Ţiganiada” maghiarilor şi… grijile „intelighenţiei” româneşti contemporane

Autor: prof. dr. Adrian Botez

…Aflăm, prin presa scrisă şi vizuală, că Ministrul Culturii Româneşti, dl Kelemen Hunor (ce nume sonor de valah!), îi îndeamnă pe etnicii unguri, din România, să iasă în stradă – să „manifesteze” contra regionalizării în 8 „zone” (ale absurdului perfect şi distructiv de românie!!! – …dar aceasta/distrugerea, nu doar pentru şi nu în primul rând pentru maghiari…căci România, distrusă şi răstignită prin aceste „regiuni-zone” este, în primul rând, a Românilor… însă pe români, se vede treaba, nu-i mănâncă, încă, la… ”manifestaţie”!!!). Nu zice el, Hunor-ul, foarte clar – dar deducem că nu vor ieşi în stradă ca să strige „Chiralesa!” – ci cu arme în mâini! – …că dacă, nici acum, urmaşii lui Dücsö Csaba (autorul manifestului „Nincs kegyelem” – Fără îndurare!, Budapesta, 1939) nu-şi folosesc Garda Secuiasco-Maghiară, le ruginesc, degeaba, armele, trecute, din 1989 încoace, zi de zi şi noapte de noapte, prin Vama Borş… 

…Oare maghiarii (cetăţeni români, cică!) ies să „manifesteze” pentru drepturile „tuturor românilor” şi… de dragul României Românilor? Evident, nu: ci pentru drepturile maghiarilor, de a avea dreptul să-i lipsească pe români de… orice drept (…foarte curând, până şi la limbă!), în Ţara lor, a Românilor! (Drept la care românii par a fi renunţat!)  – …şi pentru dreptul maghiarilor de a anexa (cel puţin moral, dar şi geografic, zic şi clamează ei, tot mai sfidător…!) România, la… piticul maghiar, băgat în colaps economic, de premierul Ungariei, Viktor Orban – şi de fasciştii lui!

…Da-da, că ei, românii, n-au de ce să se răscoale şi să „manifesteze” (măcar cu oarece bolovani…!) – pentru că ei, românii, au „gătit” cu căpătarea drepturilor lor, în propria ţară… – …mai exact: cât au renunţat ei, de  bună-voie şi din prostie (doar un naiv ar putea numi atitudinea lor, a lepădării de Demnitate şi de Căutare a Adevărului Hristic, drept: „creştinească”!), cât le-au fost „gătite”/isprăvite/”furluate” şi eludate toate drepturile, de către guvernanţi români trădători – … şi, de-acum, în România, au rămas, cu dreptul de a-şi cere drepturidoar maghiarii!

…”Bravo lor, ruşine nouă!!!” – ai fi tentat a zice, la o primă „ocheadă”.

…Pentru că Preşedintele Românilor, dl Traian Băsescu, după spusa popii Tökes, este cel mai „de inimă” prieten al secuio-maghiarilor… – şi asta, pentru că, gata, „i-a trecut de dorul” …românilor! Şi astă vitregire ”de tătic” li se trage românilor… tot de la „Ieşi afară/Javră ordinară!” – ….că Traianu-i Traian odată şi el nu uită, el nu iartă…! – ce mai, adevărat „Român” (înlocuitor al lui Neulander… Petre „Romanul”)!!!

…Dar şi pentru că valahilor le-au înţepenit minţile, gâtul şi şalele, de când se to-o-o-ot uită în gura… tăcerii şi răbdării. De când jinduiesc după slujba de „apă şi balie a lui Băsescu”, cel îmbăiat (deşi nebotezat!), în mulţimea (gregară) a prostiei lui Gură-Cască cel Valaho-Manelist, grozav de sictirit pe muncă şi viaţă: preferă „muieţi-s posmagii”, decât să „muncească” şi să lupte, în stradă ori pe câmpul de bătaie, precum moşii lui, martiri şi eroi – pentru Dreptul lui Cel Sfânt!

…Deci, cu „janalăii” şi „baroreii” şi „slobozanii” în frunte, maghiaro-„ţiganii” (deveniţi la fel de groteşti, ei, cei de „stradă”, ca şi maneliştii noştri, cei de …”e-stradă”!) ies la paradă, dând lecţii de autentic maghiarism… în buricul României! Să-şi ceară drepturile maghiarii „cei viteji” (precum „ţiganii” lui Ioan Budai-Deleanu, în vremea lui Ţepeş Vodă… – de a-şi face stat… în stat!!!), într-o Românie, în care românii au renunţat, supăraţi doar… „în imagine”…îîîhhîîî: adicătelea, vezi tu – ei, românii, nu mai au nevoie nici de drepturi, nici de Dreptate! „Dă-le-e-e-ee…cui le-o lua!

Şi, iaca, se cam găsesc destui, care să vrea să ia/fure, din Grădina Maicii Domnului, Cea (acum!) Nepăzită de Arhangheli Grădină!!! Nici de PSD, nici de PNL, nici de PDL… că toţi au fost (din 1990 şi până azi, în 2011!) la „puterea” hoţirii şi distrugerii barbare de Românie, cu UDMR-ul dimpreună!!!

…Să mai amintim, oare, că vecinii noştri iubiţi, ucrainienii, cărora le-am dat („Luaţi de ici, bre, de sufletul… bunicilor noştri : Basarabia de Sud, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei, Insula Şerpilor… luaţi, vă rugăm frumos, chiar să nu ne refuzaţi… că tot se strică degeaba!”), cu mâna noastră („emilconstantinească” şi „adrianseverinească”!), prin Tratatul din 1997, aproape o treime din Glia Basarabo-Muşatină! – vor acum şi treimea Moldovei de dincoace de Prut, ca s-o „în-sorească”, cu aia de dincolo de Prut („ca să nu se piardă de neamuri, deh!”) …sau că, în ziarele din Sofia, bulgarii cer, de cel puţin 21 de ani încoace, „Dobrogea de Nord” (de parcă cea „de Sud” ar fi fiind, de la sine înţeles, a lor!)… sau că la Belgrad, de tare multă vreme, se strigă după cealaltă jumătate de Banat, cea românească, pentru ca să împlinească Banatul… pe malul lor, cel sârbesc…!!!  – …la fel şi pe „sora” Oltenia…”de ce să n-o <<mărităm>>, peste Dunăre, cu Drina”?!

…Care va să zică, valahii stau şi se uită la televizor cum, în România, maghiarii ies să-şi ceară dreptul… la ce?! La „Ţara Secuilor”! La coridorul  de ungarizare a Ardealului – „Covasna-Harghita-Mureş-Sălaj-Bihor… cu staţia „pe dreapta”, <<UNGARIA>>”!!!

Mesajul de la Târgu-Mureş/România, al premierului dreptei maghiare-Fidesz, Viktor Orban al Ungariei, din 15 martie 2011: “ <<Să fie Ardealul CUM A FOST şi naţiunea ungară CUM A FOST!>>, este mesajul transmis de premierul ungar, Viktor Orban, maghiarilor care participau la manifestările de marcare a Revoluţiei de la 1848-1849, organizate, marţi, de Partidul Civic Maghiar (PCM) şi de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), la Târgu Mureş”, relatează Agerpres.

Bravos, naţiune română… deznaţionalizată! Priviţi, români „verzi ca balega de gâscă”, la marşul glorios al „tandalerilor” şi „parpanghelilor” gingaşi, urmaşi ai „celei mai nobile rase”… cea a hunilor lui Attila – pentru a vă înlocui la Masa Drepturilor Româneşti, DIN ROMÂNIA!

…Iar la Budapesta, ungurii nu mai suferă nici măcar să se asemene culorile steagului lor, cu culorile steagului nostru (este evident acest lucru: deşi steagul nostru are dungile verticale, iar al Budapestei are dungile orizontale, ei l-au smuls, la modul revoluţionar-fascistoid, şi-l vor re-arbora, numai când va avea totul schimbat, faţă de cel al României, „tovarăşă şi pretenă”: „alb, pe margini cu triunghiuri roşii, albe şi verzi, în centru având stema Budapestei”!)…

…Steagul nostru? Steagul pe care, la casa popii Tökes, în decembrie 1989, l-am şi mutilat, cu o inconştienţă grotescă şi sinistră, în acelaşi timp…: l-am găurit, exact în dreptul „găurii” de autoritate statală românească de azi: în mijloc, exact acolo unde UDMR-ul şi Partidul Civic Maghiar (partid al lui popa Tökes şi al lui Băsescu-naşul „partinic” – deci, partid egal „aparţinătoriu”, popii şi preşedintelui României, întru vină şi trădare de Românie!) „desenează”, azi, începutul visului lor de secesiune (faţă de România) a Ardealului Sfânt… urmând, într-o logică hunico-attiliană, alipirea forţată la „Ungaria Mare” (???!!!), sub ochii închişi a trădare mişelnică, ai unei Uniuni Europene care a acceptat, senină şi criminală, „precedentul Kosovo”!!!

***

…Şi-n vremea asta, capetele luminate ale Valahiei, ce zic şi ce fac, „pentru binele şi prosperitatea României”?! Păi, cam tot aşa fac… vorbesc! (Dacă o fac şi pe asta, de frică să nu-i spulbere „jupânul” de la Cotroceni, şi el academician, deh!): „Caţavencu: După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp? (…) Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional! Pristanda: –  Curat constituţional! Muzica! Muzica!

…De exemplu, cel mai înalt for intelectual al României – ACADEMIA ROMÂNĂ!  – … ce zice, oare…- …cât nu doarme ea şi se zbate, oare?! Păi, nu prea zice nimic, ba şi doarme de rupe, şi nu se zbate nici în somn, măcar – de grija a ceva! Un academician cam zurliu, dl Dinu C. Giurescu (cel care, în 1997, striga, pe toate posturile TV, că Tratatul cu Ucraina, Tratat Nesilit Ultimativo-Armat!!! – …Tratat de Rapt şi Sfâşiere din Trupul Basarabo-Muşatinilor – …este o necesitate naţională”!), acum a „schimbat macazul”, şi, cu clătinări din cap de babă cu dureri de dinţi, o face pe Pytia, slobozind, odată cu ploaia de scuipat, prorociri de… Apocalipsă Maghiară!

…Din păcate, spusele lui de proroc întârziat acoperă un adevăr cumplit: s-a reuşit, prin ţesături diabolice ale Masoneriei Globalizante, ca (aproape) niciun elev/student/tânăr, din generaţia nouă, să nu mai aibă sentimentul de apartenenţă la un Dumnezeu-Hristos şi la un Neam, simţământul că s-a născut nu la maternitate, ci dintr-un ANUME popor (mai brav şi mai vechi, pe Pământ, decât toate celelalte, şi cu o Misiune Terestră Minunată!), aflat între nişte graniţe sfinte (ne-reîntregite, AZI, din pricini de slăbiciuni de Duh al poporului istoric al Românilor!), trasate cu sânge de Martiri şi de Sfinţi… şi cu un Duh aparte de al tuturor celorlalte Duhuri de Neamuri ale Terrei! Dacă ar vedea, aceşti tineri, pe geamul de la bucătărie, venind, prin curtea lor, spre cimitirul satului, nişte tancuri, ceva… – ei nu că n-ar întreba măcar ale cui sunt şi cu ce drept trec pe-acolo (şi ce misiune ar avea ei, ei cei locuitori în acea casă, faţă de samavolnicia trecerii tancurilor, peste mormintele cele sfinte, de moşi şi strămoşi!), ci s-ar urca în ele/tancurile (plăcându-le motorul „tare”!)… – … chit că, apoi, ar trebui să tragă, cu tunul de pe turelă, în casa lor de la bunici şi în carnea părinţilor şi fraţilor lor, de-o carne şi-un sânge!

…Am devenit un neam de mercenari nemernici, de roboţi numai buni de făcut sclavi, pe plantaţiile mondialiste, ale demonilor care ne vor da doar de mâncare, cât să lucrăm pentru ei… iar de ne-om înghesui prea mulţi, ne vor învrăjbi (ca să nu cheltuiască, tot ei, muniţie ori cânepă de ştreang!), până ne vom măcelări noi între noi, de-om ajunge la un număr „raţional şi convenabil/confortabil” Negustorilor Lumii: de la 7 miliarde jumate, la cel mult…două!!!

…Am devenit şi încă vom mai deveni o lume corcită straşnic, iar corceala „preste fire şi preste orice hotar de înţelepciune şi chibzuinţă” produce întunecarea Duhului şi slăbirea, până la uitare, a cugetului şi a instinctelor celor dumnezeieşti!!!

…Dar, pentru Dumnezeu, dacă tot eşti la o zvârlitură de băţ de Cotroceni, dle Dinu C. Giurescu, bătrân istoric al neamului românilor şi din neam de bătrâni istorici ai neamului românilor! – de ce nu iei… băţul cu care ţi-ai măsurat „distanţa”, şi să-l altoieşti cu el, pe spate, pe Traianul cel delirant (de la „băuturile alcoolice”!), ranchiunos, hidos ca dracul… şi trădător (…deşi e greu ca Braunovici să-i trădeze pe Ion şi pe Gheorghe… – …măcar sperjur şi blasfemiator tot este, că a jurat pe biblie şi pe constituţie, egal!)?!

…Pentru Dumnezeu, voi, cei din Bucureşti, care sunteţi la doi coţi de el, de Traian şi de „ceata lui Piţigoi” pedelistă, de ce nu-i alungaţi cu pietre, din Ţara Românilor (nu „Ţara Secuilor”…logic, dacă asta ar mai însemna ceva, azi: nu pot 260 de oameni, urmaşi ai unor venetici din Asia, de prin veacul al V-lea! – să se instituie într-o ţară… şi, mai ales, peste capul a 22 de milioane de oameni-locuitori multimilenari, ai României Thracilor!!!), pe toţi aceşti nemernici care, în vremuri normale şi de către un popor cu fond moral normal, ar fi spânzuraţi de crăcile primului copac mai zdravăn, mai de „Doamne,-ajută”?!

…De ce?! Pentru că românii nu mai au lideri morali, pentru că liderii morali (cum erau ei înţeleşi în veacurile trecute: oameni de ispravă şi gospodari, curaţi la suflet şi chibzuiţi la cuget şi faptă – dar năpraznici, în faţa nedreptului şi a umilinţei nemeritate!) au fost lăsaţi, sau…”ajutaţi” (precum Virgil Sahleanu, de la Tepro-Iaşi, asasinat, pe 7 septembrie 2000, de oamenii cehului František Priplata, hoţ şi escroc, „patronul” firmei cehe “Zelezarny Veseli” -“Fierarii Veseli” – …da, Priplata, abuziv „cocoţat”, prin privatizările banditeşti pe 1 LEU!!! – …pe care le-a început Neulander şi le continuă familia Băsescu-Braunovici!!!) să moară, rând pe rând… iar în locul lor, televiziunile cele parşive au fabricat lideri de mucava, plini, în guşă, de veninul cel negru al TRĂDĂRII!!!

…Uitaţi-vă, spre exemplu, nu doar la Academia Română (condusă de un inginer cvasi-anonim, ca afirmare a personalităţii –  poltron şi fricos şi de umbra lui, care se încălzeşte la proriile-i flatulaţii – Ionel Haiduc!), ci şi la U.S.R.! Scriitorii (cu excepţia câtorva sute… – în majoritatea lor, cică peste 2.000, o majoritate de „nule”!, care ne exasperează, prin „gonflarea” ei!) au devenit nişte negustori slinoşi, care nici gânduri nu au, nici cuget, d-apoi vise de foc, vizionare: Cărtărescu vorbeşte cu aceeaşi limbă pe care-o învârt, între dinţii lor ascuţiţi, „pleziriştii” de Liiceanu şi Pleşu (care-şi făceau, până mai ieri, un promo elegant şi sforăitor şi „căscăcios”, chiar pe TVR-1, sâmbăta, „la oră de vârf”, între orele 18-19!!!), şi toţi trei vorbesc, în esenţă, ca Patapieviceanul cel Viteaz… ”viteaz” cât un fund de ponei cu zwastikă!… sau cât „omagiul” erect al lui Iuda… – şi toţi „seniorii” sunt „armonizaţi” la vorbă şi la ne-idee cu „juniorul-junele” Petre Fluieraşu… Flueraşu e la fel de coprologic precum Mihail Gălăţanu…, şi nu vrea niciunul (Niciunul, măcar, din liota asta de netrebnici şi păcălici greţoşi!) gloria ideilor, ci…vor, toţi, cu foame de boa constrictor şi anaconde, să-şi vândă, pe bani mulţi, cât mai multe cărţi, cât mai multor fraieri – …acum, şi cât mai degrabă să fie „acum”-ul!!!

Posteritatea este… posteriorul”, meditează şi grăieşte, cu fruntea-i încreţită, rău de tot, Înţelepciunea sa Gângavă, „canonizatul” (de către „Preafericitul” N. Manolescu!) – dl Mircea Cărtărescu…!!!

…Iar când un poet onest (nu mereu eleganto-rafinat, dar, cel puţin, foarte apropiat de onestitate, ceea ce-i o calitate cvasi-incredibilă, în aceste vremi… – …cel puţin aşa-l „pipăi” eu, după expresie şi scris…) vrea să strige (şi chiar strigă!) că „Împăratul e gol!” (adică, „hristosul mincinos”, N. Manolescu, cel care-şi conduce „turma valahă”… de la Paris, pe multe miliarde pe lună, ca ambasador U.N.E.S.C.O. la …„franci”!), atunci el, nefericitul „strigăcios” se alege cu „ştreangul de mătase” (la modul turcesco-fanariot!), din partea „imbrohorului”-şef de filială U.S.R.-Sibiu, Ioan Radu Văcărescu! Să-şi dea demisia adrian suciu, că i-a făcut de râs pe hoţi, zicându-le hoţilor – chiar…hoţi – şi impostorilor – chiar… impostori, şi şuşaneliştilor – chiar şuşanelişti!!!  Adică, a numit Adevărul, cu Numele Lui cel Adevărat/”Necosmetizat”.

Păi, de aia te-am primit noi ca <<nembru>>, de aia ţi-am şi dat  premii pentru Poezie, ca tu să nu ştii să ne acoperi, princiar, hoţia şi impostura şi şuşanelismul, în …metafore imperiale?! Hai-hai, dă-ţi, repejor, demisia, că nu ştii decât să vorbeşti pe şleau! Or, noi avem nevoie de adevăraţi artişti, care să-mbrace rahatul… în staniol sclipitor!

…Iată ce zicea Poetul Adrian Suciu, într-un articol, de care redactorul-şef al Reţelei literare online (Gelu Vlaşin) s-a dezis urgent şi tăios, ca Iuda de Hristos:

Fariseul Manolescu şi sfertoautorii. Un articol de Adrian Suciu Postat de Alexandru Petria,  în Iunie 14, 2011 la 5:57pm

Nimic durabil nu se construieşte pe minciună. Literatura română de azi, în latura ei oficială, aceea de care ţin pîrghiile administrative ale fondurilor publice şi puterile iluzorii ale unor instituţii inutile e jalnică. Ca unul care a trăit cît să fie conştient în regimul comunist şi a văzut, în amîndouă regimurile, scriitori români lingînd dosurile puternicilor zilei, pentru trei arginţi, onoruri inutile şi tinichele zornăitoare, am dreptul să spun că, pentru mine, diferenţa între o conştiinţă vie şi o jigodie e limpede. Ca unul care nu doreşte în literatură nimic, care nu datorează nimic nimănui şi dispreţuieşte profund elasticitatea coloanelor vertebrale ale majorităţii colegilor de breaslă, voi deschide gura şi voi vorbi liber. Ca unul care este neinteresat de bunăvoinţa mai marilor literaturii române, de burse şi sinecuri, de cabale literare şi de dispute de dugheană, voi spune că împăratul e gol!

Literatura română contemporană, în latura ei oficială, e o minciună. Prima minciună e în chiar vîrful ei: de ani de zile, un întreg complex financiar, organizaţional şi mediatic este pus în mişcare în chip absolut inutil pentru a-l transforma pe Mircea Cărtărescu într-un scriitor nobelizabil. Mircea Cărtărescu este un mare scriitor şi o spun ca unul fascinat de literatura lui. Dar nu va lua niciodată premiul Nobel pentru literatură, iar orbirea celor care nu pricep acest lucru este sublimă dacă n-ar fi vinovată, câtă vreme fonduri publice imense raportate la sărăcia din literatura română, de pildă prin Institutul Cultural Român, sînt folosite pentru a promova în exterior literatura acestuia. Mircea Cărtărescu e un mare scriitor, dar un individ atît de profund ratat ca şi conştiinţă publică, încît simţul ridicolului ar trebui să-l împiedice a se mai manifesta ca atare. Asta, încă, n-ar fi un păcat aşa de mare. În spatele naivităţii sale funciare, însă, o întreagă armată de profitori, lichele, impostori, panglicari, curve obosite şi geambaşi literari – constituie o curte de tip bizantin, atît de intens preocupată să conserve privilegii, sinecuri şi relaţii,  în dauna oricărei evoluţii a literaturii române, încît Mircea Cărtărescu, care nu va lua premiul Nobel, este şi principalul obstacol în calea unui Nobel românesc pentru literatură, cîtă vreme curtea sa, în frunte cu nevasta, va fi buricul literaturii române oficiale.

O feroce cabală a mediocrilor, de funcţionarea căreia Cărtărescu se face vinovat doar prin naivitate, aneantizează orice competiţie reală, la adresa acestuia-  şi permite o carieră literară internaţională, cu voie de la oficialităţile literaturii romane, doar unor mediocrităţi, care au făcut pactul cu „sistemul ticăloşit” şi au acceptat să-i reprezinte interesele. Institutul Cultural Român este, în acest moment, o instituţie la fel de utilă pentru prestigiul internaţional al literaturii române, ca şi o frecţie la papionul lui Horia-Roman Patapievici.

Aproape toate ierarhiile oficiale ale literaturii române contemporane sînt profund viciate de corupţie, majoritatea premiilor cu relevanţă naţională se dau în urma unor negocieri de talcioc, între critici, editori, scriitori şi organizatori. Uneori, preşedinţii juriilor respective împart sumele de bani aferente premiilor respective cu scriitorii premiaţi. Alteori, criteriul după care se fac nominalizările şi premierile e să nu se „supere” vreo editură importantă că n-a fost la masa bogaţilor iar Uniunea Scriitorilor a devenit o simplă bursă a trocurilor literare. O literatură în care una dintre cele mai bune cărţi de poezie ale ultimului deceniu, „Aerostate plîngînd” a lui Traian T. Coşovei e complet ignorată de mai-marii literaturii pentru că personajul le e neplăcut e un fals în acte publice. O literatură în care cei mai puternici debutanţi ai ultimilor ani, Marius Ştefan Aldea, Dan Herciu sau George Asztalos sînt trecuţi cu vederea pentru că sînt excentrici complexului editorial şi mediatic specializat în crearea de mituri umflate cu pompa pe care să le vîndă pulimii e o impostură. O literatură în care scriitori de talia Danei Banu, a Ancăi Mizumschi, a lui Eugen Suciu, a lui Viorel Mureşan ori a lui Ion Chichere, ca să dau doar cîteva nume din generaţii diferite, sînt nebăgaţi în seamă de establishment –  e o literatură de lăbari. Aş putea să dau exemple în continuare, dar prefer să rămîn la acestea, în scop didactic. Oricum, o dezbatere reală şi onestă asupra funcţionării mecanismelor succesului şi promovării în literatura română contemporană nu va avea loc în curînd, cîtă vreme lichelele conduc, se autoreplică şi-şi conservă privilegiile meschine – e acelaşi lucru cu „reforma clasei politice”. La altă scară, dar identic.

Astfel, literatura română, în latura ei oficială, seamănă ca două picături de apă cu viaţa publică românească şi nici n-ar fi putut fi altfel. Mizele luptei literare, însă, sînt rizibile. Dacă politicienii se luptă pentru acces la resurse, femele şi putere, scriitorii se luptă pentru mize ridicole şi glorii de carton. Aş putea glosa în continuare pe marginea acestui subiect dar prefer să tac mai departe.

Pentru că mai departe găsim Uniunea Scriitorilor din România. Uniune de breaslă, cum ar veni. Vorbesc din calitatea de membru al USR şi premiat de două ori cu premii ale acesteia, deci n-am altă frustrare, decît aceea că instituţia asta e prost condusă. În fruntea USR îl găsim pe Nicolae Manolescu, un individ care este cea mai limpede ilustrare a adevărului că niciun om nu trăieşte pînă la moarte. În cazul lui Manolescu, acesta a încetat să mai trăiască, în sensul adagiului sus-menţionat, prin anii 90, de cînd s-a transformat într-o pernuţă de înfipt acele decoraţiilor, insignelor şi tinichelelor. De fapt, pe Manolescu îl doare undeva de scriitorimea română: plantat la Paris, într-un funcţiune decorativă, domnia-sa a delegat, practic, conducerea Uniunii unor nenea şi unor tanti. Trecînd peste pierderea sediului USR, Casa Monteoru (în nişte procese în care e limpede că cineva, nu ştiu cine, a încasat şpăgi babane pentru non-combat), Manolescu a patronat o dramatică pierdere de statut a scriitorului român. Maestru al dezinformării şi manipulării, pe care le practică atît de abil, încît eu unul îl bănuiesc de participarea la stagii periodice de perfecţionare, dintr-o poziţie activă şi acoperită, Nicolae Manolescu este cel mai prost administrator pe care l-a avut Uniunea Scriitorilor în ultimii douăzeci de ani. Fariseu şi impostor, contestat virulent şi pe bună dreptate, Nicolae Manolescu se ţine cu dinţii de o funcţie de care îşi bate joc,  deşi n-ar avea motive să fie atît de încrîncenat în a reprezenta prost scriitorimea română: rămîne în istoria literaturii române ca cel mai bun produs al regimului comunist în materie de critică literară, nu cred că are probleme financiare şi nici pupincuriştii din jurul domniei-sale nu merită un sacrificiu atît de dramatic! Mai ales că, lipsit de legitimitatea pe care o dă competenţa, dl. Manolescu începe a se transforma, din dorinţa de a-şi salva gaşca, într-un simplu instrument de propagandă politică. Urît final pentru cineva cu pretenţiile d-voastră, dle. Preşedinte!

            Un alt personaj detestabil ale literaturii române contemporane e geambaşul literar. Atotştiutor şi trend-setter, de obicei scriitor ratat şi interesat nu de literatură ci de propria lui statuie, geambaşul literar român presează asupra oricui, mituieşte în dreapta şi în stînga, pupă mîni şi cururi dacă e cazul, spală pahare la chefurile celor puternici, are prieteni în lumea bună şi practică machiaverlîcul de baltă. E prieten cu politicieni, ia bani de la Minister, de la Consiliul Judeţean, de la Fundaţii şi Asociaţii. În sine, n-ar fi nimic rău în asta, lumea e plină de personaje detestabile. Din nefericire, însă, geambaşul literar român e persoană cu influenţă; orice scriitor care nu-i face temenele şi nu-i ridică osanale va fi marginalizat şi considerat ciumat. La vîrful literaturii române, aşa cum e ea acuma, nu rezistă decît cei dispuşi să-şi miroasă reciproc pîrţurile şi şosetele nespălate prefăcîndu-se că reprezintă o elită valorică. Din pricina geambaşilor literaturii române, mari scriitori sînt trecuţi cu vederea şi aruncaţi în uitare! Cum ierarhiile oficiale sînt, în bună măsură, rezultatul activităţii acestor personaje sinistre, literatura română e o glumă. Sigur, în tot acest complex mizerabil, chiar şi statistic vorbind, aterizează şi scriitori de calitate, doar atunci cînd aceştia, din diverse pricini, nu mai pot fi ignoraţi. Simptomatic e cazul lui Ion Mureşan, care, dintr-un „marginal” al generaţiei 80 – a ajuns să ameninţe poziţia de lider a lui Mircea Cărtărescu. Dar nu ne interesează soarta lui Ion Mureşan, ci soarta literaturii române.

Care, atîta vreme cît va rămîne doar o anexă a intereselor actualilor diriguitori ai destinelor sale, va rămîne o activitate de seră, menită să satisfacă orgoliile şi interesele meschine ale unei întregi categorii de trepăduşi. Literatura română oficială este atît de departe de public şi atît de ruptă de realitate,  încît numai naivii se pot mira că, de cele mai multe ori, evenimentele literare oficiale sînt atît de plicticoase, încît se scorojeşte varul pe pereţii sălilor care le găzduiesc. Ruptă de public, literatura română oficială e un fel de snobăreală fără miză, în care diverşi sfertoautori se află în situaţia de a pretinde că fac revoluţie cu voie de la Guvern şi avangardă cu bani de la stat.

Adrian Suciu” – cf. Reţeaua literară, 14 iunie, 2011

…Neîndemânaticul (cu… “limba”!) Poet primeşte “ştreangul de mătase”, sub următoarea formă, subtil-parşivă, neo-fanariotă:

Domnule Adrian Suciu, am luat la cunostinta cu stupefactie de atacul dvs., pe blogul personal, la adresa USR, a domnului presedinte Nicolae Manolescu si a conducerii Uniunii. Va anunt oficial, deocamdata pe acest mail, ca Filiala Sibiu, prin Comitetul sau, dezavueaza cu toata taria afirmatiile dvs. la adresa celor de mai sus, considerindu-le minciuni si jigniri cum rar se poate vedea in lumea noastra de azi. Ati fost premiat de curind de Filiala Sibiu pentru o carte de poeme. E cea mai buna dovada ca vi s-a acordat atentia cuvenita. Raspunsul dvs. la acesta atentie este de neimaginat pentru un scriitor si un om pe care, pina azi, l-am apreciat si l-am invitat in urma cu cinci ani de a face parte din Filiala Sibiu a USR. Va anunt ca, in perioada urmatoare, Comitetul Filialei Sibiu a USR va propune Consiliului USR excluderea dvs. din USR, pentru incalcarea grava a Statului organizatiei noastre. In orice caz, din acest moment, va rog sa nu va mai considerati coleg cu noi in Filiala Sibiu a USR si, eventual, sa va dati demisia de onoare din Filiala noastra. Ramas bun, Ioan Radu Vacarescu, presedinte Filiala Sibiu a USR”.

…şi mai are obrazul, acest domn Adrian Suciu, să “posede” şi răspuns demn şi inteligent, în faţa călăilor săi improvizaţi şi…improvizatori:

Dle. Ioan Radu Văcărescu,

Nu am motive să-mi dau  demisia din Uniunea Scriitorilor din România, nu ştiam că Statutul Uniunii interzice dreptul la liberă exprimare! Desigur, ca să vă uşurez sarcina, nu o să fac uz de dreptul la apărare, prevăzut de Statutul Uniunii Scriitorilor din România. Aşa încît vă invit să-mi comunicaţi pe cale oficială Decizia de excludere a mea din Uniunea Scriitorilor din România, urmînd să o păstrez în cutiuţa cu amintiri personale, laolaltă cu belciugele boilor de la bicicletă!
Cu mult respect şi cu siguranţa că, în ciuda tonului d-voastră oficial, Nicolae Manolescu nu e veşnic în fruntea Uniunii Scriitorilor din România,
Adrian Suciu” –
 Reţeaua literară
, 16 iunie , 2011.

***

…Mda. Unii ar zice că “am picat în plasa fleacurilor şi bârfelor”. Eu vă zic aşa: câtă vreme românii din România nu vor avea suflete arzătoare şi cugete drepte şi mândre, nu vor merita decât ceea ce au acum!!! – …adică, nimic!!! – …sfârtecări umilitoare, de steag şi de mândrie şi de teritorii geografice.

căci ţara cea sfântă vine după oamenii cei sfinţi şi de nădejde şi mândri şi de ispravă (…iar nu invers!!!) – iar oamenilor nemernici şi “fără şira spinării dreaptă” –  le fuge până şi pământul cât îl au ei sub picioare!!!

…Şi avem, mai avem, oare, oameni sfinţi?!

Avem, dar noi nu ne uităm în direcţia în care trebuie şi nu facem ce se cuvine: în loc să privim (ori să “tragem cu ochiul”, mereu şi numai!) la ecrane mincinoase şi paralizante de personalitate şi de dumnezeire – să ardem înspre mânăstirile şi chinoviile şi sihăstriile ortodoxiei!!!

Iar spre învăţătură, să nu ne luăm după cuvântul cel fals al iudelor “intelighenţiei” româneşti contemporan-trădătoare (…cum altfel, când “buzele lor reci” se-ncălzesc prin posteriorul… băsesc?!), ci după graiul de flacără al Sfinţilor Părinţi şi Martiri!!!

…Nu să ne ghiontim la pomană, înlăturând pe fraţii noştri, cel puţin la fel de flămânzi şi lipsiţi, ca şi noi… –  şi să tratăm Sfintele Sărbători ori Sfintele Moaşte ca pe-un circ şi ca pe-o crâşmă ori ca pe-o zalhana a mieilor! – …ci s-ar cuveni ca noi să ardem întru duhul lui Hristos-mântuitorul lumii!!!

…Deci, şi Mântuitorul Duhurilor noastre (de ne-om pocăi ca Dismas, fie şi în ultima clipită de viaţă/vreme/istorie!)…şi iertătorul tâmpeniilor şi lenilor noastre, “cele de toate zilele”!

 

One Response to “„Ţiganiada” maghiarilor şi… grijile „intelighenţiei” româneşti contemporane”

  1. Sile says:

    Nu cred ca a raspunde la nationalismul maghiar cu nationalismul romanesc e o solutie. Pentru Europa solutia de tip american , e cred pe moment cea mai buna.Chira daca sunt multe voci care ne cheama spre trecut, e momentul sa intelegem ca Dumnezeu ne-a dat pamintul la toti si singura solutie viabila e sa ne facem loc unii altora pentru a trai impreuna pe el. O zi buna !

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors