Testimonii lirice – George Petrovai

Posted by Gabriela Petcu On February - 22 - 2011

Din volumul Testimonii lirice”:

Balada disperaţilor

 

Ni se părea în comunism

că rău mai mare-i peste poate –

azi, după douăzeci de ani,

speranţele ni-s toate moarte.

 

Visam după Decembriadă

la lapte îndulcit cu miere

şi prea puţin ne sinchiseam

că bunăstarea-i doar părere

 

atâta timp cât suntem aşi

doar la consum şi la şutit.

“Nu pregetaţi”, ne îndemnau

aleşii ce ni i-am dorit:

 

“Luaţi – c-al vostru este totul –

să nu mai ştiţi ce e nevoia,

căci voi trudit-aţi zi şi noapte

înfulecând salam cu soia…”

 

Iar oamenii i-au ascultat,

şi-aşa dezastrul s-a pornit

în codrii, fabrici, ceapeuri,

până ce ţara-a sărăcit.

 

Atunci din hău au apărut

miliardari de mucava,

cu ifose de buni români

şi aere că-s cineva

 

în aste vremuri de restrişte

pentru sărmana noastră ţară,

când toţi străinii s-au unit

ca să ne facă de ocară,

 

că România-ar fi codaşă

în Europa unitară,

când patrioţii ştiu prea bine

c-om fi ce fost-am altăoară.

 

Tocmai de-aceea guvernanţii

– fideli în ţelul lor ratat

şi-ostili la ce-şi doresc şi alţii –

doar datorii au contractat.

 

Şi-acum când ţara stă să moară,

tot nevoiaşul e silit

prin legi, decrete şi-alte acte

să-şi dea obolul pricăjit

 

spre-a statului înzdrăvenire,

după ce alţii mii şi mii

continuă să-i sugă vlaga

cu lăcomie de harpii.

 

Nu-i greu să iei de la săraci

când şeful statului susţine

că legile-s de hoţi făcute

pentru fârtaţi şi al lor bine.

 

Cu-asemenea mentalităţi

şi practici vechi, fanariote,

ajuns-a România azi

fără pingele la ciubote.

 

La ce i-ar folosi de fapt

ţinuta mândră şi prosperă,

când ea ţinteşte să ajungă

o demnă ţară bananieră?

 

 

 

 

  

Fatalismul românesc

 

Nimic din ce-a fost altădată

motiv de stimă şi mândrie

nu-nseamnă astăzi la români

mai mult de-o jalnică trufie

 

pentru pretinşii patrioţi

cu sentimente ipocrite,

ce românismul şi-l clamează

când vreri de clan sunt urmărite.

 

Deşi-s în spirit cerşetori

şi braţele li-s cetluite

când vine vorba de popor

şi-a sale vise zdrenţuite,

 

ei se arată generoşi

în vorbe şi promisiuni,

ba şi-n pomeni electorale

cu izul greu de stricăciuni.

 

După ce-aleşii s-au văzut

cu sacii-n carul guvernării,

din spusa lor rămâne-n urmă

doar semnul tipic al mirării:

 

“Cum, Doamne”, -şi spun alegătorii,

“de ne-am lăsat din nou prostiţi,

când ştim prea bine că-s totuna

şi-n furtişaguri sunt uniţi?!

 

Decât cu-asemeni democraţi

ce promovează lichelismul,

mai bine fără de aleşi,

c-atunci reducem fatalismul…”

 

 

  

Bătrâna iarnă

 

Când dinţii soarelui se-nfig

în trupul descărnat al iernii,

de-auzi cum geme chinuit

sub pura greutate a luminii,

ea-n lut îşi află alinarea

şi lui îi dăruieşte

sudoarea opintelii inutile

şi-a lacrimilor preamărire

pentru ce-a fost şi iar va fi

în nesfârşita timpului rotire.

 

Doar noaptea simte că renaşte

sub plapuma luminii siderale,

încât albeaţa-i dureros luceşte

de gerul crunt al frumuseţii sale.

 

 

 

  

Bătuta pe loc

 

Nu-ncape nici o îndoială

că-n România-s transformări

de când românii s-au văzut

în NATO unşi ca plătitori

şi-n Europa manglitori:

Alta-i mâncarea şi maşina

– bogate-n euri şi dichisuri –

aşa cum ferm ni se impune

prin comisari şi în înscrisuri;

şi casele-s schimbate azi

de când românii voiajează –

copiii vor doar internet,

maşini de lux şi şcoală niet,

în vreme ce părinţii lor

ba trag în jug, ba divorţează…

Dar au rămas bătute-n cuie

năravurile-n gropi dosite,

cu cerşetori printre gunoaie

şi cu dezbateri prelungite

despre politici fel de fel,

încât bătuta tot pe loc

rămâne-al nostru vajnic ţel.

 

 

 

 

 

 

Hora dezbinării

 

Înţelepciunea românească

în ziceri este încrustată,

precum aceea-n care omul

constată că-i e capra moartă,

 

şi-atunci condus de bunătate

şi de-o iubire creştinească,

înalţă rugi ca şi vecinul

cu capra lui să păgubească.

 

Aşa fiind mentalitatea,

nu-i de mirare că românii

din ţară şi din diasporă

se au precum se au duşmanii.

 

Cum dezbinarea-i la tot pasul

şi consecinţa evidentă

chiar când ei pacea o doresc

şi a unirii horă cântă,

 

ca la recenta sărbătoare

din dulcii Iaşi şi din Focşani

unde românii se-njurară

aidoma unor ţigani,

 

nu ne rămâne decât ruga

de-a dobândi o altă karmă,

în care toţi să folosim

mintea românului din urmă.

 

 

 

 

 

Schimbarea la faţă

 

De când intrat-a-n Uniune

schimbatu-s-a la faţă România

cu mii de europlăcuţe

în coadă-i atârnate,

prin care

– ne-o demonstrează creditorii –

avem tot dreptul democratic

acordat cobailor

cu vechi state de serviciu

să ne spânzurăm

sau să ne schimbăm

până la deplina uitare

a ceea ce-i o profanare

pentru istoria neamului,

dar cu toţii să-nvăţăm

şi-n veci să nu uităm

c-a soarelui cărare

de la Apus răsare

deasupra ţestelor plecate,

ce sabia le taie

din palme cât ai bate.

 

 

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors