“Mă dor ecouri dacă strigi” – Gabriela Genţiana Groza

Posted by Gabriela Petcu On June - 14 - 2011

PE SOMEŞ GÂNDURI CÂND SE DUC…

 

Aş vrea ca zorile să-mi spună

De ce în nopţile cu lună

Cu diamante-nconjurată

Simt inima învăpăiată?

Când clipele, grăbit, se duc

De ce plâng florile  de nuc,

Haloul lunii când s-a stins

Şi piere parcă într-adins?

Pe Someş gânduri când se duc…

 

E  ca şi cum nu m-am născut,

Şi n-am prezent şi nici trecut,

Am fost pe-aici sau poate nu

 Şi poate nu ştii nici chiar tu.

Aş vrea ca mugurii să-mi zică

De ce speranţa mi-e mai mică

În nopţile când frigul strânge

Iar luna tace, nucul plânge…

Pe apă gânduri când se duc…

                                                               

Şi dacă vin dureri apoi

Iar vântul şuieră prin ploi,

De unde-n coapse-mi vin puteri

Ca-n uimitoare primăveri?

 

………………………………..

 

Dar poate că-i mai potrivit

Să nu ştiu nici chiar la zenit

Ce  sfinte taine-au fost şi-or fi,

Cât nucul mândru va-nflori

Şi undele m-or amăgi…

 

SPERANŢA CODRULUI

 

Crescut până mai ieri în soare,

Lumina corpul îmi hrănea,

Împrăştiam în jur vigoare,

Ozonul ceaţa o gonea.

Dar am intrat acum în umbră

Şi larve pieptul îmi golesc,

M-aşteaptă înfruntare sumbră,

Uitate, frunzele pălesc.

 

 

Ce strâns mi-e sânu-n iederi multe,

Cum lacome din sevă trag!

Îmi chem ciocănitori s-asculte

Să-mi lecuiască trupul slab.

Răceala firii mă-nconjoară,

În barbă-mi se-nmulţesc ferigi

Aud toporul cum doboară,

Mă dor ecouri dacă strigi…

 

Închipuiesc faţa-n oglindă:

Sunt eu, sunt codrul cel slăvit?

Chiar el coroana să-mi aprindă,

El, omul? Crud nesăbuit!

În plâns, doar lacrimi de răşină

Al codrului neputincios

Îi scutur ramuri fără vină;

Mărgăritare curg pe jos…

 

Aşa mă vor afla nepoţii,

Cu ramul mândru agăţat

Precum o gâză-n plasa sorţii,

Din falnic, iată-mă plecat!…

Las pruncilor s-adune darul

Luminii strânse peste zi

Cândva, le-o povesti stejarul,

De gloria-mi le-o aminti,

 

Cum graţioasele narcise

Au mângâiat copilării,

De clopoţei petale-atinse

Nălţau un lied înspre tării;

Cum se înfiripa idilă

În străluciri trandafirii,

Cu verde pur de clorofilă

Şi genţiene azurii.

 

DOAR ÎN AMURG

 

Când amurgul pământesc

Cu-Asfinţitul Sfânt Ceresc

Împreună în eter

Poartă stelele pe cer,

Anii Soarelui se scurg

Şi-n amurg, doar în amurg,

Îşi deschide pentru noi

Ochii umeziţi de ploi.

 

În amurg, doar în amurg,

Raze rubinii îi curg

Peste trupul lui frumos,

Cu lumină, maiestuos.

Iar când Soarele se duce

În iatacu-i să se culce,

Rugă către Ziditor

Murmură încetişor:

 

Spiritele fie treze

Astrele să le vegheze

–Rugăciune din Psaltire—

Pace pentr-ntreaga fire.

În amurg, doar în amurg,

Când pe rând clipele curg,

Chipul Lunii luminat

Lumilor e închinat.

 

O hlamidă îngerească

Poartă strai bolta cerească

Când e Soarele-n amurg

Însetat de Demiurg.

One Response to ““Mă dor ecouri dacă strigi” – Gabriela Genţiana Groza”

  1. simina says:

    întâmplător am găsit aceste articole – și cel referitor la radu turla și cartea despre tinca – interesant și totodată onorabil situarea , asocierea , legătura cu lumea gabriela petcu postează lucruri frumoase și sensibile bravo

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors