Procesul Goma: deruta magistraţilor?

Posted by Stefan Strajer On May - 15 - 2010

Procesul Goma: deruta magistraţilor?

Autor: Valerian Stan

Se împlinesc astăzi fix patru ani de când Paul Goma s-a adresat justiţiei cerînd să se pună capăt campaniei de denigrare şi discreditare împotriva sa. Cum se ştie, de-a lungul a mai multor ani, mai mulţi „critici” ai săi l-au acuzat în repetate rânduri de antisemintism şi negaţionism. În cererea de chemare în judecată, împreună cu istoricul Mircea Stănescu şi avocata Eugenia Crângariu, am arătat în detaliu de ce acuzaţiile aduse scriitorului în exil erau neîntemeiate şi injuste. Prin aceeaşi cerere dar şi prin depoziţiile în faţa instanţei am mai arătat şi în ce au constat prejudiciile aduse prestigiului, onoarei şi dreptului la propria imagine ale reclamantului. La instanţa de fond, Judecătoria Sectorului 1 din Bucureşti, procesul a durat mai bine de doi ani şi jumătate, până în decembrie 2008. Numărul mare al pârâţilor, ca şi faptul că unii aveau domiciliul în străinătate, a făcut ca procedural judecata să fie destul de complicată. Dar chiar şi aşa, doi ani şi jumătate pentru judecarea „pe fond” a dosarului au fost prea mulţi, şi prea departe de cerinţa judecării cauzelor „într-un termen rezonabil”.

Ce a urmat a fost însă şi mai şi. Mai întâi că decizia instanţei şi motivarea ei, la care am să mă refer imediat pe larg, au fost sub orice aşteptări. Nu în sensul că Paul Goma, atunci când a hotărât să se adreseze justiţiei, şi noi, cei care i-am fost alături apoi, ne-am fi aşteptat prea încrezători la ceea ce într-o ţară cât de cât normală am fi avut tot dreptul să ne aşteptăm. Ci în sensul că  pronunţînd o sentinţă vădit nedreaptă, judecătoarea – Ioana Anton, pre numele ei – nu a făcut nici cel mai mic efort ca să salveze măcar aparenţele. Apoi că a trebuit să treacă nu mai puţin de un an şi patru luni ca să fie acceptat apelul la hotărârea instanţei de fond. Îndeplinirea procedurilor presupunea şi în această fază un număr de cheltuieli, mai ales cu traducerea hotărârii judecătoreşti şi cu citarea pârâţilor din străinătate, pe care Paul Goma şi susţinătorii nu le mai puteau acoperi. Iar lucrul acesta a făcut ca de la înregistrarea cererii de chemare în judecată şi până la primul termen al primei căi de atat (3 mai 2010) să treacă mai bine de patru ani. Ceea ce ne spune că până la finalul procesului, deci până când se vor judeca apelul şi recursul, ideea de „termen rezonabil” va fi devenit ceva de-a dreptul contrar ei.

Revenind la hotărârea Judecătoriei Sectorului 1, aşa cum am arătat deja pe larg în motivarea apelului trimis Tribunalului Bucureşti, soluţia a fost una profund netemeinică şi nelegală, cu deosebire în raport cu principala concluzie a instanţei, aceea că, prin articolele şi celelalte materiale ale lor, prin care l-au acuzat în mod repetat de antisemitism şi negaţionism, pârâţii s-ar fi situat în limitele libertăţii de exprimare iar reputaţiei scriitorului calomniat nu i-ar fi fost adusă nicio atingere.

Citeşti şi pur şi simplu nu ai cum să înţelegi că un judecător a putut să scrie aşa ceva. În cererea de chemare în judecată, a fost arătat cum nu se putea mai explicit că, prin ceea ce au făcut de-a lungul a mai multor ani, cei chemaţi în judecată au adus atingeri grave şi ilegitime reputaţiei şi onoarei scriitorului calomniat, dreptului său la propria imagine – prin încălcarea îndatoririlor şi responsabilităţilor care le reveneau în exercitarea libertăţii de exprimare, astfel cum aceste îndatoriri şi responsabilităţi erau şi sunt stabilite prin art 30 alin (6) din Constituţia României, respectiv prin art 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Potrivit textului precizat al Convenţiei europene, exercitarea libertăţii de exprimare poate fi supusă prin lege unor restrângeri „pentru protecţia (…) reputaţiei sau a drepturilor altora”. Ce a răspuns la toate acestea judecătoarea Anton? Nici mai mult nici mai puţin că dacă instanţa ar fi dat curs principalei solicitări pe care Paul Goma i-a adresat-o, aceea ca denigratorii săi să înceteze acţiunile lor calomniatoare, ar fi însemnat să dispună o restrângere a libertăţii de exprimare a împricinaţilor care, atenţie, nu ar avea ca bază legală un „text de lege intern”. Ceea ce e perfect fals, iar lucrul ăsta îl ştie până şi un student – mai sârguincios, e adevărat – din anul întâi de la drept. Pe de o parte pentru că în dreptul intern această restrângere este statuată demult şi bine prin chiar textul legii fundamentale, Constituţia României, care, la art 30 („Libertatea de exprimare”) stabileşte neechivoc, într-o formulare foarte clară pentru oricine şi în deplină conformitate cu prevederile Convenţiei europene, că „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”. Pe de altă parte, Convenţia europeană (tratat internaţional ratificat de România) face ea însăşi  parte din dreptul intern, potrivit art 11 alin 2 din aceeaşi Constituţie a României: „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

 

Pe timpul judecării procesului la instanţa de fond, celebra Casă de avocaţi Muşat & Asociaţii, care îi apăra pe nu mai puţin celebrii pârâţi Nicolae Manolescu, Andrei Oişteanu, Ion Vianu şi Carmen Muşat (consoarta celebrului maestru omonim), prin întâmpinarea depusă la cererea de chemare în judecată, a insistat că în speţă ar fi incidente principiile statuate de Curtea europeană a drepturilor omului în motivarea mai multor cauze (menţionate ca atare de domnii avocaţi), principii potrivit cu care în cazul „persoanelor publice” limitele criticii acceptabile sunt mai largi decât pentru persoanele obişnuite. Muşat şi asociaţii săi au invocat trei cauze: „Lingens” şi „Dichand şi alţii” contra Austriei, respectiv „Marc Thoma” contra Luxemburgului. Cum au făcut-o? Denaturat şi falsificator. S-au pretat la aşa ceva nişte avocaţi atât de celebri şi clienţii lor încă şi mai celebri?  Bineînţeles că s-au pretat! Pentru că am mai scris despre asta („Procesul Goma: deruta pârâţilor”, în august 2007), aici voi fi cât se poate mai scurt. În toate cele trei cauze limitele libertăţii de exprimare fuseseră analizate exclusiv în legătură cu activitatea şi comportamentul unor politicieni şi demnitari publici. Iar CEDO a stabilit de fiecare dată, deplin justificat, că în cazul politicienilor şi al persoanelor care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică limitele libertăţii de exprimare sunt mai largi decât în cazul celorlalte persoane. „Spre deosebire de indivizii obişnuiţi”, a arătat constant Curtea, „politicienii trebuie să accepte în mod inevitabil şi conştient verificarea strictă a fiecărui cuvânt şi faptă, atât din partea jurnaliştilor cât şi a marelui public şi, în consecinţă, trebuie să dovedească un grad mai mare de toleranţă”. Denaturarea şi falsificarea la care a recurs Muşat & Co a constat în aceea că, pe de o parte, au fost trecute sub totală tăcere „circumstanţele” respectivelor cauze (din care s-ar fi putut afla că în fiecare dintre ele fusese vorba despre critici aduse exclusiv unor „politicieni şi funcţionari publici”) iar pe de altă că s-a extrapolat la Paul Goma, samavolnic şi dolosiv, calitatea pe care Curtea a avut-o în mod precis determinat în vedere atunci când a statuat cum a statuat. Deci, acolo unde motivarea Curţii vorbea exclusiv de „politicieni şi funcţionari publici”, Muşat şi ai săi au scris, fraudulos şi cu de la ei putere, „persoane publice”. Iar asta pentru ca, aşa cum odinioară procedaseră şi generalul Pleşiţă şi camarazii săi torţionari, lui Paul Goma să i se închidă gura şi să fie încadrat acolo unde l-ar fi vrut dintotdeauna şi pentru totdeauna încadrat cei pe care el nu i-a iertat niciodată cu judecata sa dreaptă şi cu cuvântul său tăios.

Să continuăm, dară. Am văzut cum, vrînd să justifice atacurile trecute şi viitoare ale clienţilor lor la adresa lui Paul Goma, avocaţii unora dintre pârâţi n-au avut nici cea mai mică problemă să invoce denaturat şi fraudulos nu mai puţin de trei hotărâri ale Curţii de la Strasbourg. Sigur că ştiam şi ştim şi noi că vremurile pe care le trăim nu sunt nici ele prea faste pentru dreptatea care aşteaptă demult să-i fie făcută lui Paul Goma în ţara sa. La fel, ştiam şi ştim demult cât de atent privesc uneori magistraţii la mai marii zilei şi că unii dintre ei sunt atât de independenţi încât singura decizie pe care o pot lua ei înşişi e dacă poartă sau nu pălărie. Şi totuşi, că judecătoarea din acest dosar nu va pune lucrurile la punct măcar în această privinţă îmi era imposibil să mă gândesc. Cum ar putea, îmi spuneam eu, să se facă judecătoarea că nu vede aceste lucruri când înţelege şi ea bine că acest dosar – c-o fi albă, c-o fi neagră – va ajunge mai devreme sau mai târziu şi la judecata istoriei? Biet naiv ce sunt, am îmbătrânit degeaba… Bref: doamna judecătoare nu numai că nu a pus la punct falsurile grosoloane care i-au fost propuse, dar şi le-a mai şi însuşit cu seninătate şi, mai mult şi mai grav, şi-a adus ea însăşi „aportul” la măsluirea motivării unei sentinţe ruşinoase.

Concret, ca să „motiveze” de ce îi refuză scriitorului protecţia care îi era şi îi este garantată prin Constituţia României şi prin Convenţia europeană, magistratul a ales să invoce el însuşi, răstălmăcite, alte trei hotărâri ale Curţii europene. Este vorba de cauzele „Unabhängige Initiative Informationsvielfalt” şi „Oberschlick”, ambele împotriva Austriei, şi „Dalban” împotriva României. Şi în aceste trei cazuri, ca şi în celelalte trei invocate de pârâţi, a fost şi este vorba despre condamnarea de către instanţele naţionale a unor ziarişti (publicaţii) care aduseseră critici nu unui scriitor, ca Paul Goma, ori altor asemenea persoane, ci unor politicieni şi demnitari publici. În cele două cauze  împotriva Austriei, amintite mai sus, fusese vorba despre politicieni din Partidul Libertăţii din Austria şi liderul lor de extremă dreaptă (fost parlamentar şi guvernator al unuia dintre landurile Austriei) Jörg Haider, iar în cauza împotriva României de politicianul şi demnitarul (fost senator PDSR) Radu Timofte. În aceste cauze Austria şi România au fost condamnate pentru violarea Convenţiei europene (art 10 – „Libertatea de exprimare”). Şi cu aceste trei ocazii Curtea a reiterat insistent principiul după care în cazul „politicienilor”, şi în general al „funcţionarilor publici”, limitele libertăţii de exprimare sunt mai largi decât în cel al celorlalţi indivizi întrucât aceştia este firesc să accepte verificarea strictă a activităţii şi atitudinilor lor şi, prin urmare, trebuie să de dovadă de un grad mai mare de toleranţă. Motivînd astfel, CEDO a făcut de fiecare dată trimitere explicită la propria hotărâre – tocmai din 1986, dar mereu actuală şi de referinţă inclusiv pentru Curte – din cauza „Lingens” împotriva Austriei. Hotărâre pe care, cum am arătat şi săptămâna trecută, au invocat-o şi avocaţii calomniatorilor lui Paul Goma – însă au făcut-o falsificat şi manipulator, trecînd sub tăcere faptul că libertatea de exprimare a ziaristului Peter Lingens fusese apărată în raport nu cu un scriitor ori cu o altă asemenea persoană ci – bineînţeles! – cu un politician şi demnitar al statului austriac, Bruno Kreisky, cancelar federal şi preşedinte al Partidului Socialist Austriac.

Aşadar, recapitulînd: pentru a justifica cu orice preţ prejudiciile aduse prestigiului, onoarei şi imaginii publice a scriitorului Paul Goma, pârâţii, avocaţii lor – dar, încă şi mai grav, instanţa de judecată însăşi – au invocat în mod denaturat şi cu totul nepertinent nu mai puţin de şase decizii ale Curţii europene.

Şi ca şi cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, instanţa de fond a mai „motivat” şi că Paul Goma nu a făcut dovada că i-ar fi fost adusă vreo atingere prestigiului, onoarei şi dreptului la propria imagine. Iar asta în condiţiile în care în cererea de chemare în judecată cât şi pe întreg parcursul procesului am arătat în mod detaliat şi argumentat, inclusiv cu numeroase exemple din istoria mai îndepărtată şi mai recentă, că pentru orice persoană, indiferent de statutul său – dar mai ales pentru una cu statulul intelectual al scriitorului în exil – acuzaţia de antisemitism şi negaţionism constituie o pată foarte greu de şters asupra prestigiului, operei şi vieţii acesteia. Aşa cum am arătat în motivarea apelului la sentinţa Judecătoriei (dar şi în cererea de chemare în judecată), „Caracterizarea ca antisemit şi negaţionist expune pe oricine desconsiderării, dispreţului şi oprobriului public, afectîndu-i în mod grav prestigiul, onoarea şi imaginea publică. Iar lucrul acesta se întâmplă cu atât mai mult în societăţi – precum cea românească – în care antisemitismul (rasismul, xenofobia etc) şi negaţionismul (contestarea sau negarea Holocaustului) nu constituie doar o abatere de la nişte norme nescrise, facultative, de ordin etic şamd, ci şi o încălcare a legii sancţionată cu închisoare până la 5 ani – în conformitate cu art 5 şi 6 din OUG nr 31//2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob”. Deşi lucrurile acestea – care altfel sunt pentru oricine clare ca lumina zilei – i-au fost arătate pe larg pe timpul procesului, în „motivarea” soluţiei sale instanţa de fond a evitat să facă cea mai neînsemnată referire la ele. Încât, aşa cum de asemenea am arătat în apel, „oricine citeşte sentinţa acestei instanţe nu are cum să nu se întrebe: Cum poate să fie logic să se afirme că o persoană care a fost acuzată prin numeroasele articole şi alte materiale denigratoare ale pârâţilor că a comis asemenea infracţiuni nu a suferit niciun prejudiciu, nu i-au fost afectate în vreun fel prestigiul, onoarea şi dreptul la imagine?”

În sfârşit, pe timpul procesului la instanţa de fond au fost probate prejudiciile de natură foarte diversă pe care Paul Goma le-a avut de suferit din cauza faptelor ilicite ale pârâţilor. A fost dat inclusiv exemplul celor întâmplate în 2007, când, în considerarea operei sale scriitoriceşti şi a luptei de peste patru decenii împotriva totalitarismului comunist, Consiliul local Timişoara i-a conferit lui Paul Goma titlul de cetăţean de onoare al acestui municipiu. Din cauza acuzaţiilor denigratoare care îi fuseseră aduse anterior în mod sistematic de către pârâţi şi a afectării imaginii şi prestigiului său în unele medii ale percepţiei publice, ambasadorul Israelului la Bucureşti a intervenit pe lângă Primăria Timişoara ca lui Paul Goma să-i fie retras titlul tocmai acordat. Intervenţia diplomatului israelian nu a avut rezultatul reclamat – ba dimpotrivă – atât pentru că scriitorul şi militantul anticomunist se bucură, deplin justificat, de aprecierea timişorenilor şi a majorităţii compatrioţilor săi cât şi pentru că demersul diplomatic în cauză încălcase un număr de norme elementare ale relaţiilor diplomatice, statuate în principal prin Convenţia de la Viena din 1961 (articolul 41, între altele). Deşi deznodământul a fost acesta, ca să mai pun şi această ultimă întrebare, oare nu avea judecătoarea chiar şi numai în exemplul pe care l-am dat – şi la care de asemenea s-a ferit să facă orice referire în „motivarea” soluţiei sale – o probă concludentă a răului cauzat lui Paul Goma de calomniatorii lui?

N.R. Text publicat in seriale si-n New York Magazin – publicatie editata de catre Grigore Culian la New York.

2 Responses to “Procesul Goma: deruta magistraţilor?”

  1. sile says:

    Marea grerseala a d-lui Goma si avocatilor sai , e dupa umila mea parere sa pretinda unor judecatori formati si ramasi in mintea de lemn sa gindeasca normal si sa dea un verdict tinind cont de principiile juridice ale lumii civilizate.Pasii pe care ii vad eu, ca simplu cetatean catre o societate normala, ar fi:1. iesirea din mintea de lemn. 2. Oameni iesiti din mintea de lemn sa ofere natiei o constitutie teafara, asemeni celei din 1923, si o legislatie pe masura.(In epoca internetului, unor oameni energici le-ar trebui cel mult doua luni).Apoi, vom putea porni pe drumul lung si greu catre normalitate. Argument: orice decizie politica , administrativa , sau de alt soi, trebuie sa aiba un temei legal.Sunt constient ca elementele de care vorbesc nu sunt suficiente, dar cred ca sunt absolut necesare. O zi buna!

  2. D. Stoian says:

    Batae de joc!Dela cine se astepta Paul Goma sa i se faca dreptate?
    L-au asuprit comunistii,post comunistii au procedat in consecinta.Tragic este ca nici un intelectual nu i-a luat apararea.Halal sa ne fie!

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors