March 28, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

152 de ani de la Unirea Principatelor Romane – 24 ianuarie, sau dulcele românesc al fiintarii

4 min read

24 ianuarie, sau dulcele românesc al fiintarii

Autor: Andrei Vartic (1948 – 2009)

Cautând diamantele spirituale ale românilor, capabile sa uimeasca şi Parisul, şi Berlinul, şi Roma, dar şi elitele româneşti de la 1848, patriarhii Unirii Principatelor au descoperit traditiile româneşti, cântecul batrânesc, teatrul sarbatorilor de peste an şi neasemuitele jocuri populare, adevarate manifestari ale „cosmosului liturgic”. Despre acestea şi Alecsandri, şi Balcescu, şi Russo, şi Kogalniceanu spuneau ca pot fi invidiate de „un Virgil şi Ovid”. Traduse în limbile de circulatie europeana diamantele culturii noastre traditionale au devenit atunci, înainte şi dupa 24 ianuarie 1859, şi parte a patrimoniului cultural european. Nici un muşchi de pe fata luminata a bardului de la Mirceşti nu s-a clintit a umilinta intelectuala atunci când prezenta la Paris „Miorita”, „Toma Alimoş” sau „Monastirea Argeşului”. Revenea apoi în Tara şi raporta cu mândrie: România nu este o fundatura a Europei, ci o capitala a ei.
De când unii intelectuali „corecti”, deveniti şi sfetnici ai partidelor de guvernamânt, şi-au delegat mai toate drepturile (inclusiv de autor) de a reprezenta România în lume numai cu eu-l lor egocentric, „fariseic, fatarnic şi dogmatic” (Hans Magnus Enzensberger), cultura europeana a natiei româneşti a coborât în ridicol. Ei banalizeaza istoria poporului român, ei batjocoresc pe Eminescu (sa ne închipuim ca nemtii îl batjocoresc pe Goethe), ei alunga icoanele şi chiar religia din şcoli. În opinia lor nimic nu ne mai deosebeşte etnic, etic, estetic, metafizic şi religios de ceilalti europeni, aşa cum au dovedit la timpul lor Hasdeii, Eliad sau Negruzzi, apoi patriarhii Unirii, sau, mai încoace, Mircea Eliade sau Mircea Vulcanescu. Nimic, mai zic ei, nu ne reprezinta aşa ca toata Europa, dar mai ales noi, poporul român, sa spunem: Da, asta e partea de stralucire intelectuala a poporului român; da, acest drum spre stele nu-l poti confunda cu nimic; da, asta este dulcea noastra România.
Colindând Padurea Neagra (care e la izvoarele Dunarii) Martin Heidegger  a ajuns la potecile care se terminau în pamântul ce mustea de apa. Aşa el a descoperit izvoarele Daseinului, adica a participarii acum la construirea destinului universal al fiintei. Tot aşa, colindând, dar mergând pe urmele magului calator prin stele (şi asta se întâmpla pe la anul 1875), Eminescu a descoperit în adâncul Codrului izvoarele mistice ale fiintarii acum, acelea care echilibreaza setea veşniciei de temporalitate (şi spatielitate) şi a temporalitatii (şi a spatielitatii) de veşnicie. Acele izvoare fac posibila naşterea lumii din „goluri” şi, prin „undele de timp”, dispar iar şi iar, fara urma, „în stingerea eterna” (ce formula geniala a tertului inclus i s-a revelat lui Eminescu în „Andrei Mureşanu”). Aşa de înalt, universal şi mândru este neamul românesc în comparatie cu cea mai filosofica natiune moderna a lumii.
Iar ei topaie cu dive dezgolite şi barbati fardati – pe la televiziuni româneşti –  peste fagaşul sacru al Caluşarilor sau al doinei pure (vezi şi „Cine iubeşte şi lasa”, cântata de Maria Tanase), aşa de parca Eminescu nu a scris „Memento mori”, de parca nu exista Voronetul şi Hurezii, de parca toti stâlpii caselor româneşti nu încânta, împreuna cu Brâncuşi, oameni de pe toate continentele. În aceasta lume a suicidului global („Doar un zeu ne mai poate salva!”, spunea în 1967 acelaşi Heidegger), dantul lor este cu certitudine ospat în vreme de ciuma. Şi totuşi „dulcea Românie”, adica adevarata Românie, creştina şi spirituala (şi geto-dacica) îşi tese anume aici şi acum, în spatiul ei de geneza şi fiintare, spre binele spiritual al întregii lumi, drumul sau spre stele. Faptul ca acest drum nu este scos în primplanul mass media de mucava sau al neghiobului discurs politic, ci este tainuit în ascunderea schitului (aşa cum arata în numarul din ianuarie al „Convorbirilor literare” profesorul ieşean Petru Ursache) demonstreaza cât de magnifica este aceasta lucrare şi cât de fantastic „netemerea de moarte” şi „rezidirea altarului sacru” lucreaza pentru neamul românesc şi în noile conditii ale lumii şi Cosmosului. Doina, Caluşarii sau Eminescu, expresii arhetipale ale acestei lucrari, reprezinta dulcele ontologic al fiintarii noastre, româneşti, pe harta schimbatoare a lumii. Enescu, Brâncuşi sau Blaga îl onoreaza cu cinste. La 24 ianuarie este frumos ca toata natia româneasca sa se mândreasca simplu ca şi Basarabia, macar prin Alexandru Hâjdau, Alecu Russo, Mihail Kogalniceanu, B. P. Hasdeu, Constantin Stere, Vasile Pârvan sau Paul Goma îndulceşte acest dulce al României fara a fi pretins vreodata alta medalie decât sacrificiul pe altarul patriei.

(Articol scris in ianuarie 2008)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.