Dezastrul militar de la Caransebeş din anul 1788

Posted by Stefan Strajer On January - 26 - 2011

Dezastrul militar de la Caransebeş din anul 1788

Prin librăriile americane

 

Autor: Ioan Ispas (Delaware, USA)

De-a lungul istoriei au fost numeroase confruntări militare în care victoria strălucitoare a unei armate însemna dezastru pentru cealaltă. Un dezastru militar mai puţin cunoscut, la care inamicul nu era de faţă, este cel de la Caransebeş, din anul 1788. El este descris în cartea “Great Military Disasters“, editor general Michael E. Haskew, editura Perragon, 2009, alături de alte 23, începând cu cel de la Cannae (216 î.H) unde Hanibal zdrobeşte o armată romană şi terminând cu cel de la Mogadiscio (1993) unde americanii obţin o victorie cu pierderi inacceptabile, 18 morţi şi 79 răniţi din 200 de militari. Mai amintim retragerea lui Napoleon din Moscova (1812), dezastrul trupelor aliate din peninsula Galipoli (1915), dezastrul flotei americane de la Pearl Harbour (1941).

În anul 1787 a izbucnit războiul dintre Imperiul Austriac şi Imperiul Otoman. A intervenit şi Rusia care avea un tratat de alianţă cu Austria. Operaţiunile au mers prost pentru beligeranţi, turcii având probleme cu aprovizionarea iar austriecii au fost afectaţi de câteva epidemii, astfel că anul 1787 s-a încheiat nedecis pentru cele două părţi.

Armata Imperiului Austriac era formată din soldaţi adunaţi din toate teritoriile sale, ceea ce crea probleme de comunicare între ofiţeri, majoritatea austrieci, şi trupă. În unele unităţi ofiţerii aveau interpreţi, care cunoşteau cât de cât limbile diferite vorbite de soldaţi. Erau şi anumite probleme politice. Ofiţerii superiori aveau puţine în comun cu trupa, iar bariera lingvistică făcea divizarea şi mai mare. Ofiţerii superiori nu erau interesaţi de starea trupei, ceea ce era o greşeală. De asemenea, deşi erau de aceeaşi parte, grupurile entice nu se agreau între ele, ba unele chiar se urau. Vechi dispute avute în timp a făcut ca unele grupuri etnice să nu fie prea dispuse să se ajute cu adevărat unele pe altele când era nevoie. Conducătorul lor n-a făcut nimic să rezolve această situaţie periculoasă. În plus, chiar dacă toţi aveau de făcut faţă aceluiaşi pericol, ofiţerii superiori erau mai mult preocupaţi de statutul lor în societate, decât să rezolve problemele acestei armate atât de pestriţe. Comandantul suprem al armatei austriece era Împăratul Iosif al-II-lea (1741 – 1790). În vara anului 1788 armata austriacă a reluat ostilităţile pornind în marş către cetatea Vidin cu intenţia de a o cuceri. Turcii pornesc şi ei în întâmpinarea austriecilor. În avangarda armatei austriece erau husarii, cavaleria uşoară imperială. Când armata austriacă a ajuns în 17 septembrie la râul Timiş, lângă Caransebeş, o parte a husarilor a fost trimisă peste pod, în Caransebeş, să vadă dacă turcii sunt acolo sau nu. Ei n-au găsit nici o urmă de turci, aceştia se aflau la două zile de marş depărtare, dar au dat peste o şatră de ţigani, care le-au oferit ţuică spre vânzare. Husarii au acceptat şi în scurt timp s-au îmbătat. În timp ce petreceau cu ţiganii i-au ajuns din urmă un grup de infanterişti. Între cavalerişti şi infanterişti erau rivalităţi. Infanteriştii voiau şi ei să bea ceva, dar cavaleriştii nu i-au lăsat. La insistenţele infanteriştilor, cavaleriştii beţi au tras cu puştile în ei, iar aceştia au răspuns la fel. Alte grupe de infanterişti s-au apropiat şi au început să tragă crezând că sunt atacaţi de turci. Zgomotul împuşcăturilor i-a alarmat şi pe ceilalţi infanterişti. Era deja întuneric. Un ofiţer austriac a încercat să facă ordine strigând de mai multe ori “Halt“ în germană, dar acest sunet semăna cu “Allah“, care le-a sugerat, celor din spate, că forţele din faţă sunt sub atacul turcilor. Au continuat să tragă, pe întuneric, unii în alţii, în cei care se retrăgeau vorbind în diverse limbi pe care nu-i înţelegeau. Văzând caii alergând pe câmp un ofiţer a ordonat artileriei să tragă, crezând că este vorba de un atac al cavaleriei. Individual, sau în mici grupuri, oamenii au încercat să se salveze, trăgând unii în alţii când se apropiau. În întuneric nu se distingea cine sunt ceilalţi, inamici sau de-ai lor. S-a instalat haosul. Chiar împăratul a fost împins jos de pe cal. Soldaţii au început să jefuiască satele vecine, dând foc la case. Abia dimineaţa s-a văzut dezastrul.

La Caransebeş a sosit o armata de 100.000 de oameni. Într-o noapte a pierdut 10.000 de oameni, morţi, răniţi sau dispăruţi. Au pierdut şi materialele de aprovizionare. Peste două zile au sosit turcii, dar austriecii cu moralul căzut s-au retras. Caransebeşul a fost capturat fără să se opună rezistenţă din partea armatei austriece.

Asemenea incidente se pot întâmpla în orice armată, dar lipsa de încredere între ofiţeri şi trupă, dintre unităţile de diferite naţionalităţi, plus indiscipline şi problemele de limbă, au făcut imposibilă restabilirea ordinei la timp. În armata austriacă se găseau înrolaţi şi români din Banat şi Ardeal, probabil ca infanterişti. O mare parte din husari erau unguri. Având în vedere că armata trecea printr-o regiune locuită de români, logic era ca infanteriştii din avangardă să fie dintre cunoscătorii locurilor. În memoria românilor era destul de proaspătă Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan din 1784 şi cruzimea cu care a fost înăbuşită de grofii maghiari.

Un alt dezastru militar în care au fost implicaţi românii este cel suferit de trupele Axei  la Stalingrad, amintit şi el în lucrarea menţionată.

De obicei sunt marcate cu monumente sau alte semne locurile în care s-au obţinut victorii. Locurile în care au fost înfrângeri sau dezastre se încearcă să fie uitate, deşi se pot trage învăţăminte şi din asemenea evenimente. De exemplu la Caransebeş s-ar putea pune un semn, o troiţă de exemplu, având în vedere că oastea era creştină, cu o inscripţie care să arate cam aşa: În acest loc, în 17 septembrie 1788, armata imperială austriacă a pierdut 10.000 de oameni în lipsa inamicului, din cauza indisciplinei şi aroganţei  husarilor, a lipei de comunicare dintre ofiţeri şi trupă, a dezinteresului ofiţerilor superiori faţă de trupă şi a animozităţilor dintre etniile înrolate. Prezenţa Caransebeşului alături de locuri celebre cum ar fi Cannae, Pearl Harbour sau Stalingrad, cred că este onorabilă şi merită scoasă în evidenţă având în vedere şi faptul că lucrarea este scrisă într-o limbă de circulaţie internaţională.

(Delaware, oct. 2010, Ioan Ispas)

2 Responses to “Dezastrul militar de la Caransebeş din anul 1788”

  1. Sorin Olariu says:

    Super-fain articolul.
    Felicitari!

  2. Ioan Ispas says:

    Va multumesc domnule Sorin Olariu . Cred ca sunteti putin subiectiv din motive banatene!

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors