Noua mea Ordine Mondială şi noua lor Ordine Mondială

Posted by Stefan Strajer On August - 14 - 2011

Noua mea Ordine Mondială şi noua lor Ordine Mondială

Autor: Magdalena ALBU

 

„Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, satana ne împinge s-o scăpăm.” Părintele Arsenie Boca

Schimbarea actuală de paradigmă este mai mult decât evidentă pentru orice locuitor al acestei planete înguste. Se încearcă a se impune altceva decât ceea ce a fost până acum cu orice preţ. Numai că noua lor ordine mondială nu bate absolut deloc cu noua mea ordine mondială. Nu se potrivesc nici în clin şi nici în mânecă. Faptul că Omul nu mai încape deloc ca entitate fixă şi primordială în acest aşa-zis concept globalizant, care adună în el o gândire extrem de precară, fundamentată pe un primitivism feroce, mă pune din ce în ce mai mult pe gânduri. Sclavagismul conturat acum cu mare forţă pe toate laturile şi faţetele societare ale zilei de azi nu poate decât să te determine pe tine, observator atent al propriei tale lumi în care exişti, a crede că abjecţia conjuncturală „NOM” – a câta, oare, în lungul şir al istoriei acestei lumi?!… – reprezintă un nou tip de imperialism dur construit pe temelia prăbuşirii evidente a unei întregi economii mondiale a prezentului acesta destul de ambiguu şi de ceţos. Un prezent care e dat însă omenirii de către Cel de Sus spre a-l parcurge pentru a fi trăit, aşa cum trebuie, iară nu pentru a-i fi blestemate cu sârg secundele una după alta, ajungând a-ţi huli fireasca matrice maternă cu patimă şi imprecaţii cât te ţin bojogii.

Moneda actuală de schimb, banul, începe să zvâcnească, iată, cu putere sub presiunea intereselor unor grupuri, care conduc azi umanitatea, grupuri înecate până peste urechi în opulenţă şi în neaducerea aminte deloc a ceea ce înseamnă complexul verb „a fi”. Crize peste crize, de identitate, economice ori de alte naturi, mai mult sau mai puţin reale, la fel ca şi vestitele revoluţii mai mult sau mai puţin regizate ale umanităţii de catifea, de iasomie şi de ce or mai fi fost ele – de fapt, cantităţi enorme de sânge amestecat sinistru de cinematografic cu retorici discursive contrafăcute cu uşurinţă şi inuman -, au fost şi vor mai fi. Prăpastii, aparent fără ieşire, s-au tot succedat unele după altele, pierzîndu-se toate în fumul înecăcios al unei uitări perverse (tristă neamintire a unui trecut ce a fiinţat aievea!…), niciuna dintre ele neavând însă omenirea în centrul său, ci doar interese mărunte de ordin finaciar-politic, nici măcar moral sau cultural, ale conducătorilor ei vremelnici şi, de cele mai multe ori, complet iresponsabili.

Actualmente, ceea ce trăim acum nu e nici pe departe o rezultantă nefericită a unei diacronii fireşti a destinului liniar al acestei lumi. Criza prin care trece întreaga umanitate acum nu este una care să anunţe un previzibil final apocaliptic. Dimpotrivă. Regiile existente în spatele ei însă (a nu se citi aici „conspiraţii”, ci planuri nedate în vileag încă, un soi de secret al lui Polichinelle care stă în mintea şi pe buzele tuturor) nu anunţă, după cum se poate constata pe pielea noastră a tuturor, nimic bun. Configuraţia încropită a unei aşa-zise „noi lumi” refăcute phoenixian din cenuşa proprie se pare că este una lipsită de două noţiuni precise în sfera ideologiei ei precare: Omul şi Dumnezeul din lăuntrul şi din afara sa. Se concretizează din ce în ce mai pregnant un soi de metaom robotizat şi împins către obedienţă ocultă şi un nou dumnezeu „iluminat” (de fapt, o înşiruire de cranii cu ochii scoşi, evident, găsite prin cimitire şi aşezate simetric, cu o lumânare în spatele lor, în sanctuarele satanice ale celor ce propovăduiesc propagandistic un ecumenism forţat şi impropriu, de fapt, nişte simpli închinători zeloşi „marelui arhitect” al omenirii trasat din echer şi compas pe un birou de proiectare oarecare de către reprezentanţii plesnind de aroganţă şi de venin ai noii ordini mondiale), născut din anularea de facto, prin tot soiul de experimente ştiinţifice îndelung mediatizate, a Celui real, unicul zămislitor al Universului enigmatic şi fascinant din interiorul căruia facem şi noi parte.

  

Cipul – o formă de de control total al întregii lumi de către actualii vătafi ai NOM-ului, cu hoiturile zăcând în lux patologic, zis şi „elitist”. Prostituţia, pedofilia, sodomia şi desfiinţarea familiei – formulele cele mai sigure de alungare a Iubirii, de atrofiere a centrului acesteia din creierul omenesc. Lupta omului nu cu sine însuşi, ci împotriva sa, un deziderat care nu urmăreşte altceva decât să omoare Sinele curat al bietei fiinţe umane şi reducerea acesteia la un simplu organism viu cu o neostructură armată doar cu instinctualitate feroce şi-atât. Industria pornografică a fost dezvoltată cu minuţiozitate în timp tocmai pentru a-i demonstra Omului că nu e nimic altceva pe pământul acesta clisos, pe alocuri, decât o mână de mădulare fără suflet, posesoare a unor organe genitale de diferite mărimi împerechiabile în fel şi chip (atât i se insuflă fiinţei umane azi prin varii manipulări grosolane), dar şi un recipient uriaş de trivialitate şi de incultură, o entitate insalubră din toate punctele de vedere şi acerebrală, care, în afară de sex, droguri şi analfabetism, nu mai trebuie să fie educată spre a vedea absolut nimic (amintim aici toate tipurile de „vedete” şi de emisiuni de acest gen promovate ostentativ de către mass-media), noua tipologie humanoidă din ziua de azi fiind, iată, un fel de construct monstruos fundamentat din plin numai pe tupeu, subdezvoltare personală şi coit pervers cât cuprinde.

Călcatul peste cadavre se doreşte a fi o modă impusă acum cu străşnicie de către aparatul de propagandă a actualului sistem conducător dictatorial al lumii. Prigoana consumerismului exacerbat, aroganţa fără de limite afişată peste tot şi carierele de tip sinecuri nasc din ce în ce mai abitir noile cete de copii nu ai Soarelui, ci ai NOM-ului, doritori aprigi de opulenţă şi de desfrâu la cote maxime – nişte victime inconştiente ale vanităţii prosteşti, care curge azi în valuri. Nimic sfânt, nimic la locul lui. Doar haos. Haos întreţinut cu bună ştiinţă pentru instaurarea cu paşi repezi ai noii ordini mecanice antiumane planetare cu orice preţ de către o mulţime finită de forţe ale răului descărnate însă până la ultima lor fibră de semantica plină a verbului „a fi”. „Jos cu fiinţa numită OM!” Nu este nevoie de aşa ceva. Interesant în aceste momente e doar jocul de distrugere a omenirii celei umane şi naşterea cât mai grabnică a umanităţii mecanice formate numai din entităţi mecanico-cipate, adumnezeite şi animalice, singurii, de fapt, noi locuitori plini de „vrednicie” ai acestei cu totul şi cu totul alte lumi marcate de simboluri oculte afişate în mod vizibil orişiunde în ziua de azi. Praf de stele satanic aruncat cu putere în ochii tuturor de către şleahta de vrăjitori reali şi hidoşi ai ilustrei noastre contemporaneităţi macabre!…

Personal, îmi doresc – deşi mă întreb mereu dacă are vreo urmă de importanţă ceea ce vreau eu ca fiinţă umană cu raţiune şi afect a acestei planete mici, dacă interesează pe cineva dintre cei care ne numesc simplu „negri pe plantaţie sau sclavi”?!… – un tip de nouă ordine mondială deloc utopică, însă lipsită completamente de izuri francmasonice felurite. Căci „Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul şi ne-ar îmbrăca în lumină, însă nu găseşte în noi loc curat de care să ne cuprindă (…).”, ne glăsuieşte din veşnicie Părintele Arsenie Boca. Vreau o nouă lume dominată de pace şi de spirit divin, de bună înţelegere între oameni şi de substanţa rară a înţelepciunii. Un soi de Realia terestră, unde Omul să se simtă cu adevărat la el acasă şi nicidecum într-un veşnic prizonierat al dihaniilor înspăimântătoare care conduc malefic planeta. Noua mea ordine mondială presupune scoaterea Omului de sub obrocul minciunii şi al manipulărilor sale de zi cu zi. Departe de mizerie, fiinţa umană s-ar întoarce sigur către ea însăşi şi ar sălăşlui de la un capăt la altul al spaţiului acesta teluric cu rugăciunea în inimă şi cu Dumnezeu, în sfârşit, alături o dată pentru totdeauna. Îmi doresc prea mult ?!… Eu cred că nu, fiindcă ceea ce gândesc constant în adâncul sufletului meu se cheamă nici mai mult şi nici mai altfel decât normalitate. Sau, precum ar spune atât de pătrunzător Părintele Arsenie Boca: „Lipiţi-vă inima de lucrul lui Dumnezeu (…). Nu mai chemaţi pe dracul, pe bată-l crucea, căci, dacă tot pe el îl chemaţi, el vă va ajuta şi el vă va aduce risipă şi moarte.”

Magdalena ALBU

11 august 2011

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors