NOBLEŢEA ÎNVINGĂTORULUI

Posted by Gabriela Petcu On January - 10 - 2011

Autor: Gheorghe ISTRATE

 

O evoluţie surprinzătoare, ,,victoriană‘‘, în poezia română contemporană, o prezintă cazul Victoria Milescu. Volumele ei au crescut unul din altul, precum arborii adolescenţei revărsaţi în arborii maturi. Glasuri de critici, autorizate, mi se alătură în a-i recepta antena poetică plenară, cea cu o vibraţie de o structuralitate şi frumuseţe proprii.

 

Aflată încă într-o tinereţe superioară, Victoria Milescu este adoptată de dicţionare, antologii, ba chiar enciclopedii riguros selective, de premii şi diplome de excelenţă, pe care numai orgolioşii emfatici se prefac că nu le observă sub laserul lor larvar şi servil. Cineva îşi manifestase, umil şi cinstit, neputinţa de a penetra sintagma unui titlu precum Conspiraţii celeste, unul dintre cele mai recente şi de succes volume ale Victoriei Milescu. Într-adevăr, acolo se ascunde o tautologie intenţională, care împinge ,,epica‘‘ poeziei mult mai departe, în ,,Povestea magului călător în stele‘‘, a suprastraturilor inspirative, adică în răsuflul obosit de atâta zbor al îngerului constelar.

 

Acest nou volum, Dreptatea învingătorului – titlu exact şi înscris diametral în poezia de până acum a poetei – , reprezintă o mică schimbare la faţă a Victoriei Milescu. Integral, este o ars poetica. Nu teoretică precum la Nicolas Boileau – ci aplicativă, pe cât se poate, cu prospeţime şi posesiv chemătoare. O mărturisire în alcovul poeziei adevărate lângă un mire de penumbră şi de mireasmă abstractă. Mai exact, un discurs dublu despre poem şi poet, între care se aşază, febril, verigheta dreptăţii, de aici titlul Dreptatea învingătorului, dar mai ales dreptatea suferinţei creative.

 

Poeta nu extaziază niciodată. Nu-i permite starea sa de permanentă încordare, de poză eroică asupra poemului. Versurile au o concentricitate electrică, puternică şi voluptăţi nevolatile, sunt mici focoase ascunse într-o gravidă armă a poeziei, gata să explodeze, să se apropie de verb ca de o fântână regală, cu exclamaţii amoroase, cu mângâieri şi suspine, dar şi cu imprecaţii, cu divorţuri subit anulate în scene terifiante: „Născută pentru suplicii/ de aceea bine păzită/ aţipeşti în autobuzul/ care ne duce la muncă forţată/ copacii aliniaţi/ salută/ lumina muribundă/ scheletele din beton/ privit de sus poligonul pare/ tabla de şah a unui rege nebun/ detaşamente cu căşti printre buburuze/ cineva opreşte clipa/ cineva blochează eternitatea/ administrându-i somniferul/ cineva opreşte liftul/ lumina sare de la înălţime/ rupându-şi gâtul/ noaptea îşi sfâşie rochia pentru bandaje‘‘ (Nu vei muri, dar…).

 

Verbul pentru Victoria Milescu este şi ,,făt‘‘ şi ,,soţ‘‘, dar mai ales un administrator (v. Mazilescu!) ales de zei. Îl introspectează-n oglindă, anulându-i umbra, dar acceptându-i respiraţia. Victoria Milescu trăieşte poezia bouch-à-bouch, amintindu-mi deseori de convulsia poetică a Magdei Isanos. Dar tâmpla inspirativă a Victoriei Milescu atinge, uneori, şi riscurile magice ale marii poezii a Sylviei Plath. „Vântul trece pe lângă/ adăpostul femeilor maltratate/ ele mor râzând// pe gardul înalt cu colţi de fier/ au pus cerul cu stelele/ la uscat// vine femeia nopţii/ tocurile ei ascuţite/ se înfig sacadat/ în carnea trotuarului// vântul trece prin părul/ ce-i ascunde faţa surâzătoare/ îi fură mica poşetă cu rujul maro/ îi trage trotuarul de sub picioare/ rulează iarba/ sub care se zbenguie peştii” (Oricui i se poate întâmpla).

 

Ea este un scrib devotat care scrie până şi cu oasele tocite ale degetelor, însângerate. Actuală, îşi asumă destinul lumii imperfecte şi din această luptă cu victime şi călăi, cu ,,şchiopi şi cocoşaţi‘‘, care se răstoarnă unii în alţii (esopian), cu îngerii kamikadze, cu trădători şi farisei cântărind cât tot Dumnezeul nostru în clipele sale de oboseală ,,nonasecundă‘‘ – luptă din care poeta iese tot victoriană (în lb. lat. învingător, în gr. nike, tot a învinge).

 

Când silaba îi oboseşte, Victoria Milescu intră pe portiţa unei melopei delicate, odihnitoare, atât de necesare pentru cititorul prea concentrat. Dincolo, poarta erupe în poezii memorabile: „Grăbiţi-vă/ în curând vor cânta cocoşii/ vin zorii/ mă sting/ (deşi de milioane de ori mai tare/ decât soarele aş străluci)/ grăbiţi-vă, voi, vânzători de stârvuri/ preoţi, judecători, jandarmi/ artişti, poeţi, veniţi/ ca să descoperiţi din întâmplare/ (ca toate ale voastre mari descoperiri)/ poemul/ cu un ţăruş înfipt în inimă” (Polen pe pleoape); „Cu o mică întârziere/ soseşte în gară/ trenul poemelor promise/ unele coboară, altele stau pe scări, indecise/ unele strălucesc de ambiţii, de vise/ altele abia se târăsc/ aştept pe acel peron/ ca un poem să vină şerpeşte/ să-mi sară de gât/ greu, profund ca o piatră de moară:/ bine te-am găsit, victoria/ uite ce ţi-am adus din ţara/ în formă de cruce/ îţi place?/ iar eu să privesc uimită/ spre râurile puse în palmă/ râuri de lapte şi miere/ scurgându-se printre traverse…” (În prima decadă a mileniului); „Cât ne detestăm între noi, autorii/ acestor mici ţări/ care sunt poemele/ cu legile lor stranii/ cu populaţii ciudate/ niciodată paşnice/ luptându-se continuu, cu ferocitate/ până la ultima silabă/ pentru un petic de eternitate” (Rezemat de întuneric). Am transcris doar câteva, mai sus. Restul (totalul) aparţine cititorului ideal.

 

Dreptatea învingătorului e de o densitate impresionantă. De aceea, închid – deschizând prefaţa (oximoron) cu o invitaţie în oglinda primei poezii a volumului superb, concluzionând: ,,dau un regat pentru un poem!‘‘ Cartea Victoriei Milescu ascunde multe registre şi multe poeme. Cutează, cititorule!

 

Gheorghe ISTRATE

6 ianuarie 2011

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors