Jurnal londonez (4)

Posted by Stefan Strajer On September - 8 - 2011

Jurnal londonez (4)

 

Autor: Lavinia IANCU

Reluăm povestirea… fară violenţe!

A trecut ceva timp de când nu am mai scris. Atât de mult… încât am şi uitat ce s-a mai întâmplat cu mine, aşa că dacă am să mă repet îmi cer scuze încă de pe acum. Evenimentele londoneze din ultimele săptămâni mi-au distras atenţia dându-mi o senzaţie de amărăciune! V-am prezentat de curând tristele evenimente ale acestui  „August în flăcări”. Am să încerc să trec în revistă cam tot ce am făcut de la penultima prezentare a „jurnalului”, adică să reiau firul normal a poveştii unei emigrante la Londra… anului 2011.

Deşi mă simt ca un turist, uneori totuşi ideea nu e de a mă distra non-stop, aşa că din a doua săptămână după ce am ajuns aici am început să îmi trimit cv-ul la toate joburile la care mă încadrez cel mai bine. Am început în primul rând să aplic pentru posturile de cosmeticiană, dar şi pentru cele de bonă  şi altele de genul ăsta… Ştiu că e foarte greu să-ţi găseşti de lucru într-o ţară străină mai ales dacă nu ai nici acte încă şi trebuie să muceşti la negru… Se pare totuşi că astrele îmi surâd şi mai am şi câţiva îngeri păzitori care mă ajută.

Ofertă F.P. …dar merită!

La primul interviu, pentru munca de cosmeticiană… interviu care a ţinut două ore (pentru că am avut şi proba practică) mi s-a propus să fac „work experience”,  (experienţa în munca) adică mai simplu… muncă de voluntar pentru că altceva deocamdată nu îmi pot oferi şi pentru că aici e foarte diferită munca pe care o prestează o cosmeticiană de cea din România. Am să vă explic, ca să înţelegeţi de ce îmi e puţin greu să mă adaptez. Aici o cosmeticiană face tot, mai puţin ce ţine de păr. Şi anume manichiura, pedichiură, epilat, tratamente faciale, corporale, masaj facial şi corporal, machiaj, sprâncene pensat vopsit, vopsit gene, epilat peste tot… adică de toate… Şi aici se învaţa pe nivele şi se începe cu manichiură şi pedichiură, deoarece acestea sunt de bază. Ce e mai ciudat… e că nu se foloseşte foarfeca deloc, ci unghiera, pentru a tăia unghiile, şi cleştele pentru cuticule! Oricum mi se pare că se lucreaza destul de superficial faţă de cerinţele din România. Aşa că nu o să-mi fie greu să învăţ mai ales că am făcut cursul de manichiură şi pedichiură, înca acasă, doar că nu am practicat… Totul e să am încredere în mine şi curaj!

Aşa că, am acceptat oferta f.p. (adică fără plată! Sic!) şi am rămas la acest salon să fac practică pentru că sunt fără acte încă, fără exeperienţă în „munca britanică” şi fără exeperienţă în aceste domenii care la ei fac parte din munca unei cosmeticiene.  Fără toate acestea nu am şanse prea mari să mă angajeze cineva. Am acceptat deci să muncesc ca voluntar pentru o anumită perioadă… Prima săptămână trei zile de la 10:00 dimineaţa la  20:00 seara şi din a doua săptămână patru zile cu acelaşi program. Ei s-au oferit să îmi deconteaze transportul (ce cumsecade!) pentru că aici e foarte scump şi sunt şi distanţele cam mari. Echipa de lucru e foarte diversificată din punct de vedere a naţionalităţilor: Italia, Spania, Polonia, Australia, Anglia, Estonia, Japonia, Malaesia şi desigur ROMÂNIA  (adică eu… mai nou!). Toate suntem de genul feminin, doar proprietarul e bărbat… şi acesta lucrează cot la cot cu noi! El face programările, el deschide şi închide salonul, dă cu aspiratorul, face aprovizionarea, se implică aşa cum ar trebui să facă orice patron serios… şi ne tratează ca pe nişte colege, nu ca pe subalterne!

 

Supriza a venit după prima săptămână! În loc să primesc 30 de lire pentru transport, am primit în total 60 pentru că am muncit şi îi merit, după cum spunea boss-ul! M-am bucurat nespus! E adevărat că aici munca de voluntar – ucenic nu e ca în România, unde în prima fază te uiţi doar şi încerci să furi meserie. Aici, din prima zi am avut de lucru, iar a treia zi… chiar nu am avut timp nici să beau apă sau să mă duc la toaletă, atât am fost de ocupată… Dar nu mă plâng deloc pentru că e o oportunitate bună pentru mine să învăţ noi tehnici şi mai ales pe pielea unor persoane originare din Asia sau Africa! Important este că îmi place, mă înţeleg bine cu toată lumea, şi simt că am fost îndrăgită de toţi colegii… Sper!

Apropo, vroiam să spun că  pe  lângă provocarea cu manichiură şi pedichiură, salonul aceste este renumit pentru epilatul impecabil şi în cel mai scurt timp posibil. Să vă dau exemple: 15 minute pentru un epilat inginal total, epilat pe spate 15 min,  epilat pe picioare lung 20 de minute,  axilă 5 minute, etc. Iar la noi în România un epilat ia cel puţin dublu ca timp, plus că tehnica de epilare aici la Londra… e diferită de cea din  România. Aici, e poate mai rudimentară, pentru că se aplică cu spatula peste tot, dar îţi trebuie o oarecare îndemânare şi pricepere care e destul de greu de atins, aşa că mă străduiesc să învăţ cât de repede şi să absorb cât mai multă informaţie.

Carduri pe culori…
Cam aşa stă treaba cu munca şi se pare că în câteva săptămâni, probabil, îmi vor face angajarea şi atunci şi actele le pot face liniştită! Desigur voi aplica pentru „Blue Card”, ceea ce e necesar pentru români şi bulgari din 2007. Dacă voi avea succes şi toate merg bine voi obţine drept de muncă permanent. Cardul galben îţi dă dreptul doar la muncă temporară, după care, dacă poţi demonstra că ai muncit un an de zile de când ai ajuns în ţara lor, poţi aplica pentru acest „Blue Card”. Se cer o groază de hârtii, aşa că aici nu se arunca nimic nici măcar bonul de casă de la magazin… Nimic, mai ales dacă eşti PFA!

Babysitter, iubită, gospodină, femeie de serviciu…

În legătură cu jobul vreau să vă spun că am mai fost la un interviu pentru muncă de weekend. Încerc să mai câştig un bănuţ, căutând o muncă de babysitter, adică de bonă. Am aplicat la jobul ăsta (şi la mai multe de genul ăsta) pe siteul „Românii în UK”, şi am fost la interviu… după ce am mers mai bine de o oră cu trenul şi metroul. Deşi am mers doar din zona 2 în zona 3! Asta ca să vă daţi seama ce înseamnă aici distanţele! După două ore petrecute la acest interviu, cu un domn de 51 de ani, român plecat de 24 de ani din Cluj, divorţat pentru a treia oară (!!!?), cu trei copii, am realizat că bietul om era puţin cam frustrat că a îmbătrânit şi nu cred că îşi accepta vârsta… În cele 2 ore 15 minute nu prea a vorbit de îndatoriri şi de copiii lui, ci mai mult de fostele soţii, problemele avute în aceste căsnicii, viaţa de noapte, femei, bărbaţi, adică tot ce vrei… doar esenţialul nu! Mai ales că el a vorbit cam 80 % din timp! A fost sincer şi mi-a spus că a vrut neapart să mă cunoască şi că el şi-ar dori să îşi găsească o bonă, o iubită, o partenerea de afaceri, o gospodină, şi o femeie de serviciu, toate în aceeaşi persoană dacă se poate! Aşa că am plecat de acolo cu zâmbetul pe buze, ba chiar distrându-mă de felul cum sunt unele persoane…

Un bun samaritean de pe „Strada Diamantelor”

Să nu mai spun că întâmplarea face că… l-am cunoscut pe şeful prietenei la care stau. Un comerciant de pietre preţioase, cu birou pe una din cele mai scumpe străzi din lume! Zice-se că e cea mai scumpă stradă din Europa, numită „Strada Diamantelor”. Se mai ocupă şi cu alte afaceri, precum vânzări de rochii de mirese, rochii de seară… export de fructe… şi mai ştiu eu ce… Ideea e că la cât de bogat este, e un tip cât se poate de modest şi de simplu. Aşa că m-am împrietenit cu el şi suntem amici buni (asta am stabilit-o din start) şi se poartă ca un „verişor” mai matur care mă îndrumă şi cred că mă va ajuta foarte mult. El a fost cel care spunea că… prima dată trebuie să mă pun pe linia cea dreaptă cu actele, apoi serviciul, după care să îmi creez o oarecare stabilitate… Numai după aceea să îmi fac timp să îmi găsesc un iubit, un soţ… Pentru mine cursul de machiaj… este ceea ce vreau acum! Acesta este lucrul cel mai important! Punct!

Aşa că pe lângă amicii care îi am pe aici, am reuşit să-mi fac şi alţi prieteni într-un timp atât de scurt, prieteni care sunt dispuşi să mă ajute pentru că mă văd o persoană deosebită (zic ei!!) şi… aceste vorbe mă ajută, în plus îmi dau încrederea în mine.

Eu tot cu NINO o ţin!

Am fost la interviul pentru NINO, acel număr pe care dacă nu-l ai nu poţi face nimic… şi din păcate nu cred că am să-l primesc acum, dar am să mai aplic încă odată peste cateva  săptămâni. Nu l-am primit deoarece nu am avut acte care atesta faptul că lucrez… că sunt angajată sau PFA… Am avut doar acte care demonstrau domiciliul în  Londra, cont deschis la o banca din Londra…… dar pentru aceste acte… nu îţi acordă nimeni un NINO! E contradictoriu că nimeni nu te angajează fără acel NINO… nici măcar ca bonă sau ca femeie de servicu. Aşa cum se spune că în tot răul este şi un bine,  după ce îmi vor face angajarea la salonul de cosmetică, ceea ce sper eu că se va întâmpla în următoarele două săptămâni, voi putea să mă duc să aplic din nou pentru acest NINO (National Insurance Nunmber)… bată-l să-l bată!

Am deja cont în bancă după cum spuneam, am facturi pe numele meu, am dovadă de adresă (apropo, toate astea le am făcute pe adresa amicului ăstuia cu „diamantele”… pentru că aici unde stau la prietena mea, nu am ştiut până acum câteva zile că această cameră este subînchiriata, ceeea ce e ilegal şi că locuinţa nu e validă ca dovadă de adresă… şi că trezeşte suspiciuni… Aşa că nu am avut nici o şansă fără ajutorul „lui” pentru dovadă de adresă. Acum am o căsuţă postală legală unde îmi vine corespondenţa… Încet-încet se pare că totul se clarifică şi totul merge din bine înspre foarte bine. Totul se rezumă doar la… răbdare!

Să nu credeţi că eu am reuşit să farmec atâtea persoane… mai e vorba şi de noroc, pentru că până acum nu am avut deloc probleme, poate doar frământări şi gânduri cum să rezolv cu actele şi angajarea, dar deseori a apărut imediat ceva sau  cineva care să mă ajute. Aşa că sunt foarte recunoscătoare Divinităţii pentru darurile primite şi că am parte de experienţe atât de frumoase şi interesante din care învăţ la fiecare pas. Şi mai ales că am parte de consiliere, îndrumare şi ajutor din toate părţile, de la cele mai mici probleme până la cele mai mari…

London by night

Şi acum să trec şi la lucruri mai uşoare! Am văzut Londra noaptea… până dimineaţa! Pot să vă spun că marea metropolă nu doarme, e plină de lume, e vioaie, e ca un furnicar. Se bea mult, se fumează, şi se colindă barurile de seara până dimineaţa, de la mic la mare. Ba chiar în pauză de masă, din zilele lucrătoare, vezi lumea stand la bere, vin… orice doar alcool să fie… după care se întorc la muncă „groggy”… Ciudat pentru mine, sinceră să fiu! Dar, după cum mama mea scumpă spunea, trebuie să iau totul aşa cum vine, fără să stau să analizez şi să le întorc pe toate părţile, pentru a încerca să înţeleg unele lucruri. Din păcate pe lângă clădirile minunate din centrul oraşului şi cele noi gen zgârie-nori din sticla, există un contrast destul de mare… Mă refer la mizeria care domneşte pe străzi! Dar măcar se face curat… totuşi.

Ideea este că sunt bine! Liniştită, fericită, mândră de mine, încrezătoare şi optimistă! Şi mai ales că urmează şi ziua mea de naştere… şi ştiu că mi se pregăteşte ceva frumos de amicii noi de aici… Poate am să mă distrez foarte bine! Sper! Urmează să fac cunoştinţă şi cu viaţă de noapte de aici… deoarece mă va duce o fostă colegă de liceu, Raluca, să mi-o prezinte. Doar noi fetele… Abia aştept!

Hai să vorbim despre diversitatea culinară a Londrei!

În legătură cu mâncarea, pot spune că aici e locul ideal să faci cură de îngrăşare! Încerc totuşi să mă abţin şi să am grijă. Sunt atâtea variante de a mânca mai sănătos şi încerc să le aplic, doar că totul aici e gata ambalat, gata de consumat… aşa că uneori mi-e dor de piaţă autentică din Oradea mea.

Vă pot spune că am mâncat deja la un restaurant chinezesc, libanez, sirian şi afgan. A fost mâncare bună… chiar interesantă! Am încercat sisa (adică nargileaua) cu gust de căpşuni… Ciudat, nu mi-a displăcut deloc, dar asta nu mă va face să mă apuc de fumat, pentru că ţin prea mult la sănătatea mea… Aşa că o înţeleg oarecum pe mama mea careia ii vine greu sa se lase… definitiv de fumat!

Aş vrea să puteţi vedea şi voi ce văd şi eu, de lucrurile de care am parte, să ne bucurăm de acestea împreună! Sunt atâtea frumuseţi… De exemplu, am fost la unul din restaurantele de mai sus menţionate unde a fost un show cu „dans din buric”. Foarte frumos! Dansatoarea încerca să ridice cât mai mulţi clienţi la dans. Bineînţeles că nu am scăpat… Am îndrăznit, m-am simţit bine şi desigur am fost chiar aplaudată…

Aş vrea să văd multe… şi pe dinăuntru!

Am auzit ca există aici un fel de card care îl plăteşti cu aproximativ 100 de lire şi cu care poţi intra timp de un an la cele mai multe dintre obiectivele turistice. Ba chiar şi de mai multe ori… Şi astfel reuşeşti să faci economii substanţiale pentru că, de exemplu un bilet la „Aqvarium” sau la „Madame Tussaud”, costă 42 de lire… Abia aştept să câştig ceva bani şi să achiziţionez acel card. Doresc să încep să văd şi pe dinăuntru toate obiectivele turistice… nu numai pe din afară! Dar şi aici intervine răbdarea… aşa că trebuie să o cultiv. Apropo de obiective, vreau neapărat să merg la  un spectacol de balet unde prim-balerina operei naţionale de aici este românca Alina Cojocaru!!!

PS. După tradiţionala vreme mohorâtă de la Londra, am avut parte însă de trei zile cu vreme absolut minunată, ba chiar extrem de caldă… Chiar dacă în rochie de vară ne topim de cald… sper să ţină mai mult… pentru că oricum totul e suportabil datorită vântului… Iubesc soarele!

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

20 august 2011

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors