March 28, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Record mondial la alpinism – Crina Coco Popescu

4 min read

Crina COCO Popescu este prima alpinistă din lume care încheie circuitul Seven Volcanoes

Autor: Radu Teodorescu

Crina COCO Popescu este prima alpinista din lume care termină circuitul Seven Volcanoes – cei mai înalți vulcani de pe cele șapte continente!

 

Foto. Crina Coco Popescu pe Muntele Sidley – Antarctica

Alpinista româncă în vârstă de 16 ani, reprezentantă a Federației Române de Alpinism și Escaladă a încheiat luni, 24 ianuarie, circuitul Seven Volcanoes prin ascensiunea pe Mount Sidley – 4285 m – cel mai înalt vulcan al Antarcticii. Coco este totodată și prima alpinista din lume care a urcat pe Mount Sidley.

Coco Popescu a făcut parte din prima echipă de alpiniști care a urcat vreodată pe acest vulcan antarctic, alături de Alex Abramov, Mario Trimeri și Scott Woolams.

“Eram conștienți că suntem prima echipă ce urca pe acest munte și acest lucru l-am simțit când am căutat prin încercări repetate ruta către vârf. Am parcurs toată creasta, urmărind altimetrul, să vedem care e cel mai înalt punct al ei. Am găsit două vârfuri apropiate ca înălțime – cele mai înalte. Pe creastă eram legați în coardă și, în mod firesc, am fi ajuns într-o anumita ordine pe varf. Așa că ne-am așteptat unii pe alții și am pus piciorul pe vârf toți în același timp, împărțind bucuria premierei”, a declarat Coco la întoarcerea de pe vârf.

Coco Popescu a participat în perioada 24 Decembrie 2010 – 26 Ianuarie 2011 la expediția internațională organizată de Seven Summits Club și condusă de alpinistul rus Alex Abramov, expediție care a avut punctul de pornire în Punta Arenas – Patagonia chiliană.

Obiectivele alpinistei românce în cadru expediției au fost escaladarea celui mai înalt munte al continentului – Mount Vinson și a celui mai înalt vulcan – Mount Sidley.

Pe 4 ianuarie Crina COCO Popescu, alături de rușii Alex Abramov și Max Bogatyrev de la “7 Summits Club” și de italianul Mario Trimeri, atingea vârful lui Mt. Vinson, în Antarctica. Pentru COCO aceasta a reprezentat atingerea celui de-al șaselea vârf din circuitul 7 Summits (cele mai înalte vârfuri de

pe cele șapte continente).

“La ascensiunea pe Vinson eram fascinată de frumusețea Antarticii și totul a decurs foarte repede. Vedeam ruta și locurile pe care mi le-a descrises David Neacșu și încercam să îmi imaginez etapele și ritmul în care puteam ajunge pe vârf. Alex și Max de la “7 Summits Club”, după primele ture de aclimatizare și prima etapă de mers, au zis că putem face vârful în stil rusesc, profitând de vremea bună, astfel încât în cinci zile am fost înapoi în tabăra de bază de la Union Glecier, cu vârful atins și cunoscându-ne mai bine, pentru premiera din Sidley.”

Prin ascensiunea pe Mt. Vinson, COCO și-a înscris în palmares titlurile de cea mai tânără alpinistă care a urcat pe Mt. Vinson și prima româncă ce a urcat pe Mt. Vinson.

Foto. Crina Popescu pe Muntele Vinson

Alpinista din România care în urmă cu 2 ani devenea cea mai tânără sportivă care urca pe Aconcagua pe ruta Ghetarului Polonez, aduce țării sale la finalul expediției din Antarctica noi recorduri mondiale:

◗ Prima alpinistă din lume care a încheiat circuitul Seven Volcanoes;

◗ Cea mai tânăra alpinista din lume care a urcat Mt. Vinson;

◗ Prima alpinista din lume care a urcat Mt. Sidley.

Performanțele alpinistei românce au fost susținute de Federația Română de Alpinism și Escaladă, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, Apa Nova, BCR, Petrom, Romtelecom, RMGC, Fundația Alexandrion, ICCO, Rotary Club Craiova, Schaeffler Group, GMP Advertising, dar și de reprezentații unor mărci célèbre de echipamente sportive: Salomon – îmbrăcăminte și încălțăminte, Beal – corzi,

Explorer Sport – skiuri și Zeal – ochelari de ski.

 

Despre sportiva Crina COCO Popescu:
 

 

– Crina Coco Popescu s-a născut în Râșnov, România și escaladeaza munți de la 6 ani;

– Coco este membră a ”Clubului Sportiv Montan Altitudine” afiliat “Federației Române de Alpinism și Escaladă”

-La 11 ani a urcat în Alpi, pe Dente del Giante, până la 4000 metri. Au urmat Olimp, Ararat și Mont Blanc;

– La 12 ani a urcat pe Kalapatar, în Nepal;

– La 13 ani urca varful Kazbek în Caucaz, Damavand și Alam Kuh in Iran;

– La sfârșitul anului 2008 a urcat pe Ojos de Salado în Atacama, cel mai înalt vulcan din lume;

-În ianuarie 2009 a urcat pe Aconcagua – gigantul Americii de Sud. Au urmat Kilimanjaro în Tanzania și Elbrus în Caucaz;

– În ianuarie 2010 a fost în expediție în Oceania, unde a urcat pe Kosciuszko, Giluwe și Carstensz Pyramid, iar în vara lui 2010 a escaladat Pico de Orizaba și McKinley în America de Nord;

– La 16 ani Coco Popescu are șase recorduri de vârstă în alpinism, cărora li se alătură cele doborâte în Antarctica, și un titlu de Maestru al Sportului;

-În 2010 Crina Coco Popescu a fost desemnată “Alpinista anului” la categoria alpinism de altitudine de către Federația Română de Alpinism și Escaladă.

Despre Seven Volcanoes
 

 

Seven Volcanoes reprezintă circuitul celor mai înalți vulcani de pe fiecare continent:

◗ Elbrus – Europa

◗ Kilimanjaro – Africa

◗ Damavand – Asia

◗ Giluwe – Oceania

◗ Ojos del Salado – America de Sud

◗ Pico de Orizaba – America de Nord

◗ Sidley – Antarctica

Primii alpinisti care incheie circuitul Seven Volcanoes sunt romanca Crina COCO Popescu si italianul Mario Trimeri.

Radu Teodorescu, Bucuresti – 27 ianuarie 2011

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.