Să vă fie ruşine, doamnelor şi domnilor!

Posted by Stefan Strajer On July - 8 - 2011

Să vă fie ruşine, doamnelor şi domnilor!

 

            Autor: George Petrovai

1.Agonia României

            Că România este stoarsă de vlagă de stă gata-gata să-şi dea duhul, o vede oricine: crucificarea ei a avut loc îndată după instaurarea regimului bolşevic (fatidicul an 1945) şi –după cum lesne se poate observa – agonia sa a cunoscut aceeaşi neîntreruptă linie ascendentă în toţi anii care s-au scurs de la Decembriadă până în clipa de faţă, încât foarte mulţi dintre români înclină să creadă că o amarnică fatalitate striveşte destinul bietei noastre ţărişoare.

            Dar ştiinţificii (politicieni, istorici, economişti) n-au admis să înghită gogoşi gen fatalitate şi predestinare. Aşa că şi-au suflecat mânecile, s-au pus pe treabă şi la ţanc ne-au oferit explicaţii îndestulătoare în legătură cu cauzele care cu necesitate au dus la naufragierea corăbiei româneşti, dimpreună cu uriaşa ei încărcătură de suferinţe umane, pe oceanul planetar bântuit cu furie de neostoitul uragan al interesului şi trufiei învingătorilor după cea de-a doua conflagraţie mondială.

            Fireşte, aceştia erau ştiinţificii de dincolo de cortina de fier a Europei şi a lumii, adică taman acei democraţi plini ochi de responsabilităţi şi neomenie, care – direct sau indirect – la masa tratativelor au jucat popice cu milioane şi milioane de destine individuale, căci la vremea respectivă (îndată după război) şi câteva decenii în continuare, locul politicienilor (decimaţi în temniţe şi lagăre de muncă) fusese luat la noi şi în tot blocul comunist de masa amorfă a politrucilor şi activiştilor, istoricii ori fuseseră convertiţi (reeducaţi), ori înlăturaţi de turma marxist-leniniştilor, aceştia din urmă fiind intens preocupaţi să rescrie istoriile naţionale conform preţioaselor şi indiscutabilelor indicaţii primite de la atotştiutorii lideri ai partidelor proletare, iar economiştii, cu toţii îndoctrinaţi şi doar puţini dintre ei răsplătiţi pentru slugărnicie, consimţeau să se transforme în nişte anexe ale nomenclaturiştilor, potrivit maximei leniniste: Politicul este forma concentrată a economicului!

            Cum putea să meargă bine ţara când românii nu mai erau stăpâni la ei acasă, la început prin politrucii năimiţi de Moscova şi prin nesătulele căpuşe numite sovromuri, mai apoi prin aberantele planuri de totală independenţă politică şi economică, care planuri – departe de-a sluji interesele poporului tot mai urgisit şi timorat –, printr-un proces de-o incredibilă slugărnicie şi depersonalizare, erau aproape în întregime puse la dispoziţia viselor faraonice ale lui Ceauşescu?!…

            2.Lichelismul postdecembrist

            Şi a venit revolta din Decembrie ʼ89, şi odată cu ea – prin jertfa acelor inimi neînfricate care s-au opus gloanţelor şi tancurilor – au renăscut speranţele românilor. În ce mă priveşte, mărturisesc că m-am bucurat din toată inima de căderea acelui regim respingător. Aveam şi de ce. Elev fiind în ultimul an de liceu, nu numai că am scris la radio ʺEuropa liberăʺ, dar în una din scrisori aminteam (e drept, voalat şi metaforic) de nelibertatea din România.

            Ei bine, taman scrisoarea cu pricina a fost interceptată de Securitate (poate că însuşi mesagerul o fi predat-o!), şi apoi – după ce au dibuit că eu sunt făptaşul – să te ţii: interogatorii peste interogatorii (primul interogatoriu a durat de la 8 dimineaţa până la 3 după-masă), înjurături, ameninţări şi declaraţii. Mă rog, tot tacâmul utilizat de siniştrii lachei ai fostului regim împotriva acelora care aveau ghinionul să le pice în gheare.

            În timp ce anchetatorii se schimbau (fiecare cu metodele sale predilecte de intimidare), eu a trebuit să stau pe un taburet aşezat în mijlocul camerei de supliciu, exact sub becul aprins, să mă adresez zbirului cu ʺcetăţene anchetatorʺ, să rezist la avalanşa ameninţărilor extrase fie din H.C.M. (Hotărârile Consiliului de Miniştri), fie din căpăţânile lor de buldogi (îndeosebi unul scurt, îndesat şi cioturos semăna grozov de bine cu un buldog înfuriat) şi să mă obişnuiesc cu frecventele lor apelative la adresa mea de ʺtrădătorʺ şi ʺcontrarevoluţionarʺ.

            După ce am recunoscut că scrisoarea a fost alcătuită de mine (ce altceva puteam să fac după ce zbirul şef mi-a trântit-o în faţă?) şi după ce, la anumite intervale de timp socotite de anchetatori ca fiind psihologice, eram pus să detaliez unele pasaje subliniate de ei în scrisoare (de mai multe ori am explicat pasajul cu libertatea aparentă de la noi), securiştii ţineau morţiş să afle de la mine dacă fac parte dintr-o organizaţie contrarevoluţionară. Se pare că în anumite locuri din ţară (posibil chiar din judeţ) tot cam atunci s-au depistat nişte focare de protest.

            Dar eu m-am ţinut tare pe poziţie nu fiindcă nu-mi era teamă de ei şi de ameninţările lor, îndeosebi atunci când m-au asigurat că pentru fapta mea vor fi zburaţi din facultate fraţii mei mai mari (unul era student la Chimie industrală, celălalt la Electrotehnică), ci pentru că realmente am acţionat de unul singur.

            Posibil ca tocmai fermitatea şi statornicia mea în răspunsuri, indiferent de iuţeala ori de subtilitatea întrebărilor puse, să-i fi convins cât de cât pe securişti de nevinovăţia mea la acest capitol, aşa încât ei au lăsat-o niţel mai moale cu apartenenţa mea la vreo organizaţie.

            Dar asta nu înseamnă că n-am fost pedepsit. Şi cu siguranţă că pedeapsa ar fi fost mult mai aspră dacă nu eram un elev foarte bun la învăţătură. Aşa, graţie intervenţiei energice a tuturor profesorilor mei, îndeosebi a regretatului Ion Vancea, m-am ales cu o sancţiune relativ uşoară: nota la purtare scăzută şi o şedinţă publică în sala festivă a liceului, şedinţă în care eu mi-am recunoscut greşeala şi am fost beştelit fără milă de unii dintre invitaţi, după care Securitatea mi-a permis să intru în examenul de bacalaureat şi la cel de admitere. Dar nu la orice facultate (mi-aş fi dorit filosofie, istorie sau jurnalistică), ci de preferinţă la cele cu profil tehnic. Astfel am ajuns la Electrotehnica din Iaşi, prima mea facultate…

            Iar Securitatea m-a avut în vizorul ei exact până la căderea comunismului. Cum mi-am dat seama de lucrul ăsta? Păi eram de serviciu în schimbul doi la Oficiul de Calcul Electronic din Sighetul Marmaţiei şi, aflându-ne în toiul evenimentelor sângeroase de la Timişoara, ascultam cu nesaţ ştirile transmise de  radio ʺEuropa liberăʺ. Deodată uşa a fost aruncată până în celălalt perete şi un securist a strigat la mine: ʺÎncă nu te-ai învăţat minte?ʺ La care eu am răspuns: ʺPăi ce mai vreţi de la mine? Nu vedeţi că totul se prăbuşeşte?ʺ A plecat înjurând şi de-abia la o lună după căderea lui Ceauşescu ne-am întâlnit pe stradă, iar el – era împreună cu un alt securist – s-a apropiat de mine şi mi-a spus să nu le port pică pentru cele dinainte, întrucât ei nu şi-au făcut decât datoria. Mi-a fost silă să lungesc vorba cu asemenea indivizi, care refuză să înţeleagă că s-au făcut vinovaţi tocmai prin faptul că şi-au îndeplinit cu zel sarcinile din odiosul lor serviciu.

            În perspectiva a ce vreau să scriu în continuare este cât se poate de nimerit să adaug că, reclamat de unul dintre colegii de la Oficiul de Calcul Electronic, am fost chemat de două ori la fosta Miliţie, unde mi s-au pus întrebări şi am dat declaraţii în legătură cu lipsa mea de respect vizavi de partid şi de cuceririle sale revoluţionare…

*

            Ei bine, am crezut că după evenimentele din Decembrie ʹ89, România s-a schimbat nu doar la faţă, mulţumită stratului de fard cu care o dichisesc aleşii, ci şi în conţinut. Că adică trăim cu adevărat într-un stat angajat curajos şi ireversibil pe calea libertăţii, democraţiei şi prosperităţii.

            De aceea, mi-a părut grozav de bine când Traian Băsescu a condamnat comunismul, amăgindu-mă că nu va trece mult şi vor fi demontate ultimele lui puncte de rezistenţă, dar am cam căzut pe gânduri când l-am auzit pe preşedinte repetând că Legile sunt făcute de hoţi pentru hoţi, o afirmaţie de senzaţie în rândul naţiunii, dar care – după cum lesne ne putem da seama – n-are darul să-i excepteze nici măcar pe adepţii politicii sale, atâta timp cât formaţiunile politice din actualul arc guvernamental deţin majoritatea în parlament, prin urmare propun şi adoptă legi care, după părerea hazosului nostru preşedinte, nu fac decât să legalizeze hoţia. Te întrebi atunci de ce Traian Băsescu mai promulgă legile şi de ce în cel de-al doilea mandat al său nu s-au făcut capturi spectaculoase de hoţi cu ştaif şi – mai ales – de averi dobândite pe căi necinstite.

            Păi – zic eu – n-o face pentru că, indiferent de angajamentele luate în campania electorală, acuma după ce s-a văzut cu sacii în căruţa puterii, n-are nici un interes s-o facă. Oricum nu mai poate candida pentru funcţia supremă în stat. Atunci pentru ce să-şi mai facă duşmani? Mai ales că anul electoral se apropie cu paşi repezi şi el, în calitate de prim tartor al PDL-ului, are nevoie de cât mai mulţi prieteni cu bani, oricât de murdari ar fi aceştia (prietenii laolaltă cu banii). Că doar ştie oricine că banii n-au miros…

            Cum România este înglodată în datorii şi, totuşi, în ea se consumă pe rupte, deşi nu se produce mai nimic, ce şi-a spus întreprinzătorul Băsescu (pentru propriul amuzament, dar şi pentru a crea aparenţa de activitate, din când în când mai leapădă pe piaţă câte un ciolan, asupra căruia se aruncă de îndată atât politrucii, cât şi jurnaliştii): ʺStatul român tot nu mai e capabil să-şi îndeplinească funcţiile de sănătate, educaţie şi siguranţă pentru cetăţeni. Aşa că haide să-l reformăm. În felul ăsta nu numai că vom face niscaiva economii, că tot nu producem nimic şi campania electorală bate la uşă, dar vom închide şi gura oficialilor europeni, care văd totul în negru în această parte a Europei de când cu zavera din Greciaʺ.

            Zis şi făcut. L-a chemat de îndată pe Emil Boc şi i-a transmis marea găselniţă a ieşirii din actualul şi viitorul impas. ʺDar, a adăugat el cu nelipsitul lui rânjet de cea mai pură esenţă bahică, mare atenţie la prietenii noştri din ţară şi mai ales din Bucureşti. Pentru ei reorganizarea trebuie să meargă în sensul promovării oamenilor noştri, respectiv în sensul conservării lor pe posturi, acolo unde nu-i cu putinţă altminteri. Doar pentru ceilalţi se aplică reorganizarea în sensul disponibilizării…ʺ

            Boc, îmbujorat de plăcere că şeful l-a ciupit de ureche în semn de mulţumire pentru deplina reuşită a celor stabilite, de îndată a dat dispoziţiile necesare miniştrilor de resort: educaţie, finanţe, sănătate, interne etc.

            Dar premierul manifestă o simpatie deosebită pentru Sorin Blejnar, şeful ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală), singurul subaltern care prin afirmaţia că ʺva tăia în carne vieʺ i-a readus în memoria sa de fost activist angajamentele înălţătoare de odinioară cu cincinalul în patru ani şi jumătate, fapt pentru care s-a grăbit să-l tragă după el în cabinetul lui Băsescu, doar-doar preşedintele le va răsplăti zelul cu câte o decoraţie. Că doar cu toţii de la Râm se trag, adică din fostul pecere…

            Numai că între timp Traian Băsescu într-atât s-a lăsat absorbit de marea lui pasiune marinărească în preparatul şi mai ales în sorbitul preparatelor ce necesită vaste cunoştinţe în domeniu (whisky, cocteil), încât nici vorbă să surprindă momentul istoric al întrupării hidrei tricefale de tip B. I-a privit cu ochi răi pe cei doi intruşi, dar înainte de a-i pocni la mir cu vreun recipient aflat la îndemână, aceştia au dispărut ca luaţi de vânt.

            Ceea ce, desigur, nu i-a împiedicat nicicât să treacă fără întârziere la realizarea măreţelor sarcini stabilite de conducerea superioară de partid şi stat. La rândul lor, directorii generali ai direcţiilor judeţene ale Administraţiilor Finanţelor Publice au repezite ordine grabnice şi fără crâcnire către şefii de administraţii din subordine. Adică, prin extrapolare putem să refacem imaginea întregului, având în vedere că ordinul generalului Teodor Lupuţi către Nicoleta Orza, (încă) şefa administraţiei din Sighetul Marmaţiei, a sunat după cum urmează: Într-o oră să-mi alcătuieşti şi să-mi trimiţi lista cu disponibilizaţii!

            Iar ea, sărmana, ce putea să facă cu gradul ei doar de căprar (ofiţerii sunt la Baia-Mare, în statul major al generalului), chiar dacă galoanele generalului urmează să fie smulse de dreapta nemulţumire blejnarească, acuma când Maramureşul se simte de neclintit pe unul din ultimele cinci locuri din ţară în ceea ce priveşte gradul de realizare a indicatorilor de performanţă?!

            Că de, potrivit eticii şi echităţii pedeliste de sorginte comunistă, a fi un bun funcţionar se cheamă a executa orbeşte toate ordinele venite de sus, oricât ar fi ele de idioate sau (după caz) de absurde, prin urmare, se impune cu necesitate în vederea instalării depline şi definitive a haosului, ca individul X din structură să fie cât se poate de slugarnic cu superiorii şi cât se poate de tiranic cu subalternii.

            Pe ici, pe colo prin punctele esenţiale se mai leagă şi cumetrii (şeful prevăzător al unei administraţii îşi face relaţii în minister şi la ANAF), că doar de aia sunt chefuri şi peşcheşuri pe aceste meleaguri, unde năravurile de la fanarioţi se trag. Dar oficial schema funcţionează de jos în sus după cum urmează: Orza Nicoleta face sluj în faţa lui Teodor Lupuţi, acesta se gudură pe lângă Blejnar, care la rândul lui face temenele în faţa lui Boc. Inutil să mai spun că Boc îi pupă papucul marinăresc al lui Băsescu şi că acesta aşteaptă să fie scărpinat între urechi de simpatia naţiunii, că doar nu de florile mărului este el alesul boborului.

            Cum eu, semnatarul acestor rânduri, n-am înţeles că a fi intelectual şi om de cultură printre contabilii cu ifose oligarhice se cheamă a aduce o gravă insultă suficienţei cu care ei îşi hrănesc vanităţile şi cum am continuat să public cărţi şi texte, fără ca vreodată să-mi treacă prin minte că pentru asta ar trebui să am încuviinţarea celor care printr-un hazard politic au ajuns să se înfigă la caşcavalul puterii, iată că doamna Orza mă invită la dumneaei în birou, unde în prezenţa altor persoane (lider de sindicat şi şefi de compartimente) mă înştiinţează cu întreaga dumisale seninătate şi suavitate că, întrucât domnul Teodor Lupuţi i-a cerut ca într-o oră să alcătuiască lista cu disponibilizaţii, ea a binevoit să se gândească la mine şi mi-a făcut cinstea (sic!) să mă treacă în capul listei.

            Întreb cu consternare: ʺDar de ce chiar eu?ʺ Îmi răspunde cu aceeaşi adorabilă inconştienţă: ʺPentru că dumneavoastră aveţi relaţii , deci puteţi mai repede ca alţi colegi să vă găsiţi un nou loc de muncă, şi pentru că scrieţi cărţi, prin urmare aveţi o sursă suplimentară de câştigʺ. ʺDar bine, doamnă, răspund eu cu năduf, cine naiba v-a băgat în cap că se poate trăi la noi din scrierea cărţilor? Şi pe urmă, dacă e vorba de câştiguri suplimentare, avem atâţia colegi care ţin evidenţe contabile…ʺ Câteva clipe de tăcere. Unii stau cu capetele plecate, alţii se uită pe pereţi. Asta mă face să răbufnesc: ʺPăi bine, dar asta-i mai mult decât o nedreptate. E curată ticăloşie!ʺ Cei prezenţi mă aprobă, şefa chiar cu mai multă râvnă ca ceilalţi, însă tabelul rămâne aşa cum a fost croit iniţial (a se citi înainte de intrarea mea în birou!), cu toate că eu sunt dublu licenţiat şi cu toate că din biroul nostru face parte o angajată aproximativ de vârsta mea, dar fără studii superioare. Şi nu este singura din administraţie.

            După exact o săptămână am fost chemat de doamna Orza să-mi ridic preavizul. Căzuse măgăreaţa doar pe mine şi pe încă un angajat, care n-are studii superioare şi, în plus, oricum urma să se pensioneze la începutul anului viitor. Bietul om! L-au pus pe liber numai ca lucrătura împotriva mea să nu pară cusută cu aţă albă…

            Dar, domnule Lupuţi, uitaţi cum judec eu: Dacă pe Prodaniuc Ioan l-aţi chemat în faţa comisiei de disciplină şi l-aţi ameninţat că s-ar putea să-şi piardă locul de muncă doar pentru banalitatea de pe fluturaşi cu ʺDiminuare Bocʺ, în definitiv o glumă pe care aţi umflat-o politic până când a crăpat mai ceva ca broasca din fabulă, nu-i greu de priceput câtă ură proletară, de partid şi de clan aţi acumulat în inimă împotriva textelor mele cu tentă critică şi mai ales împotriva autorului lor.

            Pesemne că încă nu vă mustră conştiinţa, dacă nu din alte considerente, atunci măcar dintr-un reflex de loialitate vizavi de partidul care v-a făcut soldatul unei cauze pierdute şi generalul unei armate tot mai împuţinate. Dar cu toate străduinţele dumneavoastră disperate, mă îndoiesc că veţi reuşi să vă salvaţi galoanele ridicol de scămoşate încă din urmă cu vreo doi ani (penibilul scandal de la Baia-Mare cu TVA), chiar dacă pentru a vă impresiona şeful, i-aţi împrumutat atât memorabila expresie cu tăiatul în carne vie, cât şi maniera stalinistă de lucru. Pentru că Stalin a fost primul mare manevrant de destine umane care a avut cinismul să afirme că omorârea unui om înseamnă crimă, pe când moartea a mii de oameni se cheamă statistică. La noi nu se lucrează cu loturi mari de oameni şi nu se distorsionează mii de destine  umane prin această nebunie a disponibilizărilor fără alternativă? Din cauza  stresului şi a nesiguranţei zilei de mâine, societatea românească actuală este tot mai vulnerabilă atât prin creşterea numărului de bolnavi (cardiaci, diabetici etc.), cât şi prin sporirea îngrijorătoare a ratei sinuciderilor. Oricât s-ar zbate cineva şi oricât ar fi de bine intenţionat în pătrăţica lui, n-are cum să facă performanţe cu nişte oameni preocupaţi până la obsesie de grijile cotidiene şi obsedaţi pînă la depresie de spectrul devastator al disponibilizărilor. Căci trăim într-un mediu năucitor de necruţător, un climat nesănătos în care toate preţurile sunt în creştere, doar preţul omului este în scădere…

            După această paranteză, să mergem mai departe, domnule Lupuţi. Dacă nu vă prevalaţi de poziţia socială dobândită cu ajutorul partidului, la care capitol credeţi că mă depăşiţi? La studii n-aş crede: Sunt dublu licenţiat, iar celebrul profesor Ioan Florea de la Universitatea din Cluj-Napoca, după ce mi-am luat în ţară toate examenele de doctorat, m-a îndemnat stăruitor să-l continui la Orleans, adică la Universitatea unde domnia-sa predase cu ani în urmă. N-am putut să-i urmez îndemnul şi recomandarea din lipsa banilor necesari.

            La curaj şi verticalitate iarăşi nu-i de crezut. Căci unde eraţi dumneavoastră când eu eram în conflict ba cu Securitatea, ba cu Miliţia? De asemenea, unde eraţi în Decembrie 1989 când eu la propriu eram pe baricade, mai exact în balconul Primăriei Sighetul Marmaţiei şi le vorbeam concetăţenilor? Cine ştie, poate că atunci făceaţi ca acei români care se dădeau de ceasul morţii ca să ascundă cât mai bine urmele evidente ale trecerii lor triumfale prin fostul partid bolşevic…

            În cultură (filosofie, literatură, istorie, istoria religiilor) nici pe-atât, atâta vreme cât eu am în cap mii de volume citite şi în spate o operă: 11 cărţi tipărite, altele două în lucru şi sute de texte publicate în zeci de reviste din ţară şi din străinătate.

            Astfel stând lucrurile, vă întreb: Credeţi c-aţi avut dreptul moral să-mi trimiteţi preavizul, probabil în baza aceloraşi motive puerile, ca să nu spun stupide, invocate de doamna Orza Nicoleta? Înclin să cred că singurul argument forte la care recurgeţi atunci când încercaţi să vă liniştiţi conştiinţa vizitată de nedreptăţile săvârşite este nestatornica autoritate cu care v-a investit partidul. Dar gândid astfel, înseamnă să vă autoamăgiţi. De fapt motorul acţiunilor întreprinse până în prezent şi pe care o să le întreprindeţi contra cronometru şi în continuare, nu este nicidecum străduinţa de-a eficientiza activitatea finanţiştilor din Maramureş. Pentru că ştiţi prea bine că acest lucru este cu neputinţă. Din următoarele trei motive:

            a)Am arătat mai sus că nu poţi obţine rezultate spectaculoase cu nişte oameni timoraţi până aproape de îmbolnăvire din cauza stresului şi a nesiguranţei zilei de mâine;

            b)Lipsa capacităţilor de producţie, care duce în mod logic la tot mai frecventele incapacităţi de plată. Din acest punct de vedere, Maramureşul Istoric este aidoma unui deşert, unde se trăieşte din expediente, adică de azi pe mîine;

            c)Uriaşele arierate imposibil de recuperat.

            Prin urmare, ceea ce vă pune în mişcare şi vă împinge la acţiuni de-a dreptul disperate este teama de-a nu-i dezamăgi pe şefi. Căci nemulţumirea şefilor ar fi de îndată urmată de mazilire, lucru catastrofal pentru cineva care crede că este îndreptăţit să mai aştepte ceva de la partid. Dar cum PDL a pierdut imens de mult prin măsurile dezastruoase îndreptate împotriva bugetarilor şi pensionarilor, respectiv prin măsurile neinspirate din sectorul privat, el nu mai are nimic de dat înafară de promisiuni.

            Mă voi strădui ca în toate textele ce le voi scrie de-acu înainte, să deschid ochii alegătorilor din ţară şi străinătate asupra modului incalificabil cum PDL în întregime îşi respectă promisiunile din campania electorală, dar mai ales asupra modului catastrofal în care s-a achitat de actul guvernării…

            Din motivele arătate mai sus, domnule Lupuţi, precum şi din motive pe care le voi detalia cu altă ocazie, refuz propunerea de-a participa la concursul pentru ocuparea unui post dintr-o altă localitate a judeţului, concurs care nu-mi mai oferă nici o satisfacţie şi nu-mi conferă nici o garanţie că la viitoarele disponibilizări nu voi fi din nou cap de listă. Poate că n-ar fi rău ca unele dintre aceste oferte să le păstraţi pentru dumneavoastră pentru mai târziu, dar simt că aidoma atâtor şi atâtor membri (ne)devotaţi partidului, aveţi un scop măreţ pe această lume, un scop pe care oamenii demni îl resping cu indignare – acela de-a fi şef chiar de-ar fi să treceţi peste cadavre.

            Notă: În această lucrătură ticăloasă, domnul Grigore Breban, şeful serviciului Personal, îşi are partea lui de vină, măcar prin aceea că trebuia să stabilească un set clar de criterii după care să fie operate disponibilizările: studii, abateri disciplinare (absenţe, beţii, scandaluri etc.), neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, calificative etc.

            Dar ce să mă mir? Era ticăloşilor de care Marin Preda face vorbire în romanul său Cel mai iubit dintre pământeni s-a perpetuat până în zilele noastre, şi cu toate străduinţele aleşilor şi a ciracilor lor, ea nu poate fi nicicum ascunsă sub fardul îngreţoşător al democraţiei pedelisto-udemeristă.

            Sighetul Marmaţiei, George PETROVAI, 6 iulie 2011

2 Responses to “Să vă fie ruşine, doamnelor şi domnilor!”

  1. maramuresanu says:

    Domnule Petrovai,lichelele din fostul PCR au ajuns azi la putere impreuna cu puii lor (Sighetul este cam…rosu,nu?!Traseistii politici fac tot ce pot sa-si mentina functiile si privilegiile iar invidia lor ii face sa scape de “concurenta” celor competenti
    sau incomozi.Un om de cultura,cum sunteti (va cunosc activitatea,eu avand radacini in zona)sunteti un pericol pentru politrucii care,vazand in d-voastra un rival,fac tot posibilul sa scape de prezenta incomoda.Ma mir ca d-l Breban,pe care-l stiu ca om integru,aproba aceste smenarii penibile!Domnul sa va dea curajul necesar de a invinge neghiobia PCR-istilor (Pile,Cunostinte,Relatii)si a va gasi locul binemeritat in societatea putreda de azi!Cu stima,un sarban dezamagit!

  2. petre barde USA says:

    SUNT VLAHO-TRAK ,nascut in agra [silvatika] ALBANIA,crescut in- ROMANIA si imbatranit in GOD BLESS AMERIKA CA UN ins OBSCUR.Sunt multumit cum sunt. NU POT FI BANUIT de comunizm.CEAUSESCU numai cu METROUL CAPITALEI,[ SUFOKATA inainte ]ESTE meritul lui, PATRIOTIK si personal in OPERA DE SALVARE……. CItiti ziarele despre SUFOCAREA gloatei ,A ITB din timpul lui GH DEJ…”A D E V A R U L sa CRAPE CERUL”………- …CIZMARUL patriot .A FACUT DE RAS , OLIGARHIA interbelika ,cu argumentul EI LASH :”Solul NU PERMITE METROU” …….CIZMARULUI I-A PERMIS ca nu era un LASH . ASSASINII LUI au fost LASHI….- ……DAR mesajul lui PETROVAi, vai ,vai- e PREA LUNG. AM renuntsat sa termin cititul . VORBA LUNGA …… MESAJUL LUI GEORGE PETROVAI e complet dar fura timp .TIMPUL este PRETIOS nu kiar pt money ONLY……. DESPRE laturile aruncate pe T BASESCU, alaturi de CRIN ANTONOFF scriu:…… E NEVOE DE O PARALELA in MEDIA a originii sanatoase a lui 1] N CEAUSESCU, care si-a ajutat familia , NEAMUL, TSARA de a SPERIAT “tsarigra-dul WESTIC.” YANKEII nu retsin NUME EUROPENE nu-i intereseaza- in MEGALOMANIA LOR specifik UMANA,,,, DIN EUROPA, insa EVRYBODY din USA stie sa localizeze pe harta 2 NUME : NADIA COMANECI, si Nicolae CEAUSESCU : “AT ending RIVER” glorioasa DANUVIYA. 2]E nevoe in MEDIA si de ORIGINEA SUSPECTA A LUI CRIN orator cu limba OTRAVITA daca nu kiar SPLITED in varf .CE ORIGINE si BIOGRAFIE publika OFERA EL in afara de VOMITURA OTRAVITA ANTI- BASESCU. 3] FRUMOASA sau cum o fi BIOGRAFIE a M.R.lui UNGUREANU, coleg cu V FILAT -R.MOLDOVA inamik declarat lui VORONIN anti roman …………..- ……….4 .CUNOSCUTA biografie, ca OGLINDA ,a lui TRAIAN- BASESCU.ESCU este PERSOANA I-a IN TRACO-VLAHA inseamna sunt….- …..”BASE”-[ bashe] este exteriorizarea celui mai frumos-simts UMAN :=PUPATUL= “transnis’ dela TRACI LA ITALIENI SI SPANIOLI IN BEZNA TIMPULUI prin emigrare spre WEST . APOI T BASESCU, prin VIZItELE lui IN REP. MOLDOVA,si VIZITA UNIKA a unui sef-de STAT, NORD DUNAREAN la VLAHII din VALEA TIMOCULUI,umiliti de SERBI, vizita f REUSITA prin dovcumentele semnate , rrezulta CLAR KA T. B. a dovedit dupa FAM BRATIANU, a fi CEL MAI BUN PRODUS de CARMACI LA DUNA VARSARE, indiferent, ce VOMITA CIRACII LUI CRIN. sau critica acceptabila made PETRO-VAI. …….Sugestie pt george P. ……. ACEL “VAI” de vaitare de AOLEO [vezi sinonime prof GEORGE BULGAR]/ 1996,}SUFIX ce ZGARIE TIMPANUL. I-L poti USOR CORECTA, pt URMASII TAI spre o radacina antika DACA, PETRO- ESCU sau PETROVICI , ce i-ti comvine, sau poti ramane si PETRO-VAI, depinde de TINE, EU L-ASI CORECTA. NY, 7.O3 / O12 PETRE BARDE, [ BARDH inseamna ALB, iar VLAH inseamna ” FRATE” …..in limba YLIRA- ALBANEZA.]

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors