În Canada, la Câmpul Românesc

Posted by Stefan Strajer On August - 3 - 2011

În Canada, la Câmpul Românesc

 

Autor: acad.Nicolae Dabija (Chisinau)

 

În Canada, la Câmpul Românesc  (Jurnal)

La Câmpul Românesc, o localitate din provincia Ontario, Canada, Săptămâna Culturală din acest an s-a desfăşurat între 11 şi 16 iulie.

Câmpul Românesc este o mică Românie.

Aici mai bine de 45 de ani românii de pe întreg continentul american continuă să se întâlnească în fiecare vară.

Cei mai mulţi dintre ei au fost nevoiţi să emigreze după cel de-al Doilea Război Mondial.

Dar rândurile lor sunt completate de cei care au ajuns în Lumea Nouă după 1990, mulţi dintre ei fiind tineri.

Contra timpului

Ajung cu avionul de la Bucureşti la Amsterdam în dimineaţa zilei de 13 iulie. Decolăm din Amsterdam la 13 iulie, ora 11.00, şi aterizăm la Toronto, Canada, la 13 iulie, la ora 10.00.

Am mers contra timpului, ţinând cont de diferenţa de timp amendată de fusurile orare.

Avionul Boeing, care e o uriaşă casă zburătoare, e plin cu negri africani (la aeroportul din Toronto aveam să mă conving că sunt cu toţii cetăţeni canadieni). Unul dintre ei seamănă leit cu un consătean de-al meu, Aurel Cotorobai, cu deosebirea că şi-ar fi dat chipul cu vacs. Mă gândesc că soţia lui ar zice acelaşi lucru, crezându-l că vine acasă după ce a descărcat un vagon de cărbuni la gară.

Ne salutăm în avion ca doi cunoscuţi şi ne zâmbim ca nişte oameni care nu s-au văzut de mai mult timp.

Sunt întâmpinat la aeroport de o impresionantă delegaţie româno-basarabeană: Lia, Victor şi Sanda Popovici, Iacob Cazacu-Istrati, Tamara şi Oleg Bagrin, Boris şi Ilie Leu Vasilev, ziaristul Alexandru Tomescu, Adriana Todiraşcu, cu drapelele României şi Republicii Moldova, cu pâine şi sare. “Probabil, nici şefii de stat nu sunt întâmpinaţi astfel”, le spun prietenilor mei.

La Ovidiu Creangă

La “bojdeuca” lui cu trei etaje din centrul oraşului Toronto ne aşteaptă Ovidiu Creangă. “Bunelul” Creangă e cel care acordă anual zeci de burse pentru cei mai buni elevi ai unor licee din Republica Moldova şi Transnistria (tot R. Moldova): “Lucian Blaga” din Tiraspol, “Alexandru cel Bun” din Tighina, Vărzăreşti (strada principală din această localitate poartă numele lui Ovidiu Creangă), Nisporeni ş.a. Bătrânul mi se mărturiseşte: “Am nouăzeci de ani, şi l-am rugat pe Cel de Sus să mă ajute să ating suta, pentru că mai am multe lucruri de împlinit. În primul rând, să aduc România Mică (Basarabia mea) la România Mare”.

Discut cu “bunelul Creangă”, cum îi zice toată Canada vărzăreşteanului nostru, despre Basarabia de ieri şi de azi.

“Mi-e dor de Chişinău, oraşul tinereţii mele. Şi de Bălţi, unde mi-am făcut liceul. La Vărzăreşti trăiam la un canton, de multe ori, nopţile, câinii se certau cu lupii la gardul din sârmă ghimpată care-l înconjura”. Tatăl său, Vasile Creangă, era inginer la Direcţia Şosele şi Drumuri. Avea 42 de ani, când a fost omorât în bătaie la Chişinău, în ziua de 28 iunie 1940, de către bande bolşevice. Mama lui, Eleonora Pompilă, l-a crescut de una singură. “Eu am avut o viaţă plină, îmi mai spune Ovidiu Creangă. Am avut parte de toate: şi de zboruri înalte (am făcut inovaţii unice în România, mai şi eram persoana de încredere a Elenei Ceauşescu, pe care am ajutat-o să devină academician), dar şi prăbuşiri (pe timpul comuniştilor era să fiu împuşcat; li se năzărise că aş fi fost legionar). Nu e bine în viaţă să ai doar succese, ele te fleşcăiesc”, afirmă el, ca o concluzie. Ovidiu Creangă e optimist: epigramele sale fac voie bună şi altora.

Una autocritică?!

“M-am scremut, m-am opintit,

90 i-am împlinit.

Şi în pas de defilare

Merg spre sută, frăţioare!

Consângeanul nostru se află în emigraţie de patru decenii. Casa lui e aici. Dar rădăcinile i-au rămas pe undeva pe la Vărzăreşti, pe la Chişinău, pe la Bucureşti.

Dracu-a zis: “Eu am mâncare.

Hai veniţi! Am masă mare!

Hai veniţi! La voi e groaznic!

Şi ne-am dus la Dracu-n praznic!”

Recită şi râde: “Spiritul vioi mă ţine în formă. Trebuie să acceptăm şi bătrâneţea, asta fiind unica modalitate de a trăi cât mai mult. 90 de ani e o cifră, nu e jucărie… Eu am ieşit din perioada de garanţie. Dar nu sunt bătrân, sunt doar născut mai devreme”.

Canadieni prin adopţie

Când ajung la Câmpul Românesc, Igor Pădure mă întreabă:

– Când aţi venit?

– Ieri, zic. Iar ca să fiu amabil, îi pun aceeaşi întrebare:

– Dar Dumneavoastră?

– Acum 8 ani.

Igor Pădure e chişinăuian, absolvent al Liceului “Gh. Asachi”. E profesor de matematici la un liceu din London (o localitate de lângă Hamilton).

Un alt român, Bunescu, îmi povesteşte:

– Eu sunt în ţara asta de 17 ani. În fiecare zi îmi spun: plec mâine! Şi tot aşa, de 17 ani. E greu să vii aici, e greu să pleci.

“Marşul Basarabiei”

Imnul manifestărilor de la Câmpul Românesc începând cu inaugurarea lor, de acum aproape cinci decenii şi până azi, este “Marşul Basarabiei”.

Toţi cei prezenţi, oameni de diverse vârste, în sala încăpătoare a Centrului Cultural se ridică în picioare ca să intoneze:

Az-noapte la Prut

Războiu-a-nceput,

Românii trec dincolo iară,

Să ia înapoi

Prin arme şi scut

Moşia pierdută astă-vară…”

Unii dintre cei prezenţi – bătrânul George Bălaşu ş.a. – îl cântă cu lacrimi în ochi.

Pentru prima dată în cadrul manifestărilor de aici are loc “Ziua Basarabiei”.

Omagiu exilului românesc

În cuvântul meu de salut, după ce am mulţumit organizatorilor pentru invitaţie, am menţionat printre altele:

“…În 1976, când a ajuns la Chişinău, Nichita Stănescu a spus: “Am făcut cel mai lung drum din viaţa mea ca să ajung de Acasă Acasă”.

La fel şi eu: am făcut cel mai lung drum din viaţa mea ca să ajung din câmpia românească a Basarabiei în Câmpul Românesc al Canadei.

Am venit aici şi ca să prezint un omagiu exilului românesc.

Câteodată mă surprind la gândul – când îmi vin în minte nume de români celebri, ca Mircea Eliade, George Emil Palade, Constantin Brâncuşi, George Enescu, Eugen Ionesco, Emil Cioran, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi ş.a. – că în a doua jumătate a secolului XX, când comunismul a tăbărât peste Ţară, adevărata Românie s-a aflat în afara graniţelor ei.

Cel puţin, conştiinţa acesteia s-a aflat sau în diaspora sau în puşcării…”.

La masa rotundă “Basarabia ieri, azi şi mâine” participă prof. Paul Leu (Kenmore, Washington), Florin Cârlan, preşedintele Fundaţiei “Grigore Vieru” (New York), Iacob Cazacu-Istrati (Toronto), Lia Popovici, preşedintele Asociaţiei Canada-Moldova (Toronto), părintele Dumitru Ichim (Kitchener), George Filip (Montreal) ş.a.

Sunt lansate cărţile “Tema pentru acasă”, aparţinând subsemnatului şi “Stalin mi-a furat copilăria” de Boris Leu Vasilev.

Când îşi prezintă volumul de memorii, Boris Leu Vasilev afirmă: “Am scris-o mai mult cu lacrimi decât cu cerneală”.

Bătrânul deţinut al lagărelor staliniste a impresionat profund asistenţa prin mărturiile lui despre ce-a însemnat Gulagul pentru basarabeni.

Mulţi dintre cei prezenţi, trecuţi şi ei prin închisorile comuniste româneşti, ascultând experienţa tristă a basarabeanului nostru, se conving, a câta oară?!, că imaginaţia călăilor nu are limite.

Notiţe fugare

Citez câteva impresii despre conferinţă:

George Filip (poet, Montreal): “O astfel de conferinţă n-am auzit în viaţa mea. Am 72 de ani, profesorul Dabija mă cunoaşte, în cartea mea “Ţara din lacrimă” n-am pus hotare între pământurile româneşti”. Poeţii sunt apostoli, primiţi-i ca pe nişte apostoli”.

Florin Cârlan (New York): “În toată Europa nu există o suferinţă mai mare ca a Dumneavoastră. Ion Iovcev e un bulgar care luptă pentru românism la Tiraspol. Eleonora Cercavschi din Grigoriopol a fost decorată acum doi ani la Washington pentru românism. În 1995 lui Nicolae Dabija i s-a propus să fie ministru al Culturii la Bucureşti. “Nu, a zis poetul, eu trebuie să fiu pe baricade la Chişinău”. Urmează să ne visăm Ţara aşa cum o ştie şi Dumnezeu, trebuie să fim şi realişti, altfel, ne mănâncă iluziile”.

Alexandru Goţea (New York): “Azi sufletul românesc a renăscut la el Acasă. Basarabia are o misiune: să trezească Ţara”.

Elena Uils (Washington): “Un bosniac mi-a spus: România e zero fără Republica Moldova. Cele mai frumoase femei din lume sunt moldovencele”.

Dumitru Răchitan (Hamilton): “Am redescoperit azi Basarabia prin marii ei intelectuali”.

Grigore Culian (New York): “Ziua de azi mi-aminteşte de o alta. Eram în Piaţa Astoria din New York. Acolo ne-am adunat toţi românii, înainte de Crăciun. Când a prins să cânte Ştefan Hruşcă colinde, brusc a început să ningă. Ca şi cum colindele provocaseră cerurile. La fel, întâlnirile multaşteptate provoacă sentimente inedite”.

Preot Dumitru Ichim (Kitchener): “Am impresia că adevăraţii români se află în afara României, suferinţa naşte tărie şi luciditate”.

Ionel Gheorghina (Hamilton): “Câmpul Românesc a avut un scop: dărâmarea comunismului. Acum s-ar cere un alt program. Acesta ar putea fi solidarizarea românilor din toată lumea”.

Sandu Napa (Montreal): “Să facem un cadou de ziua de naştere a lui Nicolae Dabija şi să unim toate asociaţiile româneşti din Canada”.

Ovidiu Creangă (Toronto): “Basarabia e mai românească decât restul României”

Ş.a.

Între cei prezenţi la manifestările de la Câmpul Românesc sunt mai mult reprezentanţi ai mass-media româneşti din Canada şi SUA: Grigore Culian e directorul publicaţiei “New York Magazin”, Ştefan Străjeri e director la “Curentul Internaţional” (SUA), Puiu Dumitru Popescu e directorul publicaţiei “Observatorul”, care apare la Toronto, Alexandru Tomescu – al publicaţiei “Alternativa”, şi ea din Toronto, preotul Teodor Damian editează revista “Lumină lină” la New York, Felicia Stepan – publicaţia “Ziarul Plus”, care apare la Kitchener, tot la Kitchener părintele Dumitru Ichim tipăreşte revista “Rădăcini”, Ionuţ Dupleac e directorul revistei “Zig-zag român-canadian”, care se vinde la Quebec, George Sava e editorul hebdomadarului “Pagini româneşti” din Montreal.

Publicaţiile menţionate mai sus întreţin flacăra limbii române, informează românii de pe continentul american (numai în Toronto locuiesc peste 70 000) cu noutăţile din Ţară, încearcă să-i solidarizeze şi să-i facă să nu-şi uite rădăcinile.

Oameni-mărturii

Majoritatea oamenilor în vârstă care s-au adunat la manifestările de aici au avut de suferit din cauza regimului comunist.

Alexandru Goţea îmi vorbeşte de faptul că familia sa a adunat 30 de ani de închisoare comunistă: tatăl lui, unchi, mătuşi, verişori ş.a., care au făcut penitenţă în România.

Doru Cioată, pictor “suprarealist abstract şi impresionist-expresionist”, cum îşi zice dânsul, unul dintre marii artişti ai exilului, îmi spune: “Noi am plâns aici când a murit Vieru”.

Apoi îmi povesteşte despre părinţii săi care “au divorţat oficial de patru ori şi s-au recăsătorit de cinci ori”. Tatăl meu, după numele său Nicolae Savin, a făcut închisoare numai pentru faptul că după război a dansat cu nişte prieteni “Hora Unirii” la Iaşi. “Voi vreţi unirea Basarabiei cu Ţara”, li s-a imputat. Şi pentru un dans au înfundat, toţi “dansatorii”, puşcăria. Piaţa Unirii din Iaşi devenise pe atunci A Arcului, iar numele lui A.I. Cuza de pe statuie a fost marchelat. Se temeau şi de el. Ca şi de cuvântul “Unire”.

Liviu Cananău îmi vorbeşte despre tatăl său, Nicolae Cananău.

Născut în 1919, în România Mare, la Badicul Moldovenesc în Basarabia de Sud (raionul Cahul de azi), în paşaportul şi adeverinţa de naştere ale lui Nicolae Cananău era scris: “Născut în URSS”.

Care URSS? În 1919 Badicului Moldovenesc se afla în România Mare.

“Cu această minciună în paşaport tatăl meu a trăit toată viaţa, el ne vorbea de Basarabia ca de raiul pe pământ”.

Capuchihaie la Moscova

Fac cunoştinţă cu mai mulţi basarabeni deosebiţi la Câmpul Românesc.

Unul dintre ei se numeşte Alexandru Mursa din Chişinău.

Părinţii săi fuseseră angajaţi la Ministerul de Comerţ Exterior al U.RSS. Pe tatăl său, Condrea Mursa, profesor la Politehnica noastră, l-am cunoscut. Când soţii Mursa au fost trimişi să lucreze în Madagascar, Alexandru a fost luat de la bunica lui chişinăuiancă şi adus la Moscova, unde a studiat la o şcoală şi a locuit într-un internat al Ministerului de Comerţ Exterior, din clasa a VI-a şi până într-a X-a inclusiv. Era o şcoală specială pentru copiii care aveau părinţi ce lucrau peste hotare. De ce?! Pentru ca maturii să nu rămână “în străinătate”. Erau un fel de ostatici, ca la turci fiii de domni în evul mediu. Cu Alexandru mai studiau fii şi fiice de ambasadori, de angajaţi ai diferitelor ministere care lucrau peste hotare.

Erau sute de copii, un fel de “capuchihaie” la Moscova.

Când se întâmplase că rămăsese cineva dintre părinţii acestora în vreo ţară, copiii dispăreau din internat şi nu mai auzea nimeni de ei.

Dor de casă

Canada e o ţară a tuturor posibilităţilor şi naţionalităţilor.

Italienii au venit în Canada cu satele, cu străzile, cu clanurile lor: ca să nu le fie dor.

Şi unii basarabeni fac la fel.

Tamara Bagrin se află aici cu toată familia. Dar o macină dorul de Acasă. “Acasa mea e Acolo”.

Oleg Bagrin e medic la Toronto. Copiii lui vorbesc deopotrivă româna şi engleza.

Îmi povesteşte:

– Noi, basarabenii, fiind de două sute de ani puşi în situaţia de a ne apăra limba, avem mai multă rezistenţă în faţa canadenizării. Îl întreb pe un român sosit din România: “De ce nu vorbeşti cu copiii româneşte?” “Nu le trebuie româna, îmi răspunde. Vreau să uit cât mai curând de tot ce e România”. Basarabenii sunt mai tenaci. Aici statul, cu grădiniţa, cu şcoala,  cu diverse acţiuni pentru elevi, îţi fură copilul. Dacă nu-i acorzi atenţie, ţi-l fac foarte repede străin…”.

90% dintre români se canadenizează. Doar vreo 10% rămân şi români, sub aspect lingvistic. Mai sunt şi dintre acei care, atunci când îşi aud copiii vorbind româneşte, îi plesnesc cu palma peste gură: “Să nu vă aud!”, crezând că le vor binele. Despre astea îmi povesteşte Dumitru Răchitan, preşedintele Asociaţiei Românilor de la Hamilton.

Confuzii patriotice

Mi se povesteşte despre Constantin Vişoianu, preşedinte al Comitetului Naţional Român din New York, cel care, ori de câte ori sosea la Câmpul Românesc, le vorbea mereu celor prezenţi despre “…românii de la Nisa pân-la Tisa”, în loc “…de la Nistru pân’la Tisa”.

Fostul ministru în guvernul României de până la 1944 mutase astfel ţara cu tot cu românii care o înconjoară ceva mai în interiorul continentului.

Capelă Ortodoxă

La Câmpul Românesc există o capelă din lemn, cu clopotniţă şi un loc pentru meditaţie, “cu un câmp energetic deosebit”, cu opt scaune cioplite din piatră de marele sculptor Nică Petre. Acelaşi sculptor e şi autorul unui basorelief al lui Eminescu de pe teritoriul acestei aşezări româneşti. Alături – un bust al lui Nae Ionescu, şi o troiţă din lemn ridicată în memoria poetului Aron Cotruş, care-l are ca autor pe Valeriu Cercel. Acesta a venit şi-n acest an la Câmpul Românesc cu dalta în geantă, parcă întrebând organizatorii: “Ce mai e de cioplit pe aici, pe la Dumneavoastră?!”

Pe teritoriul campusului se află şi o Rotondă a scriitorilor români din exil: Mircea Eliade, Horia Stamatu, George Donev, Horia Vintilă, Vasile Posteucă…

La Câmpul Românesc există şi o Capelă Ortodoxă.  Aceasta îşi are uşile deschise zi şi noapte.

În zorii zilei de 15 iulie, când ajungem la ea cu Alexandru Goţea, un pui de iepure iese, fără grabă, din chiar altarul acesteia, dispărând în pădurile din preajmă.

…Se vede, acesta se rugase un pic mai înaintea noastră.

Apoi, părintele Dumitru Ichim oficiază o utrenie, acompaniate de trilurile a sute de păsări din pădurile care intră în biserică.

“Domnului să ne rugăm pentru poporul românesc din România, Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa. Să piară taberele vrăjmaşilor neamului românesc”, zice preotul, ultima frază fiind una de psalm scris sau nescris încă.

Ce frumoasă e ziua care începe cu o utrenie, îmi zic după aceea.

La cascada Niagara

Prietenii de la Câmpul Românesc îmi fac un cadou de ziua mea de naştere: mă duc să-mi arate cascada Niagara.

Plătim câte 20 de dolari pentru a urca pe un vas care să ne poarte pe râu până la peretele de apă al cascadei. Ca noi sunt mii de persoane sosite din toată lumea, care aşteaptă să ajungă la această minune a naturii.

Spun prietenilor care ne însoţesc (Florin Cârlan, Alexandru Goţea, Iacob Cazacu): e suficient ca o ţară să aibă o cascadă ca asta, ca venitul naţional să-i fie asigurat.

Cascada Niagara nu poate fi povestită, ea trebuie văzută.

Noaptea, lumini curcubeice o împodobesc, umplând-o de frumuseţe şi mister. Aici poemul se aşterne singur pe file…

Părul tău pe umeri, seara,

Îţi cădea ca Niagara.

Păr de oarze şi de grâie,

Cobora pân-la călcâie.

 

Urmăream, prin frunza crudă

cum ieşea din pleata udă

umărul tău de zăpadă:

precum luna din cascadă.

 

Ochii tăi când, sub pleoape,

căpătau licăr de ape,

sărea luna ca o iadă

din cascadă în cascadă…

 

Lumina e un grai uitat…

Biserica ortodoxă românească “Sf. Ioan Botezătorul” din Kitchener îl are ca preot pe dumitru Ichim. Părintele e şi poet, faţă de care literatura română din Ţară are o datorie: să şi-l recupereze ca pe unul dintre poeţii creştini cei mai profunzi.

Lumina nu-i lumină,

ci doar un grai uitat…”

Biserica se află pe una dintre cele mai înalte coline de pe care se vede ca în palmă tot oraşul.

De 46 de ani, în Sala Socială, ridicată lângă biserică se desfăşoară Festivalul Folcloric Bănăţean, cu colective invitate din România.

Biserica mai are o sală încăpătoare “pentru Cenaclul Literar”, două stadioane, unul pentru fotbal şi un altul pentru handbal, şi o şcoală.

Ctitoria e pictată cu sfinţi români: Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Dumitru din Basarabi, Antim Ivireanul, Teodora de la Sihla, Daniil Sihastrul ş.a.

În Canada, în fiecare oraş ceva mai mare există şi câte o biserică ortodoxă românească.

Ca românii să se poată ruga Celui de Sus şi-n limba lor de acasă.

Forul Românilor  de Pretutindeni

În Canada activează vreo cinci asociaţii ale românilor, vreo trei de-ale basarabenilor (conduse de Lia Popovici, Ala Mândâcanu, Maria Tonu), câteva – de-ale bucovinenilor.

Şi aşa în toate ţările unde sunt români.

În cadrul săptămânii Culturale de la Câmpul Românesc s-a discutat mult despre necesitatea creării unui For Mondial al Românilor, care ar aduna şi ar coordona activităţile celorlalte asociaţii. “Putem face mai multe pentru românii din Ţară, pentru Basarabia, Bucovina, Transnistria şi celelalte ţări, unindu-ne”, susţin vorbitorii. “Câmpul Românesc e un loc simbolic pentru toţi românii, el urmează să solidarizeze consângenii noştri din toată lumea”. “Fiind asociaţiile unite, vom fi mulţi, iar fiind mulţi vom fi puternici şi se va ţine cont de poziţiile noastre în diverse probleme”.

“În Canada, iniţial, apoi şi în alte ţări, Forul să unească asociaţiile românilor, basarabenilor, bucovinenilor pentru acţiuni comune, cele legate de Zile ale Limbii Române, 1 Decembrie, 27 Martie, Mărţişor, Eminescu…”.

“Să promovăm împreună Limba Română, cultura românească, Istoria României”.

“Mişcarea românească este la ora actuală mai puternică în afara graniţelor României”.

Se propune a se crea Forul Românilor de Pretutindeni – România Universal Forum, cu sediul în Canada, la Câmpul Românesc.

Florin Cârlan din New York crede că acesta trebuie să aibă drept model de activitate Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.

Despre alegeri

Un român, Corneliu Chişu, a fost ales recent deputat în Parlamentul Canadei.

La Toronto, la alegerile pentru Parlamentul Republicii Moldova, au participat 315 votanţi, din ei 10% au votat pentru partidul comuniştilor.

În srutinul din 2005, Lia şi Victor Popovici, cum în Canada nu exista un centru de votare pentru R. Moldova, s-au deplasat tocmai la Washington, parcurgând cu maşina aproape 6 000 de kilometri, ca să poată vota pentru Parlamentul Republicii Moldova.

Şi când te gândeşti că unora dintre concetăţenii noştri li-e lene să parcurgă 2-3 metri ca să-şi exprime opţiunea.

Radu Dolgan, bravo!

La banchetul festiv de închidere a Săptămânii Româneşti, evoluează formaţia “Magic”, interpreta Lia Lungu din New York şi Radu Dolgan, liderul formaţiei chişinăuiene “Noroc”.

Radu Dolgan consacră concertul “despre o chitară şi un artist” memoriei tatălui său, Mihai Dolgan.

Basarabeanca Tamara Bagrin, prezentă în sală, cunoaşte pe de rost toate cuvintele cântecelor. Dar, am impresia, şi ceilalţi, peste 200 de români sosiţi la Câmpul Românesc de pe tot continentul american.

O mică Românie

Timp de aproape o săptămână de zile am avut impresia că am auzit inima României Reîntregite bătând la Câmpul Românesc din Canada.

Am plecat de la Câmpul Românesc cu convingerea că România înseamnă toţi românii. Inclusiv cei din afara ei.

Un basarabean care locuieşte în Siberia îmi spunea că, acolo unde sunt 2-3 români, e deja o mică Românie.

Am găsit “o mică Românie” şi la Câmpul Românesc.

Nimeni dintre cei care vin de pe tot continentul american ca să se întâlnească an de an în această localitate n-a părăsit Ţara de bunăvoie.

Dar fiecare îşi poartă dorul cu el.

Ca pe o povară. Sau ca pe o binecuvântare.

La serata de rămas-bun, toţi cei prezenţi s-au rugat împreună cu părintele Dumitru:

– Doamne, ajută Neamul Românesc de pretutindeni, oriunde s-ar afla, ar visa şi ar spera acesta. Fii cu el, acum şi-n vecii vecilor!

 

Nicolae DABIJA

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors