Filosofia imposibilă a derutaţilor

Posted by Stefan Strajer On April - 15 - 2011

 Filosofia imposibilă a derutaţilor

 

Autor: George PETROVAI

Când lumea întreagă este în derută, pe cine mai poate să mire faptul că tot mai mulţi indivizi o iau razna: ici atacuri teroriste sinucigaşe, aşa ca recentul masacru de pe aeroportul Domodedovo din Moscova, dincolo (mai exact în Tunisia şi Egipt) revolte de mari proporţii, care nu se ştie când şi ce fel de avantaje vor rodi, însă până una-alta ele au creat ţărilor în cauză o grămadă de probleme şi pagube; într-un loc copiii merg înarmaţi la şcoală, unde prin împuşcarea dascălilor şi colegilor demonstrează negru pe alb că-s contaminaţi până-n măduva oaselor de absurdul politicilor tot mai agresive şi de realul cruzimii tot mai consistente din raporturile interumane, în timp ce în alte locuri de pe glob se moare pe capete ba de foame, ba de epidemii, ba de cataclisme a căror forţă nimicitoare ne fac să privim urgiile abătute asupra Sodomei şi Gomorei ca pe nişte bieţi copii de ţâţă…

Dar asta-i lumea pe care ne-am dorit-o, cea mai bună dintre toate lumile posibile, ar repeta-o cu ironie Voltaire – o lume a demagogiei şi minciunii, a opulenţei şi sărăciei, a plictiselii de prea mult belşug şi a disperării de prea mult rău, a asimetriei şi inechităţii, a democraţiei celor fără scrupule şi a libertăţii celor fără inimă, şi asta-i civilizaţia în faţa căreia ne extaziem şi de la care aşteptăm cu toţii adevărate miracole puse în slujba prosperităţii şi a binelui general – o civilizaţie a consumului pe rupte, a comodităţii şi confortului.

În fond – ca să-l parafrazez pe gânditorul danez Sören Kirkegaard, care susţinea la vremea lui că-i indispensabil dar şi imposibil să fii creştin – lumea ultramodernă şi ultratehnicizată în care vieţuim are o nevoie imperioasă de tot mai mulţi oameni buni, drepţi şi cinstiţi, dar această năzuinţă profund umană se dovedeşte cu neputinţă atâta vreme cât relaţiile dintre indivizi, comunităţi şi state admit să se călăuzească după legile forţei şi ale bunului plac.

Iar România, în mult mai mare măsură ca alte state, este tărâmul derutei, întrucât după atrocele experiment bolşevic, în cei 21 de ani scurşi de la Decembriadă, pe aceste meleaguri îndelung jinduite de străinii hrăpăreţi şi acum stoarse de vlagă prin democratica străduinţă a românilor postdecembrişti, s-au derulat noi şi noi experimente, de la încercările de edificare a unei democraţii originale şi până la totala năruire a fundamentelor românismului ce-şi prelungeşte agonia în implorările anacronice ale imnului naţional şi în declaraţiile răsuflate ale diverşilor potentaţi, pentru ca azi, când majoritatea românilor sunt năuciţi cu totul de vârtejul reformelor fără capăt şi de hăul fără fund al crizelor de toate culorile şi calibrele, ţara să se simtă ruşinată că laptele i-a secat şi ea nu-şi mai poate hrăni fiii.

Şi când te gândeşti că în perioada interbelică, cu mijloacele mai rudimentare de-atunci, România era pe bună dreptate considerată grânarul Europei!

Azi, când cererea de produse agroalimentare este tot mai mare, iar cea de produse ecologice de-a dreptul uriaşă, România lasă în paragină milioane de hectare de pământ bun de uns pe pâine, înglodându-se în datorii externe pentru a putea cumpăra circa 80% din necesarul de alimente pentru populaţie.

Dar nu, să nu ne închipuim că asupra României planează vreo fatalitate, când în definitiv totul se reduce la proasta gospodărire a resurselor naţionale, fapt cu prisosinţă dovedit de modul scandalos cum s-au făcut multe dintre privatizări, precum şi de mătrăşirea celorlalte bogăţii ale solului (păduri, livezi) şi subsolului.

Iar pământul nostru este terfelit şi lăsat de izbelişte taman acuma când se ştie prea bine (îndeosebi după intrarea României în Uniunea Europeană) că el ar trebui – din cel puţin două motive esenţiale – exploatat cu maximă atenţie, dăruire şi eficienţă:

1)Pământul şi ideile (cantitatea de materie cenuşie judicios utilizată) reprezintă cele două linii pe care o ţară cu o guvernare înţeleaptă rulează necontenit înspre mai bine şi prosperitate. Dar dacă pământul românesc nu produce nici măcar alimentele de bază, necum să asigure însemnate disponibilităţi pentru export (astfel România sărăcind de la un an la altul), absolvenţii români cei mai bine pregătiţi sunt racolaţi de guvernele şi companiile occidentale, aşa încât ideile lor contribuie la îmbogăţirea celor bogaţi şi la sărăcirea României, nu doar prin privarea economiei naţionale de prestaţia lor dinamizatoare, ci şi prin cheltuielile suportate de stat cu pregătirea lor profesională;

2)Fiecare ţară, îndeosebi ţările din Uniunea Europeană, caută să-şi identifice şi să-şi pună în valoare ansamblul avantajelor sale absolute şi al celor relative. Ori, e de la sine înţeles pentru oricine că relieful cu clima şi reţeaua hidografică, prin extensie pământul aşa cum ni l-a dat Creatorul, constituie avantajul nostru absolut de prim rang, în pofida silinţei românilor bolşevici şi postdecembrişti de a-l murdări şi terfeli.

 (Un străin spunea cândva cu o tristeţe impregnată de umor: “Aveţi o ţară atât de frumoasă şi bogată, încât nu puteţi să o distrugeţi oricât vă străduiţi…)

P.S.Că nu ne producem necesarul de alimente este cât se poate de nesănătos pentru bugetul ţării. Dar doctorul Coriolan Dragomir, un împătimit al medicinii naturiste, mi-a pus la dispoziţie o listă cu efectele benefice ale consumului sistematic de cereale asupra sănătăţii cetăţenilor.

Astfel, grâul este indicat în afecţiunile cronice, hepatice, degenerative, neurologice, digestive, precum şi pentru tratarea impotenţei, sterilităţii şi a unor paralizii.

Orzul are rol de tonic general: tonic cardiac, tonic al sistemului nervos, hipotensor şi reglator al tensiunii cardiace, precum şi rol de stimulent digestiv, stimulent al creşterii, al potenţei sexuale şi în diverse afecţiuni pulmonare, respectiv rol de drenor hepatic şi antiinflamator.

Mirarea doctorului Dragomir (şi a mea deopotrivă) este că în zilele noastre aproape că nu se mai cultivă meiul, hrişca, ovăzul şi secara, când consumul lor de zi cu zi contribuie la prevenirea bolilor de rinichi, a cancerului, surmenajului şi asteniei (meiul), la întărirea memoriei şi prevenirea accidentelor vasculare (hrişca), la tratarea cancerului (renumitul suc de ovăz verde), diabetului şi gutei, respectiv la eliminarea nisipului renal şi pentru tratarea unor afecţiuni gastrice, hepatice şi pulmonare (ovăzul), precum şi pentru tratarea aterosclerozei, bolilor vasculare, amigdalitei, anginei, hemoroizilor şi herniei (secara).

(Sighetul Marmaţiei, 20 feb. 2011)

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors