Fundatia “Grigore Vieru” New York. Protest pro Paul Goma

Posted by Stefan Strajer On October - 26 - 2010

NOTA DE PROTEST 
PRIVIND NEACORDAREA CETATENIEI REPUBLICII MOLDOVA FAMILIEI CELUI MAI IMPORTANT DIZIDENT CONTEMPORAN,
IN VIATA, AL NEAMULUI NOSTRU, SCRIITORUL ROMAN DE SORGINTE BASARABEANA, PAUL GOMA

FUNDATIA “GRIGORE VIERU”
32-25 90th STREET, #407
EAST ELMHURST, NY 11369
USA

TEL # 1-718 205-7019

Domnuluil Mihai Ghimpu,
Presedintele a.i. al Republicii Moldova
Domnului Vladimir Filat,
Prim Ministru al Republicii Moldova
Domnului Iurie Leanca,
Ministru al Afacerilor Externe si Integrarii Europene al Republicii Moldova

 
Aceasta nota de protest vine din partea unui grup de romani, stabiliti in SUA, originari de pe ambele maluri ale raului Prut.

Ea exprima totalul nostru dezacord fata de hotararea oficiala de respingere a cetateniei Republicii Moldova familiei reputatului nostru consangean, Paul Goma.

Este de notorietate internationala faptul ca scriitorul dizident s-a nascut si a copilarit, cat i-a fost ingaduit, pe teritoriul actual al Republicii Moldova.  Nu cumva asta poarta denumirea de “drept natural”, adica venit de la Dumnezeu, alaturi de dreptul la libertate si dreptul de a-ti cauta fericirea dupa cum te indeamna sufletul?  Am ajuns in situatia de a nega chiar si Divinitatea, Sursa de la care venim si catre care, intr-o zi anume, ne intoarcem?  Este grav ce se intampla cu noi!  Am considerat ca, de la caderea URSS-ului, nu mai suntem “invingatorii naturii”, asa cum decenii de-a randul s-a straduit ideologia Kremlinului sa ne educe, ci ca suntem noi insine natura, deci n-are rost sa ne taiem zilnic craca de sub picioare cu teorii ce n-au nici in clin, nici in maneca cu realitatea, cu armonia universului in care traim.  
DOMNILOR DETINATORI DE FUNCTII PUBLICE DE LA CHISINAU: ATI DAT CU STANGUL IN DREPTUL RAU DE TOT!  Din tot ce justificati nimic nu face sens. Iata o formulare ce-ar trebui sa ne puna pe ganduri pe fiecare in parte:  se motiveaza de catre Ambasada Republicii Moldova in Franta ca distinsa doamna, Ana Maria Goma, sotia patimitului scriitor, “ESTE APATRIDA SI N-ARE TEMEI PENTRU OBTINEREA CETATENIEI REPUBLICII MOLDOVA”.  Pai nu ceri o cetatenie tocmai fiindca n-ai nici una, existand multe state care, nici nu admit dubla cetatenie?  Cu alte cuvinte, daca-ti este sete, nu umbli dupa apa, nu cauti sa-ti potolesti setea cumva?  Sa ne fie cu iertare, dar aceasta-i logica cea mai elementara cu putinta, nici nu ai nevoie de scoala pentru asa ceva.  Au, domnii ce-au emis aceasta formulare, pretentia sa fie apelati cu “excelenta”?  Poate “excrescenta”, sau “homuncul” mai pe intelesul tuturor!  CA SA MERITI APELATIVUL “EXCELENTA” TREBUIE, IN PRIMUL RAND, SA FII DREPT, IAR, MAI APOI, SA GANDESTI EXCELENT!  Ori, in cazul acesta, nu-i nici drept, nici gandit corect.

In general, factorii de raspundere, la nivelul “cazului Paul Goma”, au adoptat psihologia galinacee in rezolvarea acestei situatii.  Se spune ca gainusa fiind alergata de cocos are trei posibilitati: daca fuge, n-o mai prinde cocosul si pierde astfel partida;  daca sta pe loc risca sa fie confundata cu vreo prostituata, iarasi neconvenabil;  asa ca mai bine se impiedica si astfel toate-s bune si frumoase si la locul lor. Alesii nostri s-au oprit la a treia posibilitate, in acest caz.  Iata ce simtim noi in raspunsul factorilor de decizie de la Chisinau fata de obligatia de a repune in drepturile sale naturale, firesti, familia Paul Goma.  Nici nu ne-ar fi trecut prin minte in zilele cand strigam “Jos Comunismul!” in fata sediului ONU, pentru ca domniile voastre sa preluati Puterea, ca vom intampina rusine la un grad atat de ridicat.  NE-ATI FACUT SA NE SIMTIM PRECUM PROSTITUATELE, FOLOSITE SI AZVARLITE IN STRADA FARA NICI CEA MAI MICA REMUSCARE.  In mintea noastra va vedeam, practic, cei mai drepti reprezentanti ai neamului nostru, cu verticalitate, fruntea sus in demnitate, gata sa sacrifice orice in numele adevarului si dreptatii.  Ne amintim ca la depunerea juramantului de credinta, premierul Vlad Filat a ingenuncheat si a sarutat tricolorul.  Cum sa nu lacrimezi de bucurie cand vezi asa ceva?  Si cum sa nu lacrimezi de durere cand vezi ce se intampla dupa asta?  Pas de defilare pentru militarii nostri in fata lui Vladimir Vladimirovici Putin la Kremlin, pe 9 mai, negarea adevarului despre ziua de 28 iunie 1940, una dintre cele mai triste file dintr-o tragica istorie, iar mai nou, tratarea familiei Paul Goma drept o cantitate neglijabila.

In viata militara formula de multumire este, “SERVESC PATRIA!”  Aceasta-i multumirea dumneavoastra, fata de votul nostru prin care ati preluat Puterea?  Nu vrem sa fim transformati intr-o minge de fotbal pe care fiecare o suteaza unde vrea, in tribune sau peste poarta.  Vrem sa fim una din cele doua echipe ce se confrunta pe teren, dupa cum bunul Dumnezeu a conceput lumea, intr-o continua competite, ce se manifesta chiar de la procesul de inceput al vietii pe pamant.  Patria, inainte de toate, domnilor, si mai apoi, restul!  Dupa atata naveta la Moscova, este, probabil, greu sa mai si stii care-ti este Patria, nu-i asa?

Considerand ca greseala aceasta este comisa datorita luptei pentru ranza, din campania electorala, am hotarat sa procedam intr-un mod destul de original si de cinstit.  Cel care are cel mai tare de suferit, de indurat, in urma acestei netrebnicii este Domnul Paul Goma insusi, impreuna cu familia sa.  Sa nu fie nimeni in pielea si sufletul dansilor!  Il rugam, la modul cel mai profund cu putinta, pe chinuitul nostru frate, Paul Goma, sa manifeste public optiunea dumisale la incheierea acestei campanii electorale, astfel incat, cei cu drept de vot sa voteze alegerea  facuta, de fapt, de Domnul Goma.  Acesta ar fi un mod de a restabili un pic de dreptate intr-un sistem macinat de interese mici, meschine, in cea mai mare parte straine, totalmente, de oropsitul nostru neam.  Suntem convinsi ca in cazul pierderii alegerilor (Doamne fereste!) de catre AIE, primul motiv va fi, ce altceva decat, “Cazul Paul Goma”.  Realitatea, domnilor, este ca in Republica Moldova ne se confrunta stanga cu dreapta, politic vorbind, nici conservatorii cu liberalii, in sens american, ci se confrunta Estul cu Vestul, Rusia imperialista cu Restul lumii civilizate.  Iar din ce ati facut domniile voastre in acest an si jumatate de guvernare, balanta atarna, din pacate spre cei ce, de secole, ne-au inrobit.  Ne ramane speranta ca tinerii nostri, si exemplul cel mai concludent este Miscarea “Democratia Acasa”, au simtit gustul Sfintei Libertati si inteleg ca nici o conditie nu este mai importanta in viata oricui, decat CONDITIA DE OM LIBER.  Va fi ce va fi la acest 28 noiembrie 2010:  poate frauda, poate dirijarea intregului proces electoral, in mod subversiv, de la Kremlin (ne-am si obisnuit cu asta, nu-i asa?), lume dezorientata ce nu mai stie ce si in cine sa creada.  Problema cea mai dura este insa, legatura indestructibila, de monolit aproape, a filatilor, lupatilor, urecheatilor, lencilor nostri cu Scufita Rosie, acolo unde, pentru amagire, turlele bisericilor sunt aurite.  Imaginea fura ochiul, dar si libertatea, in special libertatea noastra.  Mantuitorul a colindat aceasta planeta cu o cruce de lemn si o inima de aur.  In Moscova, inimile sunt de lemn iar turlele si crucile din aur.  Cand vom avea intelepciunea sa patrundem aceasta profunzime ce, fara sa constientizam, ne defineste propria viata, propria existenta?

Iata, drama noastra; cel mai drept, cel mai bun dintre noi, cei in viata, dizidentul Paul Goma, “zace” departe, in Franta.  Iar vasta majoritate, ce a ales sa traiasca la bastina, “zace” acasa;  de nesiguranta, de teama permanenta a invadarii noastre de catre muscali, cu care ne-am obisnuit ca magarul cu samarul, de lipsuri grave si mari.  In cazul revenirii la putere a comunistilor suntem convinsi ca un procentaj zdrobitor al populatiei va lua drumul pribegiei.  Pribegie ce pare simpla din povestile altora, dar care nu-i deloc o gluma.  

Hai sa vedem ce hotaraste Chisinaul oficial, in urma protestelor noastre, sa vedem ce hotaraste Paul Goma in materie electorala, iar de va trebui sa hotaram singuri drumul de urmat, s-o facem cinstit fata de bunul Dumnezeu, fata de propria noastra constiinta.  Si in afara asa-zisei Aliante pentru Integrare Europeana sunt partide pro vestice ce asteapta voturi.  In felul acesta n-avem cum da gres.  Vom fi binecuvantati si vom urma calea cea dreapta.

Rugam organizatiile din diaspora romaneasca de pretutindeni provenita de pe ambele maluri ale Prutului sa se alature protestului nostru.  Sa punem sufletele alaturi de familia Goma care de treizeci si trei de ani se afla in “limbo”, departe de locurile dragi, pastrate de-a pururea in inima.  Ar fi pacat sa-i parasim pe cei ce nu ne-au parasit niciodata, chiar departe de Tara fiind.  Am ramane goi, tristi si pierduti ca frunza-n vant.  Sa nu uitam versul de aur al marelui Eminescu; “EU? IMI APAR SARACIA, SI NEVOILE, SI NEAMUL!”  Iar familia Paul Goma reprezinta toate acestea, la un loc.

Sa-i aparam cat putem, fiindca ne aparam astfel pe noi insine.  ASA SA NE AJUTE, DUMNEZEU!

Fundatia “Grigore Vieru” din New York in numele careia semneaza:

Originari din stanga Prutului:

Nicolae Zagariuc
Andrei Guzun
Alexandru Branzila
Sergiu Zbarnea
Cornelia Balan
Alexandru Placinta  

Originari din dreapta Prutului:

Florin Carlan
Grigore Culian
Cristi Boghian
Ion Stefan
John Predescu
Liviu Butura

2 Responses to “Fundatia “Grigore Vieru” New York. Protest pro Paul Goma”

  1. maramuresanu says:

    Vazand toate astea,cum poti sa nu-i dai dreptate lui Horia Patavievici cand se refera la neamul nostru romanesc,mai ales la
    dezbinarea ce predomina in randul romanilor de pe ambele maluri ale Prutului si din diaspora?!Moldovenii din Moldova fost sovietica(!) ar dori sa fie cu fundicul in doua luntri:si in cea ruseasca si in cea romaneasca.Inca nu s-au hotarat daca sunt filorusi sau filoromani (cum ar trebui sa fie din nascare!).Din pacate,prea des dau dovada ca sunt…filorromi!Cazul Goma vine sa confirme!

  2. Fratilor,Caile Bunului Dumnezeu sunt Necunoscute Muritorilor de rand!

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors