Brăţara albastră

Posted by Stefan Strajer On June - 26 - 2010

Brăţara albastră – sau promovarea pornografiei/prostului gust in literatura

Autor: Luminita Aldea

De ani buni „acasa” ne pleacă în CER, amintirile şi trecutul ne piere, dorul, de ce ar fi trebuit să fie neamul nostru şi nu i s-a dat voie să fie, plânge, lumina plânge în doliu iar tinerii aşteaptă la cozi imense, călcându-se în picioare, la paşapoarte, ca să plece… Să plece oriunde din ţara în care viitorul nu mai vine şi speranţa poartă haine cernite. Dar spre ce să plece!? Spre a fi sclavi într-o Europă  care ne dă cu tifla şi luptă mai mult pentru drepturile animalelor, decât cele ale oamenilor şi nu m-ar mira ca într-o zi să văd un cerşetor spunând: Sunt animal! Daţi-mi drepturile cuvenite unui animal, căci ca om nu am nicio şansă. O Europă care ţipă pentru drepturile minorităţilor sexuale – în ea ruşinea, bunul simţ, naturalul, rânduiala lui Dumnezeu au murit sau nu se mai poartă – şi ale handicapaţilor, dar această Europă nu spune un cuvinţel despre copiii supradotaţi din România, care din cauza sărăciei se descurcă foarte greu sau renunţă la şcoală. Să fim liniştiţi! Europa va avea grijă de ei atunci când vor fi handicapaţi, minoritate sexuală sau animale! Ca oameni cu creier, ca speranţă de geniu nu prezintă interes nici pentru guvernanţii români şi nici pentru cei străini.

Lumea ne-a arătat colţii – o lume la care visam înainte de 1989 şi spre care am zburat plini de speranţă după 1989 – şi nu mai ştim acum, ca neam, care ne este soarta şi rostul. Ne-am legănat bezmetici de la est la vest şi ne-am plecat umili în faţa celor ce conduc vremelnic lumea de parcă nu suntem neam cu rădăcini adânci înfipte în pământ. Am aceptat lecţiile oricui şi i-am lăsat să se joace pe spatele nostru de-a istoria şi de-a educaţia. Tinerii aleg după ce termină şcoala să fie sclavi şi asta li se pare mai mult decât nimicul, golul şi lipsa de speranţă de acasă – ce soartă crudă pentru urmaşii dacilor care, între a muri şi a fi sclav, alegeau întotdeauna moartea.

Înainte de 1989 era un rău-bine, acum e un rău-rău, care foarte greu se mai poate îndrepta. Speranţa deja a murit de mii de ori şi de renaşte o face ca să moară iar. Din când în când vipuri bolnave de narcisism încep să vorbeasă de o brăţară albastră şi te conving să o cumperi, să o porţi la mână şi să arăţi prin asta că îţi pasă. Prezentatoare de emisiuni celebre, în rochii de mii de euro, ce plâng la comandă şi apoi tot la comandă lacrimile le seacă ca să poată dansa şi râde poartă această brăţară albastră la mână… Le pasă!

Brăţara aceea costă cam tot atât cât costă să-şi repare o unghie care s-a rupt şi cam tot atât şi durerea şi îngrijorarea lor. Când ai un salariu uriaş, când rochia, machiajul şi coafura costă cât preţul tuturor brăţărilor albastre fabricate, e cinic să spui că îţi pasă, că de fapt purtând acea braţară, faci doar o poză în care pretinzi că eşti ceva ce nu eşti şi că simţi ceva ce nu simţi, dar dă bine la televizor, în faţa unui popor pe care îl crezi tâmpit şi vrei doar să faci pe Alba ca Zapada şi să dai impresia că te doare totul când de fapt nu te doare nimic.

Neamul meu e la răscruce. A epuizat speranţele şi pentru est şi pentru vest. Suntem înglodaţi în datorii de pruncii ce se nasc, se nasc gata sclavi şi nici nepoţii nu vor fi prea liberi. Unde am greşit!?… La ce a folosit libertatea dacă am coborât atât de jos!? În dictatură eram creatori, harnici, eram POPOR! Creaţia promovată acum de critică e aşa: (Îmi cer scuze pentru citatul următor, dar este reprodus dintr-o carte apărută pe banii statului român şi autorul este lăudat şi preamărit de Alex Ştefănescu şi de Nicolae Manolescu.)

„Căca-m-aş pe mine pe stradă, ce ţâţe ai, fă Patrie,

O noapte cu tine, Patrie, şi apoi să mor!

Intre ţâţele tale, fă Patrie, fă Fefeleago, vreau să ejaculez

Gâfăie şi tu un pic, fă Patrie, ca să mă exciţi,

Dă-ţi şi tu Tricoloru jos de pe tine

Să-ţi ginim bulanele goale/Hă?

Asa e mai bine?

Sau vrei sa ti-o bag mai adanc?

O, Patrie, ce unsa intra in tine!

Ah, Patrie!, ah!…Aaah!…Aaaaaah!…Iuuuuh!

Mai da un pic din cur, fa Patrie!

Vreau sa simt gaoaza ta dulce!

Fa Patrie, mai ridica un pic fusta

Ah ce cur ai/ Fa Patrie, ai un cur ca un magnet!

Ce dinti ai cu care mi-ai musca si coaiele,

fa Patrie, cand esti in calduri!

Esti curva, ai pizdulice la spate,

mai spre fund, ca tataroaicele!”

(Mihail Galatanu-O noapte cu tine si apoi sa mor)

„Ce bani buni ai facut tu, fa Patrie,

Cu turcaleti, cu arabi, cu libaneji si curji,

in boschete sau direct din picioare

Toti stiu ca esti meseriasa cand dai din bucile tale, fa Patrie,

Ale tale sunt paraiasele de sperma care-ti curg printre sani,/

Ale tale izvoarele de fecale!/

Ce frumoasa esti tu, fa Patrie si cum ne lasi sa ti-o bagam toti intre            picioare,

Stai si tu la noi macar o data, fa Patrie,  sa ne dam si noi drumul in tine!/

Ce sfinctere si ce rozeta ai, fa Patrie,/

Nimeni nu da asa de bine din cur ca tine?…”

(Mihail Galatanu-O noapte cu Patria)

Au murit din noi toate reperele. Nu avem busolă pentru bine şi rău, pentru alb şi negru. Nu pot plânge pentru mine. Eu am trecut dincolo de lacrimă. Plâng pentru neamul meu, plâng pentru o generaţie sacrificată într-un experiment diabolic de-a joaca cu libertatea. Plâng pentru că şi copiii mei vor pleca prin străini, plâng că am văzut gluma cu „salutul românesc”… dar nu am fost supărată pe francezi, cum m-a durut inima citind mizeriile de mai sus. Cel ce a scris pretinde că e român, criticii sunt şi ei tot români…

Lumnita Aldea

Nota trimisa redactiei:

“Stimate domnule Stefan Strajeri, imi cer scuze pentru citatul mizerabil continut de articol (imi face repulsie) din Mihail Galatanu, dar vreau sa stie romanii pe ce se cheltuie banii si ce se promoveaza pentru a distruge valorile unui popor.” 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors