din Budapesta şi s-a retras, după ce şi-a îndeplinit misiunea de a învinge armata ungară condusă de Bela Kun, care de două ori a atacat România fără declaraţie de război. Bela Kun a fugit din Budapesta şi în locul lui a venit, în galop pe cal alb, Miklos Horthy de Nagybanya!!

Horthy, de profesie ungur, vorbind ungureşte cu accent şi germana fără, a fost amiral, dar, rămânând fără flotă, s-a mulţumit şi cu un cal alb pe care a intrat ţanţoş în Budapesta, ca un mare eliberator, în fruntea Armatei Naţionale, armată care până atunci a stat pitită la Szeged în timp ce Armata Română înfrângea şi elibera Ungaria de comunism. Era normal, de înţeles, ca ungurii, care au un cult al capitalei lor, să-l prefere pe aristocratul amiral în locul comunistului evreu Bela Kun, promontoriul terorii roşii în Ungaria, să-l prefere pe amiralul călăreţ în locul soldatului român care a pus opinca pe parlamentul budapestan, care le-a dat o lecţie istorică; să stea cuminţi în hotarele lor.  

Este a treia lecţie istorică dată de români ungurilor:  să-i lase în plata Domnului. Prima i-a dat-o Basarab regelui Carol Robert de Anjou la Posada în 1324, a doua lecţie i-a dat-o Avram Iancu revoluţionarului devenit regent, Kossuth, în Munţii Apuseni în 1849 şi a treia, acum în 1919, când Armata Română a bătut drumul degeaba până la Budapesta, că nici aşa conducătorii ungurilor nu vor să înveţe nimic din istorie!! Nu sunt ungurii singuri care nu vor să înveţe nimic din istorie, sunt şi românii şi alţii.  

Horthy a fost bine primit în Budapesta, ca un salvator al naţiunii după grelele pierderi ale Ungariei de la sfârşitul războiului mondial. Pe lângă aplauze şi discursuri, avea nevoie de un statut personal şi de o echipă cu care să pornească la refacerea ţării. Cu ajutorul Armatei Naţionale a câştigat nişte poziţii şi apoi alegerile, măcar la atâta mai era vitează armata lui. După alegeri şi parlamentări Ungaria s-a declarat din nou monarhie, dar lipsind monarhul în acel moment, Horthy s-a instalat ca regent, nu înainte de-a pretinde toate funcţiile unui adevărat rege ungar, era în Martie 1920. Îndată ce s-a auzit că fosta republică sovietică a redevenit monarhie, a sosit la Budapesta, Carol al IV-lea, rege al Ungariei, fost şi împărat al Austriei, care era în drept să ocupe tronul monarhiei, dar Horthy l-a trimis la plimbare, uitând că îi jurase credinţă în 1916, când, după tradiţie, a devenit şi rege al Ungariei. Carol al IV-lea ori Karoly al IV-lea nu se lasă, stăruie şi se întoarce împotriva lui Horthy cu o armată încropită din ce mai rămăsese de prin fostele armate austro-ungare şi după un spectacol, mai mult de operetă decât de operaţiune militară, pierde. Este luat prizonier de Horthy care îl exilează cât mai departe de Ungaria, pe insula portugheză Madeira, unde îşi găseşte odihna veşnică, iar Horthy rămâne în continuare regent ca un rege, pe cal alb!

Printre primii colaboratori a lui Horthy a fost şi ofiţerul Pal Pronay care, împreună cu batalionul său ultra naţional s-a instalat în Hotelul Britania de unde a început  curăţarea ţării de comunişti prin aceleaşi metode folosite anterior de teroarea roşie a lui Bela Kun (nume maghiarizat din cel original Kohn). Când Ungaria a fost curăţată chimic, adică cu plumbi, de rezistenţa şi focarele comuniste, Miklos Horthy s-a spălat pe mâini de inimosul său ofiţer, care a instalat teroarea albă în Ungaria, cum a fost numită atunci şi aşa a rămas în istoria lor. Dar, cum de  comunismul internaţional, şi de cel unguresc în special, evreii au fost incriminaţi ca factori determinanţi, Horthy a lăsat în voia lui pe Gyula Gombos, un anti-semit de primă mărime, să se ocupe de ei, iar acesta prin mijloacele propagandei a reuşit să-i facă răspunzători de toate problemele Ungariei, infiltrând în unguri ura faţă de evrei.  

Vremurile grele economice ce au urmat după război şi pentru Ungaria regentului Horthy, l-au făcut să ofteze şi să  închidă ochii, sub care, în pivniţa Institutului Cartografic din Budapesta, din 1924 a început imprimarea banilor falşi!! Imprimeria banilor falşi camuflată în pivniţa budapestană a fost binecuvântată de episcopul catolic Istvan Zadravetz, care s-a rugat la dumnezeul ungurilor să o aibă în paza lui, iar banii falşii au început să fie plasaţi de însuşi şeful suprem al poliţiei şi siguranţei, Imbre Nadosy! Astfel, sub oblăduirea lui Horthy, a bisericii şi poliţiei ungureşti, cu sprijinul material şi tehnic german, imprimeria a produs într-un an peste 30.000 de bancnote false de o mie de franci francezi. Bani buni şi binecuvântaţi erau împrăştiaţi în Europa ca o răzbunare împotriva Franţei pentru Tratatul de Trianon din 1920, necesari pentru propaganda revizionistă, prin Liga Revizionistă recent înfiinţată, şi ce mai rămânea erau binecuvântaţi pentru buzunarele unora, după cum spune vorba ungurească întotdeauna se găsesc buzunare pentru bani! Dar, din criza economică i-a scos la suprafaţă primul ministru Istvan Bethlen, nobil descendent din Transilvania, un revizionist de marcă, care ura ardelenimea română şi a pus pe rol maşinaţiuni şi proiecte împotriva României, în vederea recuperării Transilvaniei.

Revizionismul unguresc explodează în urma unui articol din Daily Mail „Locul Ungariei sub soare”, scris de un magnat evreu al presei britanice, Rothermere. Articolul a făcut mare vâlvă prin lume, descriind patetic soarta tragică a Ungariei atât de nedreptăţită prin Tratatul de la Trianon, tratat ce trebuie revizuit. Această revizuire a surescitat întreaga societate ungară, care a lansat lozinca Nem, nem soho” cu care a început marşul paşilor mici ai revizuirii prin toate mijloacele, în toate părţile, căutându-şi aliaţi cu orice preţ, plătindu-i cu orice preţ. 

După acest articol au urmat altele şi altele, chiar şi o carte în urma cărora Rothermere a devenit cea mai preţuită şi adulată persoană a revizioniştilor unguri, a întregii Ungari. A fost primit cu onoruri şi pompă în Ungaria de către populaţie, notabilităţi şi Horthy, iar idolatrizarea a mers atât de departe încât vroiau să-l urce pe tronul Ungariei!! Horthy a strâmbat din nas. Ce l-a determinat pe magnatul evreu Rothermere să se dedice cu atâta vigoare şi amploare revizionismului unguresc, când el nu cunoştea nimic din istoria poporului ungar, a popoarelor înconjurătoare? Cherchez la femme!! În cazul său a fost invers, ea l-a căutat pe el şi l-a găsit la ruletă în Monte Carlo, plictisit că nu are subiecte semnificative, deosebite  pentru ziare. Ea venise cu unul gata pregătit: monstruoasa soartă a măreţului popor maghiar pe care i l-a servit, în doze mari şi repetate timp de zece ani, iar el, după dictare, a tot scris în favoarea Ungariei, ce este o excepţie printre naţiuni, pledând fervent pentru revizionismul Tratatului de la Trianon.

La femme, era o contesă cu origine evreiască, Stephanie zis Steffi, născută Richter la Viena şi devenită Hohenlobe în Ungaria, cu şarm şi nuri atrăgători şi etalaţi din plin, fire jovială şi foarte, foarte deschisă, abilă, rafinată şi şireată, cu tot felul de legături de la Horthy până la Hitler. Viaţa ei un adevărat best-seller, care nu ştiu dacă a fost scris sau nu, dar care ar fi încă un exemplu de cum persoane aparent anonime umblă la roţile societăţii umane schimbându-le, mai mult sau mai puţin, într-un fel sau altul, fără să primească locul şi dimensiunea meritată în istorie, fiind acoperiţi de regi şi regenţi de pe tronuri sau pe cai. În comparaţie cu atrăgătoarea şi înfocata contesă, o reală floare carnivoră, Rothermere era tipul tipic de ignorant englez, încrezut dar naiv care, îndată ce a cunoscut-o, i-a făcut o seamă de complimente, declaraţii şi avansuri, din care reţin declaraţia, consemnată de un scriitor ungur competent: „Ştii, draga mea, eu până astăzi nici măcar n-am ştiut că Budapesta şi Bucureştii sunt două oraşe distincte”!!! E clar cât de autorizat istoric şi geografic era Rothermere să pledeze pentru revizuirea tratatului. De la acelaşi scriitor, Paul Lendvai, aflu că în Ungaria, între cele două războie, era: o atmosferă romantic-naţionalistă, populistă, rasistă, antiliberală, antiintelectuală şi anticivilizatoare. Grele epitete scrise de un ungur despre ungurii săi, iar despre Horthy scrie: Regentul nu era nici foarte cult, nici foarte inteligent, e adevărat mulţi din jurul său şi de la distanţă, mulţi cititori în istorii şi-au dat seama de asta, dar regent să  fii, noroc să ai...

Şi Horthy a avut noroc cu prim-miniştri aleşi de el, care au fost dedicaţi şi determinaţi pentru interesele revizioniste ale regatului ungar. Istvan Bethlen, descendent din nobili transilvăneni, anti-român şi-n somnul cel mai profund, născut la Budapesta şi mort în cea mai bună închisoare din Moscova lui Stalin. Gyula Gomboş un antisemit până-n rădăcinile măselelor, revizionist înfocat şi filohitlerist plecat, a murit de timpuriu fără să apuce să-l vadă pe Horthy intrând victorios, pe cal alb, în Kosice în 1938 sau în Cluj, tot pe cal alb, în 1940. (Grandomania, aroganţa, infatuarea sunt dovezile unei intelectualităţi şi culturi limitate). Al treilea prim-ministru, Pal Teleki a rămas în istorie pentru trei fapte: legile sale anti-evreieşti, sfidarea şi ofensarea reprezentanţilor românilor ardeleni la Cluj în septembrie 1940 şi pentru curajul de a se auto-judeca, după care s-a auto-pedepsit trăgându-şi un glonţ în cap, în martie 1941.

Horthy a călărit mai departe alături de Hitler şi Mussolini, declarând că are o datorie sfântă de a restabili graniţele Ungariei. Hitler, cu care s-a văzut de câteva ori, i-a sugerat un plan paşnic, al arbitrajelor cu vecinii. Prin acest plan i-a promis că el şi Axa îl va sprijini în schimbul aderării la Axă şi al obedienţei. Şi aşa s-a întâmplat. Marşul paşilor mărunţi al revizionismului a continuat cu fanfara propagandei în frunte, urmat de convorbiri de formă cu vecinii în care diplomaţii unguri au refuzat orice idee şi astfel s-a ajuns la arbitrajele de la Viena. După primul arbitraj din 1938, Horthy a încălecat pe cal şi a intrat triumfător în partea de Sud a Slovaciei, în Kosice. Hitler şi-a ţinut promisiunea! După cel de-al doilea arbitraj, din August 1940, Hitler şi Mussolini i-au satisfăcut cea mai dorită din sfintele datorii a lui Horthy: Nord-Vestul Transilvaniei. A fost nemulţumit că nu a primit toată Transilvania, dar Hitler l-a tras uşor de urechi spunându-i să se mulţumească cu cât a primit fără nici-o plată, nici un efort, fiindcă ungurii singuri nu ar fi luat nici atât de la români (e consemnat în stenograme). A oftat şi-a încălecat bălanul şi a intrat în Cluj, gonflat în uniformă de amiral, în ovaţiile conaţionalilor în timp ce românii prinşi pe străzi erau înjuraţi şi maltrataţi să ştie cum va respectă Horthy şi compania punctul cinci al arbitrajului de la Viena, care stipula: Guvernul ungar îşi ia obligaţia solemnă ca persoanele care pe baza acestui arbitraj câştigă cetăţenia ungară, însă aparţin poporului român să fie considerate egale în fiecare caz cu ceilalţi cetăţeni unguri.  De fapt guvernul ungar demonstrase deja la Ip şi Trăznea  cum va respecta obligaţia solemnă de egalitate între cetăţeni!! Iar Pal Teleki descendent al unei vechi familii nobiliare din Ardeal, venit şi el la Cluj, după coada calului bălan, când i s-a reproşat de către reprezentanţii românilor ardeleni atrocităţile de la Ip şi Trăznea ce încălcau obligaţia solemnă, a spus, şi a rămas în consemnat în istorie: Nincs  lakodalom keseles nelkul = Nu-i nuntă fără înjunghieri!! Pentru unguri arbitrajul era o nuntă, pentru românii ardeleni începea cel mai cumplit calvar. Un coleg clujean, mai în vârstă, povestea cum studenţime ungurească a Clujului manifesta pe străzi, strigând lozinci naţionaliste şi revizioniste, dintre care una îi stăruia în urechi şi după treizeci de ani: Ki az olah csordaval = Afară cu turma de valahi!! (Studenţii unguri de atunci sunt părinţii udemeriştilor de azi.)         

Datoria sfântă a lui Horthy s-a mai rotunjit în Aprilie 1941, când, alături de Wehrmacht a asmuţit şi el Honvedseg-ul asupra Yugoslaviei, cotropind şi masacrând populaţia sârbă din Voivodina, primind în recompensă de la Hitler, Bacska, adică 11.000 kilometri pătraţi cu un milion de locuitori, dintre care unguri erau aproximativ treizeci la sută!! În acest moment Horthy a fost proslăvit ca omul care a mărit ţara (orszaggyarapito) avea 73 de ani şi şi-a atins zenitul datorită lui Hitler, datorită Axei, dar în Novi Sad-ul sârbesc nu a mai avut curajul să intre călare, din mai multe motive. Hai să începem cu teama că şi lui i se putea  întâmpla ce i s-a întâmplat prinţului moştenitor, Franz Ferdinand moştenitorul tronului austro-ungar la Sarajevo din 1914, fiindcă sârbii îs răzbunători, nu-s toleranţi la cotropitori şi asupritori, nu-s lasă-mă să te las ca românii! Acum, după cumplitele masacre comise de Honved-seg-ul împotriva populaţiei paşnice din jurul Novi-Sad-ului, în care  au fost omorâţi  peste 5.000 de copii, femei şi bărbaţi, după unele surse, după altele chiar mai mult într-o nelegiuire şi brutalitate tipică ungurească, sârbii erau determinaţi să le răzbune. De aceste abominabile crime, era răspunzător, în primul rând Horthy fiind şeful suprem al Honved-seg-lui.  

Intrând în război împotriva Uniunii Sovietice, Ungaria lui Horthy, întregită prin arbitraje şi masacre,  şi-a semnat începutul sfârşitului. E drept că nici România, nici Germania nu au avut alt sfârşit, dar sunt nişte diferenţe. Românii au pornit pentru Nord-Estul României cotropit de sovietici cu un an înainte, Hitler pentru spaţiu vital şi Horthy probabil, visând să intre călare, pe cal alb, în Moscova. Honvedseg-ul lui Horthy nu a avut probleme să masacreze populaţia civilă pe unde a trecut, problema armatei ungare a fost să se confrunte cu armatele regulate şi după dezastrul de pe Don, la Voronej, s-a tot retras până pe Dunăre, la Budapesta, unde a fost distrusă total de armata roşie şi cea română. Cu această ocazie, a cumplitului război mondial, Armata Română le-a dat ungurilor cea de-a patra lecţie istorică, pe care le-o putea da şi fără amestecul ruşilor şi a germanilor, dacă ungurii mai doreau o lecţie istorică în plus. 

Miklos Horthy  de Nagybanya nu a mai avut ocazii să-şi îmbrace uniforma de amiral şi să-şi încalece bălanul pentru că Hitler, isteric, i-a luat şeaua, l-a izolat şi apoi l-a domiciliat forţat în Bavaria, fără cal alb! De acolo l-au arestat aliaţii, ce au refuzat să îl dea pe mâna lui Tito, care îi vroia capul pentru ceea ce Honved-seg-ul săvârşise în Voivodina ci l-au implicat în procesul de la Nurenberg. A fost ascultător şi servil şi a scăpat cu viaţă. A murit în Portugalia după ce şi-a scris memoriile, nişte compuneri şcolăreşti, dar cu pretenţii de documente istorice, ceea ce nu-s. La sfârşit, cu limbă de moarte a lăsat în testamentul său să  fie adus în Ungaria numai după ce ultimul soldat rus o părăseşte. Mulţumită lui Gorbaciov acest lucru s-a putut întâmpla după 1991.

În 1993, budapestanii i-au făcut o primire triumfală la fel ca cea din Martie 1920, când a intrat călare şi le-a promis revizuirea Tratatului de la Trianon. Patetism revizionist, şovinism şi naţionalism cât încape pe largile bulevarde budapestane le-au creat ungurilor din nou iluzii trandafirii de expansiune cu toate că după Tratatul de la Trianon din 1920 a urmat Tratatul de la Paris din 1947 care l-a reconfirmat şi consfinţit pe cel anterior…

Ungurii sunt îndărătnici, nu învaţă nimic din istorie, din vremurile vechiului mileniu şi începutul celui nou …          

(1 Decembrie 2011, Alba Iulia)

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors