Emblema tranzitiei: genocidul pensionarilor (2)

Posted by Stefan Strajer On August - 21 - 2010

 Emblena tranzitiei: genocidul pensionarilor (2)

Autor: Vasile Zarnescu 

Episodul 1

Această parte a doua reapăruse în SANTINELA, nr. 18, din 17 iulie 2007, pag. 4-5 şi 12-13, precum şi în revista Justiţiarul din 18 septembrie 2007.

***

De altfel, chiar şi în această speţă, a legii măririi pensiilor,  F.M.I. şi-a manifestat inter­dic­ţia: „Cu toate că înţelegem că pen­siile sunt mici, deciziile cu caracter fiscal trebuie să re­flec­te limitarea bugetului şi nu tre­buie luate independent de evo­lu­ţia mediului ma­cro­eco­no­mic”, a declarat, într-un do­cu­ment scris, reprezentantul pen­tru România şi Bulgaria al F.M.I., Juan Jose Fernandez-An­sola (cf. Costel Crângan, „Din cauza majorării pensiilor / F.M.I. critică politica bu­ge­ta­ră a României“, în Viaţa liberă, Galaţi, 2 iulie 2007).

În schimb, Adrian Vasilescu se în­treabă retoric „Să ne temem de creşterea pensiilor?“ şi, deşi nu polemizează expres cu J. J. Fernandez-Ansola, îl con­tra­zi­ce, implicit, (cf. Jurnalul na­ţio­nal, 1 iulie 2007). În acelaşi sens, dar mai explicit, s-a exprimat şi premierul Tări­cea­nu (cf. F.B., „Creşterea eco­nomică se scurge în pensii“, în Ziua, nr. 3971, 3 iulie 2007; vezi şi Ziua, nr. 3974, 6 iulie 2007). Din argumentele aces­tor doi oficiali români rezultă că musiu Fernandez-Ansola spu­ne palabras, adică palavre.

             Extincţia pensionarilor prin pensiile derizorii nu este atât de evidentă tocmai din cauza ha­­loului ideologic conţinut în ideea subliminală că, oricum, ei nu mai au mult de trăit. Dar ge­nocidul pensionarilor pro­vocat de guvernele post­dece­m­briste este doar partea vizibilă, cât de cât, a exterminării po­po­ru­lui român, reflectată de „in­ver­sarea piramidei vârstelor“ – con­cept demografic ce nu spune multe nici matelotului de la prova României! –, in­ver­sa­re provocată de scăderea dras­tică a natalităţii, de creş­terea alarmantă a mortalităţii infantile, de imigrarea masivă a tineretului şi a adulţilor.

De aceea conchid, conform analizei lui Noam Chomsky, că România a ajuns un „stat eşuat“ ca urmare îndeosebi a ac­ţiunilor deliberate ale „Ma­re­lui Licurici“, căruia pre­şe­dintele Traian Băsescu îi suge p…restigiul (cf. Cornel Dan Nicolae, Politica filo-sionistă a României, Editura Carpathia, Cartea Secretă, 2006)! De fapt, la o şedinţă a Pentagonului, Bill Clinton indicase directiva care trebuie aplicată de S.U.A.: „Toate naţiunile trebuie să ajun­gă sub 10 milioane de lo­cui­tori!“ Fireşte, cu excepţia Marelui Licurici, care, astfel, îşi va impune mai uşor hege­mo­nia asupra celorlalte naţi­uni! România deja a pierdut un milion de locuitori, în 1990, prin cele un milion de avorturi comise doar în 1990, apoi, alte 14 milioane de avorturi în ur­mă­tori 17 ani, câteva milioane de per­soane care au emigrat, apoi câ­teva sute de mii de pensionari care au murit înainte de vreme, fără să mai apuce să „trăiască bine!“

De altfel, ca să beneficieze cât mai mulţi pensionari – în spe­cial dintre vârstnici – pro­pun asociaţiilor de pensionari, organizaţiilor şi parlamen­ta­ri­lor care-i sprijină, să ceară im­perativ devansarea aplicării legii majorării pensiilor!

Proşti şi/sau ticăloşi?!

În afara pensiei standard, fie­­care lucrător a cotizat, su­plimentar, cu trei sau cinci la sută, o vreme, după care con­tri­buţia s-a uniformizat la cinci la sută. Contribuţia standard pen­tru pensie şi această coti­zaţie suplimentară au produs dobânzi în cei 30-35-40 de ani de contribuţie la fondul de pensii. Toţi aceşti bani şi dobânzile respective trebuie calculaţi şi restituiţi, la pensie, respectivilor. Or, se ştie, pen­siile sunt derizorii, deşi fie­că­rui pensionar i s-au reţinut bani suficienţi pentru pensie, bani care sunt dosiţi de guvernările postdecembriste sub pretextul-clişeu că actualii salariaţi ar fi contributorii care alimentează bugetul de pensii. Repet, ca să le intre în cap tuturor ticălo­şi­lor sau nătărăilor: este absolut fals.

Acelaşi pretext-clişeu l-au susţinut, în emisiunea „Sinteza zilei“, a d-lui Mihai Gâdea, din 5 iulie 2007, cu insistenţă şi se­ni­nătate, miniştrii Varujan Vosganian şi Paul Păcuraru, precum şi economistul Ilie Şer­bănescu, ex-ministru al Re­for­mei, pentru câteva luni (de bun ce a fost!) în nu mai ştiu ce guvernare (a lui Victor Cior­bea, a lui Radu Vasile?!). Or, cum am arătat, nu este aşa: ac­tualilor pensionari li s-au re­ţinut banii de pensie din munca lor, în timpul vieţii lor active. La aceasta se adaugă faptul că, prin munca lor de o viaţă-activă – de 35-40 de ani – ei au creat şi alte produse, de con­sum şi/sau de producţie, de fo­lo­sinţă îndelungată sau chiar obiective industriale şi sociale de folosinţă foarte îndelungată, precum clădirea (abandonată în Tranziţie) a Bibliotecii Na­ţio­nale, Casa Poporului (zisă, acum, a Parlamentului), Me­troul, Transfăgărăşanul, marile hidrocentrale etc., etc., precum şi cele date, „chilipir“ – cum apre­cia, satisfăcută, o revistă bri­­­­tanică – unor bandiţi ca in­dia­nul-englez Mittal, cum a fost cazul cu SIDEX. Acest Mittal a fost atât de tâmpit ca manager încât a cumpărat, pe nimic, o „grămadă de fier vechi“ ca SIDEX, şi, în urma acestei afa­ceri proaste, a devenit cel mai bogat siderurgist din lume! Iar gu­vernanţii noştri, ca pre­mie­rul Adrian Năstase, au fost atât de deştepţi încât l-au păcălit pe Mittal vânzându-i SIDEX-ul şi se bucură şi acum de res­pec­tiva afacere! În schimb, pen­sio­narilor, prin pensie li se res­ti­tuie doar o parte derizorie, fiin­dcă partea cea mai mare a fost sau este irosită de către gu­vernanţi pentru a-şi asigura prosperitatea lor nemeritată pentru ei şi pentru tot neamul lor. În respectiva emisiune de la Antena 3, d-l Ion Cristoiu s-a autocitat ca fiind „specialist în Traian Băsescu“; pe care-l ad­miră, uneori în tăcere, alteori cu voce tare, evident, nu pentru prostia lui Traian Băsescu, ci pentru inteligenţa băsescistă.

E-adevărat, această presupusă inteligenţă admirată de către  d-l Cristoiu este contestată ve­hement, argumentat şi sis­te­ma­tic de către preopinentul său, d-l Valentin Stan, în articolele sa­le, sau chiar în aceeaşi emisiune, „Sinteza zilei“. Dacă fac media ipotetică a acestor două tipuri de inteligenţă, pre­su­pun că nu rezultă o inte­li­genţă generoasă – cum, fireşte, şi-o imaginează, categoric, Tra­ian Băsescu, că ar avea –, ci este o inteligenţă diabolică, cum adesea a spus-o fanul său in­decis, incoerent şi mereu am­biguu, d-l Ion Cristoiu!

Trebuie să accept, în mod im­placabil, că preşedintele Bă­ses­cu, doar aparent s-a arătat îngrijorat, în maniera drobului de sare, pentru viitorul incert al legii de mărire a pensiilor – în­trevăzând două variante: es­cro­cheria electorală sau co­lap­sul fondului de pensii –, fiin­dcă nu poate fi prost. Ca ata­re, trebuie să admitem, pe cale de necesitate, că este ticălos, per­vers, diabolic. De altfel, chiar admiratorul său, d-l Cris­toiu, l-a caracterizat ca fiind ticălos pentru prestaţia făcută în Parlament cu ocazia prez­en­tării „Raportului“ comis de alt ticălos, Tismăneanu-Tismi­neţki (cf. „Tismăneanu Tică­lo­su’ şi Băsescu Bengosu’“, în SANTINELA nr. 13/2007, pag. 8-9; republicat pe AlterMedia).

Conchid că Traian Băsescu nu de grija pensionarilor refuză să promulge legea majorării pensiilor, ci, cum a relevat in­clu­siv „specialistul în Bă­ses­cu“, pentru show-ul politic de ri­goare şi pentru a câştiga elec­toral: dacă intră în vigoare le­gea şi mai rămâne şi viguroasă pecuniar, Băsescu va spune, vic­torios, „Vedeţi, mie mi se da­torează succesul, fiindcă i-am silit, prin jocul meu de pu­te­re, să-i fac să găsească surse de finanţare şi să vă dea banii!“ Dacă, după un an-doi, legea nu se mai aplică din lipsă de bani, Băsescu va zice, la fel de victorios: „Vedeţi, eu am anti­ci­pat, v-am prevenit că veţi fi pă­căliţi de aceşti escroci elec­torali! Aşa că votaţi-mă tot pe mine, ’că eu sunt cel bun şi fru­mos!“ Deci, aşa cum con­chi­dea şi d-l Cristoiu, prin show-ul său politic, „matelotul de la prora şi-a cântat“ victoria – cum suna un şlagăr din Epo­ca de Aur! Dar, deocamdată, prin nepromulgarea legii, el a dus idila sa mai veche cu pen­sio­narii (exhibată agresiv în campania electorală prezi­den­ţială din noiembrie 2004) în situaţia definită prin expresia „gheaţă la mal“. Or, pe cani­cula asta se pare că va ajunge în situaţia numită „om la apă“, fiindcă d-l Traian Băsescu a început, deja, „să ia apă“ în sondajele de opinie.

Pentru a urgenta minimele reparaţii, mai propun pen­sio­na­rilor să organizeze un miting la Cotroceni (care, pe la începutul lunii iunie 2010, a fost organizat – n.n., V.I.Z.), pentru ca să-i ceară iubitului preşedinte Bă­sescu să-i sprijine în obţinerea acestei devansării pe care am propus-o, fără ca el să mai ceară Guvernului să-i arate sur­sele de finanţare. Referitor la sursele invocate ca pretext de nepromulgare, îi sugerez pre­şedintelui Băsescu să me­diteze la acest aspect: de vreme ce, după ce timp 18 ani, pen­sio­narii au fost, mereu, „lăsaţi la urmă“ – şi acolo au rămas aşa, „lăsaţi“ –, fiindcă nu mai avea nimeni nevoie de ei, iar acum, după ce consilierii de marketing electoral şi-au dat seama ce forţă electorală are ponderea lor, a început ade­me­nirea lor prin majorarea – bruscă şi masivă! – a pensiilor; şi Guvernul a arătat, cu aceeaşi promptitudine – deşi cu câteva săp­tămâni mai înainte pre­mierul Tăriceanu se opusese majorării! –, că are surse de finan­ţare pentru majorarea pro­misă. Ba, Paul Păcuraru s-a şi lăudat: „Sunt ministrul care a găsit soluţia!“(în Viaţa liberă, Ga­lati, 9 iulie 2007); iar V. Vosganian a găsit banii ca un scamator care scoate iepurele din pălărie!

Atunci, e simplu: are resurse şi pentru devansarea, cu câteva luni, a aplicării legii – ba, dacă stau să mă gândesc mai bine, chiar pentru aplicarea IME­DIA­TĂ. Chiar aşa: îi propun d-lui Traian Băsescu să ceară aplicarea imediată a majorării pensiilor. Şi, prin asta, mai „drege busuiocul“. Pentru că pensionarii au început să-l în­jure mai vârtos decât o face el cu cei 322. Dacă Guvernul îl va contra – cum este şi de aşteptat, dat fiind conflictul de­venit peren –, pe motiv că „abia acum, pentru devansare, nu mai are resurse de finan­ţare“,  atunci să ceară redu­ce­rea bugetului pentru cei 322 de parlamentari care i-au cerut sus­pendarea şi, ca să nu pară ran­chiunos, să ceară pentru toţi par­lamentarii: să nu le mai fie schimbate autoturismele, să li se diminueze diurna, excursiile de documentare în staţiunile exo­tice de peste hotare să le fie controlate şi abia, apoi, aprobate etc. Iar dacă tot nu se face su­ma, să fie executate imediat toate firmele datornice la stat şi să nu li se mai acorde amâ­nă­ri­le sau scutirile dubioase de până acum, să nu i se mai dea ho­ţului de tablouri Mihai I Uzurpatul cele 30 de milioane de euro şi moşiile la care, ori­cum, nu are dreptul, să se re­cu­pe­reze Castelele Bran şi Peleş  etc.

 

Pensiile private: veritabila cacealma postdecembristă

În plus, ca să scape atât de răspunderea actuală, cât şi de cea istorică, guvernul obligă salariaţii la optarea pentru pensii private. Fiindcă ar fi „mai bine gestionate“ etc., etc. Această demagogie se sub­sumea­ză ideii neoliberale că „statul este un prost gestionar“ şi că numai companiile private ar fi în stare să gestioneze co­rect avuţia unor grupuri, co­lec­tivi­tăţi, care, înşelate de pro­pa­gandă, se dau, totuşi, pe mâna lor. În cele mai multe lucrări oneste de politologie, se subli­niază că neoliberalii, prin slo­ganul lor de bază, „statul minimal“, constituie noua for­mă, modernă, de ban­di­tism politic oficializat. Pentru că „statul minimal“ înseamnă cât mai puţine legi care să fie respectate, cât mai puţine in­sti­tuţii de stat care să apere legile şi să impună aplicarea lor şi, com­plementar, dar asimetric şi contradictoriu, cât mai mult haos pentru „pescuitul în ape tulburi“ de către „băieţii deş­tep­ţi“ – ca să folosesc sintagma de succes din aceste zile ne­faste.

Dovada cea mai elocventă a păcălelii numite „stat minimal“ este falimentul răsunător al unor firme dintotdeauna pri­vate, din cea mai capitalistă şi mai democrată ţară, „patria li­ber­tăţilor“, S.U.A. Chiar zilele trecute, Săptămâna financiară a difuzat un dvd cu un film do­cumentar despre falimentul antologic al firmei ENRON. Acum câţiva ani, presa noastră a fost ecoul presei inter­naţio­na­le care a dezvăluit câte ceva din falimentul la fel de anto­lo­gic al faimoasei firme SHELL. De asemenea, unele publicaţii au vorbit despre situaţia  pre­ca­ră – din cauza conducerii – a ma­rii firme Siemens; precum şi despre aceea dubioasă a firmei HALIBURTON, în care sunt implicaţi preşedintele Bush şi vicepreşedintele Cheney. Or, este evident că, în „patria liber­tăţii“, iniţiativa şi inovaţia fac casă bună şi cu corupţia, nu doar cu grija faţă de profit – căci grija faţă de om, în capi­ta­lism, lipseşte cu desăvârşire, cum ne avertizase încă Adam Smith. Cât despre România, să ne amintim că, în răstimpul acestor 18 ani postdecembrişti, o salbă de vreo paişpe bănci au fost falimentate chiar de către conducerea lor, în cârdăşie cu clicocraţia cleptocrată. Ba, în presa noastră s-a afirmat că, în România, unele bănci au fost create deliberat cu scopul de a fi falimentate! Ş­i atunci, cine ne garantează nouă, acum, că pensiile private vor fi ges­tio­nate de firmele sau băncile pri­vate mai bine decât de către stat?! Nimeni!!! Dimpotrivă, avem experienţa post­de­cem­bristă a situaţiei inverse: că foar­te multe dintre firmele private – îndeosebi cele mari – şi-au făcut averea prin furt, prin evaziune fiscală, prin mun­că la „negru“, prin frau­da­rea Patrimoniului Naţional. Chiar sloganul liberal al „tera­piei de şoc“ nu a reprezentat decât formula politicianistă, ase­zo­nată cu iz de „teorie“ modernă, a expresiei populare „iuţeală de mână şi nebăgare de seamă“, cu care sunt dese­m­na­te hoţiile profesioniste. Or, sinuciderile au crescut, de câ­teva ori, în România, doar în Epoca Tranziţiei, din cauză că, cel mai adesea, oamenii nu mai „trăiau bine“, cum suna slo­ganul electoral băsescist, toc­mai ca urmare a faptului că gu­ver­nanţii uitaseră de obligaţiile Constituţiei şi de scopul guver­nării: binele poporului, pe care l-au substituit cu binele lor pri­vat şi exclusiv.

Ticăloşii care ne conduc trebuie daţi în judecată

Minciuna iterată continuu din motive de manipulare, cum că salariaţii i-ar plăti pe pen­sionari nu are, aşadar, nici un temei juridic şi economic. Mai mult, fiecare pensionar, indi­fe­rent de pensia pe care o pri­meşte, este îndreptăţit să dea guvernul în judecată pentru a-şi primi atât pensia care i se cuvine – în virtutea ma­ri­lor dobânzi a banilor reţinuţi –, cât şi pentru a fi desdăunat pentru pagubele provocate de guvernanţi prin proasta ges­tionare a avuţiei naţionale, create de „generaţiile pasive“, conform celor relevate an­te­rior! „Ce legătură are pensia mea cu numărul de salariaţi? Eu am contribuit la fondul de pensii în toţi anii de activitate, ce trec de 45. Ce s-a făcut cu acest fond şi cum a fost folosit? Cum adică, dacă mâine nu ar mai fi salariaţi, pen­sionarii de ieri nu mai primesc pensii? După părerea mea, eu cred că acest fond de pensii a fost furat (sau, mai blând spus, aşa cum arătam mai sus, prost administrat) şi cred că a sosit timpul să răspundă cineva pen­tru asta. Dar cine să-i tragă la răspundere?“, se întreabă, pe deplin îndreptăţit, şi Con­stan­tin Gheorghe Marinescu, pen­sio­nar din Galaţi (cf. „Pen­sio­narii nu împovărează socie­ta­tea!“, în Viaţa liberă, Galaţi, 3 iulie 2007).

Totodată, conform Constitu­ţiei, invocată tardiv şi dema­go­gic de Viorel Hrebenciuc, în 4 iulie 2007, guvernul şi pre­şe­dintele sunt obligaţi să asigure un trai decent fiecărui cetăţean şi, cu prioritate, pensionarilor care au construit această ţară, inclusiv Palatul Parlamentului în care se lăfăie parlamentarii. Pe cale de consecinţă logică şi ju­ridică, le propun tuturor ne­mulţumiţilor să dea în judecată guvernul şi preşedinţia Ro­mâniei pentru calitatea vieţii pe care le-o „asigură“ – calitate subumană! De altfel, i-am mai îndemnat la această acţiune juridică în articolul „Factura RADET“ (în SANTINELA, nr. 2/2006, pag. 15; http://www.strajerii.ro/ santinela002.pdf).

De aceea, apelez la avocaţii şi judecătorii cinstiţi, de bună-credinţă, atâţia câţi au mai ră­mas, să formeze o orga­ni­zaţie cu scopul acordării de asistenţă gratuită cetăţenilor care vor chema în judecată Guvernul şi Preşedinţia României pen­tru că nu le asigură un trai decent. La fel, apelez la par­la­mentarii cinstiţi, de bună-cre­dinţă, atâţia câţi au mai rămas, să emită o lege care să îi scu­tea­scă de taxa de timbru pe aceşti petiţionari. Au fost ase­menea petiţionari în Italia, care au câştigat. De ce şi noi, ro­mânii, năpăstuiţi de ticăloşii care ne guvernează, nu am avea câştig de cauză?!

Totodată, dacă Marea „Re­vo­luţie Democrată“ din De­cembrie 1989 a eşuat în Re­for­ma incriminată aici (şi, evi­dent, nu numai de mine!) – ca­re a constat în aproprierea (je­fuirea) Patrimoniului Na­ţional –, este cazul să corectăm situaţia printr-o Contra-Re­for­mă realizabilă printr-o Re­volu­ţie Veritabilă, care să-i expro­prie­ze pe cei care şi-au apro­priat Patrimoniul Naţional.

14 iulie 2007

(Continuare în episodul următor)

Colonel (r.) Vasile ZĂRNESCU

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors