March 28, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală

4 min read

Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

                                 (fragment)

 

  Sfânta Spovedanie reflectată în proverbele românești(III).

  III.Definiția Sfintei Spovedanii este de o claritate și profunzime impresionante: ,,Spovedania este biciul greșalelor și mijlocul cel mai înlesnitor spre spăsenie și împăciuire”(VIII, 574). Existența sau neexistența Sfintei Spovedanii este în directă legătură cu atitudinea lui Dumnezeu față de om în lumea aceasta: ,,Cel ce nu se pocăiește, de câte ori se închină, de atâtea ori aduce aminte lui Dumnezeu de-ale lui nelegiuiri, de-aceea tu întâi să te pocăiești, apoi la Domnul să îndrăznești”(VIII, 264); ,,Precum după boală sănătatea e mai dulce, așa și după greșeală căința ne-aduce pocăință mai dulce”(IX, 57); ,,Prin păcate ne bolnăvim și prin pocăință ne lecuim. Alergă la leac, ca să scapi de boală”(VIII, 264). Această atitudine însă devine mult mai  hotărâtoare pentru situația sufletului după moarte: ,,Urât este să te duci cu sufletul încărcat de nelegiuiri, de blestemății și de netrebnicii”(VIII, 543).

              IV. Întemeietorul Tainei Sfintei Spovedanii nu este menționat în proverbele studiate.

              V. Săvârșitorul Sfintei Spovedanii este preotul, care e numit frecvent și pe bună dreptate duhovnic.  Instituția duhovniciei în dreptul cutumiar(obișnuelnic) românesc este foarte veche și e firesc acest fapt, având în vedere, pe de o parte, vechimea preoției, iar pe de altă parte vechimea creștinismului la români. Așa, bunăoară, ea a intrat în cutumele unor localități  rurale, fiindcă acolo se întâlnesc destul des proverbe precum ,,I-a făcut popa blană”(V, 82). În acele localități era obiceiul  ca preotul să facă judecățile pentru infracțiunile din parohie. Pentru adulter, punea un țăruș în curtea bisericii. Făcea gaură la o scândură și o înfigea pe țăruș. La celălalt capăt al scândurii făcea altă gaură și acolo băga cu capul pe femeia adulteră, după slujbă. Toți care treceau o scuipau. Bărbații nu erau băgați niciodată cu capul ,,în blană”. Duhovnicul are puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor: ,,Ca duhovnicul: el leagă și dezleagă”(IX, 203). El spovedește pe toți, și buni și răi: ,,Duhovnicul spovedește și pe cel bun și pe cel rău”(VI, 632). Ținerea sau iertarea păcatelor este un drept incontestabil al duhovnicului: ,,Ca duhovnicul: când vrea, te iartă, când vrea, te osândește”(IX, 203). El își  ,,încarcă sufletul cu păcatele altuia”(VII, 75), în sensul că toate păcatele mărturisite intră în responsabilitatea preotului. El răspunde în fața lui Dumnezeu de ușurința cu care a iertat unele păcate, de refuzul de a reține altele, de asprimea sau ușurătatea epitimiilor pe care le dă.  Tocmai de aceea duhovnicul trebuie să fie om învățat, mai învățat decât toți, fiindcă el este cel care leagă și dezleagă, cel care povățuiește, cel care dă sentințe: ,,Duhovnicii decât toți mai învățați să fie,că de la ei toți așteptăm povățuiri să luăm”(VIII, 710). Autorul proverbului nu se sfiește să spună că duhovnicii buni contribuie substanțial la progresul religios-moral al unui popor și invers: ,,vai de acel popor ce duhovnici nevoiași au”(VIII, 710). Cele destăinuite la scaunul duhovniciei rămân îngropate în sufletul preotului-duhovnic. El are obligația sacră de a nu le divulga nimănui: ,,Ce știe popa nu trebuie să știe satul”(VII, 100); ,,Nimeni ca duhovnicul mai multe taine poate cunoaște”(IX, 203). Spovedania este făcută direct, față către față, fără martori: ,,La duhovnic, ca la moară, pe rând intră, pe rând iese”(IX, 203). Credincioșii se îndeamnă unul pe altul să se spovedească: ,,Haideți să ne spovedim/La moș popa Constantin”(VII, 90). De aici vedem imaginea duhovnicului ca a unui bătrân preot cu experiență de viață. El povățuiește și dă canoane enoriașilor ce se spovedesc, dar în unele cazuri  aceste  prescripții el nu le respectă: ,,Duhovnicul pe păcătoși bine îi povățuiește, iar el niciuna nu păzește din câte lor le grăiește”(VIII, 710). De aceea omul din popor îi transmite un îndemn înțelept: ,,Dohtore, vindecă-te mai întâi pe tine însuți”(V, 270). Dacă uneori epitimiile și îndrumările duhovnicești sunt prea aspre, omul din popor conchide: ,,Nici toate ale dohtorului, nici toate ale duhovnicului”(V, 269). Există și afirmații ironice din partea omului din popor care se bazează pe obiceiul unor preoți – duhovnici de a lua bani pentru spovedanie: ,,Vai de duhovnici, când vor lipsi păcătoșii”(VIII, 710).

              VI. Primitorii Sfintei Spovedanii sunt creștinii, oamenii păcătoși, care-și simt sufletul greu de păcate.

              (Va urma).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.