Maria Diana Popescu: Dialoguri privilegiate – Vasile Menzel

          – Teatrul Excelsior din Bucureşti –

Maria Diana Popescu: Maestre Vasile Menzel, bine aţi venit la revista ART-EMIS ! Răsfoim un pic biografia domniei voastre?

Vasile Menzel: Cu plăcere. Deşi, îmi vine greu să vorbesc despre realizările mele preferând să vă ofer CV-ul meu, din care dumneavoastră să extrageţi datele care vă comvin. Ce aş putea adăuga, ar fi că multitudinea preocupărilor mele a venit din dorinţa de a depinde cât mai puţin de alţii şi apoi pasiunea tatălui şi a mea pentru artă, pentru toate genurile de artă. Teatrul este cel care mi-a oferit şansa de a trăii mai multe vieţi prin personajele sale. De la umilinţa ţăranului sărac, până la grandoarea regelui mândru. Psihologii, caractere, trăiri, uluitoare, prin diversitatea lor. Muzica este cea care mi-a dăruit simfonia liniştii sufleteşti, Poezia mi-a conferit puterea de-a imagina, iar Dansul mi-a dat libertatea de a mă mişca cu eleganţă prin desişul anevoios dar minunat al artei. Grafica?a contribuit şi ea la posibilitatea de a gândi şi privi în spaţiu, ceace nu e deloc puţin.

MDP: Maestre Vasile Menzel, vă mulţumesc că aţi acceptat să vorbim despre teatru, artă, viaţă şi interdependenţa dintre ele. Sînteţi cunoscut şi îndrăgit atît în ţară cît şi în străinătate în mai multe ipostaze artistice. Prezenţă elegantă, rafinată şi remarcabilă, sînteţi un „diplomat” în relaţia dintre scenă şi societate. Viaţa şi teatrul…Care este părerea dumneavoastră cu privire la această interferenţă fundamentală în evoluţia societăţii?

V. M.: Vedeţi? Dacă ne-am lua după spusele lui Shakespeare, sau ale lui Eminescu în „Glossa”, reiese că lumea e un teatru, piesele de teatru sunt crâmpee de viaţă, tragică, dramatică, dar şi comică. Ce trăim acum este o TRAGICOMEDIE, dar fără un desnodământ prea fericit. O societate a căror cultură şi educaţie lasă de dorit se disipează .Această pierdere a energiei sărăceşte conştiinţa naţională lăsând loc nonvalorii. O societate este cu atât mai bogată, cu cât are mai mulţi oameni de valoare.

MDP: „Aţi crescut în ritmul muzicii şi în pas de dans, aţi fost educaţi pentru performanţă, apoi aţi uimit lumea cu prezenţa scenică, scrie o rubrică de specialitate… Împreună cu fratele Eugen Menzel aţi format popularul duo al anilor ’50-’60….

V. M.: Noutate apariţiei duetului” fraţii Mentzel”, ( fratele meu mai mare figura în acte cu „tz”) a constat în faptul că am fost primiI cântăreţi-dansatori de muzică uşoară din România. Dansul pe care îl practicam era stepul, dans american, care la început ne-a adus bucurii, iar mai târziu necazuri, fiindu-ne interzis.

MDP: Cum era pe vremea aceea, cînd fraţii Menzel dansau în jurul casei sau pe scenă, „îmbrăcaţi în fracuri albe şi aveau mai mult succes decît marii artişti”?

V. M.: Aici a fost o nostimadă, marea noastră surpriză, deoarece nu înţelegeam, la acea vârstă,(12 şi fratele 14 ani) de ce aveam acel imens succes, atâta timp cât nouă nu ni se părea mare lucru ce făceam, plăcîndu-ne mai mult de realizările celorlalţi Dar nu eram numai contrariaţi, ci şi supăraţi, pentru că din cauza stepului, tata ne punea zilnic la antrenament, văduvindu-ne astfel de joacă.
Mai tărziu n-am regretat, a fost o bucurie!

MDP: Stimate domnule Vasile Menzel, aţi absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, Bucureşti, Facultatea de Teatru cu un Doctorat în teatru şi aţi fiinţat ca profesor universitar. Cu ce s-au ales studenţii din bogata dumneavoastră zestre?

V. M.: Dacă mă iau după spusele lor, cred că am reuşit să-i învăţ ce mult înseamnă a şti să te porţi, cât de important e să citeşti pentru a-ţi complecta cunoştinţele, talentul, pentru a nu rămâne pe loc. Numai cu talentul, nu poţi progresa. Având în vedere, că nu am predat numai actorie, ci şi vorbire scenică, canto, dar şi sunet şi muzică de film la catedra de regie film, aş vrea să cred că pentru ei am fost „o carte deschisă” acceptând întrebări din orice domeniu artistic.

MDP: Filmul, teatrul, muzica, stepul, poezia, compoziţia şi viaţa, lumi separate cu frontiere şi vameşi, „viziuni” compensatorii sau aceleaşi bătăi de inimă?

V. M.: Aş răspunde că şi una şi alta. În fond ce este viaţa? O multitudine de întâmplări prin care omul trece, se luptă, pentru a merge mai departe. „O luptă-i viaţa deci te luptă/ cu dragoste de ea, cu dor/ Pe seama cui? Eşti un nemernic/ când n-ai un ţel hotărâtor. Trăiesc acei ce vor să lupte/ iar cei fricoşi se plâng şi mor”. Iată ce spune poetul George Coşbuc în poemul” „Lupta vieţii”. Se poate afirma că „viaţa e un teatru”, întrucît teatrul este cea mai complexă formă artistică ce cuprinde cele mai multe genuri de artă.(muzică, dans, actorie, literatură, arhitectură ,arta costumelor…) care pot reda trăirile vieţii.Teatrul este o polifonie a artelor. Foarte frumos explică marele compozitor Richard Wagner interferenţa muzicii cu poezia. El atribuie poeziei – principiul masculin, iar muzicii-principiul feminin. O muzică adevărată, vie, nu poate fi creată fără intervenţia gândului poetului ( principiul masculin al poeziei care fecundează muzica.)

MDP: Care dintre spectacolele asupra cărora a căzut şi s-a ridicat cortina de-a lungul carierei, şi al căror purtător de cuvînt aţi fost, vă sunt foarte aproape de suflet şi azi?

V. M.: Poate am să dezamăgesc dar nu voi pronunta nici o piesă celebră de un autor celebru, aşa cum se obişnueşte când ţi se ia un interviu, deoarece nu acelea mi-au creat mari probleme. Aşa că voi menţiona două din piesele ale cărui autor, compozitor,actor, coregraf, dansator şi chiar corepetitor la pian am fost şi care mi-au afectat sănătatea o perioadă. „De la Stan şi Bran la …Muppets”, „Urmaşul lui Don Quijote”.Pentru aceste piese, şi pentru întreaga mea contribuţie în domeniul artei spectacolului, Primăria Municipiului Bucureşti (a capitalei) mi-a acordat Premiul pentru întreaga activitate,

MDP: La fel ca şi în viaţă, pe scenă vin şi pleacă generaţii. Cu ce înnoiri, în sens revoluţionar, iese la rampă generaţia tînără?

V. M.: ? …E o întrebare încuietoare. Poate arta minimalistă .

MDP: V-am văzut în videoclipul „Nişte baieti” cîntînd şi dansînd rock. Fascinant! Cu adevărat, tinerii interpreţi trebuie să ia meditaţii de la dumneavoastră….

V. M.: Poate da, poate nu, ei trebuie să aleagă. Ce le recomand însă este să fugă de imitaţii, să încerce să fie originali. Ştiu, nu-i uşor, dar este singura soluţie de a se salva, iar după aceia i-aşi mai ruga să nu cadă pradă succesului facil şi neseriozităţii, căci vor avea de suferit şi-ar fi păcat.

MDP: Haideţi să facem împreună un tur al activităţii teatrale, cinematografice şi muzicale…

V. M.: De acord. (Ca să mă exprim muzical. Aş dori să nu se înţeleagă greşit, rezumând activitatea mea muzicală doar la muzică uşoară. Eu sunt autor şi de muzică de teatru, de film, de balet şi de jazz) Cu voia dumneavoastră aş cita spusele unui pictor genial care mi s-au părut de o mare frumuseţe: „Lucrurile măreţe sunt făcute dintr-o serie de lucruri mărunte adunate laolaltă”- Van GOGH

MDP: Aşadar, Felicia, înainte de toate a avut premiera internaţională la Festivalul de Film de la Sarajevo, din 2009, a mai fost selecţionat la Festivalul Internaţional de Film Goteborg, la Festivalul de Film de la Namur şi la cel de la Salonic, cît şi la AFI Los Angeles Film Festival. Ce alte roluri au sedimentat succesul actoricesc?

V. M.: Permiteţi să adaug şi cele trei premii primite la Festivalul Internaţional (T.I.F. Transilvania) precum şi cele cinci nominalizări la Festivalul Naţional de film Gopo, din care una mi-a fost adresată, pentru cel mai bun actor. În rol secundar.Un alt film care m-a mulţumit a fost filmul” Mama” sau” Rock’ n Roll,Wolf „ (variantă engleză). O coproducţie franco-româno-rusă de Elisabeta Bostan, premiată cu premiul ACIN-Romania, premiul special al juriului la Moscova, pecum şi premiul special şi Cupa de argint la Giffoni Vale Piana din Italia. Aşi mai adăuga filmul ” Jocul de-a vacanţa”-regia Olimpia Arghir.care s-a bucurat de un succes deosebit. Îmi place să amintesc şi întâlnirile de pe platoul de filmare cu Charles Aznavour (la Moscova) şi cu Anthony Delon (fiul lui Alain Delon) la filmul franco-român” L’ homme presse” în regia lui Sebastien Grall.

MDP: Ce mai este cultural al nostru şi ce este importat, cînd vine vorba despre cultura organizaţională în aceste timpuri de debusolare cvasitotală?Fie ca vorbim despre teatru, muzică sau film…

V. M.: În privinţa dramaturgiei şi a interpreţilor de muzică uşoară se preferă mai mult ce este importat. Explicabil oarecum, datorită privării de libertatea de-a alege lucruri venite din zona occidentală timp de peste 40 de ani. Asta nu justifică însă exagerările şi nici opţiunile proaste, fără valoare dar care prin extravaganta lor aduc succes. Penibile de-a dreptul sunt serbările organizate cu ocazia unor obiceiuri străine şi necunoaşterea sărbătorilor poporului nostru care au acelaşi subiect şi care sunt mult mai reuşite uneori. Aşa se întâmplă şi cu majoritatea filmelor noastre, care mizează pe subiecte politizate şi pe mizeria societăţii. Nu pot să nu văd şi partea pozitivă a lucrurilor şi anume apariţia unor regizori şi scenarişti de calitate care aduc faimă ţării

MDP: Mai putem reinventa elitele? Mai putem vorbi în contextul actual despre modele fondatoare care să ne fasoneze sensibilitatea şi gustul estetic?

V. M.: Ar mai fi speranţe dar pentru asta ar trebui ca societatea să se implice mai mult în ceea ce se cheamă factorul educativ să atragă atenţia asupra greşelilor şi să le sancţioneze. De un real ajutor ar fi sprijinul guvernanţilor.

MDP: Cum respiră teatrul românesc pe vreme de criză?Dar actorii?

V. M.: Teatrul are darul de a supravieţui în orice condiţii, doar că, pe timp de criză face rabat la calitate.În privinţa actorilor, vai de ei, săracii.!

MDP: V-aţi gîndit vreodată la o carte autobiografică?

V. M.: Nu! Pentru asta ar trebui să mă opresc un timp din scrisul celorlalte cărţi ca: cele de poezie,(În curând voi lansa al 8-lea volum de versuri, bilingv, RO-ENG, tradus de Dr. Veronica Anghelescu, intitulat „ Ruj pe buze”,)sau a piselor de teatru(trei jucate în teatre şi alte cinci sub formă de teatru la microfon, înregistrate pe CD-uri şi casete audio)sau să nu mai scriu muzică…? Dar cine ştie. Poate într-o bună zi…

MDP: Cei care conduc astăzi cultura românească sînt potriviţi unui asemenea act de importanţă istorică?

V. M.: E foarte greu să mă pronunţ întrucât cred că e greşit sistemul. Sunt prea mulţi care intervin în deciziile culturale fără să aibe suficientă pregătire în domeniu. Chiar dacă s-ar găsi o minte luminată, cu pregătire serioasă, nu ar însemna mare lucru deoarece cei mulţi şi nepricepuţi se unesc şi distrug valoarea. De altfel e un lucru arhicunoscut. Răul e mai puternic decât binele.

MDP: Ce face astăzi maestrul Menzel la Teatrul Excelsior?

V. M.: Ce să facă? Joacă în spectacolele din repertoriul teatrului, dar şi cântă, dansează, glumeşte cu publicul, oferă din cărţile personale, în spectacole estivale din parcurile Bucureştene, încercând să-i facă pe oameni să uite de vicisitudinile vieţii.

MDP: În final, o întrebare la care aţi fi dorit să răspundeţi şi niciun jurnalist nu v-a adresat-o niciodată. Sînteţi liber s-o formulaţi, şi să răspundeţi.

V. M.: În momentul acesta nu ştiu să spun care ar fi întrebarea pe care nu mi-a adresat-o nici un jurnalist, dar mi-aş dori să închei cu mărturisirea cedinţei în Dumnezeu fără să fiu bigot şi mărginit. Îmi face plăcere să adaug mulţumirile mele pentru acest interviu şi să vă felicit pentru articolele pe care vi le-am citit.