Un crampei din emigratia romanilor – Octavian Nedelcu (1878-1969)

Posted by Stefan Strajer On November - 15 - 2010

Un crampei din emigratia romanilor -Octavian Nedelcu (1878-1969)

Autor: Silvia Jinga (Michigan, USA)

            Nascut in 1878 in Zagon, o comuna mixta de romani si maghiari, situata la vreo saptezeci de kilometri de Brasov, Octavian Nedelcu a fost un om simplu cu sapte clase elementare si o scoala profesionala de fochist, care s-a desprins din randul oamenilor obisnuiti prin staruinta de a-si fixa experienta de viata in scris, lasand in urma doua caiete scrise de mana cu poezii, memorialistica si cugetari. Ars longa, vita brevi zice o maxima latina careia trebuie sa-i dam credit si in epoca civilizatiei digitale.  Ca fochist in tinerete, O. Nedelcu s-a angajat in portul Constanta sa lucreze pe vapor, in care calitate a colindat mari si tari. Asa probabil i-a incoltit ideea desprinderii de tara si a plecarii spre alte zari, despre care si-a inchipuit ca erau mai promitatoare. Astfel poposeste in 1905 in Philadelphia unde a locuit in cartierul Foxcez si a fost un fel de lider al comunitatii de pe langa biserica romaneasca din acest oras istoric. Plecarea lui se inscrie intr-un val de emigrare a romanilor ardeleni nemultumiti de starea umilitoare de supusi in Imperiul Austro-Ungar.  In legatura cu acest fenomen, Octavian Goga deplangea in 1907 in revista Tara noastra (nr. 49) instrainarea romanilor de patria muma: „In zilele noastre de curand a prins un nou obiceiu. Oameni truditi, impinsi de saracie si indemnati de sfatul unor samsari fara durere, au inceput sa plece de la vetrele lor departe peste mari si tari: la America”.

 America il va tine pe O. Nedelcu in mrejele ei pana in 1937, cand se va intoarce in Zagonul natal, unde isi va ridica o casa in stil american pe un teren de doua hectare. In timpul cruntei colectivizari emisarii comunisti vin cu tractorul sa-i are mosului Octavian gradina si sa-l exproprieze. Fostul marinar s-a aruncat in fata tractorului, cum povestea mai tarziu nepotilor, si a batut apoi drumul Bucurestiului ca sa ajunga in audienta la Dej.  Samavolnicia a fost stopata. Evoc momentul pentru ca se leaga de o suplica adresata in 1965 lui N. Ceausescu, plangere in care poetul popular insereaza cateva versuri care aminteau de momentul plecarii din Romania: „Acum saizeci de ani in urma,/Pluteam eu pe-a valurilor unda,/In cautarea unei vieti mai bune,/Pe alte meleaguri decat cele strabune” si incheia, in ciuda privatiunilor pe care le traia in Romania acelori ani: „Dar fie painea cat de rea/Tot mai buna-i in tara mea.”

            Stramutat in America, Octavian Nedelcu a purtat tara de bastina mereu in sufletul sau. I-a urmarit constant suferintele si incercarile istorice prin care a trecut de-a lungul secolului trecut.  Si-a manifestat pretuirea ori de cate ori a avut prilejul fata de fruntasii luptei de eliberare nationala a romanilor din Transilvania.  Astfel la 5 noiembrie 1917 il gasim la Philadelphia, intampinandu-l pe Parintele Vasile Lucaci cu o poezie ocazionala ale carei vibratii le percepem si astazi.  Sarbatoarea a inmanuncheat peste o mie de persoane. Poezia elogiaza taria de caracter al lui Vasile Lucaci care alaturi de Iuliu Maniu, Octavian Goga, Ion Lupas, Gheorghe Pop de Basesti si a atator spirite mari ale romanilor unionisti a dovedit darzenie si putere de sacrificiu pentru triumful cauzei. Numele lui Mangra amintit in poezie ne trimite la grupul tradatorilor, a celor pusi pe capatuiala care, ca si clasa politica din Romania de azi, aveau, dupa expresia lui Goga, „termometrul insufletirii” in stomac. Vasile Mangra, Burdea, Seghescu au fost infierati de nenumarate ori de condeiul vitriolant al lui Octavian Goga in publicistica sa incendiara din timpul campaniei de purificare a miscarii nationale a romanilor din Transilvania si de eliminare a cozilor de topor.

            Sensibil la viata intregii emigratii romanesti din Philadelphia din primul deceniu al secolului trecut, O. Nedelcu si-a asumat raspunderea de lider cultural si administrativ al romanilor care, ca si astazi, s-au strans si atunci in jurul bisericii lor ortodoxe.  Din insemnarile sale aflam de organizarea Ligii Nationale Romane pe teritoriul american in 1918, (dupa modelul initiativei cardinalului Masaryk in Cehoslovacia), servind scopul strangerii de fonduri pentru ajutorarea vaduvelor si orfanilor de razboi din Romania. S-au infiintat o suta douasprezece astfel de societati romano-americane, culturale si de ajutorare pe tot cuprinsul Statelor Unite, fiind patronate de Maiorul Teiusan, atasatul militar de atunci al Romaniei la Washington. Voluntarii Romaniei, societatea de ajutor si cultura care fiinta la Philadelphia, condusa de Octavian Nedelcu numara peste 350 de membri si s-a remarcat prin frumoase initiative dedicate toate alinarii suferintelor familiilor sarmane din Romania de dupa Primul Razboi Mondial in transeele caruia si-au dat viata peste un milion de tarani romani.

            Am aruncat aici doar un scurt flash back asupra vietii unui om simplu care a supravietuit uitarii definitive prin faptele lui strabatute de daruirea fata de altii si pastrarea vie a dragostei fata de pamantul care l-a zamislit.   

Lucaci

Libertate striga lumea, Libertate vrem si noi,

Pentru libertate lupta milioane de eroi.

Pasarica-n colivie da din aripi si se zbate

Nu vrea nici o bunatate, ci prefera libertate.

La menajerie leii in gratare ferecate,

Mugesc si nu-si gasesc locul. Si ei vor tot libertate.

Dara noi ce sa mai zicem, zau, n-ar fi rusine mare

Ca sa stam in nepasare mai prejos de animale.

Sa ne-arate calea dreapta Tata Lucaci a venit.

Pentru marea nedreptate bunul sau si-a parasit.

Dansu-a fost chemat la Pesta de siretii de tirani

Incercand in fel si chipuri sa ne cumpere cu bani.

„Lucaci bacsi”, zise Tisza – „Sezi alaturea de mine.

Ce-ti bati capul cu valahii? Tie o sa-ti fie bine.

Iti dam aur cu gramada, precum n-a mai avut altu

Daca ne asculti cuvantul, vei trai ca Imparatu

Iti vom face si palate cum nu s-a mai pomenit,

Te-naltam inalte grade, s-ajungi chiar Mitropolit”.

„Inceteaza, nu mai spune, a zis Lucaci, lacrimand,

Pentru aur si pe ranguri nu vreau fratii sa mi-i vand.

Voi lupta pentru dreptate si cu cinste vreau sa mor,

Imi voi sacrifica toate pentru fii s-al meu popor.”

„Ce vorbesti asa la mine, a zis Tisza infuriat,

In mana mea e putere mare ca si la-mparat.

Daca te-mpotrivesti noua la ceea ce-ti oferim

Afla Lucaci ca te-asteapta Temnita din Seghedin.”

„Sa ma trageti chiar pe roata ca pe Horea si Crisan,

Voi muri pentru dreptate, nu ca Mangra, un tiran.

Sa ma frigeti in frigare, sa ma jupuiti in chin,

Voi suferi ca martirul Brancoveanul Constantin.”

Dusmanii, crapand de ciuda fara mila si pacat,

Ce-am avut mai scump pe lume in temnita a bagat.

Si ne-a lasat mahniti in suflet, lacrimand si plini de jale,

Rugand pe Cerescul Tata sa-l scape din inchisoare.

„Intre voi sunt acum iara, caci Cerescul Imparat,

Ascultand rugarea voastra din temnita m-a scapat.

Acum urmati-mi toti mie si cu al Prea Sfantului Dar

Sa rupem pentru vecie rusinosul jug barbar.

Iar ducandu-ma acasa sa facem la Cer rugare,

„Doamne Sfinte intinde-ti mana

Peste Romania Mare

Si te-ndura Milostive din Puterea Ta Cereasca

Si trimite-mbelsugare peste Tara Romaneasca”.

                                                                      Philadelphia, 5 noiembrie 1917

P.S. D-le Stajeri, poezia are naivitatea de expresie a poetului popular, dar adancimea de simtire a omului adevarat, statornic in credinta si loialitate fata de bunul simt, logica si adevar. Este, daca vreti o poezie despre relatia dintre mase si personalitate. Numai cand o personalitate imbratiseaza o cauza a multimii si plateste cu sacrificiul personal (vezi zidirea Anei lui Manole) numai atunci convinge si emotioneaza. Ca sa nu mai vorbim de ultimele versuri care ma fac sa plang acum la aproape o suta de ani de la scrierea acestei poezii. Unde se afla din nou scumpa noastra Romanie, careia Alecu Russo ii dedica atat de inaripate cuvinte de pretuire? Romanii se risipesc, iar Romania lui Brancoveanu este ingenuncheata de mizerie morala si economica. Triumfa lacomia criminala asupra bunului simt si mai ales a simtului de sacrificiu. Nemtii si-au dat toate bijuteriile la stat dupa al Doilea Razboi Mondial ca sa ridice tara lor din ruinele fumegande. Ce-ar fi sa fim si noi la fel?

One Response to “Un crampei din emigratia romanilor – Octavian Nedelcu (1878-1969)”

  1. Emma says:

    Va scriu pentru ca sper sa existe o organizatie sau o institutie care sa ne ajute .Suntem 2 romani fugari in Europa ,care nu doresc decat sa li se faca dreptate.Impreuna cu sotul am detinut o societate comerciala ,care in 2001 datorita unor CEC-uri neincasate a intrat in imposibilitate de plata-blocaj financiar.Cifra de afaceri la sfarsitul anului 2001= 3,6 milioane de dolari!Societate care nu a prejudiciat statul ,nu a a vut imprumuturi nerambursabile,NU a recuperat de la clienti ceea ce a generat neachitarea furnizorilor.DAR conform expertizei contabile ,societatea daca ar fi incasat sumele debitoare ,ar fi avut un profit de 180 mii de dolari .Cu toate acestea ,furnizorii au depus plangeri penale ,si un dosar comercial s-a transformat in unul penal .10 ani a durat acest proces ,ca acum sa ne aflam in situatia de a fugi ptr ca suntem acuzati de fapte care nu le-am facut .Scrieti-mi daca vreti sa ne ajuta-ti in stabilirea adevarului,va pot pune la dispozitie documente care atesta nevinovatia noastra ,chiar si 2 sentinte (una de casare cu trimitere spre rejudecare -Inalta Curte de Casatie Buc si sentinta de ACHITARE -Curtea de Apel).Ve-ti descoperi singuri ca este o razbunare politica a unui furnizor care are o functie politica importanta ,Ministru secretar de stat!Astept raspunsul Dvs.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors