Mihai Eminescu între cunoaştere şi religie

Posted by Stefan Strajer On January - 15 - 2011

Mihai Eminescu între cunoaştere şi religie

 

Autor: Doina Popa (Dexter, Michigan)

           S-au încercat pâna acum câteva răspunsuri privind credinţa  marelui artist- gânditor. Şi el este o fiinţă fundamental divizatǎ, ca oricare om. Dualismul acesta, întreţine în marile personalitǎţi  creatoare o polaritate, o tensiune greu suportabilă.

           Goethe spune prin intermediul unuia din personajele sale celebrele cuvinte: “Douǎ suflete locuiesc în pieptul meu”. Menţionează  că unul vrea sǎ se despartǎ de celǎlalt. Acelaşi lucru îl încearcǎ pe poetul nostru. Eminescu a fost un cǎutǎtor absolut în viaţǎ, gândire  şi creaţie.

           Copilǎria, aceea petrecută într-o familie pioasǎ, i-a fost marcată de cele douǎ mătuşi, surori ale mamei sale, cǎlugăriţe la Schitul Agafon, iar primele învǎţături, le dobândeşte de la preotul  satului, care l-a iniţiat în buchiile scrierilor bisericii ortodoxe.

           Tinereţea lui Eminescu este marcată de necontenite căutări, cercetări. încearcǎ o stranie, dar foarte originalǎ sintezǎ între  categoriile de timp şi spaţiu. Un aspect filozofic îmbinat cu cel  religios întâlnim în nuvela “Sarmanul Dionis”. Timpul şi spaţiul sunt expresia intuiţiei fiecǎruia, sunt numai în sufletul nostru – trecutul şi viitorul se aflǎ în noi   “ca pǎdurea într-un sâmbure de ghindǎ” ne spune poetul.

           În poemul “Melancolie”( 1876), este consemnatǎ îndepǎrtarea credinţei ca o moarte a sufletului. Iatǎ deci, cǎ mǎrturisirea  credinţei e evidentǎ. Viaţa fǎrǎ credinţǎ e sfâşietoare. În rǎstimpul  acestor frǎmântǎri, îi rǎsunau în auzul interior, frânturi din  amintirile copilǎriei şi adolescenţei: Sǎrbǎtorile Crǎciunului  rechemau ca nişte clopoţei de argint “Colinde, Colinde”(1878):

           “De dragul Mariei

            Şi-a Mântuitorului,

            Luceşte pe ceruri

            O Stea, Cǎlǎtorului.”

          Paştele, îi inspirǎ poetului o poemǎ gravǎ, culminând cu cântarea româneasca tradiţionalǎ “Hristos a înviat”,  poema “Învierea”   (1878).

          Reţinem o frazǎ de început din articolul “Paştele”:  “Sa  mânecǎm dis-de-dimineaţǎ şi în loc de mir, cântare sǎ aducem  stǎpânului şi sǎ vedem pe Hristos, soarele dreptǎţii, viaţa tuturor,  rǎsǎrind”.

          Sufletul sǎu copleşit de suferinţǎ, se înalţǎ mai ales spre  ocrotitoarea noastrǎ şi douǎ rugǎciuni sunt închinate Sfintei Fecioare:

          “Privirea ta de milǎ, caldǎ, plinǎ,

           Înduratoare, asupra mea coboarǎ,

           Strǎin de toti, pierdut in suferinţa

           Adâncǎ a nimicniciei mele,

           Eu nu mai cred nimic şi n-am tǎrie.

           Dǎ-mi tinereea mea  redǎ-mi credinţa

           Şi reapari din cerul tǎu de stele,

           Ca sǎ te ador de-acum pe veci, Marie”.

         Iatǎ cu câtǎ dragoste şi evlavie se îndreaptǎ cel ajuns la capǎtul cunoaşterii şi deznǎdejdii, spre Maica Domnului:

         “ Înalţa-ne, ne mântuie Sfântǎ”- în “Rugǎciunea”:

           “Crǎiasǎ alegându-te

            Îngenunchiem rugându-te

            Din valuri ce ne bântuie.

            Privirea-ţi adoratǎ

            Asupra mea coboarǎ

            O! Maicǎ Preacuratǎ

            Şi pururea Fecioarǎ!

            Noi, cei din mila Sfântului,

            Umbrǎ facem pǎmântului

            Rugǎmu-ne-ndurǎrilor,

            Luceafǎrului Mǎrilor,

            Ascult-a noastre plângeri,

            Reginǎ peste îngeri.

            Din neguri te aratǎ

            Luminǎ, dulce, clarǎ,

            O Maicǎ Preacuratǎ şi pururea Fecioarǎ Maria!

        O mǎrturisire mult mai târzie, din 1886, din perioada ultimǎ a bolii, vine sǎ confirme întoarcerea definitivǎ la credinţa  izbǎvitoare.

        Încurajat de Creangǎ, sǎ încerce un tratament, la un spital de pe lângǎ Mǎnǎstirea Neamţ, Eminescu acceptǎ. Tratamentul n-a fost eficient, dar aura locului sacru, l-a înconjurat pe bolnav cu clipe de linişte binefǎcǎtoare pentru sufletul sǎu. Cǎci aşa cum a consemnat un  duhovnic al Mǎnǎstirii pe un ceaslov, poetul a cerut sǎ fie spovedit şi împǎrtǎşit (era ziua de 8 noi. ziua Sf. Împ. Mihail si Gavril, ziua lui Mihai). Şi dupǎ ce a primit Sf. Împǎrtǎşanie, a sǎrutat mâna  preotului şi  a spus: “Pǎrinte, sǎ mǎ îngroape la Ţǎrmul Mǎrii, lângǎ o Mǎnǎstire de maici şi sǎ ascult în fiecare searǎ, cum cântǎ lumina  linǎ”.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors