SIMONA POPESCU

Posted by Gabriela Petcu On March - 14 - 2011

S-a născut pe 9 iunie 1966 în București, oraș unde locuiește și în prezent.

Este absolventă a Școlii Superioare de Jurnalistică – 1995 și a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București – 2000.

A lucrat, printre altele, pentru Dreptatea (colaborator), Cotidianul (reporter politică internă), Evenimentul Zilei (redactor politică internă),  România Liberă (redactor politică internă, șef sectie anchete speciale și editorialist), Guvernul României (director al direcției de presă) și CNS Cartel Alfa (specialist relații publice).

În prezent lucrează pentru Radio România – Antena Satelor, unde realizează emisiunile ”Magazinul de vorbe” și ”Departe de acasă”.

Pe plan literar se poate mândri cu două volume de versuri: ”Podul fără întoarcere” – Ed. Cartea Românească, 1998 și ”Rușinați de eternitate” – Ed. DU Style, 2000. De asemenea a mai publicat versuri în diferite reviste culturale, printre care: Cutezătorii, Bucovina literară, Luceafărul, Contemporanul și România literară. Ocazional, a mai colaborat la publicatiile Romanul liber, Dilema, Dilema Veche si am participat in calitate de invitat la mai multe emisiuni ale posturilor de radio si televiziune: Radio Romania Actualitati, Radio France International, Europa FM, TVR, TVR2, TVR International, B1Tv.

                                                                   POEZII

 

  •  

S-AU SPART ÎN DOUĂ MINCIUNILE

 

Sâmburele de adevăr pe care l-ai
înghițit,
fără să vrei,
ți-a spart în două minciunile.
O parte s-au pierdut în
întuneric,
o alta parte, în lumină.
Peste ele a căzut o cortină.
Adevărul, spus cum nu trebuie,
arată ca o minciună,
se pierde ca o minciună.
Adevarul trebuie rostit printre gene,
printre zâmbete, viclean
ca o poveste
înmormantată sub castan.

  •  

 

PIATRA PE CARE LOCUIAM…
 
Piatra pe care locuiam
până ieri
a fost sfărâmată
la impactul ei
cu tapla unui
schizofrenic
în cautare de victimă.
Orice victimă.
M-am infiltrat
printre
bucățile ei
cu speranța că,
odată ajunse la maturitate
voi putea face un
schimb de locuință
pe una mai mare,
mai spațioasă.
Adică, pe care îmi vor putea
încăpea amândouă tălpile.
Am așteptat secole întregi
să se întâmple ceva.
Dar a venit un alt schizofrenic
în căutare de victimă.
Bucățile rămase din mine
se potriveau exact
dimensiunilor bucăților pietrei
pe care locuiam până ieri.
 
Morala: doi schizofrenici pot
rezolva problemele mai
bine
decât
unul singur!

 

  •  

FUGA
 
Nu mai pot zăbovi printre rânduri
deoarece misterul cuprins între
urmele pașilor
care nu au încercat încă
să răstoarne orizonturile
s-a transformat
într-un neînsemnat miracol
împiedicat
să se cațere pe umerii
rotunzi ai sferei așezate pe
umerii descoperitorului lumii.

 

  •  

FIARE BUIMĂCITE
 
Pizmașii întunecă lumina trăirii.
Zdrobesc cu dinții lor de fiare buimace
Ultima speranță, ultimul vis, ultima iubire.
Îți răzuie de pe unghii glasul sângelui.
Urăsc.
 
Dacă ai putere (și trebuie să ai,
altfel n-ai fi supraviețuit ghearelor istovitoare
dacă te-ai fi lăsat păgubit de farmecul tău),
suduie-i în gând sau pe față, oricum nu contează.
Nu mai contează.

A consemnat,

Sorin Olariu

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors