DE CE M-AM FĂCUT INGINER

Posted by Stefan Strajer On January - 13 - 2011

DE CE M-AM FĂCUT INGINER

 

Autor: Ovidiu CREANGĂ

Orice băiat crede că tăticul lui este cel mai grozav om din lume şi desigur că şi eu credeam la fel. Mai ales când vedeam că ţăranii îşi scot căciula şi îi spun: „Să trăiţi domnul Vasilică”. Eu eram mândru nevoie mare, mă infoiam ca un curcan, şi-mi vinea să strig în gura mare ce grozav e tăticul meu. Tăticul meu era născut în comuna Stoileşti judeţul Argeş şi ajunsese în Basarabia după alipirea Basarabiei la Patria Mamă fiind trimis să ocupe un post „la stat”, căci plecaseră mulţi funcţionari ruşi când Basarabia a fost preluată de români. El imediat după luptele de la Oituz şi Mărăşeşti a fost demobilizat, s-a întâlnit cu mama în comuna Umbrăreşti, cred că judeţul Tecuci, unde familia mamei era refugiată din Muntenia care era ocupată de nemţi. S-au căsătorit la primăria din Umbrăreşti apoi au plecat în Basarabia, unde lui tata i s-a dat un post minor la Direcţia Generală de Poduri şi Şosele a judeţului Lăpuşna cu capitala Chişinău. Serviciul lui tata era legat de reparaţia şoselei naţionale judeţene din care motiv ne-am mutat în diferite localitaţi, adică unde trebuia reparată  şoseaua.

În poza alăturată este tăticul meu într-o fotografie făcută la Nisporeni, cumună vecină mai mare reşedinţă de plasă, pe data de 2 iulie 1921. Este în uniformă de lucru, funcţionarii la Stat aveau uniforme diferite în funcţie de Direcţia Generală de care aparţineau.

Odată tata a trebuit să se ducă la Chişinău la Direcţia Generală şi eu l-am rugat să mă ia şi pe mine că vroiam să văd şi Chişinăul de care auzisem de la alţi copii poveşti nemaipomenite. Tata m-a luat şi am plecat de acasă cu noaptea în cap. Pentru prima dată mergem într-o căruţă cu doi cai care fugeau repede de mi se tăia respiraţia. Am ajuns şi la uşe ne-a întâmpinat domnul Eftimie care era un fel „de om la toate” şi locuia chiar în clădirea Direcţiei Generale ca să o păzească şi noaptea pesemne. Tata i-a spus „să trăieşti bade Eftimie” (era mai bătrân ca tata). Badea Eftimie i-a răspuns: „şi matali Vasilică” şi ne-a făcut semn să intrăm în clădirea impozantă care era „Direcţia Generală de Poduri şi Şosele a Judeţului Lăpuşna”.

 

Mi s-a făcut inima cât un purice, mi-era frică dar eram atent la tot ce se întâmpla. Era o experienţă nouă extraordinară pentru mine care până atunci nu aveam de-a face decât cu ţărănuşi de seama mea cu care ne jucam de-a prinse-lea, şi de-a mijoatca (cred că era un cuvânt stâlcit rusesc care ar fi însemnat de-a v-aţi ascunse-lea). Pe culoar ne-am întâlnit cu mai mulţi domni care mergeau grăbiţi cu vrafuri de hârtii în braţe şi intrau în diferite birouri. Tăticul meu cel grozav le-a spus la toţi „să trăiţi”, fapt care m-a făcut să sufăr, nici unu nu i-a zis şi lui cum îi spun ţăranii „sa trăiţi domnul Vasilică”. În sfârşit am intrat într-o cameră în care era un birou mare în dosul căruia stătea tolănit un tip gras cu chelie care bea ceai dintr-un pahar pus într-un suport cu mâner care stralucea, cred că era de argint. Tipul sorbea zgomotos, probabil ceaiul era fierbinte. Tata a luat o poziţie de drepţi a pocnit din călcâie şi a spus tare: „Să trăiţi domnule Conductor Tehnic”. Maldărul ăla de slănină a mormăit ceva între două sorbituri de ceai fierbinte: „De ce ai venit cu copilul? Noi avem treabă, du-te şi lasă-l să te aştepte la Eftimie şi apoi vino repede înapoi”. Îmi venea să plâng, m-a umilit şi pe mine şi pe tata, această creatură nesuferită. Şi domnul Eftimie era ocupat aşa că m-a dus într-o cameră şi m-a aşezat pe un scaun cu spetează. După ce a plecat domnul Eftimie am izbucnit într-un plâns în hohote. Eram zdrobit, tăticul meu spunea „să trăiţi”  şi lui nu-i spunea nimeni. Domnul din dosul biroului care bea ceai cu sorbituri sonore, domnul acela nesuferit a pus capac la toate.

Nu ştiu cât am aşteptat şi în sfârşit a venit şi tăticu, care era şi el tare supărat, de m-a luat şi ne-am dus la căruţă. Pe drum l-am întrebat o mulţime de lucruri ca să mă lămuresc şi eu. L-am întrebat cum se face că se spune „să trăiţi” numai la anumite persoane. El mi-a spus că obiceiul ăsta e din armată, cei cu grade mai mici spun „să trăiţi” la cei cu grade mai mari, deci toţi cei pe care i-am întâlnit în Chişinău aveau grade mai mari decât tăticul meu. Asta m-a mâhnit profund. Deci şi eu eram mai mic, mai neînsemnat.

– Tăticule spune-mi cine este mai mare ca tine la serviciul tău, l-am întrebat eu cu sfială?

– Ei dragul tatii, mai întâi este domnul pe care l-ai vazut, cel gras care bea ceai, el este cunductor tehnic, mai mare ca el este domnul subinginer, care era şi el într-o camera vecină, apoi este domnul inginer care stă în Bucureşti şi vine pe aici de 3-4 ori pe an numai în inspecţie, şi daca cineva nu a lucrat bine sau a greşit îl dă afară imediat.

– Tăticule eu nu am ştiut că tu eşti cel mai mic, eu credeam că tu eşti cel mai mare. De ce eşti cel mai mic şi ceilalţi sunt mai mari ca tine? am întrebat eu.

– Ovidică, eu am mai puţină şcoală, eu am numai patru clase de şcoala primară, ei au şcoli mai înalte, domnul care bea ceai are afară de şcoala primară şi şcoala de conductori tehnici, domnul subinginer are şcoala de subingineri şi domnul inginer de la Bucureşti are diplomă de inginer de la Politehnică, un fel de Universitate, unde ca să înveţi trebuie să plăteşti bani mulţi care este taxă şi trebuie să fii foarte deştept ca să înţelegi totul.

– Tăticule, eu vreau să mă fac inginer ca să-mi zică  –  să trăiţi – măgarul care m-a dat afară din camera lui, şi să-mi zică şi domnul subinginer, vreau ca toţi să-mi spună „să trăiţi” şi eu să nu spun la nimeni.

– Dragul tati, eşti copil şi nu înţelegi, tu niciodată nu n-o să ajungi inginer că eu nu am atâţia bani ca să plătesc taxele chiar dacă tu ai să fii destul de isteţ la minte.

– Tăticule ai să vezi, eu am să te răzbun, eu am să ajung inginer că măgarul ăla care bea ceai m-a făcut să plâng şi am văzut că te-a supărat şi pe tine.

– Să te audă Dumnezeu că aş dori şi eu dar nu prea cred în minuni!

***

Tăticule, te-am răzbunat! Am ajuns inginer după ce o bandă de huligani bolşevici te-a omorât în bătaie în Bălţi pe 28 iunie 1940, când eu şi cu mama am reuşit să fugim în Vechiul Regat. Păcat că nu ai mai trăit să vezi şi minunea asta! Nu ştiu în ce groapă te-au aruncat nemernicii, dar acolo unde eşti să dormi liniştit. Băiatul tău e inginer şi nu mai spune să trăiţi la toată lumea.

Semnează,

Inginerul Ovidiu CREANGĂ

băiatul lui Vasile CREANGĂ care spunea „Să trăiţi” la toată lumea!

ianuarie 2011

Toronto/Canada

2 Responses to “DE CE M-AM FĂCUT INGINER”

  1. pictor sarion says:

    Un articol deosebit,plin de noutati emotionale pe masura ce citesti te scufunzi in lumea copilaroasa a celor mari care cindva si ei au fost copii.Sincere felicitari.Nürnberg.

  2. Marioara says:

    Buna Ziua,
    Vad ca ati trait in Basarabia in perioada cand am fost si noi acolo. Spuneti-mi, ati auzit de comuna Cimislia, judetul Tighina? Mama a declarat in fata autoritatilor din Constanta ca acolo s-a nascut, iar acum constat ca aceasta comuna nu exista. Nu e vorba de orasul Cimislia, ci de comuna Cimislia. O fi disparut, ca satul Frumusica si ca altele, in timpul razboiului?

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors