Adalbert Gyuris: De vorbă cu Tudor Gheorghe

Posted by Gabriela Petcu On October - 10 - 2011

– s-a născut la 1 august 1945, în comuna Podari, judeţul Dolj, într-o familie de ţărani. Copilăria, dar mai ales adolescenţa, dificile – tatăl, cântăreţ de biserică, arestat şi deţinut politic la Aiud

– Liceul “Nicolae Bălcescu”, din Craiova

– Institutul de Teatru, Bucureşti, clasa de actorie,absolvent în 1966. 

           Astăzi Tudor Gheorghe îşi continuă neobosit cariera începută în 1966, susţinând în continuare recitaluri în ţară şi străinătate şi interpretând roluri, ca actor dintre cele mai diverse pe scena Naţionalului craiovean.

           Maestrul Tudor Gheorghe este o personalitate marcantă din cultura românească conteporană.

           Despre acel bob de fericire şi putere, despre preocupările ardente şi mistuitoare în care se manifestă: actor, poet, compozitor şi interpret s-a scris şi se va mai scrie mult pentru că tot ce s-a spus de fiecare dată e prea puţin. Este un profesionist şi un OM cu un mare caracter.

 ,,În spatele fiecărei poezii, poeme există o muzicalitate”

Adalbert  GYURIS: -Credeţi că aţi avut noroc că v-aţi născut la sat ?

Tudor  GHEORGHE: -Tot ce înseamnă literatura română de la Creangă la Sadoveanu, de la mai tinerii poeţi Ion Alexandru, Marin Sorescu, toată literatura română e obsedată de celebrul vers al poetului Lucian Blaga ,,eu cred că veşnicia s-a născut la sat”

              Nu pot să mă depărtez de ei şi să spun altfel şi eu cred că veşnicia s-a născut la sat.

              Sunt ferricit că m-am născut la sat într-o perioadă în care satul meu, era sat, într-o perioadă în care tradiţiile erau tradiţii, într-o perioadă în care lăutarii erau lăutari.

              Eu sunt produsul satului pe care l-am văzut dispărând     încet-încet.

–      Oamenii din Podari, satul copilăriei dumneavoastră şi natura înconjurătoare v-au marcat existenţa ?

–      Mi-au marcat existenţa din punct de vedere al dispariţiilor, am fost martor şi sunt în continuare la acestă tragedie, la faptul că satul meu, un sat frumos, care leagă două maluri, de aia se cheamă Podari, se află pe Jiu, s-a spus astfel satului meu că oamenii făceau legătura dintre maluri.

        Am asistat încet-încet cum ţăranii mei frumoşi, plini de fantezie şi păstrători de tradiţii au dispărut.

        Totul a fost foarte frumos până la generaţia copilăriei mele, noi am prins ,,maturitatea” satului. După aceea a venit coolectivizarea forţată, cei care s-au născut mai târziu au dus-o altfel, iar care s-au născut acum nu mai au noţiunea exactă a frumuseţii satului. Pe mine m-au influenţat prin tragismul dispariţiei treptate a lor.

–      Când v-aţi apucat să cântaţi la cobză, acest instrument frumos şi vechi din păcate tot mai puţin folosit azi ?

–      În 1976 s-a întâmplat, este o poveste mai lungă, îi datorez  acest lucru – culmea – celebrului tovarăş Dumitru Popescu ,,Dumnezeu”. Este o poveste plină de haz, acesta este adevărul şi nu pot să-l ocolesc.

      Mai sus amintitul era împreună cu tovarăşul Burtică la Craiova şi m-au întrebat într-o seară, având un dialog cu ei: de ce nu cânt la cobză?

      Eu am răspuns că în Oltenia este o tradiţie, se cântă la chitară. M-a întrebat câţi chitarişti mai buni sunt ca tine în Europa ? Eu am răspuns: toţi ! Apoi m-a întrebat: eşti oltean? Da,am răspuns. Ai un simţ al perspectivei în tine ? Eu am răspuns: probabil că da. Câţi cobzari sunt în Europa ca tine?

Niciunul, am spus eu. Atunci învaţă la cobză mi-a mai spus şi se pare că a avut dreptate.                                                                                                   

–      Şi la chitară cum a fost ?

–      În studenţie am simţit nevoia de a mă acompania. Am învăţat singur, chinuindu-mă şi fiind pasionat de poezie, m-am gândit să nu spun poezii fără să am un acompaniament. Aşa încet am învăţat să cânt la chitara, însă nici acum nu ştiu să cânt bine, cred că nu asta e important. Chitara pentru mine ca artist a fost o recuzită. De chitară m-am sprijinit pentru a-mi spune oful, durerea şi frumuseţea.

–      Cum aţi ales să deveniţi actor ?

–      Nu eu am ales, cred că meseria de actor m-a ales pe mine. Eu am plecat la Bucureşti ca să devin profesor de limba româna, iubind limba noastră şi poezia.

         Am fost la institut, la un curs de pregătire pentru filologie. Acolo era un tânăr asistent, afemeiat şi foarte drăguţ de altfel care vroia să uimeasca viitoarele candidate prin cunoştinţele sale poetice şi dădea citate din poezii. Eu l-am contrazis de două ori, corectându-l pentru că greşise versurile.

          El s-a cam supărat şi mi-a spus: dacă eşti aşa deştept du-te mă la teatru.

–      Muzica cântată de dumneavoastră de mare profunzime se contopeşte cu textul, cuvintele joacă un rol în acest duet ?

–      Niciodată n-am ştiut să cânt gol, n-am lălăit în viaţa mea. Totdeauna am crezut că în spatele fiecărei poezii, poeme există o muzicalitate. Versurile au muzicalitatea lor, eu am fost un bun receptor al muzicii interioare al fiecărei poeme şi simt-cred-că toate acestea difuzează acestă muzică din interiorul poeziei. Dumneavoastră dacă citiţi un vers va ,,cânta” probabil într-un anume fel. Eu am fost acel care am ascultat muzica interioară, am ştiut să o transmit mai departe, am fost un difuzor al unei muzici interioare, al fiecărei poezii.

–      Sunteţi un artist complex şi sensibil, cum definiţi patriotismul ?

–      Am un poem cântat pe un disc de-al meu ,,Mie –mi pasă”, un disc făcut integral de mine: text, muzică şi voce. Este o radiografie ce înseamnă disperarea românilor după 1989. O radiografie a societăţii române în care eu încerc să analizez ce am crezut că o sa fie şi ce suntem de fapt. Atunci spuneam:

            ,,Patriotismul nu-i brăţară,

              Nici papion,    

              Nici pălărie

              Să-l porţi sau nu

              Să ţi să pară

              Că-ţi vine

              Sau nu-ţi vine ţie.

              Te naşti cu el

              Ţi-e datul sorţii

              N-ai cum să-l lepezi

              De pe tine

              Îl porţi ca pe-o

              Cămaşă a morţii”

           În concluzie patriotismul este cumulul sentimentelor naţionale ale unui individ care îi capabil să recepteze frumuseţile oamenilor din jur.

–      Dumneavoastră cântaţi din suflet pentru suflet, de unde această nobleţe şi putere spirituală ?

–      Poezia este plină de frumuseţe şi nu numai poezia română. Poezia lumii e plină de frumuseţe şi atunci un om care şi găseşte sprijin în frumuseţea acestei poezii n-are cum să vorbească decât de la om la om.

      Poezia scrisă de oameni pentru oameni şi ceea ce am făcut eu nu este nimic altceva decât să promovez acest dialog posibil într-o manieră care-mi aparţine. Am încercat să readuc poezia la starea ei primară,poezia cântec.

      Eu sunt convins că aievii grecii, marii oratori, marii tragicieni greci nu recitau sau nu spuneau vorbele şi totul era o anume cantaţie! De la această incantaţie am plecat şi cred că asta se întâmplă în relaţia dintre mine la ora actuală,nobleţea poeziei,nobleţea şi rafinamentul poeziei s-a transformat în ceea ce fac eu astăzi.

         Probabil că de aici vine şi acest raport.

–      Ce transmiteţi românilor care locuiesc în afara ţării noastre ?

–      Mi-e greu să răspund pentru că fiecare om are lumea lui, idealul  şi gândul său.

      Însă mie mi-a fost dat să umblu prin toată lumea, să mă întâlnesc cu români de pretutindeni. Am cunoscut oameni care s-au realizat din punct de vedere socio-economic şi oameni care nu s-au realizat din acest punct de vedere.

      Cei care s-au realizat tânjesc dupa ţară şi după frumuseţile pe care le-au părăsit, după prieteni, după relaţiile care nu le găseşti în altă parte decât la tine ACASĂ.

      Cei care nu s-au realizat îşi neagă originea şi acest lucru este tare grav.

      Eu nu le doresc românilor decât să aibe răbdare cât încape în faţa umilinţelor pe care trebuie să le trăiască,indiferent în ce grad de bunăstare materială sunt. Oriunde prin lume totdeauna nu eşti de-al lor,oricât de greu ţi-ar fi acasă totdeauna găseşti un sprijin,o vorbă bună şi un ajutor. Adevărat că poţi rămâne sărac însă cinstit.

–      Maestre Tudor Gheorghe a fost o adevărată plăcere să vă ascult, mi-aţi vorbit cu glasul dumneavoastră inconfundabil, cald şi cu calm, cu mare pasiune şi dragoste pentru tot ce faceţi ca să ne dăruiţi nouă din grădina de rai o bucată de frumuseţe şi veşnicie.

     Vă mulţumesc tare mult pentru discuţia avută şi vă doresc toate cele bune în toate activităţiile domniei voastre.    

     

      Cu mult respect  şi drag a consemnat,

     Adalbert  GYURIS

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors