Cine l-a făcut pe Băsescu președinte?

Posted by Stefan Strajer On September - 26 - 2010

Cine l-a făcut pe Băsescu președinte?

 

Autor: Ion Coja

 Acum, când anii de preșidenție ai lui Băsescu se dovedesc a fi nu numai ani pierduți, ci și anii cei mai păguboși din istoria noastră, întrebarea care bântuie dureros prin mintea noastră este cum de a ajuns un asemenea individ să conducă o țară! Să ne conducă pe noi, românii, care nu suntem chiar ultimii proști de pe planeta asta!… Pentru acest accident deopotrivă rușinos și catastrofal, aud felurite explicații, începând cu defecțiunile sistemului așa zis democratic și terminând ezoteric prin invocarea ghinionului nostru românesc, atât de activ în ultima sută de ani!

           Stupoarea cea mai mare o stârnește faptul că înainte de a fi ales președinte de țară, individul avea cel mai greu dosar penal la tribunal, pentru mari și bine cunoscute prejudicii aduse economiei naționale, în principal pentru dispariția flotei, la care s-ar adăuga dezastrul din CFR, început tot sub oblăduirea sa. Și multe altele! Ce i-a împiedicat pe magistrați să-și facă datoria față de noi, păgubiții, și față de infractor? În principal a contat protecția acordată de așa zișii săi adversari, deoarece dosarul flota ar fi tras în adâncurile temniței și pe câțiva parlamentari și lideri sau sponsori ai PSD, în frunte cu cel chiar poreclit Șpagă! Nici nu știu exact cum îl cheamă, Miki sau Niki, dar Șpagă în orice caz! Așa îl știe toată lumea bună din jungla numită clasa politică din România. Într-o lume de șpăgari să-ți iasă porecla de Șpagă, asta spune multe… Deci, dacă Băsescu a ajuns președinte, iar nu după gratii, o contribuție importantă a fost adusă de complicitatea sa cu inși de aceeași teapă din tot arcul guvernamental! Cu PSD în frunte!

           Trec peste alte explicații, inclusiv peste cea mai inteligentă, formulată de tînărul Victor Ponta: au furat mai mult decât noi! Formulă absolut memorabilă, care mi-a atras prima oară atenția asupra persoanei. Promite, mi-am zis…

          Pe acest subiect știam multe despre inventivitatea fostului marinar, vestit în toată flota românească pentru abilitatea de a corupe vameșii din portul Constanța, Anvers etc. A știut să fure și la alegerile pentru primărie, a făcut-o și în 2004, dar mai ales în 2009. Adică a știut să corupă!…

          În legătură cu PSD aș mai avea de subliniat ceva, un aspect pe care presa noastră, inclusiv cea anti-Băsescu, s-a făcut că nu-l vede: mi s-a părut tare suspectă în 2009 ieșirea PSD de la guvernare cu două luni înainte de alegerile din noiembrie 2009. Au cedat astfel ministerul de interne, l-au făcut plocon adversarilor, iar apoi au jucat comedia protestelor publice față de furturile de la urnă săvârșite cu implicarea ministerului de interne… Mircea Geoană s-a lăsat prostit – nici nu era prea greu de prostit, prostit de colegii săi de partid, și a rupt coabitarea cu PDL într-un guvern care asigura PSD-ului ministerul de Interne, minister care deține cheia urnelor! Cum să mai câștigi în aceste condiții?! Cine a decis ieșirea PSD din primul guvern Boc? A fost ori prost făcut grămadă, ori vîndut Băsescului! Adică cumpărat!…

        Devenea astfel evidentă dorința unor lideri PSD ca Mircea Geoană să piardă alegerile cu orice preț, chiar și cu prețul a încă 5 ani de destrăbălare și dezbrăcinare la Cotroceni și în toată țara! Dezastrul economic se zărea cu ochiul liber, dar nici asta nu conta pentru strategii PSD! Conta doar îndepărtarea lui Geoană din fruntea PSD, nicidecum că urmau astfel alți cinci ani de preșidenție deșucheată! Căci întreb: dacă PSD a avut dovezi că Băsescu și gașca au furat la alegerile din 2009, cum au mai avut obraz să-l trateze pe șeful lor ca pe un învins?!… În fața lui Dumnezeu și a alegătorilor români, Mircea Geoană a câștigat alegerile din 2009, dar le-a pierdut prin neglijența sau trădarea colegilor din PSD, unii dintre ei extrem de activi în favoarea Băsescului. Dețin probe!…

       Nemernicul de Adrian Severin, coleg de cabinet cu Băsescu în guvernul de trădare națională care s-a vândut Ucrainei, a sărit primul la gâtul lui Geoană, candidatul învins de Băsescu prin uz de fals, stabilind el, trădătorul de Țară Adrian Severin, că Mircea Geoană, îuvins în competiția electorală, nu mai poate să rămână președinte al PSD!

      PSD a știut cel mai bine că Băsescu se pregătește să fure din nou la alegeri, a știut și costul: peste un miliard de euro pregătiți de Băsescu pentru coruperea celor ce primeau prin lege pâinea și cuțitul alegerilor. Bani dirijați la secțiile de votare, la Biroul Electoral Central, la Curtea Constituțională etc. PSD ar fi putut concepe o strategie care să împiedice acest furt, sau măcar să-l limiteze, astfel încât, în final, cu tot cu voturile furate Băsescu să nu atingă pragul de 50%… Dar PSD nu a făcut nimic din ce trebuia! Astfel că noi, cei supărați până la Dumnezeu că ne-am pricopsit din nou cu Băsescu, nu pe Băsescu trebuie să-l înjurăm. Ce vină are Băsescu că este cum este, că mai mult nu-l duce mintea, că nu l-a învățat nimeni cum se ține cuțitul și furculița, măcar când ai oaspeți la masă! Că-i pute gura sau picioarele! Etc., etc. Nu-i el de vină! Vinovați (1) suntem noi care l-am votat, chiar dacă voturile curate nu depășeau 50%, vinovați (2) sunt cei care, prin obstrucționarea legii, i-au permis infractorului să candideze, vinovați (3) sunt cei care nu l-au împiedicat să fure voturi și, în final, să câștige prin fraudă alegerile! Adică cine? PSD în primul rând! Căci – să nu uităm: pe vremea când justiția asculta de comanda PSD, dosarul Flota a naufragiat prin subsolurile prăfuite ale dosarelor puse la conservat…

       Nu mai vorbesc de (4) vinovăția istorică a liberalilor, cea din 2004, când știau bine pe cine susțin la preșidenție, dar mirajul guvernării era precumpănitor față de distrugerea Țării. Ducă-se toată România, cu români cu tot, dacă e să piară cu noi la guvernare!, și-au zis urmașii Brătienilor. Din fericire însă, Tăriceanu s-a ținut tare și nu i-a făcut jocul Băsescului. Abia cu Boc prim ministru s-a dezlănțuit fiara din Băsescu, monstrul marin!      

       ….Firește, spun lucruri cunoscute. Le repet ca să nu ne amăgim cu iluzia că PSD & PNL ar fi alternativa salvatoare la actuala guvernare. Nu! Dacă am ajuns unde suntem, „meritul” este deopotrivă al tuturor guvernanților care s-au succedat ori s-au înlocuit unii pe alții, prin rotație democratică, la furăciuni și abuzuri. Firește, nici asta nu este o noutate pentru românii cu cap pe umeri!…

       Însă mă bag și eu în vorbă în măsura în care bag de seamă că s-a vorbit prea puțin sau chiar deloc de vinovăția numitului Crin Antonescu pentru situația penibilă și disperată în care ne aflăm: Băsescu președinte al României!… Pentru a doua oară!…

       Căci corect este să ne întrebăm și de ce nu a câștigat Mircea Geoană alegerile! De ce? Din mai multe motive, iar principalul motiv, cred eu, poartă numele de Crin… Ins mediocru, fără nicio performanță profesională sau de alt soi, ajuns prin nerozia colegilor de partid președinte la PNL, lui Crin Antonescu nu i s-a părut nimic nefiresc dacă va candida din partea liberalilor români! Candidat, vezi Doamne!, al Brătienilor, la funcția de președinte al României!… A luat în calcul, foarte serios, ideea că i s-ar potrivi să fie președintele României! Nici mai mult, nici mai puțin!…

       E drept, de când a ajuns președinte unul ca Băsescu, nu cred că mai există individ în România care să nu poată spune „dar de ce n-aș fi și eu președintele României, căci aș fi unul mai bun decât actualul?!” Așa s-o fi socotit și nesocotitul de Crin! Și iată-l pe Crin Antonescu candidat! Degeaba au parafat liberalii o înțelegere cu PSD, iar Crin Antonescu cu Mircea Geoană, să facă front comun împotriva Băsescului! Înaintea primului tur, împotriva tuturor sondajelor și a evidențelor,  lui Crin i s-a năzărit că ar putea ajunge el în turul doi, în locul lui Mircea Geoană, și în final președinte, în locul lui Băsescu. Drept care fantoșa liberală nu a avut altă grijă în campania electorală, inclusiv în confruntarea finală a celor trei principali candidați, decât aceea de a-l ataca mișelește pe …Mircea Geoană! Și s-a priceput unde să lovească! Și s-a priceput să fie și convingător pentru naivi! Nota bene: Atunci, în primul tur, ținta atacurilor lui Crin nu a fost Băsescu, ci Mircea Geoană, colegul de alianță! Atunci, în primul tur, a pierdut Mircea Geoană avansul confortabil pe care îl putea avea față de Băsescu în turul doi! L-a pierdut pe mâna – mai bine spus pe gura cea slobodă și imatură a Crinului. Altminteri, cu sprijinul real al liberalilor, Mircea Geoană putea câștiga chiar din primul tur! Mai exact spus, atacat ca lumea și de Crin Antonescu, Băsescu putea să piardă din primul tur!

        Dinaintea turului doi, anunțul ipochimenului Crin Antonescu că-și îndeamnă susținătorii să-l voteze de-acum pe Mircea Geoană, adică pe cel pe care până deunăzi îl făcuse albie de porci, a avut efect invers, căci a sunat ca un afront pentru cei care îl votaseră pe liberalul lui pește. Cei mai mulți, anti-Băsescu convinși, scârbiți de piruetele lui Crin, au renunțat să se mai prezinte la vot. Dacă ar fi avut de ales, în primul tur, între Băsescu și Geoană, ei l-ar fi votat pe Geoană fără nicio ezitare. Amestecul Crinului în ecuația electorală le-a tulburat însă percepția corectă a realității. Sătui de politicianismul ieftin al preferatului lor, din lehamite, acei alegători anti-Băsescu au ieșit din joc. Exact ce-și dorea Băsescu!… Așa zisul electorat al lui Crin Antonescu, prin reținerea de la vot în turul al doilea, a înclinat balanța spre Băsescu, făcându-l pe acesta să se apropie de 50% și să-i fie mai ușor să fure cât îi mai trebuia. Este marele serviciu pe care i l-a făcut Crin Antonescu lui Băsescu!…

        Să fie clar: vina este și a lui Crin Antonescu dacă îl avem din nou președinte pe Traian Băsescu! E timpul să ne dăm seama! Dacă putem numi o persoană cea mai vinovată de prezența lui Băsescu la Cotroceni pentru al doilea mandat, acea persoană este Crin Antonescu!

 

                                                                                                Ion  Coja      

Buriaș, august 2010

Post scriptum: Sondajele îl dau pe Crin Antonescu cu cele mai mari procente de reușită dacă alegeri prezidențiale s-ar ține mâine!… Adică sărim din lac în puț, oameni buni?!…

Sau, ca să fiu mai pe înțelesul optimiștilor care susțin că mai rău nu se poate, le zic: se poate, fraților! Recordul lui Băsescu de ineficiență, iresponsabilitate și imoralitate nu este absolut. Poate fi depășit! Crin Antonescu dă semne bune.

În orice caz și pentru orice eventualitate, inclusiv aceea a suspendării lui Băsescu, societatea românească trebuie să tragă concluziile logice și să organizeze procesul electoral de așa manieră încât să nu ne mai trezim în ziua alegerilor că nu avem pe cine vota, și să ne crucim după aceea de președintele cu care ne-a pedepsit Dumnezeu! Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în urnă!…

5 Responses to “Cine l-a făcut pe Băsescu președinte?”

  1. Ana says:

    Asi avea o intrebare pentru domnul Coja ca vad ca tot raul se sparge in capul lui Basescu,nu-l simpatizez,dar i-mi pum niste intrebari la care nu am raspuns. Pe timpul PSD pensile si salariile nu erau cu nimic mai bune ,doar ca atunci inca nu au reusit sa distruga tot. Dar cu timpul a avut grije PSd sa vinda apsolut pe nimic avutia tari. Cum sa-u putut inbogati pe timpul PSD cu averi fabuloase care nu le poti face nici in 3-4 generati. Iar cei de la pdl,pnl care swunt cu averi de te doare capul sunt tot din timpul guvernari PSd ca atunci erau inpreuna, asa ca vina nu este numai a lui Basescu,Pentruca cei care trebuiau sa-si faca datori pentru tara sau gindit numai la buzunaru lor. Avem senatori si parlamentari car de cind sa infintat parlamentul si senatul sunt batuti in cuie. Cei care trebuiau sa judece au preferat sa-si asigure batrinetele cu bani murdari,de aceia au ajuns sa aiba pensi de i-i vine sa urli ca tu ai lucrat 40 de ani si deabea mai supravetuiesti. Cite firme sunt datoare la finante de pe timpul guvernelor trecute si nu sa putut lua nici o masura,.De ce nu sa luat nici o masura in legatura cu dosaru lui Nastase ,pentruca cei care ar trebui sa-si faca datoria asteapta sa se prescrie,si exemplele ar fi multe. Dar acum ori-ce masura se ia toate sunt catalogate ca masuri luate de Basescu ,dar in schimb i-l faceti peost si nesimtit ,atunci cum il duce mintea sa-i demaste pe multi dintre cei certati cu legea. Daca este vinovat asa cum sustine domnul Coja atunci inseamna ca au fost niste incapabil de al judeca. Coruptia si fiscalitatea este mina in mina si nu se poate face nimic,cum se incearca ceva cum li se da in cap. Cita cerneala a curs cind a fost Arestat Vintul ,dar la miile de oameni care si-au pierdut casele din cauza acestui afacerist nu le-a pasat la nimeniStaul trebuie sa-i despagubeasca si nu cel care a luat bani. Defapt problema lui Basescu este ca ia dat in git pe prea multi si acum prostiti poporul cu tot felul de minciuni. Daca avem atitia oameni capabil in tara si in strainatate de ce nu se unesc sa faca ceva benefic pentru tara nu pentru buzunarul lor

  2. puiu says:

    As avea o intrebare, ce grad si functie a avut acest tovaras,ion coja in securitate? Cum poate sa acuze numai acest guvern si presedinte de tot dezastru din tara? unde este iliescu,nastase,vacaroiu,constantinescu,ciorbea,etc ?ce au facut ei bun pentru Romania si ce a distrus acest basescu ? nu cumva basescu a preluat DEZASTRUL lui ILIESCU ? Nu sunt un fan al lui basescu ,dar a scoate castanele din foc numai cu mana lui este o blasfemie. Cine a deschis granitele Romaniei ptru. 1 an ? cine a dat AURUL tiganilor,dar casele noastre NU ?,cine a falimentat si vandut pe nimic toate fabricele din tara ?, cine sunt miliardarii romani si cum au facut MILIARDELE ?,de ce TOTI fostii activisti PCR si securisti sunt acum milonari si continua sa CONDUCA tara ? sunt numai cateva intrebari la care POPORUL ROMAN(cel care ‘traieste in Romania’)cere RASPUNSURI si numai dupa aceia criticati actualul guvern care trebuie sa faca fata unei CRIZE ECONOMICE MONDIALE. Eu traiesc in acesta tara(nu sunt afiliat nici-unui partid,din motive de scarba politica) si stiu exact ce este real, poate ca acest tov. cojan primeste ciornele de la voiculescu sau vantu sau alti tovarasi de “lupta subversiva”.Acestia sunt oameni care nu-si iubesc tara si nu fac nimic pentru aceasta tara.RUSINE !Ca redactor ar trebui sa ganditi de 2 ori pana a pune in pagina un astfel ‘manifest’ antiromanesc.In final ‘autorul ‘nu zice nimic de caandidatul psd,care este mai infantil si obraznic decat crin. Sa auzim si de bine.

  3. Romanul sincer says:

    Stimate dle Coja, pe dv nu va cred. Basescu a avut curajul sa intre in viespar si sa-l aduca la suprafata. Sa-l starneasca. Tara asta avea dreptul sa stie cu cine ar trebui sa se lupte cu adevarat, dar la noi ca la nimeni. In loc sa caute sa limpezeasca lucrurile, romanul este obisnuit sa stea cu mana intinsa ca sa i se puna in palma ceva acolo; inca nu ne-am desprins de emblema de cersetori. Nu spun ca Basescu este vreun sfintisor, dar lucrurile stau asa din ’90 incoace si s-au acutizat pe masura trecerii anilor. Omul asta a avut totusi curajul sau nebunia sa poata sa deschida viesparul. Si sa incerce sa puna frau dedesubturilor. Aaaa, ca reteua este f bine impletita si dv dle Coja stiti destul de bine insa usor usor poate se urnesc oamenii legi si mai de sila mai de mila vor incepe sa se dedea si cu dreptatea. Ce spuneti de bravii lideri de sindicat care stau in vile si au la scaritza Jeep-uri si masini cat tancurile? Cum sa-i cred eu ca plang de mila celor napastuiti de soarta? Ce ziceti ca romanul s-a invatat lenes si doar vrea sa i se dea totul? Sunt multe de spus dar ma opresc aici.

  4. O intrebare pentru un om cu judecata:astazi, ori dela 1990 incoace,CINE ar fi trebuit sa fie la conducerea Romaniei?Ce personalitata de seama am avut noi dela 1990 incoace?Sa ne aducem aminte de replica d-nei Cornea privitor la desastruosul Constantinescu:,,altul mai bun n-am avut”.Atunci?

  5. Ioan Ispas says:

    Aveti dreptate domnule Prof. Ion Coja .Analiza dumneavoastra este profunda si va felicit pentru ea . Din pacate romanii sunt manipulati intr-un hal- fara -de hal.Sa apreciezi prestatia lui Basescu este inconstienta sau cointeresare. N-a facut nimic in nici functie in care a fost . Numai vorbe. Faptul ca din 5,2 miliarde de dolari fonduri puse la dispozitia Romaniei pentru autostrazi , s-au putut accesa doar 30 milioane In conditiile in care ministrii transporturilor au fost Traian Basescu, Anca Boiangiu si Radu Borceanu spune totul . Mai sunt si altele dar ma opresc.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors