March 18, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Cetatea Eternă cucerită de tenorul Romeo şi soprana Julia Saleno

2 min read

Rodica Elena Lupu:

După ce în primăvara acestui an românii noştri au făcut furori pe Broadway, la New Orleans şi Las Vegas, Romeo şi Julia Saleno au cucerit Roma. Primul cuplu de pop-operă, Romeo şi Julia Saleno au susţinut pe 12 august 2011, primul dintre concertele organizate la Roma, sub egida Festivalului Callatis. Evenimentul a avut loc în Piazza Campidoglio din centrul istoric al Romei, între Piazza Venezia şi Colosseum.  Scena, în aer liber, pe care s-a cântat a fost amplasată în faţa Palatului Senatorial (Palazzo Senatorio), sediul principal al grandioasei „Comune di Roma”, între Palazzo Nuovo şi Palazzo dei Conservatori, ce găzduiesc Muzeele Capitoline. Evenimentul a adunat un public numeros pe Colina Capitolina, provenit din diferite colţuri ale lumii, predominand românii din ţară şi diasporă. „Am fost impresionaţi de primirea entuziastă a publicului. Am ales să deschidem programul cu un cântec compus de noi, intitulat ‘Ragazzo, ragazza’, ce a antrenat mulţimea şi s-au bucurat de ovaţiile celor prezenţi la eveniment. A urmat un Medley Italian (‘Funiculi, Funicula’, ‚O sole mio’, ‚Tarantella napoletana’) pe care s-a aplaudat continuu. Ni s-au cerut bisuri, dintre care amintesc ‘We are the Champions’, piesă compusă de regretatul Freddy Mercury şi ‚imnul prieteniei’, aşa cum îmi place mie să-l numesc: ‚Amigos para siempre!’”, ne-a spus Julia Saleno.

„Cu toate că am petrecut cu fanii până în zori, a doua zi ne-am desfătat amândoi în valurile mării, am înotat şi am alergat pe faleza de la Lido di Ostia, plaja Romei, ca să fim în forma maximă de sărbătoarea Sf.Maria, când am cântat, din nou, la Roma, de această dată în sala de concerte de 2.000  de locuri de la Ergife. Suntem nespus de bucuroşi că am avut alături rude apropiate, prieteni, români şi italieni iubitori ai frumosului şi nu în ultimul rând am fost aplaudaţi de juniorul familiei, Dorian Saleno, fiul nostru. Un important merit în reuşita noastra l-a avut asistentul nostru personal Mario, care s-a ocupat de noi şi a împărţit CD-uri admiratorilor”, ne-a spus şi Romeo Saleno, partenerul de scenă şi de viaţă al Juliei. Evenimentul a fost filmat şi va fi transmis pe Naţional TV.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.