O istorie ilustrată a României scrisă cu simpatie de Nicolae Klepper

Posted by Stefan Strajer On November - 18 - 2010

O istorie ilustrată a României scrisă cu simpatie de Nicolae Klepper

Autor: Iona Ispas (Delaware, USA)

România este una din cele mai încântătoare ţări din Europa centrală de est. Este o ţară minunată, bogată în diversitate şi cultură“. Aşa începe cartea “România. An illustred History“, apărută în 2002, la editura Hippocrene Books Inc., N.Y, autor Nicolae Klepper, cu o intoducere de Dr. Kurt W.Treptow.

Peste ea am dat întâmplător, într-o bibliotecă publică, unde era aşezată alături de cartea lui Vlad Georgescu, “The Romanians: a history“, fiind atras de numele străin al  autorului, am început s-o răsfoiesc şi apoi, surprins de căldura cu care a fost scrisă, s-o citesc până la capăt. Iniţial am vrut să fac o comparaţie între cele două cărţi de istorie, dar am renunţat, considerând că lucrarea lui Klepper merită o prezentare specială.

În anul 1939, Nicolae Klepper care era în primul an de liceu, a plecat împreună cu tatăl sau, un proeminent arhitect, în San Salvador pentru a scrie o serie de articole despre culturile incaşe şi aztece din America Centrală. La sfârşitul războiului mondial părăseşte România. Devine inginer, lucrează şi locuieşte în Europa, Africa şi Orientul Mijlociu. Acum este pensionar şi locuieşte în Edinburgh, Scoţia, împreună cu soţia sa scoţiană, Ana. Cei patru copii ai lor locuiesc în diferite părţi ale lumii.

Când prezintă vecinii, specifică la est, teritoriul românesc al Basarabiei – cunoscută azi ca Republica Moldova, ceea ce pentru noi este important să se ştie.

Deobicei lucrările istorice trec repede peste vechimea românilor. Nu acelaşi lucru face Nicolae Klepper, care prezintă: imaginea Gânditorului şi femeia sa, precizând vechimea (6.000 î.H.), vasul antropomorf din cultura Gumelniţa datat 4.000 î.H., două vase binoculare din cultura Cucuteni 4.000 î.H. şi un vas de ceremonial religios din bronz (1.150 î.H.). Pentru a prezenta caracterul şi diplomaţia strămoşilor românilor, descrie conflictul dintre Lisimah, regele macedonienilor şi Dromihete, regele geto-dacilor. După ce Lisimah, care venise să-i cucerească (300 – 292 î.H.), a fost capturat, regele Dromihete îl invită la un prânz regal, fac apoi o alianţă militara, îl eliberează şi se însoară cu fata lui. De asemenea pentru a accentua vechimea românilor dă opt citate din istoricii vechi, Herodot, Strabo, Cassius Dio, Arrion, ş.a. Pentru a-l caracteriza pe regele Burebista citează din Strabo, iar pentru a-l caracteriza pe regele Decebal il citează pe Cassius Dio. Pentru a sublinia puterea dacilor sub Decebal aminteşte că-n urma luptelor din anul 89 d.H. şi a păcii incheiate, Roma plătea tribut Daciei. Dar continuă Klepper, citând din Strabo, era perioada în care Decebal putea aduna o armată de 200.000 de luptători. Peste 12 ani, când Traian atacă Dacia, Decebal n-a mai putut aduna decât 40.000 de luptători, din cauză că o parte din nobilii locali l-au părăsit. 

Perioada în care Dacia a fost provincie romană (106 – 271 d.H.) începe cu descrierea câtorva scene, din cele 2.500 ale Columnei lui Traian din Roma. Ca o imagine despre cât de benefică a fost pentru Imperiul Roman cucerirea Daciei, dă informaţia că fiecare cetăţean roman, plătitor de impozite, a primit un cadou de 650 dinari de la împăratul Traian. Dar Dacia, ultima provincie cucerită a fost prima abandonată. Nicolae Klepper are şi un capitol întitulat Chestiunea identităţii. El expune cele două teorii, cea a spaţiului gol rămas în urma retragerii aureliene (susţinută în special de istoricii maghiari) şi teoria continuităţii. Cu administraţia s-au retras numai cei bogaţi, populaţia urbană şi comercianţii. Marea majoritate a populaţiei, formată din ţărani şi păstori daco-romani au rămas pe loc, n-aveau nici o raţiune să plece şi nici unde să plece. Klepper susţine că sunt astăzi suficiente dovezi arheologice, lingvistice şi religioase pentru a susţine teoria continuităţii.

Scoate în evidenţă că domnitorul Vlaicu (1364 –1377), bate primele monede de argint în Valahia, după o pauză de peste o mie de ani de la ultimii kosoni de aur bătuţi de daci.

Despre principatul autonom Transilvania, spune că până la mijlocul secolului al-XIV-lea nobilimea maghiară, saxonă, secuiască şi română au participat împreună la viaţa politică şi militară. Treptat poziţia nobilimii române s-a deteriorat datorită discriminărilor etnice şi religioase. Unii nobili români s-au catolicizat şi au trecut în rândul nobilimii maghiare, alţii au devenit treptat ţărani. Pe Iancu de Hunedoara (1387 – 1456) îl prezintă ca un mare conducător politic şi militar care a eliberat peninsula balcanică de sub dominaţia turcă. In bătălia din 4-22 iulie 1456, de la Belgrad, i-a bătut pe turci şi le-a oprit înaintarea spre Europa Centrală pentru o jumătate de secol. Aminteşte că Papa Calixtus al III-lea l-a numit “the most valiant Christian champions” (pag.62). Prezintă şi o prioritate europeană, Transilvania, sub Ştefan Bathori al III-lea, in anul 1571, este primul stat european care instituie egalitatea între religii. Egalitatea se referea la religia catolică, calvină, lutherană, unitariană şi Roman ortodox. Nu s-a extins şi asupra românilor ortodocşi, acestia fiind excluşi din viaţa politică şi religioasă. 

Referitor la perioada vasalităţii faţă de turci din secolul al XV-lea, arată că ţările româneşti şi-au menţinut autonomia în timp ce Balcanii erau ocupaţi şi transformaţi în paşalâcuri. Aceasta a permis ţărilor româneşti să-şi dezvolte economia şi cultura, având propriile legi şi structuri sociale.

Când abordează subiectul Unirii din 1600, realizată de Mihai Viteazul, spune că deşi a fost scurtă, a inspirat generaţiile viitoare pentru a o reface. Ideea unirii celor trei principate române a fost reluată de principele Transilvaniei Gabriel Bethlen (1613 – 1629), care în 5 mai 1619 realizează o alianţă cu Valahia şi Moldova. El avea ambiţia să fie un “rege al Daciei“ (pag.85) . Un capitol (6), este numit “Drumul ,către unire (1821 – 1859)“.

Vorbeşte elogios despre Regina Elisabeta, care după pierderea unicului copil s-a dedicat literaturii şi a scris peste 50 de cărţi în engleză, germană, franceză şi română, semnând Carmen Sylva. Regele Carol I declară, la încoronarea sa oficială din 26 martie 1881, ca Rege al României, până atunci fusese Alteţă Regală: “Nu accept doar pentru mine acest titlu, ci pentru gloria ţării mele“ (pag. 131).

Nu pierde prilejul să arate că-n 1913 România ocupa locul patru în lume la exportul de produse alimentare şi  locul doi în Europa la producţia de petrol.

Abordând problema neutralităţii României la începutul Primului război mondial, arată că Brătianu a preferat să aştepte până ce cursul războiului a devenit predictibil şi până ce obţine cele mai bune condiţii pentru contribuţia sa.

Foarte frumos scrie despre Eminescu. Printre altele arată că el a tradus în română Critica raţiunii pure a lui Kant. Luceafărul este numit ca unul din cele mai frumoase poeme din secolul al XIX-lea. Prezintă cititorilor poezia Doina, tradusă în engleză, arătând că a fost citită de poet când s-a  dezvelit statuia lui Ştefan cel Mare, în 1889.

Prezintă note biografice despre Ion Creangă, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ciprian Porumbescu, Eduard Caudello – autorul primei opere naţionale: Petru Rareş. Caudello l-a recomandat pe George Enescu să fie trimis la Viena, pentru studii.

Despre Antonescu spune că nu a avut altă opţiune decât să joace pe cartea germană. Arată că în tratatul anglo-sovietic semnat în 5 iunie 1942, Marea Britanie a acceptat să rămână sovieticilor teritoriile invadate în 1940, adică Basarabia şi Bucovina de Nord.

Chiar şi-n perioada comunistă scoate în evidenţă ce a fost bun. Astfel aminteşte de: medierea conflictului chino-sovietic din 1957, retragerea trupelor sovietice din 1958, retragerea consilierilor KGB din 1964, declaraţia de independenţă din aprilie 1964,  neparticiparea la invazia de la Praga din1968. Prima ţară socialistă care a stabilit relaţii diplomatice cu Republica Federală a Germaniei, în 1967. Vizita lui Nixon din 1969, primul preşedinte american care vizitează România şi prima vizită în blocul sovietic. În 1973 preşedintele Nicolae Ceauşescu vizitează SUA. În urma tratatului commercial cu SUA din 1975, România este prima ţară din blocul socialist care a primit clauza naţiunii celei mai favorizate. În 1971, România devine membră GATT, în 1972 membră FMI şi a Băncii Mondiale iar în 1973 primeste condiţii favorizante din partea Pieţii Comune.

Domnia lui Ceauşescu o împarte în două perioade:

1965 – 1970, caracterizată prin succes, prosperitate, libertate (ce fel d elibertate, numai autorul stie, n.n.) şi speranţă .

1970 – 1989, declin economic, stagnare industrială, pierderea suportului internaţional, creşterea opresiunii interne, disperare.

Tot o realizare notabilă consideră şi revenirea la organizarea administrativă pe judeţe. Arată deasemenea că inundaţiile din 1970, 1980, 1981, cutremurul din 1977 şi revoluţia din Iran din 1979 au influenţat negativ economia. Până la revoluţie Iranul era furnizor de petrol pentru România şi primea în schimb benzină.

Remarcă Expoziţia personală a lui Constantin Brâncuşi de la Muzeul Guggenheim din 1955 şi cea de la Muzeul de Artă din Bucureşti din 1956. Aminteşte că la Centrul Pompidou din Paris, Constantin Brâncuşi are o expoziţie permanentă. Dă numele corect  al Coloanei recunoştinţei veşnice din Târgu Jiu şi istoricul ridicării acestei opere de artă. Iniţiativa a aparţinut femeilor gorjene, organizate în Liga naţională a femeilor române din Gorj care, în 1937, au dorit să înalţe un memorial pentru românii care au murit în Primul război mondial, apărând oraşul Târgu Jiu.

Despre epoca postdecembristă arată că grupuri speciale de interes au proiectat o imagine negativă despre România în vest.

Nicolae Klepper îşi încheie lucrarea cu următoarea frază:”Just in the past Romanians have  been able by force or shrewd negociation to remain autonomous and independent, so Romania must continue to remain vigilant in the twenty-first century“ (pag.260).

Scopul cărţii a fost ca ţara sa natală să fie mai bine cunoscută în lume. Timp de cincizeci de ani autorul nu a mai avut nici un contact cu România. Ca să scrii o carte despre istoria unei ţări din proprie iniţiativă ai nevoie de o motivaţie puternică, pentru că implică energie, timp şi bani pentru documentare şi editare, iar rezultatul este incert. Faptul că această carte a fost reeditată în 2005 şi 2007, că a fost publicată şi-n China, ne bucură şi dovedeşte valoarea ei. După 1989, a scris prima sa carte despre ţara natală întitulată: “Taste of Romania. Its cookery and Glimpses of its History, Folklore, Art, Literature and Poetry “,1997, editura Hippocrene Books. Şi această carte a sa a avut succes, fiind reeditată în 1999, 2002 şi 2008. Cartea conţine 140 de reţete culinare româneşti, are un capitol special dedicat vinurilor româneşti, unul mâncărurilor speciale de Crăciun, Paşti şi Anul Nou, iar ediţia a treia a fost completată cu un capitol cu reţete ale evreilor români.

Domnul Nicolae Klepper într-un capitol special mulţumeşte celor care l-au ajutat să scrie această carte. Merită să-i amintim şi noi: Simion Alb, directorul Oficiului National de Turism din New York, Dr. Kurt W. K Treptow care l-a cazat la Centrul de Studii Româneşti din Iaşi şi a scris prefaţa,  Bogdan Ulmu din Iaşi, arhitectul Vasile Toch din Edinburg, Ambasada României din Londra,  Mircea C. Carp şef al Oficiului de Promovare a Turismului Românesc din Londra, Dan şi Isabella Jane Cirimpei ş.a.

Scopul articolului meu a fost să atrag atenţia asupra unei cărţi care merită recomandată celor care sunt curioşi să ne cunoască sau celor care călătoresc în România. De asemenea l-am scris cu speranţa că poate numele autorului ajunge şi la urechile celor care se ocupă de promovarea imaginii României în lume, pentru cel puţin o recunoştere morală a aportului adus. Poate va veni vremea când vor fi răsplătiţi cei care scriu cu simpatie despre noi şi nu cei care scriu cu duşmănie şi ne înjură pe banii noştrii.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors