Comunicat al Forumului Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures

Posted by Stefan Strajer On January - 12 - 2011

Comunicat al Forumului Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures

 COMUNICAT DE PRESĂ

Nr. 1 / 06.01.20110

 

Consiliul Director al Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM)  își exprimă profunda indignare față de adoptarea şi promulgarea unei Legii a educaţiei naţionale cu caracter profund antiromânesc, rod exclusiv al şantajului UDMR. Pe tot parcursul elaborării unei asemenea legi, de importanță națională, glasul celor peste 400.000 de români, din „ținutul” aflat sub dominația U.D.M.R.-ului și a altor organizații politice, culturale, etnice, paramilitare, transnaționale, de etnie maghiară, nu s-a vrut nici ascultat direct şi nici luat în seamă de guvernanții țării,  deşi era vorba de  adoptarea unor hotărâri fundamentale pentru viitorul României. Însăşi recomandările Academiei Române şi celelalte semnale transmise de reprezentanţii partidelor politice de opoziţie, societăţii civile ai diasporei şi ai mass-media, nu au fost luate în consideraţie. Este regretabil că Preşedintele Traian Băsescu şi-a însuşit argumentul Declaraţiei de la Alba Iulia din 1918, utilizat  insidios şi scos din contextul istoric de către iredentismul maghiar. A fundamenta Legea educaţiei naţionale pe Declaraţia de la Alba Iulia din 1918 este o absurditate. Este de notorietate că toate drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sunt deja consacrate de legislaţia română actuală, peste recomandările europene în materie şi mult mai consistent decât în statele occidentale cu vechi tradiţii democratice. Readucem în memoria politicienilor responsabili de adoptarea acestei legi, mai atenţi la nevoile identitare ale cetăţenilor români de naţionalitate maghiară, cetăţeni ai Ungariei în scurt timp, decât la aceleaşi nevoi  ale cetăţenilor români de naţionalitate română, discriminaţi atât de administraţia centrală cât şi de administraţiile locale, că după ianuarie 1990, UDMR şi-a luat şi „drepturile” de a-i alunga pe elevii și profesorii românii din școlile „maghiare”, de a impune studierea istoriei Ungariei și nu a naționalității maghiaro-secuiești din Romania, de a numii conducerile de şcoli și a inspectoratelor şcolare pe criteriul etnic, de a preda limba și literatura română ca pe o limbă străină, de a generaliza predarea disciplinelor la secția română de către profesorii cu grave carenţe de cunoaştere a limbii române. Dacă se apelează de „democrații” maghiari, la Declaraţia din 1918, ne întrebăm de ce nu și-au adus aminte şi nu şi-au cerut scuze pentru atrocitățile săvârșite în perioada 30 august 1940 – 25 octombrie 1944 împotriva românilor ardeleni, atrocităţi care au întrecut în cruzime  barbariile evului mediu, sau,  mai de curând, în timpul experimentului stalinist al Regiunii Autonome Maghiare, când elevii români trebuiau să se joace în pauze în curtea din spatele școlii, pentru a nu fi atacați de copiii maghiari. Guvernanții noștri știu că această lege accentuează discriminarea elevilor de etnie română față de cei de alte naționalități? Vor ca tinerii, de etnie română, să-și desfășoare activitățile „în curtea din spatele școlii”? Știu aceștia că noua lege va accentua eclavizarea „ținutului”, abandonând astfel peste 400.000 români la „bunăvoința” sau bunul plac al formațiunilor politice „democratice” maghiare? De facto și de jure, prin hotărârea Curții Constituționale privind noua lege a educației, se recunosc drepturile colective ale unei comunități etnice și nu cele ale persoanelor aparţinând acestor comunităţi,  în cadrul unui stat național unitar. Noua lege a educației, declarată constituțională, de o Curte Constituțională redusă, în acest caz, la un simplu instrument de transpunere în practică a şantajului udemerist, singura instituție de la care românii din Arcul Intracarpatic mai sperau impunerea respectării legii fundamentale a Statului Român, a deschis cutia Pandorei pe drumul care duce la încălcarea „legală” a Constituției, a lichidării statului naţional unitar, preţ plătit nedrept de ţară şi de poporul român în baza unui mezat josnic având drept unic scop menţinerea la putere a unor personaje a căror prestaţie nu îi recomandă pentru înaltele demnităţi deţinute. Solicităm partidelor politice din opoziţie să-şi ia un angajament  ferm că, atunci când vor veni la putere, vor modifica prevederile legii educaţiei referitoare la predarea  istoriei şi geografiei în limba maghiară şi  a acelor prevederi care  conduc la discriminarea românilor în propria lor Ţară. Consiliul Director al FCRCHM va monitoriza situaţiile de discriminare a românilor din cele trei judeţe, generate de aplicarea legii educaţiei naţionale, inclusiv sub aspectul închiderii puţinelor şcoli româneşti, al îndepărtării profesorilor de naţionalitate română şi a modului de alocare a fondurilor bugetare către unităţile şcolare, definitiv segregate etnic, prin noua lege (anti)naţională a educaţiei.

BIROUL DE PRESĂ AL FORUMULUI CIVIC AL ROMÂNILOR DIN COVASNA,   HARGHITA ŞI

MUREŞ

 

 

str. Miko Imre, nr. 2, mun. SF. GHEORGHE, jud. COVASNA, tel./fax: 0267.313534

email: cohara_ro@yahoo.com

www.forumharghitacovasna.ro

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors