FLORILEGIU HIBERNAL – GEORGETA RESTEMAN

Posted by Gabriela Petcu On January - 10 - 2011

 

Autor: Georgeta Resteman

 

FLĂMÂND DE ALB

Suflet flămând, pierdut în fulgi de nea

Ce–n dans mirific dăruiesc cu pace

Şi-aşteaptă-n taina nopţii liniştea

Precum căldura – grâul ce se coace.

 

 

Cu pomii încărcaţi de dalbe stele

Şi câmpul strălucind de puritate

Îmi pare totul strecurat de rele

Iar eu – bolnavă de sinceritate.

 

Mustesc sub plăpumi albe de omăt

Cenuşi de suflet trist, însingurat

Cu-aromele de pur din jur mă-mbăt

În noaptea albă ceru-i minunat

 

De Sus ne cerne bulgări de speranţe

Şi-aripi de înger fâlfâie uşor

Lumeşti şi-apăsătoare discrepanţe

Se sting într-un colind nemuritor.

 

Setos de alb, avid de curăţime

Flămândul suflet pacea îşi primeşte

Din al ninsorii dans, din Înălţime

Îşi soarbe fericirea şi trăieşte.

 

 

VIS

 

Tremurul mâinilor tale

roua palmelor dăruind

spre mlădiţe-obosite de suflet

reînvie simţuri

vindecă neîmpliniri

alungă tristeţi

radiind în mirifice unde

şi viaţă peste cenuşi amorţite

…………………………………………..

nisipuri picurând în clepsidre…

 

 

DOR PENTRU TINE 

  

Rătăcesc printre-alese cuvinte şi plâng căutându-te

Mângâindu-ţi tandru tâmplele ninse cu doruri

Din căuşul palmelor mele cu linişti hrănindu-te

Lava încinsă curgându-mi sub streşini de nouri…

 

 

Cărări pietruite cu muguri şi flori de iubire

Strivite sub ceţuri în nopţile reci şi pustii

Te-aşteaptă, din lacrimi de stea picurând fericire

În sufletul trist şi lovit de  furtuni-să revii.

 

 

Sărutul cu-aromă de fragă din munte să-mi dai

Şi roua sub gene-aburind de iubire sublimă

Răpindu-mă, ia-mă şi du-mă-ntr-un drag colţ de Rai

Mereu să trăim ocrotiţi de Divina Lumină.

 

 

Cu rodii ce-s coapte, crescute în spuză de doruri

Răsfrânte alene, curgând în palmele-ţi moi

Retrăiesc tinereţea, plutesc în sublime acorduri

De harpă… şi-n coruri de îngeri plutim amândoi.

 

 

Vârtejuri de viaţă în  focuri arzânde-n tăcere

Şi sânge fierbând în retortele-ascunse din noi

Dăltuiesc în destine durute frumuseţi efemere

Alungă tristeţi risipite, uitând de nevoi.

 

 

PATIMI

 

Sub rădăcinile speranţelor

bulbi putreziţi în lacrimi

mai râvnesc nemurirea

 

muguri calzi de lumină

zâmbind discrepanţelor

se-adapă din sevele trăirilor

 

furtuni de gânduri

născute din zăpezi de suflet

nemilos lovesc avatare

 

pribeagă printre vise

caut linişti adormite

si-aştern curăţime

peste cenuşi spulberate

înnecându-le-alene

în lava sufletului viu

 

torţă ce arde

zvâcnind în luciri curcubeice

alungă întunericul

 

departe de mine disperarea…

 

 

SPERANŢĂ ŞI VISCOL 

 

Cu fulgi viscolind prin zăpezi înroşite

În noaptea de iarnă, departe de lume

Mi-ascund faţa-n palme, tăceri ’năbuşite

Sub neaua clădită-n salbatice dune

 

Se zbat să răsară-n cuvinte plăpânde

Îşi caută rostul în stihuri pribege

De viscol rănite şi doruri flămânde

Ne’nţelesul voind din zăpezi să dezlege.

 

Mă biciuie fulgi îngheţaţi între stele

Din albul lor pur mă inund cu iubire

Cu dragoste-adun năzuinţele mele

În coruri de îngeri, râvnind fericire.

 

Când vine Crăciunul şi bradul străluce

Colindu-mi se naşte din ’nalte troiene

Se sting ne’mpliniri, eşecuri caduce

Şi-apar nestemate de suflet, perene.

 

Se-aprind lumânări din cenuşi răvăşite

Lumina-mi inundă cu dragoste pură

O viaţă pierdută-n visări ne’mplinite

Şi-i dă strălucire, topind orice zgură

 

Rămasă-ntre muguri de cetină verde

Iar pruncul din mine zâmbeşte vibrând

Cu inima plină de Tine mai crede

În floarea din suflet şi-n albul din gând.

 

  

FUIOARE DE NEA

 

Îmi toarce văzduhul fuioare din fulgi

Şi vântul i-alintă deasupra-mi dansând

Cu-a lor gingăşie din ceruri cernând

Limpezime de gând, curăţime în rugi.

 

Privesc feeria ce-n linişti se-aşterne

Spălând răutăţi şi minciuni în zăpezi

Redând drept deplin bucuriei eterne

Luminii stăpâne  pe magice-amiezi.

 

Mi-e mâna-ngheţătă pe cumpăna vieţii

Îmi sângeră trupul lovit de furtuni

Cu sufletul nins – prizonier frumuseţii

Aduc fulgii moi să ne facă mai buni.

 

Mai toarce văzduhul fuioare de nea

Mănunchiuri de stele aruncă spre zări

E-un cânt de colinde în inima mea

Şi privirea-mi se pierde în depărtări.

 

Vă dărui cu doruri de bine-mplinite

Şi bulgări de jar ce spre inimi ţintesc

Cu pace vă umplu, destine sortite

De-a pururi ferice să fiţi, vă zâmbesc!

 

 

ŞI FLOARE ŞI STÂNCĂ, DESTINUL 

 

Din pietre muşcate de vânturi, bătute de ploi

Răsar şi se ’nalţă spre zări mlădiţe firave

Cu seve mustind din tulpini, cu petalele moi

Fulguite de vise – par note-aşezate-n octave.

 

Fărâmate destine ce zac sub stâncile arse

Îşi dăruie-n taină crâmpeie de viaţă zâmbind

Iar nurii de flori se răsfrâng peste triste carcase

În petale ce mor sau se nasc pe pământ rătăcind.

 

Sublimul din floare învinge dureri ’năbuşite

Ce sapă adânc în tulpina de suflet pribeag

Se năruie stânca sub doruri, tăceri izvorâte

Din muguri arzând împletind fericiri în şirag.

 

Şi stâncă şi floare-i destinul, timona vieţii

În ocean de contrarii trăim şi plutim răvăşiţi

Învăţăm să iubim şi apoi dăruim frumuseţii

Şi floare şi stâncă, prinosul iubirii smeriţi.

 

  

HIBERNALĂ

 

Sărut de  fulgi albaştri

pe umerii obrajilor îmbujoraţi

mă înfioară

precum atingerea de îngeri

şi-mi dăruie tremurul lor

umplându-mă de har

 

Un clinchet de stele

ce-şi răsucesc tălpile-n Univers

mă poartă-n dor de bine

spre depărtări

sfredelindu-mi sufletul

îngheţat de-atâta aşteptare

 

Parfum de cetini ninse

şi lacrimi de cer

în murmur de colinde

zâmbetul munţilor mei

surâsul trist al mamei

şi-o picătură de speranţă:

cred în MÂINE!

 

 

 O ALTFEL DE IARNĂ

 

Flori de gheaţă pe geamuri

şi lacrimi de stele pe cer

năprasnicul ger cu ţurţuri la streşini

destine durute pierdute-n eter

suflete-aproape-mpietrite

sporadice gemete surde

şi focuri mocnind, amorţite

în inimi de linişti flămânde

ierni răvăşite de viscol

tristeţi stând la cozi de iubire

speranţe-atârnate-n temutul oracol

pribege cete de fulgi izvodind fericire

 

Imagini tăcute dormind sub zăpezi

ce-ascund atâtea nespuse dureri

dezgolite de vânturi, trecute amiezi

îşi scutură clipe în crunte tăceri…

 

Inundă-te-n alb suflete-al meu

lasă-ţi tristeţea şi lupii alungă

credinţa-ntăreşte-ţi, deschis fii mereu

cu fulgii dansează-n lumina fecundă

te roagă în taină, spre Ceruri zâmbeşte

îmbracă-ţi în pace iubirea flămândă

şi fii liniştit, Dumnezeu te iubeşte!

 

Georgeta RESTEMAN

5 ianuarie 2011

Sibiu

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors