Agentul „Hubertus” din Reghin și povestea colecției regale

Posted by Stefan Strajer On January - 23 - 2011

Agentul „Hubertus” din Reghin și povestea colecției regale

 

Autor: Nicolae BALINT

 

A fost unul dintre oamenii de încredere ai fostului Rege Mihai I. Cea mai mare parte din viață a trăit-o însă la Reghin. Marginalizat şi tracasat de regimul comunist, dar om de modă veche, a supravieţuit cu demnitate şi chiar cu oarecare seninătate şi umor – i-am putea spune – noilor condiţii. În anii 70 ai secolului trecut, s-a încercat racolarea sa de către Securitate. A a primit chiar şi un nume de cod. Om de onoare, curaj şi bunăcredinţă, acesta nu s-a lăsat manipulat de Securitate. Fiind „ineficient” a fost scos din evidenţa informatorilor, dar a rămas într-o cartotecă specială.

Ioan (Bibi) Popescu, un personaj insolit

Dr. Ioan Popescu a fost administrator al domeniului de vânătoare de la Gurghiu. De încrederea de care s-a bucurat din partea Regelui, stau mărturie mai multe documente din arhivele mureşene pe care am avut posibilitatea să le consult. Chiar şi o procură dată de fostul Rege pentru a-l reprezenta în unele eventuale litigii, pe care acesta din urmă ar fi putut să le aibă cu statul român. Vânător pasionat, dar şi un personaj insolit pentru reghineni, „Bibi” cum îi spuneau cunoscuţii, era însă depozitarul unor informaţii deosebit de valoroase. De aceste informaţii era interesată la un moment dat şi Securitatea, dar şi personaje importante din conducerea de partid. Din păcate, acest om nu a lăsat o carte de memorii. Ar fi avut cu siguranţă ce povesti. Viaţa acestuia poate fi recompusă. Există oameni care l-au cunoscut, există rude, există fotografii, dar şi informaţii în arhivele mureşene. Despre Ioan Popescu există însă foarte multe informaţii de prima mână, prelucrate de regretatul istoric Mihai Pelin. Prieten cu Virgil Măgureanu, fost director al SRI, Pelin a fost unul dintre primii istorici care au avut, după 1989, acces la surse inaccesibile până atunci: documentele fostei Securităţi.

O poveste fără „happy end”

Până în 1989, puţini au fost cei care au ştiut adevărata poveste a colecţiei regale de tablouri, formată din 42 de piese. O colecţie deosebit de valoroasă, inventariată de altfel de bibliotecarul Casei Regale, Leon Bachelin. Despre ea scrisese şi publicase un studiu – „Tablourile El Greco din colecţia regală a României – istoricul Alexandru Busuioceanu. Carol I, cel care o constituise într-un timp îndelungat, a dispus prin testament ca aceasta să revină Coroanei României, adică unei instituţii a statului român. Testamentul nu lăsa loc niciunei confuzii sau interpretări. Era vorba despre „o instituţie” şi nu despre „o persoană”. După 1945, povestea acreditată, poate chiar şi cu concursul regimului Dej, a fost aceea că, această valoroasă colecţie – cuprindea printre altele şi 6 tablouri de El Greco – ar fi fost scoasă din ţară, de fostul Rege Carol al II-lea, în septembrie 1940, când abdicase şi părăsise ţara. Pe baza cercetărilor sale din arhivele Securităţii, istoricul Pelin face afirmaţia clară: „au fost scoase din ţară în noiembrie 1947, de către fostul Rege Mihai, care fusese invitat la nunta Reginei Elisabeta a Angliei.” Pelin găsise multe documente printre care şi depoziţiile dr.Ioan Popescu şi ale brigadierului silvic Iosif Mureşan din Deda Bistra, jud. Mureş. Tot Pelin, mai făcea afirmaţia că, în drum spre Londra, o parte din colecţia de 42 de piese, ar fi fost depusă la Union de Banques Suisses, iar o altă parte ar fi fost depozitată la vila din Florenţa, a Reginei mame Elena. Tablourile nu apar – nici nu aveau cum, pentru că fuseseră deja scoase din ţară –  pe listele-inventar cu evidenţa bunurilor, cu care fostul rege Mihai I a părăsit ţara după abdicarea sa din decembrie 1947.  În 1976 însă, două tablouri din colecţie au făcut obiectul unor tranzacţii, în spatele cărora se afla – potrivit istoricului Mihai Pelin – fostul rege Mihai. De altfel, acestea două au şi fost achiziţionate de galeriile americane Wildenstein & Co.    

 

Foto.Castelul de la Lapusna

Paza colecţiei de tablouri, asigurată de un localnic din Deda-Bistra

În condiţiile războiului şi a unor eventuale şi neprevăzute evoluţii ale frontului, Regele Mihai I a dispus încă din timp, măsuri deosebite de pază şi protecţie pentru unele obiecte de valoare, inclusiv pentru colecţia de tablouri. Era poate şi o măsură de a-şi asigura într-un anume fel, propriul său viitor. În 1967, dr. Ioan Popescu trimitea un memoriu autorităţilor, în care scria „Iosif Mureşan, azi domiciliat în comuna Deda-Bistra, jud. Mureş, a păzit în calitate de brigadier cinegetic, la domeniul Săvârşin, în anii 1943-1946, din încredinţarea mea, tablourile de mare valoare din palatele Sinaia şi Bucureşti, depozitate atunci în pădurea din Troiaş-Săvârşin…” Popescu, avea să indice ulterior unui „tovarăş” venit de la Bucureşti (probabil, ofiţer de Securitate), lista completă cu tablourile aflate sub paza brigadierului din Deda-Bistra, între care figurau şi cele 42 dispărute din România. Pentru a întări cele spuse, în martie 1968, Ioan Popescu s-a adresat fostei Regine mame Elena, la Florenţa, care a confirmat cele scrise de el, cu referire la tablourile depozitate la Săvârşin. Scrisorea Reginei mame a fost apoi fotocopiată şi trimisă de către acelaşi neobosit Ioan Popescu, la Bucureşti, el dorind la modul cel mai sincer, să se facă lumină în povestea tablourilor. Probabil că zelul, bunacredinţă şi sinceritatea dovedite de Popescu în chestiunea tablourilor, l-au „inspirat” pe un ofiţer local de Securitate să încerce să-l racoleze ca informator. Popescu a primit numele de cod „Hubertus”, dar a fost scos din evidenţă la scurt timp, pentru că dincolo de problema tablourilor, în alte chestiuni el nu s-a dovedit câtuşi de puţin cooperant.

Operaţiunea „Patrimoniul”, inspirată oare de cazul relatat de Popescu?

Spre sfârşitul războiului şi imediat după, dar până la instalarea regimului comunist, s-a încercat – şi în cea mai mare parte s-a şi reuşit – transferarea unor mari valori în străinătate, mai ales prin intermediul băncilor. După venirea la putere a comuniştilor, mulţi dintre cei care nu apucaseră să plece şi care aveau valută în bănci străine, nu au mai revendicat-o din motive lesne de înţeles. Imensa valoare pe care a reprezentat-o colecţia regală de tablouri formată din cele 42 de piese, şi asupra căreia Popescu făcuse ample depoziţii, a atras probabil atenţia, în 1968, lui Nicolae Ceauşescu. Acesta a dispus lansarea unei mari operaţiuni, „Patrimoniul”, pentru recuperarea bunurilor româneşti scoase din ţară, precum şi a valutei aflată în bănci din străinătate, ce avea deponenţi români. Pe data de 29 octombrie 1968, generalul de securitate Constantin Stoica, preciza în conţinutul preambulului la Operaţiunea „Patrimoniul”, următoarele: „Se va proceda la depistarea, în continuare, a cazurilor de moştenire în care fondurile succesorale se află în străinătate, în vedera clarificării lor în favoarea statului român.” Operaţiunea avea să continue şi în anii următori, având drept obiectiv aducerea a cât mai multă valută în România. E drept, că nu era singura cale. Astăzi – ce ironie a sorţii! – se urmăreşte scoaterea ei, de către „băieţii deştepţi”. Dacă ai fost educat într-un anume sistem de valori, ca orice om de bun-simţ, îţi pui totuşi o întrebare. Care din ei au procedat corect şi moral? Comuniştii de ieri sau capitaliştii (mare parte) impostori, din ziua de azi?

 

3 Responses to “Agentul „Hubertus” din Reghin și povestea colecției regale”

  1. pictor sarion says:

    “Nu ne vindem tara” A-ti mintit poporul cu televizorul, sloganuri din perioada de tranzitie de la comunism la Neocomunism,Capitalism este cind tara are capital propriu cind produci bunuri de larg consum necesare traiului de zi cu zi a populatiei,iar din plusul obtinut vindut la alte natii pentru a acumula capital financiar,nu o societate neocomunista pe post de consumatori din datorii externe,asta se intimpla de 20 de ani in Romania,iar la saracirea Tarii ,contribuie politicieni de la guvernare,tradind prin inselaciuni si luare si dare de mita in dauna Statului Roman si avantajul concernelor straine,instalate pe teritoriul Romaniei.Atunci ma intreb,mai poate functiona dictonul”Averea mea e tara”care tara care rod toti din ea si in specia cei care-si spun romani si patrioti. Autorul articolului de mai sus a facut o comparatie realista intre ce a insemnat gestionarea Romaniei inComunism si acum in Capitalism,care dintre cele doua idiologii e benefica,pina acum analistii politici si criticii sociali,nu si-au dat cu parerea asteptind sa mai treaca 20 de ani,neavind experienta si discernamintul pentru a se afla adevarul.Nürnberg.

  2. Radu Dan Mihailescu says:

    Capitalistii de azi sunt fostii profitori ai regimului comunist ,in cea mai mare parte.Grupati in clanuri mafiote, au acumulat averi nemeritate prin jefuirea averii nationale . Capitalismul are la baza producerea valorii adougate prin competitie, concurenta bazata pe creativitate in urma cercetarii si realizarii de inventii menite sa conduca la produse, servicii mai bune si mai ieftine. In Romania nu este capitalism ci jecmanism.

  3. Radu Dan Mihailescu says:

    Tablourile in discutie au fost lasate prin testament COROANEI ROMANIEI, institutie inexistenta in Romania.Drept urmare inteleg ca trebuie reinfintata aceasta institutie prin schimbarea formei de guvernamant de la REPUBLICA LA MONARHIE.Pana atunci tablourile raman in custodia regelui Mihai I .

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors