CUM A MURIT OCTAVIAN GOGA?

Posted by Stefan Strajer On December - 29 - 2010

CUM A MURIT OCTAVIAN GOGA?

 

Autor: Dan BRUDAŞCU

Recent, pe blogul unui domn Ion Ionescu, necunoscut mie, apar câteva consideraţii cu titlul de mai sus (minus semnul întrebării). Autorul acestei însemnări indică faptul că această consemnare ar fi aparţinut unui oarecare Victor Ţincu. Bănuim că e cineva apropiat de Bucur Ţincu, scriitor şi apropiat colaborator politic al „poetului pătimirii noastre”. Aparent, consemnarea la care ne referim este corectă. Apar, însă câteva inadvertenţe sau inexactităţi. Una dintre ele este legată de datare: Potrivit declaraţiior Veturiei Goga lucrurile stau un pic altfel decât susţine autorul (respectiv dl. Ion Ionescu) sau cel citat de el (adică un anume Victor Ţincu). Deci, plecarea la Cluj a avut loc în data de 4 mai (nu 5 mai, cum susţin cei amintiţi). În afară de întâlnirea de la avocatul Laurean Gabor, fost subsecretar de Stat în guvernul prezidat de Octavian Goga, poetul, după un mai vechi obicei al său, a făcut un popas la restaurantul New York unde a consumat bere. În exact acel moment au acţionat agenţii lui Moruzov, care, din însărcinarea personală a lui Carol al II-lea, îl urmăreau permanent pe fostul prim ministru, nu atât spre a-i cunoaşte demersurile şi contactele politice, cât pentru a duce la îndeplinire planul suprimării fizice a fostului premier.

Apoi, după cum precizează însăşi Veturia Goga, ea nu se afla la Ciucea şi nici nu a revenit acasă decât după decesul poetului. Octavian Goga nu a murit din cauze naturale. Până în acest moment nu am înţeles de ce Veturia Goga nu a ţinut cont de constatările marelui medic clujean Iuliu Haţieganu, sosit la Ciucea, la chemarea ei sau a apropiaţilor poetului, şi care l-a apostrofat dur pe medicul local Perciun pentru că n-a sesizat că era vorba de otravă, nicidecum de bolile invocate mereu după aceea ca fiind cauza decesului neaşteptat şi extrem de rapid.

Problema decesului unei personalităţi ca Octavian Goga, care a marcat profound istoria naţională şi literatura română, nu este una oarecare, lipsită de importanţă. Spre a lămuri definitiv acest subiect şi a elimina orice opinii contrare adevărului s-ar impune verificarea de către experţii criminalişti a cadavrului poetului. Acesta se află în sarcofagul din mausoleul pe care Veturia Goga l-a construit pentru el la Ciucea. Ministerul Culturii ar trebui să-şi asume efectuarea unor astfel de teste cu atât mai mult cu cât poetul a fost unul dintre primii miniştri ai Cultelor şi Artelor în guvernele formate după făurirea României Mari.

Rezultatele acestor teste, făcute cu mijloacele tehnice moderne de care se dispune în prezent, ar clarifica, în opinia mea, odată şi pentru totdeauna, această chestiune: Octavian Goga a murit, subit şi neaşteptat, datorită unei congestii cerebrale şi a unei complicaţii pulmonare sau din cauza otrăvirii sale la comandă politică.

În interesul aflării adevărului, nici un efort nu mi se pare nejustificat. Anul viitor se vor împlini 130 de ani de la naşterea poetului. S-ar putea marca această aniversare şi prin comunicarea rezultatelor oficiale ale testelor pentru stabilirea cauzelor reale ale morţii sale.

Dr. Dan BRUDAŞCU

http://www.napocanews.ro

Cluj-Napoca

decembrie 2010

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors