Dubla moralitate o boală a secolului democrației?

Posted by Stefan Strajer On December - 15 - 2010

Dubla moralitate o boală a secolului democrației?

CD-uri, băncile și Wikileaks sau povestea cu Scufița roșie.

Autor: Viorel Baetu ( Michael Cuţui) – (Germania)                                         

“Odata cu Revolutia Franceza democrația a încetat să mai fie doar un cuvant
literar si a devenit parte a vocabularului politic.” Ernest Weekley

Democratie: “demos” înseamnă popor, iar “kratos” înseamnă putere.

Prin democraţie se înţelege puterea poporului, conducerea poporului de către popor.

Cineva spunea „într-o țară care este cu adevărat liberă, nu mai e nevoie să se scrie cuvântul LIBERTATE pe toți pereții“.

Democrație, democratic, democrat, demo-kratos e scris în țările civilizate peste tot, doar că „demo” e scris tot mai mare și „kratos” tot mai șters, căci există.

Această democrație modernă a devenit cancerul secolului nostru

Cuvântul democrație ca parte a vocabularului politic, este la ora asta ca o cârpă de șters podelele, șterge repede mizeria de pe parchetul politic ca să nu se vadă petele și pe urmă e aruncată la gunoi.

Apoi se refolosește de câte ori petele reapar, deci foarte des în ultimul timp.

Așa că dă-i cu democrația în sus, dă-i cu democrația în jos, până reușim să ajungem într-un parlament, într-un guvern sau într-o funcție de conducere.

Cum ajungem acolo ne apucăm să ne ținem, democratic, de tot ce am promis. Dacă nu ne ținem, asta nu este pentru că noi nu vrem, ci este pentru că cei care au fost la conducere înaintea noastră ne-au lăsat o situație catastrofală.

Dar noi ne străduim, ne vom strădui și tot așa și tot așa, iar  după patru sau cinci ani, totul e cum a fost, bine înțeles cu unele înrăutățiri vizibile, care din păcate au fost absolut necesare, pentru binele poporului și consolidarea democrației.

Tot din democrație face parte și opoziția, care promite și promite, că doar nu  promite de la ea și dacă din greșeală ajunge la conducere, aplică formula:

Cum ajungem acolo ne apucăm să ne ținem…

Democrația actuală, spre deosebire de democrația ateniană care este un model total perimat, este împărțită în două clase, „poporul de sus” și „poporul de jos”.

„Poporul de jos” care trăiește în această democrație, trebuie să fie fericit că are drepturi, dar nu trebuie să uite că are și obligații!

Iar de obligații nu ne lasă cei care ne  conduc adică  „poporul de sus” să uităm nici o clipă, doar avem o grămadă de drepturi.

Dreptul de a plăti impozitele care se înmulțesc pe zi ce trece, dreptul de a fi șomeri, dreptul la sfera personală (vezi băncile de date ale serviciilor secrete și suprasecrete), dreptul de a ne exprima liber părerea (pe care nu o bagă nimeni în seamă) și tot așa

Deci avem obligația să ajutăm statul, sistemul democratic, adică „poporul de sus” care a inventat o găselniță care funcționează și  are un efect anesteziant asupra „poporului de jos”.

Dubla moralitate democratică, simplă și eficientă:

Tot ce le folosește este moral iar tot ce îi deranjează este imoral.

1) Să luăm CD-urile pe care niște hackeri le-au umplut cu nume furate de la bănci, bine înțeles nu orice fel de nume, ci numele celor care au avut bani spălați, mai puțin spălați, nespălați depuși în străinătate.

Astfel aceștia s-au făcut vinovați de evaziune fiscală. (De ce s-au făcut vinovați pe vremea când adunau banii, nu întreabă nimeni!).

Hackerii au oferit CD-urile Statului, pe bani buni bine înțeles!

Deci Statul a avut o problemă.

Să cumpere sau nu aceste CD-uri?

Pentru: Aduc o mulțime de bani.

Contra: Sunt date FURATE.

Pentru: Se plătesc din banii contribuabililor.

Contra: Se plătesc câteva milioane pentru o marfă furată.

Pentru: Arată lumii că „poporul de sus” este corecți……

Contra: Numele de pe CD-uri nu aparțin celor din „poporul de jos”.

Pentru: Numele de pe CD-uri nu trebuie făcute cunoscute.

Statul s-a hotărât Pentru.

Deci furate sau obținute prin fraudă, ce contează, Statul s-a arătat dispus să le cumpere, dar ca să fie cu sufletul împăcat și „moral” acoperit, Statul le-a dat tuturor hoților fiscali, posibilitatea să se autodenunțe, ca să scape de pușcărie.

În același timp într-un oraș al aceleiași țări un proprietar al unui atelier de tâmplărie era condamnat la doi ani cu suspendare și o amendă zdravănă pentru o evaziune fiscală total minoră în raport cu sumele ascunse de serioșii hoți fiscali în conturile din străinătate.

Iar hoții fiscali s-au grăbit să se autodenunțe, au rămas anonimi, au umplut casele de bani ale statului și în final au rămas „săraci” lipiți pământului.

Cine crede povestea cu „săraci” trăiește în lumea basmelor, nu într-o democrație

2) Băncile care au fost și mai sunt de vină, că lumea asta nu mai scapă de crize, trebuie neapărat susținute ca să nu dea faliment.

Sistemul democratic, face ca la un faliment al băncilor să dea faliment Statul!

Da așa e Statul!

Deoarece Statul suntem noi toți, în special „poporul de jos”. când e vorba de plătit, a trebuit să ajutăm băncile, căci fără ele nu se mai poate trăi.

La început se dau miliarde, din banii contribuabilului, ca să se salveze banca și pe urmă după ce banca s-a repus cât de cât pe linia de plutire, se concediază vinovații, deci managerii și conducerea. Iar ca aceștia să nu se supere, li se dau niște despăgubiri de câteva milioane de Euro, ca bieții oameni să nu cumva să rămână săraci lipiți pământului.

Cine crede povestea cu „săraci” trăiește în lumea basmelor, nu într-o democrație

3) Un oarecare Julian Assange, a crezut în povestea cu democrația și a creat Wikileaks, o platformă în internet ca sute și sute de alte platforme.

El s-a aliat cu o grămadă de alți hackeri și împreună sau apucat să prădeze băncile de date, deci să fure datele de la instituții, armată, consulate, bănci, într-un cuvânt de la Stat.

Acum să vezi prostie, în loc să ceară bani pe ele cum face orice hoț cinstit, au publicat datele furate în Internet, așa ca să le poată citi tot omul, deci și „poporul de jos”.

Cum pe hârtiile publicate stăteau niște ștampile care le clasificau ca „strict secret“, „secret“ sau „confidențial“, Statul a început să facă spume la gură.

Întăi l-au amenințat pe Assange, pe urmă au încercat să-l intimideze, pe urmă i-au făcut un proces și în final cu forțe unite, l-au arestat.

Bine i-au făcut!

Doar e un hoț de date, care spre deosebire de hoții fiscali nu a umplut casele de bani ale Statului, ci s-a apucat să dezvăluie secrete superpenibile pentru Stat, deci „poporul de sus” care în fond nu are secrete, nu minte niciodată și spune numai adevărul.

Cine crede povestea cu „nu are secrete, nu minte niciodată și spune numai adevărul.” trăiește în lumea basmelor, nu într-o democrație.

Singurul lucru important este ca ordinea democratică existentă să nu capete fisuri ireparabile, care cumulate să ducă cine știe la ce nouă formă de guvernare, superdemocratică stelară.

De ce într-o democrație există secrete?

De ce într-o democrație „poporul de jos” nu trebuie să știe ce face „poporul de sus”?

De ce într-o democrație există „poporul de jos” și „poporul de sus”?

Asta nu știe nimeni, iar cei care știu nu vor să colaboreze cu Wikileaks.

Trăiască – Dubla moralitate – a democrațiilor moderne!

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors