Eroism de bordel

Eroism de bordel

Autor: Maria Diana Popescu

Presa internă clocoteşte, paginile centrale titrează cu litere de-o şchioapă: zona euro se scindează. De parcă zona euro n-ar fi cuprins din start două tabere: stăpînii şi restul, adică ţările de sub scara U.E. Estul comunist, acceptat în uniune cu condiţia de a-şi distruge propria economie, de a se transforma în piaţă de desfacere pentru vest şi în consumator de credite, a fost lăsat la un nivel de existenţă (mai degrabă subzistenţă), care seamănă cu ceva între viaţă şi moarte. Nici vorbă de fraternitate între ţările membre. Stăpînii din vest au poruncit mereu sclavilor din est. Din cînd în cînd e bine să mai iau şi bisturiul în mînă. Altminteri cadavrele de pe năsălie se ridică şi trîntesc uşa noastră de perete! Ce şanse am să fiu auzită? Practic, puţine. De ce-aş fi auzită, dacă am refuzat să pozez goală pe coperta unei reviste cînd mi s-a propus? Necuratul m-a pus mereu să „fac ciocul mare”, şi mă întreb cît de mult am şifonat VIP-urile de pe agenda curentă, atîta timp cît ele nu sînt o valoare recunoscută, un nume în spiritualitatea noastră, legat de realizări de notorietate, de o faimă meritată. Ruşine mie! E ca şi cum un oarecare s-ar fi apucat să facă o completare picturilor lui Cezanne sau cărţilor lui Cervantes. Păi, e frumos? Distanţarea intelectualilor faţă de „sentimentul românesc al fiinţei”, blocarea celor buni şi promovarea parveniţilor mizerabili în funcţie de criterii non-valorice, nu mă mai uimeşte. Cum se spune în Ardeal: ăsta criter de gîndire sănătoasă!

Aliniem în categoria „adevăruri” ştirea oficială conform căreia, pe 30 octombrie 2011, s-a născut pămînteanul cu numărul 7 miliarde. Populaţia Terrei depăşeşte un prag istoric şi declanşează semnale de alarmă în rîndul statisticienilor. Soluţia? Stoparea creşterii accelerate, care se va face „fie natural, fie brutal”, a declarat Maurice Strong, secretarul general al Summitului Pământului. „Dacă lumea nu va înţelege că ritmul naşterilor este prea ridicat, consecinţele, chiar dacă nu imediate, vor presupune boli, foamete, războaie, care vor reduce numărul locuitorilor planetei”. Fals! Nu va mai bateţi capul degeaba, domnilor statisticieni! Pămîntul are suficiente resurse de hrană. Că ele sînt dirijate în hambarele puterilor mondiale, nu echitabil, conform necesarului, pe naţiuni, e altceva. Dumnezeu a poruncit: „creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi Pămîntul!”. „Procedeul străvechi de tulburare a apelor e în mare vogă, declanşarea panicii colective stîrneşte reacţii uimitoare în lumea aceasta îngrădită de mecanismele puterii şi de nenumăratele lor obstinaţii” (Daon Brasco). Însă, ziarele de scandal se cred influente şi, de fapt, nu stîrnesc nici măcar milă, ci doar repugnanţă cu eroismul de bordel, cu ştirile bombastice, cu serialul divorţurilor şi bătăilor din lumea bogătaşilor. Ar trebui sancţionate lipsa de simţ a ridicolului şi prostia exhibate prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, care invocă originalitate postmodernă, deşi nu-s decît forme jignitoare de iritare, prin care îşi pierd timpul, încercînd să-l piardă şi pe-al publicului. Ar trebui să se întrebe care este poziţia lor în dezbaterile majore ale vremii? Deşi înţeleg mai puţin problemele reale ale prezentului, dau lecţii de viaţă cu aşa-zisele vedete, în timp ce simptomele care traduc un blocaj lăuntric al societăţii româneşti vorbesc despre o boală în sine, mult mai gravă, declanşată tot de mass-media şi de lipsa unui eroism social, împietrit de fapt, în haosul democraţiei.

Nu mai luaţi în seamă ziarele de scandal, ele nu ţin de o piaţă a ideilor, nici de spiritul vremurilor în care trăim. Nu luaţi în seamă „elitele” goale, vehiculate pe prima pagină, aceste nonvalori, care, ciudat, au priză la mase, în tiraje ruşinos de mari. Să acuzăm, să arătam cu degetul spre ziariştii care au transformat canale de informare în bordel, spre cei care se înfruptă nemeritat din dulceaţa gloriei! Priviţi cu atenţie cotarlele V.I.P., care pînă mai ieri trăiau în haită pe marginea drumului şi se repezeau să muşte roţile maşinilor, şi cu cît era mai luxoasă maşina, cu atît lătrau mai furios la roţi. Ce-ar face ele dacă, într-o zi n-ar mai trece nicio maşină pe drum? Ar fi haite de cîni şomeri. Vai!, dar, ce s-ar face publicul, dacă s-ar pomeni deodată fără nuditatea care le populează gustul?! N-ar mai şti ce întrebuinţare să dea vieţii, acestea fiindu-le măruntul sens al existenţei lor, dar şi lucru manual al posturii de ziarist. Tare mi-e teamă că acest public, în lipsă de altceva, va da fuga în librării şi va cumpăra toate cărţile scriitorilor pe care nu-i citeşte nimeni. Păi, dragi colegi, jurnalismul înseamnă operă de artă numai atunci cînd, scriind o frază, faci lumină în jur. La voi în pagină, pe întuneric, nu dai decît de funduri goale, de silicoane, de bîrfe, bătăi, sex, sînge, pornografie şi de jale mare. Tăcerea noastră e votul democratic-anonim pe care îl primeşte decăderea. Adevărul trist e că jurnaliştii nu-i scot pe intelectuali la rampă. Cică dacă ar ieşi nu fac bani, sînt plicticoşi şi i-ar fluiera lumea pentru că n-au nimic de oferit. Culisele sînt lumea lor. Acolo le stă bine, îşi pot da micile spectacole şi se pot aplauda între ei. Aceasta e democraţia, aceasta e libertatea! Vorba filosofului-teolog Petre Ţuţea: „în democraţie, prostul te bate pe umăr şi-ţi spune: ce faci frate?”. Libertatea de după gard, de după blocuri!