Moment aniversar- Poetul George Filip împlineşte 71 de ani!

Posted by Stefan Strajer On March - 23 - 2010

Moment aniversar- Poetul George Filip împlineşte 71 de ani!

Autor: Mihaela Dordea 

POVESTE DESPRE UN POET

Când se naşte un POET, cântă universul. Muzele îşi acordează în falset harpa, apoi se pun pe cântat. Stelele se adună la ceas de taină şi îi ţes mantia de gală.

Poetul se naşte întotdeauna într-un loc binecuvântat de Dumnezeu. De aici îşi trage el seva , spiritul, lumina din priviri care nu dispare niciodată. Şi vorbele. Aici e „ acasă”. Aici e mama, aici fraţii şi amintirile…„Nu mai plânge mamă,

voi veni acasă

Când vor râde-n curte

Flori de lilieci.

Seara când v-adună

Să îmi pui pe masă

Strachina din care

Am gustat pe veci”

Şi totuşi, Poetul nu are un loc al lui. El este pretutindeni, pentru că Dumnezeu l-a trimis pe pământ să colinde lumea şi să lase peste tot câte o urmă de suflet. De aceea Poetul are doruri. Are nostalgii…

Acolo unde fac popas

mă culc pe-un semn de întrebare

iar valul meu, ca un reflux

se-ntoarce la bătrâna Mare”

Poetul este şi el om, alcătuit din carne şi sânge. La ingredientul „ suflet”, Dumnezeu a picurat mai multă esenţă de sensibilitate şi emoţie decât la muritori. Pentru că Poetul este un Nemuritor!  Are tristeţi, are bucurii. Uneori se teme, alteori e gata să renunţe, o ia mereu de la capăt şi nu se poate opri, nu poate renunţa pentru că nu îi este îngăduit. Poetul are o misiune! El ştie mai bine ca oricine în astă lume ce înseamnă libertatea. E o pasăre rară Poetul, dar nu îl poţi ţine într-o colivie, fie ea şi aurită.

Foto.Poetul George Filip

Nu port nicio vină

că din pruncii-ţi şase,

Numai unul, toamna

n-a pus cununie

Eu m-am vrut ca mire

pentru libertate

Şi-am sădit în viaţă

Flori de omenie.”

Şi pentru că Poetul iubeşte OMUL, sufletul lui şi gândurile lui sunt la durerea şi tristeţile care îl împovărează. Nu suportă nedreptatea de nici un fel. Nu poate fi de acord cu tăcerea  spaimei de ceea ce va urma. Pentru că el, Poetul, este un luptător etern. Un erou şi un sacrificat al sorţii în acelaşi timp. Şi chiar de  doare, el nu tace şi nu renunţă. „Înot prin ochiul meu de veghe

Spre portul care m-a uitat

Sunt zdrenţuit de naufragii

Şi mi-am pus umeri de bărbat.

……………………………………

Planeta asta geoidă

Şi inventivă în ambiţii

Dă cu sentinţele de-a dura

Prea indulgentă cu bandiţii.

 

De-aceea îmi înot sub pleoape

Şi slugă-mi sunt dar şi satrap

Iar de furtunile mă-ndoaie

Lansez un SOS şi scap.”

Şi totul numai din iubire! Inima Poetului e atât de largă, încât încape în ea toată iubirea lumii. Şi nu e o iubire obişnuită! Nu! Poetul iubeşte total. Nu are limite. Universul e singurul spaţiu care îi ajunge. Şi către Univers se duc gândurile lui. Şi pentru că el poate, Poetul stă , uneori, de vorbă cu Dumnezeu. „Iartă-mă în zi de sărbătoare

Că tu poţi să le-mplineşti pe toate

Vreau să-ţi cânt colinde de ardoare;

Iartă-mă – mărite împărate!

 

Şi copil smerit – a câta oară…

De Crăciun sorb jerbe de minune;

Coruri mari de îngeri mă-nconjoară,

Doamne – mă îndoi la rugăciune!”

Poetul e singur. Dar singurătatea Poetului e altfel. Ea se consumă acolo, în interior, unde valurile Mării lui cea Neagră, şi furtunurile din adâncuri nu se vad, dar se aud în cântecul poetului. Da, cântec, pentru că poezia lui e o melodie, o partitură scrisă cu note neobişnuite şi cântată , ca un solo de suflet, cu sunete nepământene. Oare cine ştie să asculte muzica Poetului?

Hai să facem linişte, poate că ceea ce se aude în inima noastră e chiar melodia compusă de Poet… „Mă arde sub tâmple un cântec frumos,

Un dor nerostit ce-mplinirea şi-o vrea,

Un glas ce-mi răsună în suflet duios:

Omule…Omule…iată o stea!

 

Şi-n strigătu – acesta-s atâtea candori

Şi-atât de aproape-i de inima mea

Că-mi vine să-l cânt de o mie de ori:

Omule…Omule…iată o stea!”

Omule, iată o stea!

Şi steaua a răsărit, atunci când Dumnezeu a răspuns rugăciunii…Poate că Poetul se ruga în acelaşi timp cu Maria, poate că se rugase deja, dar a venit împlinirea! Împlinirea iubirii, împlinirea de suflet pe care Poetul o aştepta de o viaţă.

Foto. Mihaela Dordea si poetul George Filip la inceputul toamnei trecute

„…eram cam derutată prin Montreal. Am urcat în genunchi sutele de trepte şi am ajuns pe munte, sus, la Oratoriul St.Josef…Vroiam să-l văd pe Dumnezeu. 

– Doamne, sunt creştină, dă-mi şi mie un Om bun…doar atâta-Ţi cer…

Dumnezeu şi-a rotit privirea peste univers şi mi-a zis:

– Il vezi pe acela de colo, din zăpadă ?

– Da Doamne…îl văd.

– Acela va fi Omul tău ! 
Într-o staţie de autobuz, Omului acela i-a căzut o mănuşă în zăpadă. Am ridicat-o şi i-am întâlnit privirea.

– Vino cu mine, mi-a zis, să vezi şi tu cum miroase pe-aici a casă de român…

Şi m-am dus – Şi ne-am şi cununat…oficial şi nevastă i-am devenit – şi în vară vom face şi nuntă la biserică. Omul acela pe care Dumnezeu mi L-a arătat cu degetul atunci, Omul acesta – este poetul George Filip iar eu am devenit Maria-Sa.

Avem casă, avem icoane şi număr la poartă. Casa noastră este primitoare şi avem prieteni mulţi. Ce-aş putea să-ţi spun mai mult iubita noastră Mihaela Dordea ? FIE NUMELE DOMNULUI ÎN VECI BINE CUVÂNTAT…AMIN ! »

Da, Omul acesta, Poetul despre care am vorbit până acum, este GEORGE FILIP, născut sub semnul Berbecului, pentru că mama Floarea, mama lui de la Tuzla, nu a vrut ca el să se nască în peşti. Nu îi plăcea ei şi a vorbit acolo sus cu îngerii care i-au ascultat ruga şi pe 22 martie 1939 , a venit pe lume POETUL. Legănat de mare, alintat de briză, încercat de soartă, viaţa l-a dus departe, peste mări şi ţări, tooocmai în Canada, ca să o întâlnească pe ea, pe Măriuca. Acum e Maria Sa, adică a Poetului. « A venit ca o lumânare eternă

De departe, poate de la Dumnezeu,

În grota sufletului meu căzut în bernă,

Eu – la un pas de şaptezeci de toamne – eu

Scoteam apă sfinţită dintr-o fântână

În care izvorul secase ; »

Sunt multe de spus despre Poet. Am mai spus şi oi mai spune. Să vedem , poate Poetul mai vrea să ne spună ceva…

« Prin lumea mare am cosit calvar.

Adeseori la preoţi m-am nuntit,

Măicuţa mea, cu ochii blânzi de jar,

Ghicea prin somn că nu m-am prăpădit

………………………………………………………

Am testamentul scrijelat pe seu:

Să-fiu prin viaţă slugă şi stăpân.

Prin bâlciurile vieţii strig mereu:

Nu-s vinovat că m-am născut roman!

 

Atâta, oameni buni, mi-a mai rămas:

Într-un culcuş urzit de Dumnezeu,

Ca un străin ce caută popas

S-adorm la umbra sufletului meu… »

Dacă mă întrebaţi de când îl ştiu pe Poet..nu aş putea să vă răspund. Poate că îl ştiu de când lumea…Îmi spunea odată, într-un mesaj , pentru că noi suntem mereu conectaţi, chiar dacă Poetul este la Montreal, iar eu aici, în Ţară, îmi spunea aşa : « nu-s George Filip. Asta-i doar un nume

Bătut cu fierul roşu – un stigmat

Să nu mă rup de cârdul meu prin lume

Când pe idei mă vreau crucificat… »

LA MULŢI ANI, GEORGE FILIP, POETUL UNEI LUMI !

                                                           

                                                 Bucureşti- 22 martie 2010

 

 

 

 

 

           

One Response to “Moment aniversar- Poetul George Filip împlineşte 71 de ani!”

  1. Sorin Olariu says:

    Frumoasa prezentare.
    La Multi Ani si din partea redactiei noastre!

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors