Reportaj cu lacrimi și admirație

Posted by Stefan Strajer On March - 23 - 2010

Reportaj cu lacrimi și admirație

 

Autor: Cornel Cotutiu

Asociația pensionarilor din Beclean a organizat, pentru a treia oară, un drum la  Odorheiu Secuiesc, pentru Casa ”Sf. Iosif” a Congregației Inimii Neprihănite. Deci, acum, nu pentru a constata în ce măsură județul Harghita e sau nu un ținut secuiesc sau de ce unii îmbuibați ai zonei latră pe motiv de autonomie administrativă.

Înainte de a înșira câteva impresii despre acest institut călugăresc greco-catolic (căci ziaristul Menuț Maximinian a scos recent o carte despre calvarul acestor ani de pe dealul străzii Stejarului), m-am gândit să notez, la cald, câteva gânduri și impresii ale călătoriei.

Cu excepția șoferului (pe care de mult timp l-am poreclit Harap Alb), ceilalți pasageri din microbuz sunt pensionari, venerabile doamne și domni – cu state ”vechi” în vârsta a treia sau abia intrați în pensie.

Atmosfera e de stare sufletească senină. Se conversează ba potolit, ba pe tonuri mai ridicate. Sunt câțiva bătrânei sfătoși, care știu tot despre orice și acceptă greu părerea altora. Se dialoghează cu nostalgie, se evocă momente comune din anii de serviciu, se fac aprecieri pe seama unor cunoștințe comune, mai ales asupra celor care avuseseră putere de decizie și control. Se emit păreri pe durata a zeci de minute despre aceeași temă. De pildă, se vorbește în fel și chip despre… mămăligă și, din intervenții, se conturează – ca într-un puzzle – imaginea duioasă ori amară a  acestui preparat strămoșesc.

La Reghin se face o colectă de bancnote, rezultă o sumă generos de bunicică, încât, de la un magazin alimentar, să se cumpere cantități considerabile de ulei, orez, zahăr și făină (Se știa că la Casa ”Sf. Iosif” sunt 125 de copii, adolescenți și tineri, iar statul și autoritățile locale nu subvenționează în nici un fel acest institut; cineva a încercat o explicație: pentru că este greco-catolic și, pe de altă parte, pentru că este românesc).

La Corund – localitatea cu celebra ceramică și mulțimea de obiecte artizanale executate mai ales din lemn și lână – se face popas pentru mâncare: ”Să nu ajungem acolo flămânzi” – comentează hâtru cineva, deși se știa că măicuțele își vor pofti oaspeții și în sala de mese, pentru o supă caldă și o tocăniță de cartofi nemaipomenită. Deși ne aflam într-un ținut cu o populație majoritar secuiască (atenție! nu maghiară), nu există nici o dificultate de dialog în limba română, nici la restaurant, nici în buticuri.

Dificil est, oarecum – apropo de limbă – la Odorheiu Secuiesc unde, căutând și întrebând despre direcția spre clădirile Casei ”Sf. Iosif”, răspunsurile sunt fie în doi peri, fie nevinovate (gen: ”Nem tudom”).

Totuși, cei din microbuz sunt veseli; lumea se simte ca într-o orbecăială hazoasă de labirint. Când ni se spunea ”la stânga” eram tentați s-o luăm la dreapta (Nu degeaba, în dimineața plecării din Beclean, cineva glumea: ”V-ați luat pașaportul?”)

În sfârșit, de la o benzinărie dezlegăm misterul și o luăm sigur spre dealul din marginea orașului unde, pe strada Stejarului, se află ridicat așezământul caritativ-educativ, donat în 1996, Congregației Inimii Neprihănite de către Fundația Elvețiană Umanitară ”Basel Hilft”, prin reprezentantul său Dr. Cyril Burgel. Habar n-avea această Fundație câte mârâieli, câtă tensiune va provoca guvernanților români, pentru acest institut uluitor, greco-catolic, și Primăriei din Odorheiu Secuiesc, pe motiv că este românesc.

            Trebuie să explic două cuvinte din titlu.

Nu poți să nu fi înduioșat, până la a-ți simți ochii umezi, că institutul greco-catolic Casa ”Sf. Iosif” al Congregației Inimii Neprihănite există acolo unde e și că rezistă.

Am tentația unei similitudini (păstrând, desigur, proporțiile) între această minune de pe un deal al Odorheiului Secuiesc și Mănăstirea ortodoxă de la Dobric, cu hramul Sfinții Constantin și Elena (județul Bistrița-Năsăud). Ca apartanență la un cult creștin, cele două diferă. Dar se aseamănă prin câteva aspecte importante.

Și Casa ”Sf. Iosif” și Mănăstirea de la Dobric au trecut prin încercări grele pentru a-și afirma și a-și apăra identitatea. Institutul greco-catolic de la Odorheiul Secuiesc e de mai bine de 10 ani într-o continuă hărțuire din partea administrației precumpănitor maghiare a județului Harghita (două componente ale acestui asalt: etnic și confesional). Mănăstirea de la Dobric a avut de suferit opresiuni josnice din partea populației penticostale de acolo (se pare că atmosfera e mai potolită acum).

Deopotrivă, constat o asemănare admirabilă între maica stareță Veronica, de la Dobric, și sora Emilia Trif, conducătoarea Casei. Amândouă sunt niște luptătoare. Eram tentat să scriu ”luptătoare îndârjite”. E mai potrivit, cred astfel: luptătoare perseverente, lucide, iscusite, neînfricate în fața caninilor unor forțe ostile.

Ce am înțeles, privitor la Casa ”Sf. Iosif”: Ea are o activitate apostolică, prin faptul că familia călugărească de aici ”participă la vitalitatea Trupului mistic al lui Cristos” prin două imperative asumate: rugăciune și apostolat. De ce e considerată ”casă pentru copii în dificultate”? E vorba de copii (de la 3 la 18 ani) proveniți din familii destrămate sau copleșite de sărăcie. De pretutindeni, din arealul românesc. De aceea am întâlnit tinere vlăstare, indiferent de etnie și religie, provenite din Dobrogea, Moldova, Maramureș ori Banat.

Pentru cei (încă) nedumeriți, reproduc un segment din pliantul oferit nouă, oaspeților, de către surorile amfitrioane:

”O structură modernă cu standarde europene de viață și ocrotire a copiilor Casa și serviciile promovate și acordate de Congregație corespund atât cerințelor din legislația română cât și celor din legislația internațională la care România a aderat, din domeniul protecției copilului și al familiei. Este o structură modernă destinată copiilor în dificultate, indiferent de etnie și religie și copiilor de pe întreg teritoriul țării.”

Am vizitat etaje, saloane. Îți taie respirația curățenia (întreținută de copii!) și confortul din camere, comportamentul civilizat, cumpătat, fie că e vorba de o fetiță de 7 ani sau un băiat de 14, am intrat în sala de pictură, de muzică, internet, de meditație, am participat, în Capelă, la o Adorație în cinstea Sfintei Fecioare Maria, am intrat într-o toaletă, am străbătut coridoare: totul e impresionant de neașteptat; se văd, se simt ordinea, armonia, naturalețea, bunacuviință, căldura sufletească.

Am stat de vorbă cu Sora Emilia Trif, cu fetițele Maria (din Ieud) și Mădălina (din Bacău), cu sora Rita Petruț, profesoară de limba și literatura română (născută în Dobrogea) și aproape că îți vine să exclami (cum i s-a întâmplat Ritei, când a venit aici): ”Aici îmi e locul!” Noi, laici, exclamăm mai degrabă interogativ: Doamne e chiar adevărat?

Cum acest ”dar ceresc” – Casa ”Sf. Iosif” de la Odorheiu Secuiesc – trăiește nu numai din dragoste frățească, ci și din donații, nu cred că ar fi nepotrivit să-mi închei demersul de acum cu precizarea unor detalii ale adresei: Casa ”Sf. Iosif”, Odorheiu Secuiesc, Str. Stejarului fn, cod 535600, jud Harghita, tel./fax: 0266/218205.

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors