EȘECUL MULTICULTURALISMULUI GERMAN

Posted by Stefan Strajer On November - 13 - 2010

EȘECUL MULTICULTURALISMULUI GERMAN

Autor: Nicholas Buda (New York)

Într-o Europă multinațională, multipartită și multiculturală, procesul  eșuat, recunoscut, al Germaniei de a se armoniza multicultural, este o lecție din experiența căreia trebuie să învățăm  pentru a nu repeta greșelile trecutului. Nu cu mult timp în urmă, cancelarul german Angela Merkel declara public acest lucru, cu ocazia întâlnirii de la Postdam, cu liderii din aripa conservatoare tânără a Uniunii Democrate Creștine. Prestigiosul ziar Allgemeine Zeitung, în pagina de știri din data de 16 octombrie, titra o parte din declarația cancelarului german astfel: „Sie stellte sich hinter die Kritik von CSU-Chef Horst Seehofer an der multikulturellen Gesellschaft: Dieser Ansatz sei absolut gescheitert! Man müsse Migranten nicht nur fördern, sondern auch fordern!”. („Ea a stat stat în spatele criticii lui Horst Seehofer, șeful CSU, adresată societății multiculturale: această abordare a eșuat complet! Cineva trebuie nu numai să-i încurajeze pe emigranți, dar de asemenea să și pretindă”!). Fără îndoială că această nereușită se datorează, așa cum menționa și președintele-ministru al Bavariei, Horst Seehofer, conceptului politic german: doar o cultură dominantă germană, nu una multiculturală! Aceste declarații făcute, la cel mai înalt nivel, de către leaderii politici germani aflați în fruntea guvernului federal, sunt pe cât de directe pe atât de șocante, fiind elaborate fără menajamente, sau – aș zice eu, fără delicatețea politică obișnuită – stârnind o avalanșă de reacții contradictorii.

Într-un efort de disperare, care devine din ce în ce mai vizibil, Germania renunță la politica de favorizare a etniilor conlocuitoare, de pe teritoriul său federal, aplicând în schimb conceptul dominant al culturii germane – tactică neactivată, oficial, până acum, bineștiindu-se moștenirea germană, a politicii rasiale, de după cel de al Doilea Răboi Mondial, care a costat milioane de vieți omenești -. Irascibilitatea socială a cetățenilor germani, nemulțumiți de modul în care imigranții devin din ce în ce mai numeroși și pe lista caselor de ajutor social, a ajuns la limita de sus. Cancelarul german nu a făcut decât să proclame public acest lucru, încercând o alianță ad extremis cu masele de votanți.

De unde vine această sensibilitate majoră a Germaniei? Este întrebarea la care a căutat să răspundă și analistul politic George Friedman, de la revista politică „Stratfor Global Intelligence”. În viziunea acestuia, problemele care stau la baza eșecului multiculturalismului german, își au rădăcinile în condițiile de viață extrem de grele, pe care le-au întâmpinat cetățenii germani, imediat după terminarea războiului. Societatea postbelică germană s-a trezit, dintr-odată, lipsită de forța de muncă, cel puțin din două motive: o conjunctură socială multiplă, cauzată de moartea a unui număr extrem de mare de germani și apariția lagărelor sovietice cu prizonieri de război. Al doilea motiv poate fi găsit în miracolul renașterii economice al Germaniei industriale din anii ’50. Motivele explicate de analistul politic par foarte pertinente, dacă luăm în considerare strategia socio-economică a Germaniei, din anii ’50 și următorii: forța de muncă necesară vastului proces de reabilitare economică fiind compensată prin admiterea etnicilor germani, veniți din țările blocul comunist al Europei de est și de sud-est. Odată cu creșterea cerinței pentru forța de muncă necalificată a pieței interne, Germania și-a extins tratativele de recrutare a muncitorilor și în țări ca Italia (1955), Grecia (1960), Turcia (1961) și Iugoslavia (1968). Efectul imediat al acestei strategii s-a resimțit în creșterea substanțială a profitului economic și implicit al nivelului de trai, preconizându-se un viitor prosper națiunii germane și un drum ascedent, spre o supremație economică europeană. Efectul secundar, cauzat de influxul masiv de muncitori temporari, nu s-a simțit la început. A gravitat pe o traiectorie oscilatorie incertă, fără a crea probleme atât pe plan socio-cultural cât și politico-administrativ. S-a crezut la început că acești muncitori necalificați, vor fi prezenți doar temporar și, odată cu încetarea contractului de muncă, se vor întoarce în țările lor de origine – lucru perfect demonstrat de muncitorii spanioli, portughezi și italieni. Cu toate acestea, foarte mulți muncitori din Europa de est și mai ales din Turcia, nu am mai părăsit Germania, continuând să beneficieze de statutul de „Gastarbeiter” (muncitor vizitator).

Primele semne ale unei suprasaturații a forței de muncă s-au făcut simțite odată cu scăderea economică din anul 1966, accentuându-se în recesiunea economică de după șocul petrolului din anul 1973. Clătinată de aceste perturbări interne, Germania s-a văzut în fața unor mase largi de muncitori necalificați, cărora nu mai avea să le ofere locuri de muncă. Nemulțumirile și protestele sociale ale imigranților s-au intensificat odată cu intrarea în vigoare a legii „Anwerbestopp” (oprirea recrutării forței de muncă), din anul 1973. Dacă la exodul muncitorilor spanioli, italieni și portughezi – atrași de avântul miracolului economic din țările lor -, societatea germană a asistat fără să se implice, odată cu trezirea la realitate, în fața unui număr impresionant de etnici turci musulmani, s-au făcut simțite și primele luări de poziție. Astfel, visul de supremație economică germană a dat naștere unor coșmaruri sociale de mari proporții, Germania neavând altă soluție decât să se confrunte, în mod direct, cu acestea.

Moștenitori ai sângelui prusac, germanii nu au dorit și nu doresc – în marea lor majoritate –  ca imigranții să devină o parte din țara lor, de aceea au aplicat, tacit, o politică de izolare a acestora. Obligat însă de conjunctura istorică a anilor 80, când numărul turcilor musulmani a atins cote alarmante, (astăzi sunt estimate cca 3,5 milioane de etnici turci în Germania), guvernul federal a propus soluția instaurării multiculturalismului sau „Multikulti”. Neagreat la început, multiculturalismul era de fapt un concept nou, liberal, care conferea imigranților un troc: păstrați cultura voastră DAR jurați loialitate statului german! Istoria a demonstrat că soluția nu a fost viabilă… doarece a murit încă de la naștere. Da, imigranții turci și-au păstrat limba, cultura, obiceiurile și religia, dar nu s-au încadrat în portretistica socială germană, formându-și landurile lor, adevărate conglomerate sociale separate de restul societății germane, un fel de teritoriu turc în teritoriul german. S-a ajuns astfel ca un număr impresionant de imigranți turci să nu vorbească limba germană și – prin definiție – să nu împărtășească valorile culturale germane și europene.

Inteligența conceptului de multiculturalism, gândită de guvernul de la Bonn atunci, se baza pe  faptul că respectând diverstitatea imigranților, se va putea cumpăra loialitatea acestora. Scenariul nu a fost urmat așa cum fusese plănuit: pe de o parte, cetățenii germani nu numai că nu au dorit, dar nici nu au știut cum să asimileze cultural, lingvistic și religios, iar pe de altă parte, etnicii turci au profitat de lejeritatea oferită, preferând secluziunea.

Declarațile cancelarului german devin astfel îndreptățite, dar cu asumarea unui eșec național, căruia îi suntem, cu toții, martori. Angela Merkel, fie că își asumă o responsabilitate politică enormă – fără precedent în istoria modernă a Germaniei – fie că aplică regulile unui joc politic inteligent, devine o nouă „Doamnă de fier” a Europei. În continuarea declarației sale, cancelarul mai spunea: „ne simțim legați de imaginea creștină a umanității, care ne definește. Cei care nu acceptă aceasta, sunt într-un loc greșit aici.” În situația politică europeană actuală, este, dacă nu imposibil, cel puțin foarte improbabil, ca Germania să își reconsidere poziția oficială cu privire la multiculturalism, în același timp cu validarea principiului de națiune germană!  Odată ce principiul națiunii există, tot așa există și ideea de interes național. Odată ce intresul național există și primează, Germania există, în contextul Uniunii Europene, numai prin ceea ce Goethe a numit „afinitate electivă” (în nuvela „Die Wahlverwandtschaft”, Tübingen, 1809). Ceea ce în mijlocul Războiului Rece a fost o certitudine, devine acum o opțiune. Iar dacă Europa devine o opțiune pentru Germania, atunci  nu numai că Germania a reintrat în istorie, dar luând în considerare și că este leaderul puterilor economice europene, istoria Europei începe încă odată, din nou.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors