Șeful gunoaielor și libertatea presei

Posted by Stefan Strajer On September - 14 - 2010

Șeful gunoaielor și libertatea presei

Autor:  Cornel COTUȚIU

Intelectual, cultural – e un pigmeu. Ca afacerist, îi merge bine – nu degeaba este șeful gunoaielor din București. Ca parlamentar, e necesar partidului pe care ba îl părăsește, ba îl împărtășește, revenind la sânul lui – precum fiul risipitor din Biblie; oricum, e un măscărici necesar pentru PDL-ul aflat în iminent naufragiu.

E limpede la cine mă refer: Silviu Prigoană.

Doamne, cum de se suportă alăturate cele două nume?! Adică: nobilul prenume din latinitate – Silviu -, cu Prigoană -, cuvânt de origine rusească și care mustește de semnificații (care de care mai… mirositoare).

Doar că Prigoană al nostru (brr!) face pe ”telectualul”, adică buchisește ceva în câte vreun ziar, ba e invitat pe la niște emisiuni tv., ca să dea un pic de coloratură de circ (prin conduită și agramatisme). Și uite-așa (desigur, comandă de la Cotroceni), băiatului i-a venit ideea (?) să inițieze o zicere legislativă (mde! e deputat) prin care ziarele și canalele tv. ar trebui cenzurate de un organ al statului. Care organ?  Desigur, Consiliul Național al Audiovizualului – CNA.

Musiu Prigoană vrea să salubrizeze presa românească, ceea ce ar însemna răstignirea ziarelor independente neaservite Puterii; de asemenea, ar însemna o… ”prigoană” asupra celor care mișcă în front. De ce? Pentru că acest CNA e alcătuit din indivizi numiți de partidul de la Putere. (Nu întâmplător inițiatorii, alături de Prigoană, sunt PDL-iști, un UDEMER-ist și un așa-zis independent).

Asta, tovarășe Prigoană, ar semăna cu a pune botniță mass-mediei și a crea pe planeta noastră nenonrocită încă o ipostază românească a …democrației (!?!?).

Vorba cronicarului, nasc și pe gunoaiele Bucureștiului oameni.

Sper că în Parlamentul României există o majoritate…neprigonită.

One Response to “Șeful gunoaielor și libertatea presei”

  1. Ana says:

    Acest milionar gunoier ,acum si-a gasit o alta sursa de venit ,vrea sa infinteze cit mai multe boreluri,iar scumpa lui sotie declara ca va fi prima patroana(matroama0 si-au facu un cal;cul si au vazut ca din mizerie si gunoi se aduna bani si nu vrea sa scape aceasta castana

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors