Erezii de ambe speţe

Posted by Stefan Strajer On April - 20 - 2010

Erezii de ambe speţe

Autor: Ioan Mugurel Sasu

Există un proverb bulgăresc, şi vecinii noştri de la sud beneficiază de înţelepciune populară (probabil tot atât de luată în seamă ca şi pe malurile Dâmboviţei, că tot suntem şi noi şi ei abonaţi la ultimele locuri în clasamentele europene, altele decât cele sportive), un proverb care lasă o umbră de îndoială asupra calităţii morale a celui care face pomană cu turta altuia. Mă întreb dacă liderii maghiarilor din România, care promit secuilor (care?) pământ şi apă în ţara altora, or fi luat la cunoştinţă zicerea respectivă. Asemenea manifestări or fi avut cândva caracter de escapadă. Adică spune dicţionarul lui Lazăr Şăineanu: „Escapadă = lipsire spre a petrece, ştrengărie”. Cu lipsirea este clar, înţeleg, lipseşti din sălile legislativului pentru a te afla în sânul (nu am folosit pluralul) înmiresmat al naturii şi votezi, sau laşi impresia, prin cumulare telepatică de caracteristici paranormale. Numărul de paranormali la mia de locuitori creşte pe măsură ce nivelul de cultură scade, putem ajunge şi la ceea ce nu ne este folositor şi nici de dorit dacă educaţia, cultura şi cercetarea vor avea în vârful piramidei ierarhice persoane bântuite de tot felul de fantasme şi care vor să se întreacă pe sine în a emana (precum consensul din 89) măsuri paralele cu realitatea. În ceea ce priveşte ştrengăria, ca să revenim la Şăineanu, credem că oarecare admonestare la timpul potrivit ar fi pus lucrurile la punct. N-a fost să fie, erau necesare alianţe politice asemănătoare cu planşele de la ora de botanică în care se exemplificau măreţele realizări ale savantului sovietic Miciurin. Aşa că s-a ajuns la abaterea de la doctrina fundamentală, ca o erezie. Mai are rost să ne amintim cum era pedepsită erezia în trecutul statelor care azi formează U. E. ? Noi ăştia de la marginea estică a continentului nu eram nici atunci în top, nu am avut tribunale inchizitoriale. Ar putea fi acuzate masele de ţărani care priveau rugul lui Jan Hus, supliciul lui Horia (asta la noi dar cu concurs străin), vânătoarea de vrăjitoare, masacrul hughenoţilor şi atâtea şi atâtea altele, pentru faptul că incultura îi obliga să asiste cu gura căscată şi din solidaritate cu cel care îi foloseşte (ca robi, ca scut, ca decor)  să aprobe crima ca pe un act de justiţie? Putem acuza de nazism copilandrii cu care încerca disperat Hitler să sfârşească războiul altfel de cum s-a sfârşit? Putem acuza secuii pentru că acceptă să beneficieze de dreptul de a fi anexa altora şi de libertatea de a vorbi o limbă care nu este a lor? Oare nu-i tot un fel de erezie şi promiterea unui viitor strălucit unor oameni care te cred, dintr-un motiv sau altul, în timp ce tu stai pe un munte de bancnote agonisite în timp record? Probabil că nu se mai văd pădurile din cauză că nu mai sunt şi multe nu se văd din motive asemănătoare. În numele unui bine suprem (al cui?), uneori neînţeles de cei împotriva cărora se acţionează, luptă şi persoanele care atentează, deseori sinucigaş, nevoind să observe pumnul de fier care se află în mănuşa de catifea a principiilor enunţate cu privirea în sus dar ascunzând ură  şi scopuri necinstite. Oare de ce nu se caută izvorul răului acolo unde este? Nu cred că scopul hărţilor genetice este de a arăta în câte părţi trebuie sparte statele naţionale apărute după dărâmarea „închisorii popoarelor”. Că dacă le privim cu oarecare atenţie, din punct de vedere genetic, populaţia ţărilor europene nu este atât de diferită de la  una la alta în asemenea măsură încât  să mai fie necesară ascuţirea, la nivelul fostei lupte de clasă, a inventatelor contradicţii. Cum să ne batem între noi? Poţi vorbi singur dar atunci când te cerţi şi mai rău când te baţi singur e de mers la spital. În ţara noastră convieţuiesc, de mai multe sau mai puţine secole, cetăţeni de etnii diferite. Greu de imaginat o familie în care să nu fi fost momente în care numai unul să aibă dreptate,  dar atâta timp cât nu apare al treilea, persoană cu denumire pe care nu o precizăm (lasă că se legalizează şi această ocupaţie), nu se sparge relaţia. Oare după o convieţuire de un mileniu, între români şi unguri se mai poate spune „noi” şi „voi” cu atâta hotărâre? Atunci când ascultam Omega, dincolo de Tisa nu se asculta Phoenix? Cine o fi al treilea? Uneltele lui se văd, le desconspiră poziţia socială prea repede escaladată şi averile crescute ca în basme, dar cine o fi capul capilor şi ce vrea el? La urma urmei! Ar fi bine de aflat mai înainte ca erezia să devină ateism, adică să ajungă la negarea principiului fundamental şi să se aştepte să-l pedepsească un zeu care pentru el nu există. Puterea credinţei nu va rezolva mai nimic, I. V. Stalin, care trecuse prin câţiva ani de seminar teologic şi deci cunoştea învăţătura evanghelică, nu s-a sfiit să aplice cu duritate regulile politicii sale, atât asupra poporului său cât şi a celor care au avut ghinionul istoric de a se afla în preajmă. Binele unuia nu este şi al tuturor. Fără a recurge la litanii, ne întrebăm care o fi binele nostru şi unde s-o fi aflând?

Ioan Mugurel Sasu

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors