Interviu cu Giovanni “Ioni a lu’ Ceku” De Cecco, Enescu din Italia

Posted by Stefan Strajer On November - 27 - 2010

Interviu cu Giovanni “Ioni a lu’ Ceku” De Cecco, Enescu din Italia

Autor: Gabriel Teodor Gherasim (New-York)

Motto: “M-am apropiat si de jazz (cineva numeste stilul meu “etno-jazz”), dar nu pot sa spun ca eu cant jazz, pentru ca jazz-ul autentic are o mare legatura cu folclorul afro-american, in timp ce muzica mea este un fel de “jazz” nascut la taranii romani.” (Ioni a lu Ceku’)

Exista romani de sange si romani de suflet. Giovanni De Cecco este un roman rupt din spiritul lui Enescu. Are talentul, compozitiile si dragostea

pentru poporul Romaniei care sa dovedeasca prin fapte cele de mai sus.

Un baiat, in a carui maini orice pian clasic devine suava doina, mistica

hora, sincopatul joc, mandra sarba si alte stiluri milenare de muzica sacra

si profana ale tezaurului folcloric romanesc. El mai vorbeste si scrie pe

de-asupra romaneste, cu familiaritatea cu care un imigrant tanar a invatat

limba unei tari adoptive.

Giovanni a absolvit in 1999 Filozofia cu nota maxima la Universitatea Ca’ Foscari din Venezia. In 2005 s-a laureat la Conservatorul Benedetto Marcello tot din Venezia, cu specialitatea pianul clasic. A facut studii etno-folclorice in Romania intre 2004-2010, cu mestesugari ai folclorului romanesc, precum Ioan Pop “Popicu”, in special in zonele Maramures si Transilvania. A incorporat gen Ciprian Porumbescu, George Enescu, Franz Liszt si Bela Bartok, melodii din folclorul daco-roman in orchestratii clasice si a (re)adus muzica romaneasca in scenele salilor de concert clasice. Fire contemporana, a integrat si elemente fine de jazz in aceste compozitii exceptionale si a dus melosul daco-roman in cluburile de jazz international.

Din palmaresul de muzica romaneasca atat de impresionant a lui “Ioni” amintim numai cateva spectacole: la Nagoya in Japonia, spectacol

reprezentand Romania cu ocazia expozitiei internationale Aichi Expo 2005, in fata Presedintelui Traian Basescu si a domnului Toyota; Palatul Cotroceni, interpretand compozitiile sale de sorginte romaneasca in fata fostului Presedinte Iliescu; spectacole cu compozitii romanesti in Italia (Venezia, Roma, Udine, Barletta, Bari, Treviso, Reggio-Emilia), Romania (Bucuresti, Cluj, Iasi), Turcia (Istambul), Austria (Viena), Cehia (Praga), Suedia (Stockholm), SUA (New-York), s.a. De la posturile nationale si private de televiziune si radio din Romania, Italia, Germania si Suedia, la presa scrisa din tot atatea tari (si nu numai), “Ioni a lui Ceku’” a

prezentat mai mult frumusetea Romaniei decat au facut-o unele institutii de

stat din Romania, care sunt platite ca sa o faca.

L-am rugat pe Giovanni “a lu’ Ceku’” sa imparta cu cititorii nostrii cate ceva despre cine este el si ce l-a atras la tezaurul cultural al muzicii

daco-romane.

*

Gabriel Teodor Gherasim: Draga Giovanni, pentru cine iti asculta compact discurile, ca sa nu mai vorbim de cei care te vad fie in direct pe scena, fie la You Tube, Facebook s.a., esti o revelatie venita din Romania. Si totusi esti italian sadea si traiesti la Venezia. Cum ai ajuns tu din Tara Dodgilor Veneziei, in Tara Maramuresului lui Dragos, si in Romania in general, si ce te-a atras si iti da pasiunea pentru muzica poporului roman?

Giovanni De Cecco: Intalnirea mea cu Romania a fost ceva foarte mistic. Cand eram un copil mic, desenam peisaje de munte cu casute mici si colorate; schitele astea erau foarte diferite de orasul in care m-am nascut (Udine). La varsta de 27 ani, am vrut sa merg in Romania pentru o vacanta. De multi ani imi spuneam: “vreau sa merg in Romania, doresc foarte mult.” Nu stiam tangibil ce ma atragea acolo, dar ceva din mine insista ca sa vad acea tara. Cand am ajuns in Bucovina, pentru mine a fost un fel de soc sentimental cat si o revelatie: am observat cu stupoare ca acele schite desenate de mic copil de mine, reflectau cu fidelitate arhitectura, peisajelele, muntii si satele locale.

Dupa 2-3 ani, cand am citit “Spatiul mioritic” de Lucian Blaga, am inteles despre ce era vorba; simteam ca aveam in sangele meu un fel de memorie jungiana [C.G.Jung] a unui trecut pe care altcineva l-a trait…

G.G.: Ce memorii ai din Romania lautarilor rurali si urbani cu care te-ai format la stilul popular romanesc? Poti sa ne relatezi cateva episoade favorite?

G.D.C.: Am foarte multe memorii, multe sunt diferite; am fost la ceterasi din Maramures, in Bucovina, in Ardeal, dar am avut norocul si sa-i cunosc si pe lautarii din Bucuresti si pe cei din sudul Romaniei.

Pentru mine, episodul cel mai favorit a fost cand l-am intalnit pe ceterasul Ionu lu’ Grigore zis “Paganini”, din Salistea de Sus, Maramures. Un om formidabil: omul asta cand iti canta se uita direct in ochii tai, are puterea hipnotizanta a ceterii cu care iti invaluie sufletul. Odata cand am fost la un “joc” din Maramures, am stat in picioare aproape 5 ore fara ca sa ma misc, ascultand muzica cantata de “Paganini”si de un alt ceteras, Mihai Covaci, zis “Diavolu’”.

Nu pot sa spun numai ca o “ascultam” acea muzica, cum asculti de exemplu o simfonie de Brahms, adica cu un creier muzical educat de scoli si in spirit occidental. Pot sa spun ca experienta era ca o comuniune, adica ca si cum muzica ar fii circulat “prin propriile vine”. Pot sa spun ca atunci n-am mai simtit nici o conditionare a societatii, ci ca muzica m-a preluat ca o invaluire de dragoste, pasiune, ritm, frumos si libertate, pe care n-am mai simtit-o in asemenea conditii inainte. A fost o experienta “lisergica” (fara drogul respectiv, desi un pahar de horinca buna bausem inainte). In acest sens am inteles mai bine ce mi s-a intamplat ulterior, dupa ce am citit eseurile marelui Mircea Eliade asupra folclorului, mai ales cele despre riturile Matragunei.

G.G.: Orice imigrant trece prin dificultatile inerente ale adaptarii si

aclimatizarii la tara adoptiva, fie lingvistic, cultural, social sau

personal. Cum te-au primit romanii cand ai imbratisat (fie si temporar)

lumea sedentara sau nomada a muzicienilor traditionali din Romania?

G.D.C.: Romanii sunt foarte primitori; pentru ei este o surpriza mare insa, ca un italian este indragostit de Romania si de muzica lautareasca. Eu arat ca un fel de “soi” deosebit. Ma duc in Romania si ei vor sa ma primeasca cu pizza, spaghetti, etc…, ca sa ma simt “ca acasa.” Dar cand eu le spun “dati-mi un viorist, acordeonist ‘tuica si oamenii buni’”, ei inteleg eventual ca acolo nu mai sunt Giovanni De Cecco, dar sunt Ioni a lu’ Ceku’.

Apropo, am fost botezat “Ioni a lu’ Ceku’” de Vasile Ionescu, seful tiganilor, cand am dat un recital la “Art Jazz Club” din Bucuresti, organizat de Partida Rromilor (Tigani, n.r.), pentru lautarii din Bucuresti. A fost o emotie foarte mare pentru mine, mai ales pentru ca am cantat in fata celor mai importanti lautarii din Bucuresti: Ionica Minune, Marian Mexicanu, George Udila si altii….

G.G.: Au mai fost cazuri de muzicieni din Vest, pregatiti clasic, precum Colea Serban, care au preluat si adaptat muzica romaneasca pentru compozitii si spectacole in fata publicului occidental. Ce a insemnat pentru tine transpunerea pentru pian a unor piese romanesti cantate traditional la vioara cu goarna, nai, tambal sau fluier? In ce masura a fost muzica romaneasca primita de publicul tau?

Poti sa ne redai niste episoade in acest sens?

G.D.C.: Pentru mine transpunerea pentru pian a muzicii lautaresti a fost grea la inceputul, in special cand am vrut sa cant muzica lautareasca la pian singur. Pianul nu este in general un instrument traditional de muzica lautareasca. Dar am ascultat atat de multa muzica traditionala romaneasca, am vazut ce fac acordeonistii, tambalistii si dupa niste ani am creat un stil foarte personal de a interpreta muzica aceasta la pian. Am invatat foarte mult de la Ferenc Liszt cum sa gandesc “orchestral” la pian solo. Pot sa spun ca muzica romaneasca este primita de publicurile diferite in masuri diferite…

Turcii si nemtii au fost cei mai pasionati; lautarie romaneasca (in special din sudul Romaniei), are o legatura foarte puternica cu muzica turceasca, in timp ce publicul neamtesc are urechi si o sensibilitate mare pentru fiecare muzica, sensibilitatea care provine din educatia si din sufletul lor.

G.G.: Cine sunt colaboratorii tai de interpretare a compozitiilor tale, ce i-a atras si cum s-au adaptat la muzica romaneasca?

G.D.C.: Am inceput sa cant muzica romaneasca cu naistul Nicolae Voiculet, in special la orga. El a fost o persoana foarte importanta pentru mine pentru ca am inceput cu el sa cant muzica aceasta. La sfarsit drumurile noastre s-au despartit, dar am o mare recunostinta pentru el.

Am colaborat foarte mult cu clarinetistul italian Francesco Socal, care este specializat in muzica klezmer. Klezmer-ul este 70% muzica romaneasca cantata de evreii din Basarabia, Bucovina si Maramures; atunci n-a fost prea greu pentru el sa cante ceva romaneste cu mine…

Dar colaboratorul cel mai important pentru mine a fost violonistul Leonardo Jeszensky. L-am cunoscut in Maramures, la ziua lui “Popicu”, un

cantaret-zongorist-ceteras foarte faimos (este liderul grupului “Iza”), un

prieten comun al nostru. Leonardo, este jumatate ungur si jumatate brazilian, si era foarte indragostit ca si mine de muzica romaneasca, in special din Ardeal. A fost o imbinare ideala de la prima vedere! Am vrut sa colaboram impreuna si am facut foarte multe concerte in Germania, Austria, Turcia, Suedia, Romania, Ungaria….Am inregistrat si un compact disc impreuna, pentru vioara (respectiv vioara cu goarna) si pian (“Traditional music from Romania”, De Cecco – Jeszensky Duo). Chiar daca amandoi stim si engleza, noi vorbim numai romana impreuna, eu cu accentul meu italian, el cu accentul portughez, -va dati seama de coloratura lingvistica care iese-.

G.G.: Multi muzicieni din etniile minoritatilor etnice ale Romaniei, precum armeni, evrei si tigani, au preluat repertoriul muzical romanesc si l-au propus comunitatilor lor din restul lumii cu mult succes (vezi lautarii

evrei ai secolului trecut din New-York, sau lautarii armeni din aceeasi

perioada din Los Angeles). Unde vezi imbinarile ideale ale muzicii romanesti in culturile minoritatilor, si cum au fost primite compozitiile tale atasate predominant melosului romanesc, la audientele evreiesti, tiganesti si din alte etnii, fie in Romania, sau in strainatate?

G.D.C.: Pentru mine chestia asta a fost foarte importanta. In Romania de la lautarii batrani din Maramures si Bucovina am invatat foarte multa muzica evreiasca care o cantau in trecut la nunti evreiesti. Deci tezaurul folcloric al stilului evreiesc a ramas acum in posesia unor lautari tigani din Romania. Pe de alta parte, o parte puternica a culturii romanesti si a acestor imigranti din SUA a ramas, sau a fost usor modificata, de catre lautarii evrei de klezmer nascuti in SUA.

Ce vreau sa fac este ca sa amintesc tuturor ca toate aceste etnii, romani, evrei, unguri, tigani, hutuli, au contribuit masiv la splendidul si bogatul tezaur muzical romanesc. Incerc sa le explic la oameni ca pe de-o parte le este usor ca sa conceapa ca jazzul, de exemplu, este creatie afro-americana. Dar tot acesti oameni ar trebui sa conceapa tot asa de usor ca muzica klezmer este 70% romaneasca. Trebuie sa amintesc la multi minoritari ca doinele, sarbele, horele, pe care ei le declara “evreiesti” sau “tiganesti”, sunt din mostenirea folclorului romanesc.

In acelasi timp, trebuie sa dezbat si cu unii romani idea ca, pe langa muzica “pura” romaneasca, trebuie de dat credit si altor minoritati care si-au adus aportul la bogatia folclorului din Romania.

Am dat un concert, la Iasi in ianuarie pentru comunitatea evreiasca. Evreii cei mai batrani au apreciat foarte mult ce am cantat, si au spus: “da, hora asta se canta la nunta la noi, la evrei”. Dar un spectator roman mi-a spus: “da, a fost foarte frumos, dar cand ai cantat klezmer? Ca eu n-am sesizat diferenta”.

Asta s-a intamplat pentru ca eu am cantat un repertoriu de muzica romana-evreiasca. Evreii au zis: “da, e evreiasca.” Romanii au zis: “da, e romaneasca.” Romanii asociau klezmerul cu repertoriu din SUA cantat in orchestrele conduse de dirijori ca Benny Goodman, si cu melodiile poloneze sau ucrainiene cantate in formatul “swing”, nu cu repertoriul evreilor basarabeni din SUA, ca cel a lui Belf’s Roumanian Orchestra, sau Abe Schwartz and His Orchestra. De asta spectatorii mei romani au zis, ca aud numai muzica romaneasca.

G.G.: In ciuda faptului ca ai sustinut spectacole in fata a doi presedinti ai Romaniei, imi spuneai intr-o discutie anterioara ca inca nu ai un publicist care sa-ti tipareasca si distribuie partiturile pe piata muzicienilor interesati. Cum te pot asista admiratorii muzicii romanesti si guvernul Romaniei ca sa expui splendidele tale compozitii de inspiratie romaneasca de acum inainte?

G.D.C.: Da, inca n-am un publicist, dar ce-i drept, inca nici nu l-am cautat pana acum. Stilul meu, pot sa spun ca s-a nascut si va muri cu mine. Eu sunt un improvizator, de fiecare data cant diferit, ca un lautar. Dar, in acelasi timp, structura compozitilor mele are o mare legatura cu traditia occidentala clasica, in special din timpul romantismului.

M-am apropiat si de jazz (cineva numeste stilul meu “etno-jazz”), dar nu pot sa spun ca eu cant jazz, pentru ca jazz-ul autentic are o mare legatura cu folclorul afro-american, in timp ce muzica mea este un fel de “jazz” nascut la taranii romani. Este insa adevarat ca am unele compozitii (cele mai complexe) care ar putea beneficia de publicare si de propunerea lor in repertoriul muzicienilor occidentali, dar am si rezervatii ca astfel ar putea “stagna” pe hartie si si-ar putea pierde un pic din “viata” lor.

G.G.: Unde vezi muzica si cultura romaneasca in contextul muzicii si culturii universale ale secolului acesta, al satelitilor, telefoanelor

mobile si a predominantei Occidentale in avalansa de consum cultural modern?

G.D.C.: Traim intr-o perioada foarte grea pentru acei muzicieni care nu vor sa faca muzica comerciala. In Romania aud foarte multa lumea care spune: “Tiganii astia cu manelele lor au distrus gustul muzical romanesc”; dar ce au facut rromii cu muzica lor, romanii au facut tot la fel: acum se canta muzica cu clape electronice, cu efecte de sintetizator, si lumea se justifica spunandu-si: “asa-i modernitatea”. Daca asta este modernitatea, eu insa o refuz.

Traim intr-o perioada de deteriorare umana, ceea ce Hindusii chiama “Kali Yuga,” dar cred ca mai exista si un mic loc in aceasta lume a muzicii, artei, filozofiei, unde sa sa ofere lumina frumosului omenirii, inclusiv al acelui frumos milenar al culturii si muzicii romanesti.

G.G.: Ar mai fii ceva care ai vrea sa adaugi pentru cititorii nostril?

G.D.C.: Doresc ca sa cant pentru ei, imi place la nebunie sa cant!

G.G.: Cum poti fii contactat de cititorii nostrii, atat pentru spectacole cat si pentru comandarea de compact discuri?

G.D.C.: Mobilul meu este +39 347 1581706

Email-ul este: giovannidececco@giovannidececco.com

Web-site-ul meu este: www.myspace.com/giovannidececco .

M-a gasit si pe Facebook : http://www.facebook.com/dececco.giovanni

Am multi prieteni romani cu care comunic!

G.G.: Multumim pentru interviu si mult spor in interpretarea si compozitiilor tale inspirate din milenarul tezaur muzical al Daciei-Romania!

G.D.C.: Eu va multumesc din suflet. Sa traiasca poporul roman! Ioni va iubeste!

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors