Relaţiile dintre Regele Mihai şi Mareşalul Ion Antonescu

Posted by Stefan Strajer On October - 26 - 2011

Relaţiile dintre Regele Mihai şi Mareşalul Ion Antonescu

 

Autor: Ioan Ispas (Delaware, SUA)

 

În 25 octombrie 2011 Regele Mihai împlineşte vârsta de 90 de ani. Monarhişti sau republicani să-i urăm conform tradiţiei româneşti La Mulţi Ani! Dar de numele Regelui Mihai este legat indisolubil cel al Mareşalului Antonescu pus astăzi pe nedrept sub obroc.

Istoricul Petre Ţurlea în cartea sa „Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu“ apărută în editura SemnE în anul 2011 face o analiză a relaţiilor dintre aceste două personalităţi ale României. S-au scris multe lucrări despre cele două personalităţi, fiecare autor încercând să scoată în evidenţă meritele unuia sau altuia, funcţie de simpatia sa. Cartea d-lui Petre Ţurlea m-a impresionat atât prin valorificarea unor documente de arhivă mai puţin cunoscute cât şi prin grija cu care trage concluziile doar după ce prezintă toate variantele legate de evenimentul respectiv. Din această cauză lucrarea sa este convingătoare, permite cititorului să-şi facă o imagine corectă asupra acţiunilor celor doi şi demolează stereotipuri cu care am fost intoxicaţi.

De exemplu s-a vehiculat mult timp ideea că Mareşalul Antonescu s-a purtat arogant cu Regele Mihai, ignorând-ul, neconsultându-l în treburile ţării, rezervându-i un loc secundar. Această idee este infirmată de autor, care dovedeşte cu documente că Mareşalul Antonescu a fost un monarhist convins1 şi a făcut eforturi deosebite pentru a reabilita imaginea Coroanei, grav deteriorată de comportamentul Regelui Carol al II-lea. Importanţa pe care a acordat-o monarhiei rezultă şi din raportul Înfăptuirile Guvernului din 31 decembrie 1940, unde realizarea cea mai importantă a primelor patru luni a Guvernului Antonescu este prezentată ca fiind “Consolidarea Dinastiei şi repunerea ei pe un înalt plan moral“ (pag.142). De altfel chiar din 6 sept.1940 când  Regele Carol al II-lea a fost obligat să abdice, iar viitorul Rege Mihai la cei 19 ani ai săi era atât de speriat de răspunderea pe care trebuia s-o poarte încât voia să plece împreună cu tatăl său, Generalul Antonescu putea să declare abolirea monarhiei, dar nu numai că nu a făcut-o dar a avut grijă ca să nu fie asasinat fostul rege, care dacă s-ar fi întâmplat ar fi afectat grav relaţiile cu tânărul rege. În toate cuvântările sale sau proclamţii l-a menţionat pe rege, a dispus ca-n toate locurile publice să fie afişat portretul regelui, i-ar după începerea războiului numele regelui apare în toate comunicatele referitoare la victoriile armatei române pe câmpul de luptă. Sunt prezentate numeroase telegrame de felicitare reciproce cu prilejul unor zile importante sau ca urmare a victoriilor de pe front.

În emisiunile postului  Radio România numele regelui era menţionat foarte des în emisiunile de ştiri militare sau civile. Emisiunea săptămânală „Ora ostaşului” difuza constant, începând cu 24 martie 1941, „Crezul ostaşului” care începea cu: „Cred în Regele nostru, în Conducătorul Ţării şi în Veşnicia Neamului Românesc “. (pag.159)

Jurământul ostaşilor începând cu aprilie 1941 era astfel formulat: „În numele lui Dumnezeu atotputernic eu … jur credinţă Naţiunii, Regelui şi Statului român. Jur credinţă şi supunere Conducătorului statului” (pag.160).

Prin grija Ministerului Propagandei Naţionale s-a întocmit o biografie elogioasă a tânărului rege care a fost trimisă la ambasadele României pentru a fi răspândită în lume.

Relaţiile personale între familia regală şi familia Antonescu au fost foarte bune şi sincere în cursul anilor 1940-1941, când documentele citate consemnează vizite particulare reciproce la Castelul Peleş şi la vila din Predeal a Mareşalului.

Pe linia consolidării imaginii luminoase a tânărului rege în contrast cu cea malefică a tatălui său este şi publicarea în presă şi citirea la radio, în 1941, scrisorii din 25 decembrie 1925 a  Reginei Maria către prinţul Carol.

Tot pe linia consolidării monarhiei şi a aproprierii de rege a fost şi iniţiativa din 6 septembrie 1940 a  Generalului Antonescu de a rechema în ţară pe Regina Mamă Elena, plecată cu opt ani în urmă din cauza Elenei Lupescu. În plus mai dorea să-l ferească pe tânărul rege de influenţe negative şi să-i fie cineva apropiat care să se ocupe de perfecţionarea educaţiei sale neglijată de tatăl său. Petre Ţurlea prezintă contrastul dintre ieşirea lui Carol al II-lea din ţară culcat pe podeaua vagonului pentru a se feri de gloanţele trase de legionari şi primirea triumfală a Reginei Elena, în aceeaşi gară Jimbolia, la numai o săptămână.

În perioada anilor 1940-1941, a fost totuşi un moment de cumpănă în relaţiile dintre Regele Mihai şi Generalul Antonescu, în timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941. În 19 ianuarie 1941, duminică seara la ora 18, Generalul solicită o audienţă la Rege, pentru a-l convinge să nu intervină în conflictul cu legionarii. Totuşi în 21 ianuarie 1941, în timpul rebeliunii, Regele Mihai, însoţit de aghiotantul regal maiorul Mircea Tomescu şi un emisar trimis de Horia Sima, încearcă să ajungă cu automobilul la Bucureşti. Condica palatului, consemnează pentru 23 ianuarie 1941: „M.S. Regele a plecat cu automobilul spre Bucureşti, dar s-a înapoiat de la Câmpina din sfatul d-lui general  Antonescu “ (pag. 145). Nu s-a făcut publicitate despre incident, opiniei publice servindu-se varianta concordiei perfecte între Rege şi General.

Ca argument al ignorării regelui este adus şi momentul 22 iunie 1941, când Generalul ordonă trecerea Prutului fără să-l informeze în prealabil. Pe lângă argumentul păstrării secretului adus de autorii pro Antonescu, Petre Ţurlea demonstrează că un alt motiv a fost cel al protejării Regelui şi păstrarea sa ca rezervă neimplicată în cazul că războiul de eliberare al Basarabiei şi Bucovinei ar fi eşuat. Această ipoteză este confirmată de comportamentul Mareşalului din  1943. După ce analizează mai multe documente Petre Ţurlea conchide: „Se poate remarca din partea lui Ion Antonescu, în a doua parte a lui 1943, o anume îndepărtare voită de Mihai. Fiind monarhist convins, cel mai probabil nu dorea să-l asocieze, în ochii opiniei publice, cu insuccesele tot mai dese de pe front, pentru a nu-i scădea prestigiul. Astfel, îl disocia şi în ochii sovieticilor de efortul de război românesc împotriva lor. Prin urmare, le oferea inamicilor României din acel moment – Puterile Aliate –posibilitatea de a dispune de un partener de discuţii; Mihai era transformat în „soluţia de rezervă” a Ţării “ (pag.232).

Un alt subiect controversat este cel al continuării războiului dincolo de Nistru. Astăzi regele Mihai declară că n-a fost de acord cu războiul dincolo de Nistru, dar nu există nici un document care să consemneze această atitudine. Sunt consemnate în schimb vizitele din Transnistria şi pe frontul din Crimeea din  august 1941 ale Regelui Mihai. Dacă nu era de acord de ce s-a dus în acele vizite dincolo de Nistru? Sau de ce nu a făcut grevă regală, cum întreabă d-nul Corneliu Florea într-un articol recent?2

O răcire se produce în 1943, când pe fondul insucceselor militare şi a dorinţei camarilei de a a avea un rol mai important, curentul ostil întreţinut la palat de Ioan Mocsony-Stârcea (secretar particular al regelui şi şeful Casei Civile din 1941), care-l bârfea constant pe Mareşal în faţa Regelui este tot mai puternic. În urma informaţiilor primite pe mai multe căi, Mareşalul Antonescu cere un raport privind relaţiile dintre Casa Civilă şi Casa Militară a Curţii Regale de la col. Ion Codreanu. O copie a acestui raport confidenţial este sustrasă şi trimisă regelui, care furios face mai multe adnotări pe marginea documentului, prima fiind: „Nimeni din Curtea mea n-are voie să raporteze în afară şi nici să informeze”, iar ultima: „În rezumat, col. Codreanu nu mai poate rămâne şeful Casei Militare” (pag.219). Regele în aceeaşi zi, 27 februarie 1943,  trimite documentul cu adnotările sale la spitalul unde era internat col. Codreanu în urma unei operaţii. Antonescu răspunde, în 6 martie 1943, cu o lungă scrisoare regelui, arătând că guvernele trebuie să ştie ce se petrece la curţile suveranilor pentru „a îndruma cu tact şi respect pe suverani, pe căile dictate de interesele superioare ale Statului, cât şi pentru a-i împiedica – atunci când a fost cazul – de a face erori care pot duce, cum au dus în nenumărate cazuri peste tot şi recent la noi, la catastrofe, nu numai Coroana, dar şi Naţia.“ (pag.221). Regele nu ţine cont de avertisment şi impune ca şef al Casei Militare chiar pe Ioan Mocsony-Stârcea, cel pe care-l criticase col. Codreanu, care apoi va face rocada cu generalul Sănătescu promovat şef al Casei Civile de către Ion Antonescu, ca o compensaţie pentru pierderea col. Codreanu.

În privinţa controvesatului act de la 23 august 1944, Petre Ţurlea dovedeşte, pe bază de documente, că rigiditatea3 lui Ion Antonescu, invocată de unii „drept cauză a loviturii de Stat împotriva lui, nu se susţine; Mareşalul a colaborat cu Opoziţia pentru ieşirea din război, ieşire pe care o dorea, însă, alături de Aliaţii occidentali , nu de ruşi. Se adaugă şi exploatarea altor căi diplomatice, inclusive una directă cu URSS, prin Stockholm“ (pag. 291). În acest sens reproduce Memoriul Mareşalului Antonescu, redactat în franceză4, trimis Aliaţilor pe căi diplomatice, prin Ankara, în ianuarie 19445. Iată câteva din motivele pentru care Ion Antonescu nu dorea ieşirea din război alături de ruşi: „A face şi noi gestul Italiei, înseamnă a înlesni ruşilor ca la braţul nostru să intre în Ţara noastră, în Balcani şi în Europa Centrală. Acesta este rolul istoric care se rezervă României ca răsplată a trădării sale faţă de un aliat care a salvat-o într-un moment foarte critic al al existenţei sale, când nimeni nu i-a dat, fiindcă nu a putut să-i dea, nici un ajutor? Dar cine garantează României că ruşii odată intraţi cu concursul propriei noastre Armate, pe teritoriul nostru nu vor face şi aici ceea ce au făcut în Ţările Baltice: administraţie sovietică, guvern de muncitori: plebiscit şi act de adeziune la republicile sovietice, (…) Când eventual  trupele anglo-americane vor veni la Dunăre, trupele române nu le vor ieşi înainte pentru a le combate, ci se vor găsi toate la Nistru pentru a opri înaintarea rusească. Credem că aceasta este misiunea care trebuie să se rezerve Ţării noastre în această tragedie a Europei şi a Lumii… Totuşi anglo-americanii să fie siguri că dacă germanii ar face un act de agresiune în contra Ţării noastre, sub orice pretext, Armata noastră va lupta şi în contra lor, oricare ar fi riscurile.” (pag.290)

La 23 august 1944 are loc ultima întâlnire între regele Mihai şi Mareşalul Antonescu.

Drept mulţumire pentru că s-a zbătut pentru întărirea monarhiei şi promovarea unei imagini luminoase a tânărului rege, acesta îl arestează pe Antonescu şi-l dă pe mâna comuniştilor6, iar aceştia la ruşi. Este un caz unic în istorie când un rege îşi arestează comandantul armatei ca să-l predea duşmanului cu care se lupta.

O altă problemă pe care o clarifică Petre Ţurlea este dacă Ion Antonescu a făcut sau nu cerere de graţiere. Unii istorici încearcă să-l disculpe pe rege pe motiv că Ion Antonescu fiind foarte orgolios a refuzat să ceară graţierea. Este prezentată însă copia xerox a împuternicirii din 17 mai 1946 dată de Ion Antonescu avocaţilor săi pentru a redacta cererea de graţiere (pag.424). De asemenea în tabelul cu cererile de graţiere, înaintat de ministrul Justiţiei regelui, pe primul loc apare numele Ion Antonescu (pag. 421). Regele Mihai a încercat înainte de proces să obţină de la aliaţi ca Mareşalul Ion Antonescu să fie judecat la Nürnberg, ca executarea lui să nu fie legată de numele său, dar n-a reuşit7. Motivul pentru care nu l-a graţiat a fost că spera ca făcându-le pe plac comuniştilor va reuşi să-şi salveze tronul. Este acelaşi motiv pentru care n-a făcut nimic pentru salvarea din închisori a liderilor PNŢ. Din acelaşi motiv n-a cerut niciodată eliberarea din lagărele sovietice a prizonierilor de război români.

Într-o frază Petre Ţurlea conchide: „Regele Mihai s-a adaptat mereu împrejurărilor, chiar când adaptarea era condamnabilă moral” (pag.332). Şi… „Ion Antonescu a fost omul de sacrificiu necesar pentru români în perioada războiului. Şi a fost conştient de acest rol al său, având convingerea că pentru dăinuirea unui popor, sunt de acceptat momente de sacrificiu personal sau colectiv8”. (pag.334).

Am selectat doar câteva dintre aspectele controversate ale relaţiilor dintre Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu, lucrarea respectivă clarifică şi altele mai puţin dezbătute9. 

Petre Ţurlea trage o concluzie la final: „Raporturile dintre Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu reprezintă o pagină de istorie importantă care trebuie cunoscută. Şi o constatre: amândoi au vrut ca viitorul să le asigure o statuie, dar numai unul din ei, Ion Antonescu, o şi merită10”.  

(Delaware, octombrie 2011)

***

1. Nu l-a criticat niciodată pe rege, exceptând ultima convorbire cu soţia şi mama sa, după ce a aflat că i-a fost refuzată graţierea, când a spus: „Regele este un monstru moral, într-o lună îşi va pierde Tronul” (pag.324).

2. Extemporale despre un ex-rex publicat în Curentul Internaţional nr.513, sept.2011.

3. Într-un interviu televizat regele Mihai a răspuns la o întrebare că l-a arestat pe Antonescu pentru că n-a vrut să semneze armistiţiul cu ruşii. Dacă reporterul nu era obedient ar fi întrebat dacă exista un armistiţiu negociat de Curtea Regală cu ruşii pe care Antonescu ar fi refuzat să-l semneze. Ar fi fost interesant de aflat ce i-a cerut de fapt să semneze. Se ştie că armistiţiul s-a semnat trei săptămâni mai târziu şi că de fapt Curtea Regală n-a negociat ninic cu ruşii, regele minţind populaţia.

4. Limba franceză era limba folosită în diplomaţie şi era cunoscută de Antonescu.

5. Memoriul era un răspuns la întrebarea generalului american Tindal pusă ataşatului militar col. Teodorescu: „care ar fi aportul de colaborare al Armatei române, cu trupele anglo-americane-turce în cadrul unor eventuale operaţiuni în Balcani în primăvara anului 1944“. (pag.288).

6. Comuniştii au ajuns la Curtea Regală la sugestia liderilor ţărănişti şi liberali, care sperau că aceştia vor avea un succes mai mare pe lângă sovietici în apărarea intereselor României. A fost o greşeală catastrofală pentru că aşa au avut acces la rege agenţii NKDV, cel mai cunoscut fiind Emil Bodnarenco (Bodnăraş). Cunoscând ce intenţie are Curtea Regală ca urmare a informaţiilor trimise de Emil Bodnarenco, ruşii au tărăganat negocierile de la Stokholm. Neagu Djuvara într-un interviu televizat afirma că Antonescu a tărăganat pentru că l-a trimis pe el, cu trenul, la Stokholm cu ultimele propuneri, în loc să le trimită printr-o telegramă cifrată, astfel s-au pierdut 24 de ore. Se poate afirma că actul de la 23 august 1944 a fost o strălucită operaţiune a NKDV-ului a cărui unealtă involuntară a fost regele Mihai. Stalin a apreciat aportul regelui Mihai şi l-a decorat cu ordinul Pobeda. Dacă ruşii sunt recunoscători şi astăzi regelui Mihai pentru 23 august, noi, românii, nu avem nici un motiv pentru care să-i fim.

7. Aliaţii occidentali şi rudele imperiale nu l-au ajutat, iar ruşii aveau cel puţin două motive ca Ion Antonescu să nu ajungă la Nürnberg:

a) exista riscul să nu fie condamnat la moarte.

b) se pierdea un prilej de compromitere în faţa românilor a regelui Mihai.

8. Colonelul pensionar Olteanu trimite în 2 iunie 1944  drept cadou Mareşalului Antonescu, cu prilejul zilei de naştere, un document a lui Ion Vodă cel Cumplit, scris într-un moment greu, în care voievodul se adresa astfel boierilor: „Dragii mei boieri şi iubitele mele slugi. Greul de astăzi întrece toate grelele de mai înainteCugetaţi şi alegeţi: Supunându-ne orbeşte vrăjmaşului nostru, vom pieri desigur şi vom pieri ca nişte mişei; sculându-ne asupră-i, chiar de nu vom izbuti – pentru păcatele noastre – tot vom avea mângâierea de a pieri bărbăteşte…“ Răspunsul de mulţumire al Mareşalului Ion Antonescu, datat 12 iunie 1944, este următorul: “Iubite Olteanu, Mulţumesc pentru darul trimis. El este de actualitate. Sunt atâţia oameni uşurateci care se gândesc la capitulare. Dacă Poporul nostru ar fi capitulat cu aceeaşi uşurinţă în decursul veacurilor, astăzi am fi orice numai români nu. Cu bune sentimente, Mareşal Antonescu “ (pag.334)

9. Pentru cei interesaţi să procure lucrarea lui Petre Ţurlea, respectiv altele, o pot face accesând site-ul www.semneartemis.ro

10. În Timişoara există un bust al Regelui Ferdinand  în Piaţa Operei şi unul al Regelui Mihai în faţa clădirii Universităţii de Medicină şi Farmacie. Dacă Regele Ferdinand ar merita o statuie, bustul Regelui Mihai ar trebui să fie alături de bustul lui Emil Bodnăraş.

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors