Dialog cu Gheorghe Chindriş, maramureşeanul care, după dobândirea cetăţeniei americane, a revenit în comuna natală Ieud 

 

Autor: George Petrovai

“Luptând din răsputeri pentru integrarea în noile medii, românii din diasporă ajung ca destul de lesne să-şi piardă identitatea…”

 

 De existenţa lui Gheorghe Chindriş, maramureşeanul stabilit în Detroit, aveam ştire cu mult înainte de revenirea lui în ţară, întrucât tainica întâmplare a făcut să fim colaboratori la publicaţia românească Curentul internaţional din metropola americană mai sus pomenită. Fiind deci conjudeţeni şi colegi de redacţie, fireşte că în dialogul purtat pe internet cu Ştefan Străjeri, directorul publicaţiei, mai aflam câte ceva şi despre prietenul Gheorghe Chindriş, bunăoară despre intenţiile sale de-a reveni în ţară.

Aşa că, îndată după sosirea sa, ne-am dat întâlnire şi ne-am cunoscut, atât cât pot să se cunoască doi oameni după o discuţie de aproximativ o oră. Tot atunci s-a născut şi ideea prezentului interviu…

Întrebare: Cum ai ajuns în Statele Unite?

Răspuns: Prin Loteria Vizelor. Auzisem că există această modalitate lesnicioasă de plecare, mi-am depus actele şi am avut şansa să fiu admis de la prima încercare. N-am mai stat pe gânduri, cu toate că soţia şi fiica mea au refuzat să pornim împreună spre un necunoscut în egală măsură tentant şi riscant…Revenirea mea în comuna natală Ieud are, aşadar, o dublă motivaţie: pe de o parte mult aşteptata reîntâlnire cu soţia şi fiica, pe de altă parte grija faţă de vârstnicii mei părinţi.

Întrebare: Stabilirea în Detroit a fost calculată sau lăsată la voia întâmplării?

Răspuns: Încă înainte de plecare eram perfect conştient de adevărul cuprins în zicerea: Drumul de la bine la mai bine trece prin mai rău. Că doar plecam din România, ţara paradoxurilor, unde toate politicile ţintesc mai binele, însă ca un făcut, marea majoritate a românilor o duc tot mai prost de la un an la altul. Cum eu şi familia n-am dus-o rău nici înainte de plecarea mea şi cum nu doream doar o aventură sau o schimbare de dragul schimbării, fireşte că mi-am luat toate măsurile de precauţie ca odată ajuns pe teritoriul Statelor Unite să nu trag mâţa de coadă. Başca faptul că la aşa ceva mă obliga şi regulamentul foarte strict al Loteriei Vizelor. Iată cauza pentru care m-am stabilit în Detroit, oraş în care de ani şi ani locuieşte un verişor de-al meu…

 

Foto. Ghoerghe Chindris (dreapta) impreuna cu editorul “Curentului International”, Stefan Strajeri, in fata Catedralei Ortodoxe Sf.Gheorghe din Michigan

Întrebare: Când şi cum l-ai cunoscut pe Ştefan Străjeri?

Răspuns: În anul 2006, adică îndată după ce Ştefan a preluat conducerea publicaţiei Curentul internaţional, cu ocazia unui spectacol susţinut pentru românii din Detroit şi împrejurimi de către Veta Biriş şi Ştefan Hruşcă. Cum pe amândoi soliştii îi cunoşteam foarte bine din ţară (cu Hruşcă am fost colegi de şcoală în Ieud, iar despre Veta Biriş, ca şi despre alţi emisari ai folclorului autentic, am scris cuvinte de mare simţire, inspirate de tradiţiile necontrafăcute ale românilor), fireşte că în aceste condiţii Ştefan Străjeri n-a ratat ocazia la care era martor ocular, aşa că m-a invitat să colaborez la revista lui (pagina de tradiţii), după părerea mea una dintre cele mai valoroase publicaţii româneşti care apar pe teritoriul Statelor Unite şi al Canadei.

Întrebare: Am înţeles din spusele unor români stabiliţi în SUA că în Detroit ar fi una dintre cele mai mari comunităţi româneşti din America de Nord. Ţi-au făcut ei impresia că ar fi uniţi şi la bine şi la rău?

Răspuns: Nicăieri (în ţară sau în afara ţării) românii nu sunt suficient de uniţi, fapt care le-a cauzat şi continuă să le cauzeze numeroase prejudicii. Ba mai mult, unii dintre ei se lasă atât de mult absorbiţi de noile medii sociale, încât admit să-şi sacrifice identitatea. Adică, oriunde în lumea asta, dacă un evreu rămâne evreu chiar şi la a 50-a generaţie, doar astfel ei putând să-şi păstreze nealterată fiinţa, limba şi tradiţiile, unii români din diasporă nu mai vor să fie români deja de la a treia generaţie: În casa lor se vorbeşte foarte puţin româneşte, ei nu menţin decât contacte accidentale cu ţara de baştină şi cu ceilalţi români din comunitate, iar copiii lor prea puţin se sinchisesc de românism şi limba română!

Întrebare: Cum este văzută România de la distanţă?

Răspuns: Destul de rău, şi asta din pricina clasei politice, sau – mă rog – a politicienilor care se laudă că ne reprezintă interesele, căci – aşa cum corect se spune – după mai bine de două decenii de frământări postdecembriste, România încă nu are o clasă politică credibilă, calificată şi unitară în apărarea intereselor naţionale. Neavând un reazem politic dătător de speranţe lesne convertibile măcar în fapte diplomatice, românii din diasporă simt povara bizarului amestec de sentimente, amestec format din dorul după locurile natale (adorabilul blestem al românilor din totdeauna!), indiferenţă şi înverşunare vizavi de neîncetata bătută pe loc a românilor din ţară. Iar atunci când dorul, bunăoară aşa ca în cazul meu, ajunge de neîmplinit cu pospaiurile de românism culese de pe internet, gazete şi canalele de televiziune, românul înstrăinat ia drumul spre ţara-mamă, pentru a sorbi din acele izvoare încă nepoluate ale culturii, limbii şi tradiţiilor acestui popor de-a dreptul miraculos prin rezistenţa demonstrată de-a lungul istoriei, deopotrivă la loviturile interne şi externe.

Întrebare: Dar americanii get-beget cum văd România?

Răspuns: Americanii ne cunosc foarte puţin ţara, cu toate că unii români-americani se dau peste cap să-i facă o imagine adecvată, măcar la nivelul la care oficialii acestei ţări să nu mai vorbească de o Românie cu capitala ba la Budapesta, ba la Sofia, ori de o Românie încorporată în nesfârşita Rusie…

Iată de ce la Catedrala Sfântul Gheorghe din Detroit a luat fiinţă şi activează Ansamblul folcloric Românaşul. Şi tot în acest mare oraş îşi desfăşoară activitatea Societatea culturală româno-americană Avram Iancu, în cadrul căreia, prin şezători, nunţi, Lăsata secului şi montaje păstoreşti gen Sâmbra oilor, se promovează portul, obiceiurile şi tradiţiile româneşti.

Întrebare: Ai vreun mesaj special pentru cititori?

Răspuns: Da. Românilor din ţară le urez să fie în continuare ei înşişi, să aibă tăria făptuirii şi încrederea răsplătirii faptelor bune, în pofida norilor negri care s-au îngrămădit deasupra României, iar celor din străinătate le adresez îndemnul ca niciodată şi în nici o împrejurare să nu dea uitării ţara de unde-şi trag originea.

 

    Sighetul Marmaţiei, George PETROVAI

      23 august 2010

 

3 Responses to “Interviu cu maramureşeanul care a revenit acasa din USA – Gheorghe Chindriş”

  1. Sorin Olariu says:

    Super fain articolul. Felicitari autorului si succes proaspatului repatriat.
    O sa imi permit sa dau linkul si pe Facebook pentru a fi citit de cat mai multa lume.

  2. maramuresanu says:

    Domnule Chindris,sper ca n-ai venit in Romania la parada de… 23 august caci vad ca articolul a fost postat in aceasta zi de catre
    George Petrovai.In orice caz,bun revenit acasa,in Romania!

  3. Mircea Leach says:

    Felicitari pentru interviu, sper sa te gasesti bine acasa si sa ne auzim curand.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors